Rămâi conectat

Știri

Jandarmii vor veghea asupra siguranței celor ce vor fi prezenți la Târgul de pe Muntele Găina : Recomandări pentru cei care vor participa la sărbătoare

Publicat

în

Aproximativ 70 de jandarmi vor asigura, zilnic, măsurile de ordine publică şi siguranţa participanţilor la manifestările cultural-artistice care vor fi organizate în perioada 22-23 iulie a. c. în comuna Avram Iancu şi în zona Muntelui Găina. Aceştia provin din cadrul  Jandarmeriei Alba şi Grupării de Jandarmi Mobilă “ Regele Ferdinand I” – Târgu-Mureş. Misiunile jandarmilor au în vedere asigurarea unui climat de normalitate civică şi de siguranţă pentru toţi participanţii şi vor viza în principal prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială.

În scopul preîntâmpinării apariţiei unor evenimente sau incidente nedorite, supunem atenţiei tuturor celor care vor participa la aceste manifestări să se conformeze indicaţiilor organizatorilor şi forţelor de ordine, să aibă un comportament civilizat, să evite consumul excesiv de alcool, să nu arunce obiecte către scenele organizate şi să semnaleze prompt orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială sau bunelor moravuri. Totodată, le solicităm să nu depăşească limitele decenţei comportamentale, să nu forţeze cordoanele de ordine constituite, să acorde sprijin forţelor de ordine dacă sunt solicitaţi şi să ţină cont că manifestările obscene, care contravin normelor legale de convieţuire în societate, vor fi sancţionate. În plus, reamintim că, în conformitate cu prevederile art. 372 Cod penal, este interzisă, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de până la 2 ani sau amendă portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase pe timpul adunărilor publice. În categoria obiectelor periculoase, sunt incluse cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire, armele neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitivele pentru şocuri electrice precum şi substanţele iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant.

Citește și Elevi jandarmi, în practică la Jandarmeria Alba

În plus, supunem atenţiei celor care vor accede pe Muntele Găina să respecte regulile locului, să nu lase în urma lor resturi menajere depozitate în spaţii neamenajate, să fie echipaţi adecvat vremii, să nu distrugă mediul înconjurător prin diverse acţiuni neconforme cu protejarea acestuia, să nu aprindă focul în locurile neamenajate, să nu distrugă semnele de orientare turistică şi să nu intre cu autoturismele în zonele marcate.

De asemenea, pentru evitarea unor situaţii neplăcute le recomandăm să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.) şi să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia. Aducem în atenţie faptul că pe timpul manifestărilor din anii precedenţi s-au înregistrat situaţii în care copiii s-au rătăcit de părinţii lor şi de aceea le recomandăm celor din urmă să supravegheze îndeaproape comportamentul minorilor. În cazul în care constată că aceştia lipsesc le indicăm să ia de urgenţă legătura cu cel mai apropiat echipaj de jandarmerie sau poliţie sau să apeleze 112. Reamintim  cetățenilor că aceştia pot apela cu încredere, în orice situaţie, la ajutorul echipajelor de jandarmerie, atât prin contact direct cât şi prin apelarea numărului unic de urgenţe – 112.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba