Rămâi conectat

Știri

APRILIE, Prier: Datini, tradiții și obiceiuri românești

Publicat

în

Prier înseamnă timp favorabil, prielnic atât pentru semănatul holdelor dar și pentru turmele de animale. Datini, tradiții și obiceiuri românești, în luna aprilie

Conform tradiției populare românești, luna aprilie se mai numește și „Prier”. Această denumire populară, a lunii aprilie, provine de la verbul “a prii” și înseamnă timp prielnic pentru semănături, ori lucrări în gospodărie .

Când vremea este înșelătoare, cu timp friguros și secetos pentru lucrările de primăvară, aprilie anunță sărăcie și se numește și ”Traistă-n băț”. De fapt, în spiritualitatea populară se și spune că ”Prier priește, dar și jupuiește!”, aluzie la zilele capricioase, cu timp potrivnic lucrărilor de sezon. În această lună se continuă semănatul de primăvară, început în martie. Acum se închid țarinile, ceea ce înseamnă că oile și vitele nu mai au voie să pască libere iar pășunatul devălmaș este întrerupt pentru câteva luni, se formează turmele, se repară gardurile țarinilor, se tund oile înainte de a fi urcate la munte etc. Se mai spune, despre luna aprilie, că este o lună capricioasă în care vremea va fi ori geroasă, ori călduroasă. Totodată, în luna lui aprilie se fac prevestiri ale vremii ce va urma, astfel se nasc o parte din superstițiile acestei luni.

Dacă în luna lui Prier este vreme frumoasă și călduroasă, atunci luna mai va avea vreme rece, cu înghețuri; Dacă la Prier este vreme posomorâtă și rece, atunci luna lui mai va avea vreme frumoasă și călduroasă; Negura de la răsărit, din luna aprilie, e semn bun pentru anul în curs; Dacă în aprilie tună și fulgeră, atunci nu există motive să ne temem de ger; Vremea frumoasă din luna aprilie ne va aduce o vară furtunoasă, etc.

Veseli de 1 aprilie – superstiții de 1 aprilie

Ziua Păcălelilor şi Ziua internațională a păsărilor. Dar pe noi ne interesează primul aspect. De unde vine? Cum se … manifestă? şi ce superstiții avem de 1 Aprilie?
Ziua de 1 Aprilie a fost întotdeauna un prilej de distracție şi cum e sănătos să râzi, ne bucurăm şi noi când avem prilejul. Se pare că originile acestei zile se regăsesc, ca multe alte obiceiuri, în schimbarea calendarului gregorian. Se spune că, odată cu această schimbare, mulți nu s-au putut obişnui cu noile date ale sărbătorilor. Și atunci, în timpul lui Carol al IX-lea, mulți neadaptați sărbătoreau Anul Nou la… 1 Aprilie! Cei ce sărbătoreau astfel erau numiți „nebuni de Aprilie”. Apoi obiceiul s-a perpetuat până-n zilele noastre, pierzându-şi semnificația inițială şi păstrând doar… ”nebunia”. Pentru că e o nebunie veselă şi plăcută! Superstiţia spune că păcăleala de 1 Aprilie trebuie făcută până la ora 12:00, cele după această oră, se zice că aduc ghinion. Tot o superstiţie spune că în ziua de 1 Aprilie nu se fac căsătorii, pentru că: ori acestea nu durează, se destramă, ori soţul va fi „sub papuc”. La noi, se spune că dacă nu păcăleşti pe nimeni de 1 Aprilie, tot anul până la celălalt 1 Aprilie vei fi tu cel păcălit. Tot anul? Nu-i cam mult? Dar dacă aşa zice superstiţia, să ne grăbim să păcălim pe cineva. Pardon: ce vă spunem mai jos nu-i păcăleală.

 Sărbătoarea Floriilor – tradiții și obiceiuri

Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile este prima sărbătoare cu dată schimbătoare din calendarul anului bisericesc. Totodată, Floriile deschid ciclul sărbătorilor pascale, care se încheie la Înălțarea Domnului.  În ziua de Florii există obiceiul de a merge la Biserică cu ramuri de salcie înmugurite, pentru a fi sfințite de către preot. Conform tradiției creștine, obiceiul ne amintește de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Patimi, când a fost întâmpinat de mulțime cu ramuri de măslin și crenguțe de palmier sau flori. Crenguțele de salcie vor fi împărțite credincioșilor ce au participat la slujba de Florii. Aceștia vor lua crenguțele acasă și le vor pune la geamuri, la uși și la porți pentru a le apăra casele de rele și necazuri. În unele zone ale țării, oamenii de la sate se încing cu ramurile de salcie, peste mijloc, deoarece se spune că acest ritual îi apără de boli și îi face mai robuști. Exista și obiceiul ca părinții sa-și lovească copiii cu nuielușa de salcie, când veneau de la biserică. Credeau că așa vor crește sănătoși și înțelepți. Oamenii le puneau și pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta să rodească. Exista credința că abia acum pomii prind putere să rodească. De aceea, nu se plantau pomi înainte de Florii, de teama ca aceștia să nu rămână fără rod. În ziua de Florii, stupii erau împodobiți cu ramurile de salcie sfințite, ca albinele să se bucure de binecuvântarea divină. În unele sate, mâțișorii erau aruncați în curte când începea să bată grindina. Însă, ramurile de salcie aveau în principal menirea de a-i feri pe oameni de duhurile necurate, sau erau utilizate și în scopuri terapeutice, oamenii înghițeau mâțișori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriți de diferite boli. Un alt obicei, întâlnit în ziua de Florii, este acela de a trece pe la mormintele rudelor pentru a le agăța de cruci crenguțele de salcie, astfel aceștia vor ști că Paștele se apropie. Tot în ziua de Florii, șnurul de mărțișor se va agăța într-un copac înmugurit sau înflorit pentru a avea sănătate și belșug în anul ce urmează. Totodată, ziua de Florii este prilej de sărbătoare pentru cei cu nume de flori, deoarece își serbează onomastica.

Obiceiul Lazaritelor

Înainte de a intra în Ierusalim, Hristos l-a înviat pe Lazăr. Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. În popor se crede că Lazăr era un fecior tânăr, fratele fetei care s-a căsătorit cu Dragobete, Cap de Primăvară. Potrivit tradiției, într-o sâmbătă Lazăr a plecat cu oile la păscut, lăsând-o pe mama sa să facă plăcinte. Urcând întru-un copac să ia muguri pentru animale, își aduce aminte de plăcinte. Se grăbește să coboare, cade și moare. Potrivit legendei că Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor, exista obiceiul ca în această sâmbătă, femeile de la țară să facă ofranda de pomenire a morților împărțind plăcinte de post. Profesorul Ion Ghinoiu afirma că în ajunul sau sâmbăta Floriilor, se efectua un ceremonial complex, numit Lazarita, care era structurat după modelul colindelor. Ion Ghinoiu afirma că    Lazarita era un ceremonial la care participau numai fetele. „Una din fete, numita Lazarita, se îmbrăca în mireasă și colinda împreună în fața ferestrelor caselor unde au fost primite. Lazarita se plimba cu pași domoli, înainte și înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simpla, drama lui Lazăr sau Lazarica: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunza, moartea neașteptată prin căderea din copac, căutarea și găsirea trupului neînsuflețit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci”.

 Sărbătoarea dinților

Ziua de 11 aprilie este dedicată Sfântului Antipa, despre care oamenii din popor cred că vindecă durerile de dinți și măsele. Sfântul Antipa s-a rugat pentru cei care îi vor face pomenire să fie feriți de patimi și de alte boli, între care și nesuferita durere a dinților.

  Sursa:azm.gov.ro, sursa foto:dragusanul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Un nou subprefect de Alba: Cine este

Publicat

în

În Alba, un nou subprefect

În cursul zilei de vineri 12 aprilie a avut loc festivitatea de învestire a noului subprefect al județului Alba, Sandu Heler, care a fost numit în funcție, prin HG .nr 358/11.04.2024.
Sandu Heler îl înlocuiește pe fostul subprefect, Corneliu Mureșan. Acesta a renunțat la funcție pentru a candida la președinția Consiliului Județean Alba.
La festivitate au fost prezenți prefectul Nicolae Albu, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, subprefectul Andrei Vincze, fostul subprefect Corneliu Mureșan, primarul comunei Stremț, Traian Ștefan Popa, secretarul general al Instituției Prefectului – Județul Alba, Nelu Fleșer, șefii de serviciu din instituție, familia subprefectului Sandu Heler și alți invitați.
„Felicitări domnului subprefect Sandu Heler pentru învestirea în funcția de subprefect al județului Alba! Îi dorim succes în noul său rol. Spor în activitate și colaborare fructuoasă cu întreaga echipă din cadrul Instituției Prefectului!”, au transmis reprezentanții Instituției Prefectului – Județul Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Bărbat amendat cu 2 mii de lei, după ce a vandalizat o jardinieră cu flori, în fața Primăriei Aiud

Publicat

în

Amendă pentru un act de vandalism la Aiud

Un bărbat, care a vandalizat o jardinieră cu flori amplasată în fața Primăriei Municipiului Aiud, a fost amendat de polițiștii locali cu 2 mii de lei.

Imaginile compromițătoare au fost surprinse de una din camerele de supraveghere montate în oraș.

„Poliția Locală a identificat și sancționat o persoană care a ales să ignore orice regulă de conviețuire și respect față de spațiul public, distrugând un bun al comunității. Indiferent despre ce vorbim: bănci, jardiniere, locuri de joacă, coșuri de gunoi, distrugerea acestora nu este acceptabilă. Vă reamintim că în momentul de față în municipiul Aiud sunt amplasate 90 de camere de supraveghere video, acestea fiind un instrument valoros care fac din comunitatea noastră una mai sigură”, au transmis reprezentanții Primăriei Aiud.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Deschidere a sezonului turistic la Rimetea

Publicat

în

La Rimetea, deschidere a sezonului turistic

În weekend a avut loc deschiderea sezonului turistic din comuna Rimetea. 
25 de antreprenori locali din Rimetea și-au unit forțele pentru organizarea unui eveniment dedicat turismului și promovării comunei.
Toți oaspeții comunei au degustat din bunătățile gătite de localnici și au participat cu mic cu mare la atelierele de pictură, la rafting sau au pătruns în tainele fabricării săpunului precum și a picturii pe lemn.
Tulit Zsuzsa a vorbit celor prezenți despre tainele săpunului făcut din produse naturale și lapte de capră de Rimetea.
Comuna Rimetea a fost desemnată destinația turistică a anului 2024 în România.
sursa: facebook Nicolae Albu

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba