Rămâi conectat

Știri

Maxima absolută pentru luna aprilie s-a înregistrat în 1985 la Bechet, 35,5 grade Celsius: Valori de până la 30 de grade, în zilele ce urmează

Publicat

în

Datele statistice arată că maxima absolută pentru luna aprilie s-a înregistrat în 1985 la Bechet, respectiv 35,5 grade Celsius, iar la Alexandria au fost 34,9 grade în anul 1934. Tot în 1985, maximele termice au depăşit 34 de grade la Calafat şi Drobeta Turnu Severin.

Specialiștii ANM spun că deja în comunitatea meteorologică internaţională a apărut această temere, pentru că era mai puţin de aşteptat ca în luna aprilie să fie un val de căldura atât de persistent şi pe o suprafaţă atât de mare a Europei şi semnalele nu sunt încurajatoare pentru vara care urmează.

Vremea va fi mult mai caldă în cea mai mare parte a ţării, temperaturile urmând să atingă valori de până la 30 de grade Celsius, mai ridicate cu 8-10 grade decât ar fi normal pentru această perioadă, precizează ANM. Sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai vor fi caracterizate de un regim termic peste normal cu temperaturi de peste 25 de grade Celsius şi ploi de scurtă durată în toată ţara.

Meteorologii au dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni, valabilă în perioada 23 aprilie – 6 mai.

Citește și Semnificația codurilor de culori pentru orice atenționare meteo : Diferenţa dintre roşu, portocaliu şi galben

În Transilvania, media valorilor termice diurne se va menţine, în cea mai mare parte a intervalului, cu mult peste cea climatologic specifică acestei perioade din an, cu valori în general de 23 – 26 de grade. Pentru zilele de 24 şi 27 aprilie şi posibil către sfârşitul celor două săptămâni de prognoză sunt de aşteptat temperaturi uşor mai scăzute, dar în continuare peste cele normale, maxime în medie de 20 – 22 de grade. Regimul termic nocturn, relativ constant de-a lungul perioadei de prognoză, va fi caracterizat de valori medii de 6 – 10 grade.

În zilele de 24 şi 27 aprilie şi posibil după data de 2 mai, probabilitatea pentru averse de ploaie va fi relativ ridicată şi nu sunt excluse cantităţi de apă izolat mai însemnate. În restul intervalului ploi de scurtă durată vor fi posibile pe spaţii mici, în orele după-amiezilor.

De 1 mai 2018, vremea va fi frumoasă în majoritatea regiunilor. Cei care vor să se ducă la munte ar trebui să se aștepte la o vreme călduroasă, cu temperaturi de maxim 18 grade. Șansele de precipitații vor fi mai mari după data de 2 mai.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba