Jandarmeria Alba şi-a prezentat activitatea pe care a desfăşurat-o în anul 2018. Misiunile executate de instituţie au crescut cu 2,73 % faţă de anul 2017, cea...
În anul 2017, Direcția Generală Anticorupție, prin Serviciul Județean Anticorupție Alba, a participat activ în cadrul eforturilor întreprinse de societatea românească și implicit de M.A.I. pentru...
La ora actuală, județul Alba este un județ cu puțini copii adoptabili. Suntem însă județul care a adoptat cei mai mulți copii numiți greu adoptabili. Ajung...
Anul trecut, „Caravana cu Medici” a ajuns în 12 localități rurale din 10 județe ale țării – Alba, Argeș, Bihor, Botoșani, Cluj, Iași, Mureș, Prahova, Teleorman,...
Compania Jidvei a anunţat că anul 2017 a însemnat vânzări cu 13% mai mari față de anul anterior și peste 14 milioane de sticle vândute. Oficialii...
Anul 2017 a fost un an foarte important pentru Asociația SM Speromax Alba, când au aniversat 10 ani de existență. Potrivit președintelui asociației, Dragoș Zaharia, anul...
Organizația Națiunilor Unite a precizat care sunt țările care vor pierde cei mai mulţi locuitori până în anul 2050. Populația României se va reduce drastic cu...
Valoarea exporturilor realizate de judeţul Alba în perioada 1.01-30.09 2017 a fost de 1895364 mii euro, iar a importurilor de 1104532 mii euro. În perioada...
Industria online din Romania si piata de comert online au unul dintre cele mai mari ritmuri de crestere din regiune. In 2014, piata online locala depasea...
În anul 2017, fermierii înscriși în programul „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate”, au obținut 296590,80 Ron. De...