Rămâi conectat

Știri

Studenții Universității „1 Decembrie 1918” pot solicita locuri în căminele studențești printr-un formular online, până în 25 septembrie

Publicat

în

Tinerii care au ales să-și continue studiile la Universitatea din Alba Iulia pot opta și pentru un loc în căminele studențești. Studenții au la dispoziție peste 800 de locuri de cazare în camere bine întreținute și dotate cu aparatură modernă. Pentru a obține un loc în cămin, studenții trebuie să completeze un formular online până în 25 septembrie.

Repartizarea în cămine se face computerizat, iar principalul criteriu pentru obținerea unui loc este cel al performanţei în activitatea academică studenţească, definit de media anului anterior, cumulat cu distanţa faţă de locul de domiciliu. Studenţii din anul I vor fi distribuiţi în funcţie de media de la admitere.

Potrivit regulamentului universității 10% din numărul total al locurilor revine, la fel ca în fiecare an, cazurilor sociale. Au prioritate mai multe categorii speciale printre care studenţii orfani de ambii părinţi, cei proveniţi din centre de plasament sau plasament familial și studenţii străini bursieri ai statului român. Rezultatele, după verificarea cererilor, vor fi cunoscute în 27 septembrie, după ora 16.00, iar cazarea în cămin se va face în perioada 28-30 septembrie.

Cazarea in caminele studentesti se face anual, la inceputul fiecarui an universitar, pe baza de cerere nominala completata on-line la adresa www.uab.ro – ,, Cazari camine”, in perioada 25 iulie 2018 – 25 septembrie 2018.
In data de 26 septembrie se vor verifica mediile studentilor in secretariate.
In data de 27 septembrie 2018 dupa ora 16,00, se vor afisa listele cu studentii care primesc aprobare pentru a fi cazati.

Cazarea se va efectua in perioada 28.09.2018 – 30.09.2018, intre orele 8 – 18.
– Locurile neocupate pana la data de 1 oct.a.c. se vor redistribui.
– Copiii (fii de cadre didactice si personal din invatamant) au prioritate la cazare (justificarea se face pe baza de adeverinta) care se vor depune la Serviciul Social, in perioada 3 -17 SEPT 2018.
– Cazurile sociale (orfanii de ambii parinti, plasament familial, situatii materiale precare) au prioritate la cazare, dosarele se vor depune la Serviciul Social, in perioada 3-17 SEPT. 2018.
– Studentii, bursieri ai statului roman, si studentii de etnie roma de la locurile subventionate de la bugetul de stat, au prioritate la cazare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba