Rămâi conectat

Știri

Peste 500 de misiuni executate de Jandarmeria Alba, în iulie 2017

Publicat

în

Azi, 22 august a.c. Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba a organizat o conferință de presă având ca principală temă “Activitatea desfășurată de Jandarmeria Alba în luna iulie 2017 și preconizarea misiunilor cu impact asupra ordinii și liniștii publice”. În luna iulie a acestui an Jandarmeria Alba a desfăşurat peste 500 de misiuni, independent şi în cooperare cu Poliţia.

Acestea s-au derulat în zonele de interes operativ din mediul urban şi rural şi au avut ca scop creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor. Efectivele de jandarmi au fost organizate în patrule de menţinere a ordinii publice şi în subunităţi de intervenţie care au răspuns în orice moment solicitărilor cetăţenilor şi au intervenit oportun în cazul producerii unor fapte antisociale.

Asigurarea ordinii publice şi siguranţei participanţilor la manifestări cultural-artistice, religioase, promoţionale, sportive sau de protest, misiune de bază a Jandarmeriei Române,  a constituit o prioritate pentru efectivele instituţiei. Pe acest segment au fost executate peste 60 de misiuni, pe parcursul cărora jandarmii au oferit sprijin de specialitate organizatorilor, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală sau contravenţională şi au răspuns prompt diverselor solicitări venite din partea cetăţenilor. Drept urmare, toate adunările publice s-au desfăşurat în mod paşnic şi civilizat, cu protecţia participanţilor şi a mediului ambiant, fără stânjenirea folosirii normale a drumurilor publice sau a transportului în comun şi nu au degenerat în acţiuni turbulente, de natură a pune în primejdie ordinea şi liniştea publică, siguranţa persoanelor, integritatea corporală, viata sau bunurile aparţinătoare acestora ori domeniului public.

Din cele peste 500 de misiuni executate, peste 350 au constat în misiuni de menţinere a ordinii publice executate în municipiile Alba Iulia, Aiud, Sebeş, Blaj şi oraşele Câmpeni Abrud şi Teiuș, în staţiuni montane şi pe traseele turistice adiacente precum şi în activităţi de patrulare intercomunală, în sistem integrat, în întreg judeţul Alba. Pe timpul acestora s-a urmărit menținerea climatului de ordine şi siguranţă publică, apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi a altor încălcări ale legilor în vigoare şi protecţia instituţiilor fundamentale ale statului.

Citește și IJJ Alba : Tinerii care doresc să devină jandarmi sunt chemați să se înscrie la admitere

Zonele turistice montane ale judeţului –  Şurianu, Arieşeni şi Roşia Montană –  au fost monitorizate permanent de către structurile de jandarmi montani, care au vegheat la menţinerea ordinii publice şi au participat la prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional. Activităţile întreprinse de jandarmii montani, în colaborare cu Serviciul Salvamont Alba, pentru cunoaşterea permanentă a stării drumurilor şi traseelor turistice, a stării de întreţinere a indicatoarelor şi marcajelor montane precum şi a posibilităţilor de producere a unor infracţiuni, s-au concretizat în prevenirea apariţiei unor accidente sau alte evenimente negative în zona montană a judeţului.

Echipajele de jandarmerie au intervenit în 96 de cazuri semnalate atât prin intermediul numărului unic de urgenţe 112 cât şi prin apel direct la numărul inspectoratului – 0258 / 816699 – sau în sprijinul altor instituţii şi au acţionat pentru aplanarea unor conflicte spontane  şi pentru combaterea unor fapte antisociale. În plus, au fost executate 30 de misiuni de punere în aplicare a mandatelor  de aducere a unor persoane implicate în procese aflate pe rolul instanţelor de judecată  sau în anchete derulate la nivelul parchetelor. Pe lângă acestea, jandarmii au asigurat paza  şi protecţia unui număr de 12 transporturi de bunuri, valori, înscrisuri şi produse cu caracter special care, potrivit legii, prezintă un grad de pericol ridicat şi necesită condiţii speciale de siguranţă.

Tulburarea ordinii şi liniştii publice, provocarea ori participarea efectivă la scandal a unor persoane în locuri sau localuri publice, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice sau săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să provoace indignarea cetăţenilor, sunt câteva dintre faptele pentru care jandarmii au aplicat sancţiuni contravenţionale în această lună.

Cele mai multe fapte de natură contravenţională şi penală au fost săvârşite în municipiul Alba-Iulia, urmat de municipiul Blaj şi municipiul Sebeş. În acest sens, în luna iulie au fost aplicate 49 de avertismente scrise şi 52 de amenzi contravenţionale în valoare de 29.600 de lei, într-o ușoară creștere față de luna iunie, au fost constatate 18  infracţiuni (12 independente şi 6 în cooperare cu Poliţia). În majoritatea cazurilor autorii au săvârşit fapte precum furturi de material lemnos, furturi de produse alimentare şi nealimentare din magazine, infracţiuni contra persoanei precum şi infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială.

Principalele obiective ale Jandarmeriei Alba pentru lunile ce vor urma constă în asigurarea măsurilor de ordine publică la toată gama de misiuni de ordine publică la care vom participa.

De asemenea se va acţiona ferm în municipii, oraşe şi sate, cu precădere în zone cunoscute cu potenţial infracţional ridicat pentru respectarea legalităţii, prevenirea şi descurajarea unor acţiuni care vizează producerea de incidente sau manifestări de violenţă pe timpul adunărilor şi manifestaţiilor publice, manifestărilor cultural – sportive precum şi pe parcursul altor manifestări similare, cu participare numeroasă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba