Mănăstirea din Pătrângeni, la doi pași de Zlatna, un așezământ construit în mijlocul pădurii, departe de zgomotele create de oameni sau industrie, dar destul de aproape față de șosea și linia ferată

Înfiinţată în 1993, mănăstirea de la Pătrângeni este frumoasă. Ba chiar deosebit de frumoasă, părând tot timpul gata de sărbătoare.

Este evidentă grija pentru detaliu şi curăţenie, toate ale mănăstirii fiind chivernisite după cele mai înalte standarde. În mijlocul curţii veți descoperi biserica veche, ridicată în 1910, restaurată apoi în 2005, când a şi fost împodobită cu pictură în frescă. Curtea mai cuprinde biserica nouă, un corp de chilii, o sală de conferinţe, trapeza şi un splendid altar de vară.

Totuşi, începuturile mănăstirii se pierd în negura timpului, atestările documentare despre viaţa monahală de aici datând încă din secolul al XVII-lea. Erau vremurile în care monahii pustnici îşi petreceau zilele în rugăciune şi comuniune cu Dumnezeu, în pustietatea rece a grotelor Munţilor Metaliferi.

Biserica este o construcţie înaltă, din zid de cărămidă, în plan dreptunghiular, lungă de 24 m şi lată de 7,5 m, cu spaţiul repartizat în altar, naos, pronaos şi pridvor. Altarul spaţios este luminat de două ferestre aşezate la răsărit. Catapeteasma este din zid. Naosul primeşte lumină de la două ferestre aşezate la sud şi alte două pe zidul din nord, iar pronaosul este luminat de câte o fereastră la sud şi nord. Ferestrele sunt mari cu ramele metalice. În pronaos este un balcon sprijinit pe doi stâlpi din lemn, iar deasupra lui, se află o turlă oarbă, de formă pătrată, prevazută cu trei ferestre. Are acoperiş de tablă în formă de clopot. Pridvorul este închis, cu intrarea prin vest. Este prevăzut pe fiecare parte cu câte o cameră, cu intrările prin pronaos. Pardoseala în biserică este din lespezi de piatră. Acoperişul bisericii este în două ape, cu tablă aşezată în solzi. Biserica, renovată după anul 1995, nu este pictată până în anul 2000. Faţadele exterioare sunt simple, zugrăvite în calciu, culoare gri. De jur-împrejur sunt trotuare late din ciment.

Mai jos de mănăstire, în actualul sat Valea Mică, în secolele XVII-XVIII a existat o mănăstire cu obşte de călugări, distrusă în 1761 de armata austriacă, condusă de generalul Bukov. Au rămas numai nişte ruine, aşa că n-a mai continuat viaţa monahală în aceste locuri, până în zilele noastre. După 1989, credincioşii din satul Pătrângeni au insistat pentru reînfiinţarea mănăstirii, având ca bază materială terenul şi biserica din pădurea Negraia, unde în trecutul mai îndepărtat era cimitirul credincioşilor greco-catolici. Arhiepiscopul Andrei al Albei Iulia a dat curs solicitării credincioşilor şi a aprobat reînfiinţarea mănăstirii în anul 1993, cu destinaţie pentru maici. În anul 1994 a sfinţit locul unde se va construi corpul de chilii. După anul 1995 au început lucrările pentru ridicarea corpului de chilii şi renovarea bisericii. Lucrările au fost începute prin grija maicilor Arsenia Pană şi Antuza Şerban, venite aici de la Mănăstirea Agapia din Vale. La sfârşitul anului 1997 a venit aici şi Arhimandritul Serafim Maciuca, care a fost mulţi ani stareţ al mănăstirii Vărzăreşti, judeţul Vrancea. Având un bun spirit organizatoric, ajutat de anii de experienţă, a terminat în 1998 corpul de chilii, la care a adăugat şi un mic paraclis, unde se slujeşte în perioada rect şi când numărul creditorilor la slujbe este mai mic. Atât ridicarea corpului de chilii, cât şi renovarea bisericii, s-a făcut cu contribuţia materială şi financiară a creştinilor ortodocşi din zonă şi a combinatului siderurgic din Zlatna.

Pe data de 1 iulie 2002 se începe pictura în altarul Paraclisului, fiind finalizată în ajunul hramului Sf. Proroc Ilie Tesviteanul.La sfârşitul lunii iulie încep lucrările la noua clădire. În perioada octombrie- decembrie se continuă pictura în naosul şi pronaosul Paraclisului , iar pe data de 21 decembrie 2002, în cadrul slujbei arhierești oficiată de Î.P.S. Andrei al Alba Iuliei, se binecuvântează pictura. Pentru realizarea picturii menționăm contribuția donatorilor : Ilie Nistor , Sorina Vodă, Florin Ardean, Prof. univ. dr. Adrian Dumitru Crăciunescu din Timișoara, Romanița Ana și Fronoiu Ion și a altor donatori.

Catapeteasma, tetrapodele, stranele și ușa au fost sculptate de către d-nul Cernușcă Traian din Zlatna.

În primăvara anului 2003 s-au efectuat lucrările de amenajare exterioara la vechea clădire și s-a construit pridvorul la Paraclis. S-au continuat apoi lucrările la noua clădire, în luna noiembrie punându-se acoperișul. În anul 2004 s-au continuat lucrările la noua clădire finalizându-se interiorul, la parterul clădirii care este compus din trapeză, bucătărie, bibliotecă și muzeu. S-a construit zidul de susținere din fața noii clădiri.

Pe data de 16 iulie 2004 în cadrul slujbei arhierești oficiată de Î.P.S. Andrei al Alba Iuliei împreună cu un sobor de preoți s-a sfințit piatra de temelie la Altarul de vară. Până la sfârșitul anului 2004 s-au finalizat lucrările de tencuire exterioară la noua clădire, s-a construit Altarul de vară și s-a pus acoperișul pe el.

Cu prilejul Hramului ,,Buna Vestire” din anul 2005 s-a oficiat prima slujbă în Altarul de vară. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de 14 preoți, în frunte cu Părintele exarh arhimandrit Andrei Barbu și Părintele protopop Niculiță Pascu, părintele prodecan Emil Jurcan, înconjurați de numeroși credincioși (780 de oameni). În perioada următoare s-au mai efectuat unele lucrări la turla Altarului de vară și s-a amenajat spațiul verde dintre Biserica veche și Paraclis.

S-au efectuat lucrări de consolidare a Bisericii vechi , s-a schimbat acoperișul, s-a înlocuit tabla de pe turlă, s-au înlocuit geamurile, și s-a construit pridvorul. În luna iulie 2005 se aflau în faza de finalizare și lucrările de amenajare a muzeului mănăstirii ,cu contribuția Prof. univ. dr. Volker Wollman.

În luna august s-au început lucrările la gardul de piatră din fața mănăstirii (spre vest) pe o lungime de aproximativ 150 de metri. În luna octombrie 2005 s-au început lucrările de tencuire la Biserica Veche și lucrările de amenajare a parcării de la intrarea în incinta mănăstirii. În primăvara anului 2006 se finalizează lucrările exterioare la Biserica veche: se vopsește exteriorul,se toarnă trotuarul din jurul bisericii și se plachează soclul cu travertin.În luna mai s-a început pictura , în tehnică frescă, la Biserica veche, pictor fiind Gicu Hodea cu ucenicii. În vara anului 2006 s-au mai efectuat unele lucrări la Clădirea nouă, construindu-se garajul a cărui platforma devine terasă pentru bucătăria mănăstirii, ulterior se construiește și marchiza. În perioada 1-15 august 2006, în Postul Adormirii Maicii Domnului, s-a organizat la mănăstire Tabăra de Iconografie și Pictură religioasă ,, Acatistul Maicii Domnului”, cu participarea Centrului de creație și cercetare ,,Icoana”, din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj – Napoca – Prima Ediție. În luna noiembrie 2006 se finalizează lucrările de pictură la Biserica veche și se încep lucrările de placare interioară cu marmură și travertin.

La începutul anului 2007 se finalizează lucrările la :mobilierul din Biserica veche (străni,tetrapoade,analog) și icoanele din catapeteasmă. La 25 martie 2007, cu prilejul Hramului ,,Buna Vestire” se sfințește Biserica veche, de către Î.P.S. Arhiepiscop Andrei al Alba Iuliei, cu un sobor numeros de preoți. Tot la această dată are loc și deschiderea oficială a muzeului mănăstirii.

Constituită în anul 2005, la inițiativa cinului monahal de la Mănăstirea ortodoxă cu hramul „Buna Vestire” din Negraia – Pătrânjeni, colecția muzeală a fost concepută și organizată astfel încât să reflecte istoricul ansamblului monastic din aceste locuri, cu rădăcini adânci în viața monastică a văii Ampoiului, ce coboară în trecut până la nivelul secolului XVIII. Expoziția în sine este organizată în două săli, prima cuprinzând mărturii și artefacte care atestă tradiția vieții monahale, istoricul mănăstirii și particularitățile de cult ale lăcașului mănăstirii. Sunt expuse icoane, sfeșnice și alte obiecte de cult din inventarul vechii mănăstiri, precum și carte veche românească datată în a doua jumătate a secolului XVIII . Monumentul roman ce era depus ca și picior al mesei altarului în biserica ridicată la 1910, a fost adus în această expoziție din considerente de conservare, în biserică fiind umiditate ridicată, partea inferioară a monumentului a început să sufere degradări ireversibile care constau în desprinderi ale primului strat de piatră pe care era realizată și inscripția, datorită infiltrațiilor masive de umiditate în structura pietrei. Din considerente de conservare într-un spațiu controlat microclimatic cu aparat de dezumificare, a fost adus acest monument roman refolosit ca și picior al prestolului, în cadrul unui obicei atestat destul de frecvent doar pe Ampoiului, a Almașului, sau în Țara Hațegului, cu trimitere la originea latină a poporului român. Astfel, viața și trecutul mănăstirii Negraia, precum și a fostei mănăstiri a Bulzului au fost reconstituite în această primă sală a expoziției. Cea de-a doua sală a expoziției încearcă să redea secvențe din istoria și trecutul comunităților din aceste spații ale văii superioare a Ampoiului. Preistoria locurilor este reprezentată de o vitrină cu materiale arheologice aparținând eneoliticului final (cultura Coțofeni), epocii bronzului și primei epoci a fierului – perioade atestate prin descoperiri arheologice fortuite dar și prin cercetări arheologice. Epoca romană este cea mai importantă perioadă din istoria veche a zonei, unde era amplasat anticul oraș Ampelum – centrul administrației minelor romane din Dacia și sediul acelui procurator aurariarus , care răspundea de exploatările romane de aur și argint ale Daciei romane. Mai multe vestigii arheologice de epocă romană atestă intensa viață urbană din zonă, exploatările miniere din teritoriul anticului Ampelum fiind atestate și prin exploatările de mercur încă din perioada romană, materialul didactic aferent expoziției oferind și reconstituirea unui complex de cuptoare pentru producerea mercurului prezent în apropiere, la Valea Dosului, produs indispensabil în separarea aurului. Orașul Zlatna în evul mediu târziu și în epoca modernă, este definit tot de exploatările miniere, reluate mai intens începând cu secolul XVII și apoi din secolul XVIII odată cu introducerea de tehnici și instalații moderne de către administrația austriacă a Transilvaniei.

Mărturiile lui Martin Opitz – cărturar umanist care în secolul XVII a fost adus de către principele Gabriel Bethlen, ca profesor la Colegiul Academic de la Alba Iulia, vin să reconstituie bogatele urme romane prezente peste tot în această zonă de dezvoltare a orașului Ampelum. Aceluiași autor I se datorează și volumul celebru „Zlatna – la cumpăna dorului” lucrare care arată cât de mult a impresionat această vale a Ampoiului marele poet umanist, care vedea peste tot în zonă o romanitate târzie.

Întemeierea vechii uzine de preparare încă din secolul XVIII (1747), dovedește odată în plus interesul stăpânirii austriece în dezvoltarea exploatărilor miniere din munții Apuseni, dar și faptul că aceasta era una din ocupațiile principale ale comunităților locale de pe Valea Ampoiului, la jumătatea ei superioară, și alături de creșterea animalelor ori agricultura de subzistență.

Ocupațiile acestea tradiționale sunt redate prin expunerea unor obiecte autentice folosite în gospodăriile vechi, sau în minele din apropiere. Este vorba de unelte agricole, obiecte de uz casnic, unelte pentru minerit, sau ustensile i pentru albinăritul tradițional. Frumusețea portului popular, a cântecelor și obiceiurilor tradiționale – atât de frumos cântate de Martin Opitz în lucrarea amintită, a fost redată prin reprezentarea a două costume populare autentice din zonă, de bărbat, respectiv de femeie, precum și a unor țesături tradiționale care făceau parte din zestrea fetelor de măritat. Nu putea lipsi evocarea unor momente dificile din viața atât de greu încercată a mocanilor și moților – care, atunci când nu au mai putut îndura umilințele au răbufnit violent, în încercări de obținere a unor drepturi sociale și politice. Sunt redate momentele luptelor din timpul răscoalei din 1784, conduse pe valea Ampoiului de Horia și Cloșca, precum și anii revoluționari 1848-1849, cu personalitatea celui care a fost Avram Iancu – fostul elev al Gimnaziului de la Zlatna. Colecția muzeală beneficiază de material didactic și mobilier de expunere la standarde muzeale moderne, precum și de aparatură de control a microclimatului, astfel încât piesele expuse pot fi controlate din punctul de vedere al stării de conservare. Colectivul Muzeului Național al Unirii, care a asigurat asistența de specialitate la constituirea acestui muzeu a beneficiat și de susținerea reputatului muzeograf Volker Wolmann de la Muzeul Mineritului din Bochum, precum și de implicarea totală a cinului monahal de la mănăstirea Negraia.

Sursa: manastiriroma.blogspot.com, viziteazaalbaiulia.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE