Un oraș din România are șanse mari să fie Capitala Europeană a Tineretului în 2020

Adăugat la Știri

Cinci orașe au fost alese pentru lista scurtă a candidatelor la Capitala Europeană a Tineretului 2020, iar printre ele este și o localitate din Vestul României.

Este vorba de Timișoara, oraș care a fost deja ales de România pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021.

Alături de orașul bănățean, în cursa pentru Capitala Europeană a Tineretului 2020 mai sunt și Amiens, din Franța, Chișinău, din Moldova, Klaipeda, din Lituania, și Villach, din Austria.

Cele cinci localități au la dispoziție două luni de zile pentru a trimite un program extins legat de activități culturale, sociale și politice pentru tineret, cât și proiectul unui parteneriat între municipalitate și tinerii din oraș pentru întocmirea unui plan și organizarea evenimentelor cu ocazia deținerii titlului de Capitală Europeană a Tineretului.

Citește și APOLLO, festival internaţional de teatru de tineret, la Alba Iulia, în perioada 11- 15 mai 2017

Proiectele vor fi evaluate de un juriu cu experiență în organizarea acestor evenimente, cât și de un focus group format din tineri. Numele orașului câștigător va fi anunțat în luna noiembrie.

Un oraș poate primi titlul de Capitală Europeană a Tineretului timp de un an, perioadă în care poate să arate dezvoltarea în ceea ce privește viața tinerilor în toate aspectele ei: sociale, politice, ecnomice și culturale.

În 2017, orașul Varna, din Bulgaria, a fost Capitala Europeană a Tineretului, în timp ce anul viitor, onoarea va reveni localității portugheze Cascais. În 2015, tinerii europeni au avut capitala la Cluj-Napoca.

Sursa:greatnews.ro

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii