Portretul românului acum un secol, un tablou înfiorător de actual: „Un an de-a lungul stă degeaba şi în ultimele zile dă pe brânci“

Adăugat la Știri

O naţie lipsită de voinţă, resemnată, superstiţioasă şi fatalistă. Aşa era descris poporul român în urmă cu 100 de ani.Mai multe afli de pe radiounirea.ro.

romaniTrăsăturile negative erau puse pe seama istoriei zbuciumate şi a perioadelor în care românii s-au aflat sub ocupaţie străină, fără a avea siguranţă pentru ziua de mâine. Rasă occidentală cu obiceiuri orientale, aşa era descrisă naţia română în urmă cu un secol. Românii erau consideraţi pasivi şi individualişti, lipsiţi de voinţă şi consecvenţă în activitate, indisciplinaţi în muncă şi mai degrabă leneşi, decât activi. Fatalişti şi superstiţioşi, inteligenţi, dar delăsători, erau celelalte trăsături care completau portretul moral al românului din veacul trecut. Despre activităţile poporului român, sociologii străini sau autohtoni constatau că rămân mai mereu neterminate.

“Toate felurile de activitate românească, ştiinţa, literatura, arta noastră, agricultura, industria şi comerţul nostru poartă pecetea neisprăvitului.

Neisprăvite sunt comerţul şi agricultura şi industria la noi, căci comerţul îl fac străinii; ţăranii noştri nu sunt azi nici mai buni, nici mai răi agricultori decât vechii geţi, iar industria ne vine gata, din patru părţi ale lumii”, scrie Dimitrie Drăghicescu în volumul intituat ”Din psihologia poporului român”. Pentru toate trăsăturile negative ale naţiei române de acum un secol, reputatul sociolog găsea explicaţii în istoria zbuciumată a neamului. Lungile şi desele războaie, luptele pierdute de români de-a lungul istoriei, perioadele de asuprire şi cucerire de către turci sau tătari şi-au lăsat adânc amprenta asupra caracterului românilor şi au transfomat naţia română. ”Strămoşii noştrii loviţi puternic şi mereu învinşi pierdură cu timpul depinderea de a mai ataca, se domoliră şi începură să evite luptele, căutând numai să reziste defensiv sau să se plece. De aici moleşirea voinţei, alterarea caracterului şi a spiritului de neatârnare, frica şi supunerea”, explică sociologul în cartea din 1907. Istoria zbuciumată a poporului român a transformat naţia din una curajoasă, în una fatalistă, lipsită de voinţă, dezorganizată, resemnată şi neîncrezătoare. Aceasta este opinia sociologului care a studiat evoluţia trăsăturilor de caracter ale naţiei române.

”Viaţa neregulată la care fură reduşi ţăranii din cauza războaielor nesfârşite şi a deselor năvăliri turceşti şi tătărăşti se resfrânse puternic asupra caracterului şi voinţei românilor. Voinţa lor aprinsă pierdu din tenacitate şi deveni schimbătoare şi nestatornică. Violenţa caracterului slăbi. Spiritul de prevedere şi regularitate fură mult ştirbite de condiţiile anarhice şi de mişcările sociale şi politice devenite cu neputinţă de prevăzut. Curajul, îndrăzneala luară loc unei obişnuinţe înrădăcinate de a se pleca, de a se încovoia şi de a se şterge cât mai mult înaintea străinilor”, mai scria Dimitrie Drăghicescu.

Românii văzuţi de străini

Părerea lui Dimtrie Drăghicescu este împărtăşită şi de scriitorii şi sociologii străini, vizitatori ai ţărilor române din secolele trecute care vedeau românii nepăsatori şi leneşi, lipsiţi de iniţiativă şi de voinţă, lipsiţi de încredere în ei şi cu credinţa nestrămutată în noroc şi destin. ”Înfăţişarea lor robustă, curajoasă, contrastează în mod bătător cu imbecilitatea lor reală, căci sunt umiliţi din pricina sclaviei şi au dobândit chiar şi credinţa că sunt slabi. În locul bărbăţiei demne ce constituia carcaterul roman nu mai păstrează decât o îndărătnicie de a refuza ceea ce ştiu bine că va fi obţinut şi încăpăţânarea de a sustrage ceea ce nu îndrăznesc să apere”, scria englezul Thomas Thornton despre naţia română aşa cum era văzută ea la începutul veaului trecut. Toţi străinii care au vizitat ţările româneşti au fost izbiţi de de însuşirile negative ale caracterului naţiei române. ”Ce le pasă care este numele stăpânului lor? Ceea ce ştiu ei este că trebuie să muncească, să plătească, să sufere şi să tacă. Românii moştenesc din tată-n fiu o resemnare mută care se schimbă în apatie şi această apatie este susţinută încă de neştiinţa lor”, era părerea francezului Xavier Marmier, călător prin ţările române. Naţie de fatalişti Nepăsarea şi resemnarea pasivă erau însuşirile care apareau în toată activităţile ţăranului român de acum un secol. În faţa bolilor, molimelor sau furiei naturii, ţărani ridicau ochii spre cer şi puneau totul pe seama lui Dumnezeu.

Li se părea un sacrilegiu să lupţi împotriva lui Dumnezeu.

În mintea lor era adânc înrădăcinată ideea că ceea ce-ţi vine în cap sau în holde este trimis de Dumnezeu şi că este zadarnic sau este păcat să te împotriveşti. Nici cu boalele care bântuie satele nu se petrece altfel. Cum, după mintea lor, boala vine de la Dumnezeu este zadarnic să alergi la doctor sau la spiţerie. Ea trebuie să treacă cum a venit, adică după după voinţa lui Dumnezeu. Orice ai face s-o goneşti este fără de folos”, explică sociologul Drăghicescu. Chiar şi când se lăsau îngrijiţi de medici şi îşi reveneau din boala, ţăranii români considerau că meritul este unul divin, nicidecum al medicinei. Încrezători în noroc şi destin Filosofia practică era filosofia destinului sau a norocului, în urmă cu un secol. În conştiinţa românilor de acum un veac totul atârna la voia întâmplării sau a norocului. ”Nu se poate afla o idee sau o nălucă a minţii care să persecute sau să urmărească mintea poporului român mai mult decât năluca sau ideea norocului sau a detinului. Naşterea, căsătoria şi moartea, cu tot cortegiul de întâmplări fericite sau nefericite ce le poate întovărăşi sunt făptura destinului, a soartei, a ursitei sau a norocului”, mai constata sociologul. Atât de încrezători în noroc, românii au ajuns să înlocuiască, în timp, salutul ”Bună ziua!” cu ”Noroc!”.

Românul , omul planurilor fără finalitate.

Proverbul ”Românului îi este greu să înceapă ceva, că de lăsat, se lasă uşor” era foarte actual acum un veac şi spunea multe despre firea naţiei. ”Cu cât plănuim mai multe lucruri, cu atât începem mai puţine. Am plănuit cadastrul şi irigaţii, votul unievrsal şi casa rurală pentru populaţia de la sate, am plănuit un canal de la Bucureşti la Dunăre, o sumă de linii ferate noi. Nu vei putea deschide un jurnal sau o revistă în care să nu se vorbească şi să nu se propună reforme şi îmbunătăţiri economice, culturale, comerciale, militare. Nimic din toate acestea nu s-au început”, nota Drăghicescu în cartea ”Din psihologia poporului român”. Nimic nu se termina şi nimic nu făceau românii temeinic şi fundamental. Lipsa de spirit de continuitate şi urmare în acţiunile practice, lipsa de răbdare şi voinţă erau trăsături fundamentale ale naţiei de acum un secol. ”Totul se face ca şi cum ar fi să fie făcut pentru ochii unor drumeţi care n-au de gând să vie de două ori pe acelaşi drum. Totul nu este să fie ceva, ci să pară că este. Sub aparenţă prea puţini îndrăznesc să scoboare”

Zor la muncă, ca la război.

Felul în care munceau românii era descris astfel : ”Românul la muncă dă iureş ca la război. Cu zorul el face minuni. Ţăranul sfârşeşte cu zorul în câteva ceasuri de clacă, o muncă pe care alminteri el n-ar putea isprăvi într-o săptămână. Între zilele de muncă ale românilor se întind lungi perioade de odihnă sărbătorească, momente risipite din belug”. Românul era caracaterizat de un ritm neregulat de muncă: zile de muncă din greu urmate de lungi perioade de sărbătoare. ”Un an de-a lungul românul stă degeaba şi în ultimele zile dă pe brânci. Nicăieri mai multă agitaţie, mai multă zvârcolire şi mai puţină muncă disciplinată ca la noi”, mai constata sociologul.

Nepăsător şi neprevăzător cu ziua de mâine.

Istoria agitată şi lungile perioade în care românii n-au putut să-şi prevadă un viitor sigur au împământenit naţiei o altă trăsătură de caracter negativă: nepăsarea şi indiferenţa pentru ziua de mâine. ”Este în firea noastră să clădim întodeauna pe un teren ce se clatină, lucruri în grabă şi care nu rezistă. Peste tot şi în toate acţiunile noastre nu ne bizuim decât pe momentul de faţă, neglijăm viitorul, timpul nu ne sinchiseşte. Ţăranul român se mulţumeşte să ceară de la pământ numai cât trebuie să plătească stăpânului şi să nutrească familia, apoi neavând nicio încredere în viitor nu mai are niciun sens să lucreze pe socoteala lui”, mai notează cartea ”Din psihologia poporului român”. Românii erau văzuţi ca fiind lipsiţi de disciplină, de ordine, de metodă, de regularitate în acţiuni.

Leneşi şi apatici şi superstiţioşi.

Ţăranii români erau caracterizaţi acum un veac drept leneşi, apatici şi fără tragere de muncă. Explicaţia acestei trăsături era pusă pe seama faptului că, de cele mai multe ori, rodul muncii prestate nu le aparţinea. Muncind pe ogoarele altora, ţăranii n-aveau tragere de inimă să facă o muncă temeinică. ”Lipsa de îndemn la muncă este lipsa de interes ce munca lui are pentru el dat fiind că rodul ei este pentru alţii. Lenea ţăranului este mai mult rod al mizeriei fizice, al degradării, al slăbiciunii morale şi fizice”, mai scria Drăghicescu. Naţia română era una de superstiţioşi. Românii nu făceau un pas în viaţa socială fără o sumedenie de de obiceiuri considerate ciudate şi absurde. Descântecele, vrăjile, facerile şi desfacerile erau constante ale credinţei românilor. ”Înspăimântător este numărul sărbătorilor superstiţioase, păgâneşti. În afară de sărbătorile legale, se ţin în toată ţara, diferind după localităţi, 140 de sărbători din cele 365 de zile ale anului. Şi acestea sub numele şi pretextele cele mai ciudate şi asburde: logodna păsărilor, nunta şoarecilor, Marţea ciorilor, Lunea viermilor, Foca, Miercurea Strâmbă”, mai constata sociologul.

Spirit critic.

Spiritul critic era o altă trăsătură atribuită românilor de acum un secol. Mai mult pasivi decât activi, se considera că românii au răgaz suficient să observe şi să analizeze defectele şi lipsurile altora. Făceau haz de defectele bulgarilor sau ale ungurilor şi plecând de la ironii creau bancuri sau legende. ”Românii fiind întotdeauna dotaţi cu o inteligenţă superioară, dar ţinută în loc, paralizată de o lenevie impusă de împrejurările nefericite ale istoriei şi de o trândăvie pe care au respirat-o din atmosfera morală a Orientului au criticat în toţi timpii pe oameni şi activitatea lor, fără să fi făcut sforţări a îndrepta ceea ce criticau”, mai notează în cartea lui Drăghicescu.

Sursa:adevărul.ro

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii

One Response to Portretul românului acum un secol, un tablou înfiorător de actual: „Un an de-a lungul stă degeaba şi în ultimele zile dă pe brânci“

  1. Dragos Gheorghe

    Bun articol. E poate doar o stare de spirit dar imi recunosc anumite trasaturi in textul de mai sus, din pacate.

    Dragos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.