Rămâi conectat

Știri

MAI : În primele 11 ore de la începerea votării, au fost înregistrate 220 de sesizări. 97 dintre acestea nu s-au confirmat

Publicat

în

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, a susținut duminică, 11 decembrie a.c., ora 18.30, la sediul MAI, o declarație de presă cu privire la misiunile structurilor MAI în contextul alegerilor parlamentare.

Redăm, în continuare, declarația purtătorului de cuvânt:

”Până la această oră procesul de vot s-a desfășurat fără probleme deosebite care să afecteze climatul de ordine și siguranță publică.

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au asigurat intervenția operativă la toate situațiile în care a fost semnalată comiterea unor posibile contravenții sau infracțiuni în legătură cu procesul electoral.

În primele 11 ore de la începerea votării, au fost înregistrate 220 de sesizări, dar în urma verificărilor 97 dintre acestea nu s-au confirmat.

Specialiștii MAI efectuează cercetări față de 33 de persoane pentru săvârșirea a 35 de posibile infracțiuni. Cele mai multe fapte sesizate sunt coruperea alegătorilor, frauda la vot, violarea confidențialității votului și fals privind identitatea.

De asemenea, au fost constatate 25 de fapte contravenționale, pentru care au fost sancționate 19 persoane. În cele mai multe cazuri este vorba de continuarea propagandei electorale și apelarea abuzivă a numărului unic de urgență 112.

Referitor la cazurile semnalate în ultimele ore, menționez:

Poliţiştii din cadrul IPJ Vaslui au intocmit un dosar penal pentru fraudă la vot după ce un bărbat ar fi votat la două secții diferite. Acesta urmează să fie audiat. Tot în Vaslui, membrul unei secții de vot a fost sancționat contravențional cu suma de 4.500 de lei pentru că a încercat să sfătuiască un alegător cu cine să voteze.

În județul Buzău, s-a primit o sesizare cu privire la faptul că un candidat a votat de două ori. Polițiștii au efectuat cercetări în acest caz și au constatat că după ce și-a exprimat votul, respectivul candidat a cerut președintelui secției de votare să verifice funcționarea sistemului de prevenire a votului multiplu fără să voteze a doua oară. Operatorul tabletei doar i-a scanat cartea de identitate, operațiunea fiind consemnată într-un proces verbal.

În localitatea Sighișoara din județul Mureș se fac cercetări referitoare la faptul că membrii biroului electoral al unei secții de votare au transportat urna specială fără paza personalului MAI.

Polițiștii din județul Dâmbovița au efectuat cercetări după ce au fost sesizați de un bărbat cu dublă cetățenie, româno – moldoveană, că președintele unei secții de vot din Târgoviște nu i-a permis să voteze. În urma verificărilor s-a stabilit că președintele secției de vot nu i-a permis să voteze pentru ca nu are domiciliul sau reședința în Târgoviște.

Polițiștii din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor după ce au fost sesizați că doi cetățeni ar fi oferit băuturi alcoolice unui grup de persoane pentru a vota un anumit partid.

Tot în județul Bistrița – Năsăud, polițiștii au întocmit dosare penal pentru tentativă de fraudă la vot și complicitate la tentativă de fraudă la vot după ce un alegător a primit de la membrul unei comisiei de votare 2 buletine pentru alegerea Senatului și unul pentru alegerea Camerei Deputațiilor. Alegătorul a fost oprit înainte să introducă buletinele în urnă.

Poliția Capitalei efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot de către o femeie care intenționa să voteze cu un act de identitate nul.

De asemenea, se efectuează cercetări ca urmare a sesizărilor depuse de formațiunile politice cu privire la săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor de către alți competitori electorali.

În mai puțin de trei ore procesul de vot se va încheia. Efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor rămâne în dispozitiv pentru prevenirea oricăror incidente care ar putea afecta desfășurarea alegerilor.

După încheierea votării, angajații Ministerului vor fi angrenați în misiuni care privesc menținerea climatului de siguranță la nivel național și asigurarea protecției transportului de către președinții secțiilor de votare, a proceselor-verbale cuprinzând rezultatele votului și a celorlalte documente rezultate în urma votării, către birourile electorale de circumscripție și Biroul Electoral Central.

Sursa.mai.gov.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba