Moții, așa cum sunt cunoscuți locuitorii satelor din Munții Apuseni, sunt o comunitate aparte a acestei zone.

În mod tradițional, doar locuitorii satelor din jurul orașelor Abrud și Câmpeni sunt considerați moți, însă cu timpul, au ales acest nume și locuitorii de pe Valea Crişului Alb, din Ţara Zarandului, zone din judeţele Bihor, Hunedoara, Arad şi Cluj.

Povestea locuitorilor „Ţării Moţilor” este fascinantă. Despre moţii care trăiesc în Munţii Apuseni se spune că sunt urmaşii direcţi ai dacilor şi chiar ai agatârşilor, populaţie care a locuit cu mult timp înainte de Hristos pe aceste meleaguri.

Alţii autori susţin că moţii sunt descendenţii unor triburi celtice, care au populat în Antichitate zonele înalte ale Apusenilor. „Moţii sau Ţopii sunt urmaşii direcţi ai dacilor şi ai coloniilor romane, aduse de împăratul Traian în urma ocupărei Daciei în anul 105 după Christos, în scopul de a o coloniza şi de a putea munci şi exploata cu braţele lor minele de aur din fosta ţară a lui Decebal”, scrie Ion Rusu Abrudeanu, în volumul Moţii, calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit” (1938). Originea acestor comunităţi se pierde în istorie şi stârneşte controverse, cert este că moţii s-au declarat întotdeauna a fi români, iar spre deosebire de locuitorii altor zone ale ţării, oamenii din „ţinutul aurului” au respins dintotdeauna influenţele unor populaţii străine, preferând să îşi păstreze tradiţiile arhaice şi modul de viaţă simplu, moştenit şi el din strămoşi.

Iată zece lucruri mai puţin ştiute despre comunitatea fascinantă a moţilor.

1. Ţara Moţilor

Ţara Moţilor, cunoscută şi sub numele de „ţara de piatră” cuprinde în întinderea ei satele din Munţii Apuseni. Potrivit tradiţiei, moţii sunt consideraţi locuitorii satelor de munte din judeţul Alba: Avram Iancu, Vidra de Jos, Vidra de Mijloc, Albac, Horea, Neagra, Scărişoara, Ponorel, Secătura, Arieşeni, situate mai sus de oraşul Câmpeni şi în zona Abrudului. Se consideră moţi şi localnici din zona Bradului, dar şi din aşezări de pe valea Crişului Alb, din Ţara Beiuşului sau din judeţul Cluj, înfiinţate de secole în jurul muntelui Găina, un adevărat centru spriritual al acestei comunităţi. Ţara Moţilor cuprinde teritorii din extremităţile judeţelor Alba, Hunedoara, Cluj, Arad şi Bihor, zone de munte cu peisaje impresionante.

2. Originea numelui de „moţ”

Potrivit istoricilor, numele de moţi vine de la „chica antică”, moţul de păr pe care îl purtau dacii, un obicei păstrat de localnici până în secolul XIX. Moţii se mai numesc şi ţopi, un cuvânt derivat de la termenul „zopf”, care însemna tot chică. Era un termen dispreţuitor atribuit băştinaşilor de către funcţionarii nemţi. „Este cu desăvârşire fals că denumirea de Ţop ar fi o formă onomatopeică, slavă sau ungurească, provenită din faptul ca moţul, neştiind să danseze, ţopăe „ca un urs”, sau că aceşti locuitori fiind înfundaţi cu casele lor resfirate pe văi şi în munţi, sunt consideraţi de cei dela şes drept „grosolani” şi neciopliţi”, scria istoricul Ion Rusu Abrudeanu, în volumul „Moţii, calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit” (1938).

3. Trăsăturile morale ale moţilor

Moţii sunt oameni ai muncii şi ai ordinii, potrivit celor mai multe descrieri. Sunt oameni care reacţionează iute la mânie, în stare să îşi apere cu violenţă obştea. „Se însufleţeşte repede şi are o tărie de caracter aşa de mare, încât dacă şi-a pus ceva în gând, nu renunţă pentru nimic în lume până când nu-şi ajunge scopul, chiar dacă ar fi convins de mai înainte despre relele urmări ale acţiunei sale. Moţii sunt oameni întregi, leali, serioşi şi nefăţarnici”, îi descria publicistul Ion Abrudeanu. Alte trăsături ale acestei comunităţi sunt sârguinţa, cumpătarea şi religiozitatea. Nu sunt, în general, oameni comunicativi cu străinii, nefiind obişnuiţi să îşi deschidă sufletul în faţa oricui. Autorii care au vizitat în trecut satele tradiţionale din Ţara Moţilor relatau despre oameni care îşi manifestau cu greutate ospitalitatea, din cauza neîncrederii manifestate faţă de străini, dar şi a sărăciei. „Moţul mai este de o cinste perfectă şi cu o pronunţată independenţă sufletească”, afirma istoricul Ioan Abrudeanu.

4. Portretul fizic al moţilor

Cei mai mulţi dintre locuitorii ţinuturilor Apusenilor sunt oameni de statură mijlocie, costelivi şi iuţi. Au frunţile late, ochii albaştri-căprii şi mersul încet şi legănat, înfăţişând pe omul de munte. „Dacă e costeliv şi iute la fire, aceasta se explică prin istovitoarea muncă, pe care o depune moţul pentru mizerabila lui existenţă, prin urcarea şi coborârea dealurilor şi a munţilor, ca şi prin clima rece din partea locului. E rezistent la muncă, deşi traiul lui e foarte simplu şi se multumeşte cu puţin”, arăta Ioan Abrudeanu. Mai arătoşi erau consideraţi sătenii din Bucium şi Bistra.

5. Meşteri în lemn şi buni muncitori în minerit

Industria lemnului şi mineritul sunt ocupaţiile tradiţionale ale localnicilor din Ţara Moţilor. Oamenii sunt recunoscuţi pentru priceperea lor în dulgherit şi în construcţii din lemn. Uneltele şi vasele din lemn, realizate de moţi, erau vândute în târgurile din ţinutul Apusenilor sau în judeţele din sudul ţării. Unele dintre aceste peregrinări ale moţilor, de la munte spre şes durau săptămâi întregi. „Hotărât şi senin, moţul pleacă la ţară, mânându-şi caii mai mult pe irima drumului decât pe margini, gândindu-se la cei de acasă şi cântând cu glasu-i melodios versurile: Du-mă, Doamne, în pace în ţară, Cu cercuri şi cu ciubară, Şi mă adă în pace acasă, La copii şi la nevastă!”, scrie Ion Abrudeanu. Dorinţa de cutreierare a moţilor provenea dintr-un impuls sufletesc, caracteristic acestei comunităţi. Traiul localnicilor este simplu şi rudimentar, din cauza condiţiilor geografice vitrege de pe munte, unde pământul este mai puţin productiv.

6. Avram Iancu, crăişorul munţilor

Cel mai ilustru personaj al moţilor a fost Avram Iancu. Supranumit „Crăişorul munţilor”, Avram Iancu (1824 – 1872) a fost unul dintre principalii eroi ai mişcărilor revoluţionare din anii 1848 şi 1849. S-a născut şi a copilărit în Vidra de Sus, un sat din Munţii Apuseni, aflat în nordul-vestul judeţului Alba. Cel care urma să devină lider al moţilor provenea dintr-o familie înstărită, tatăl său fiind pădurar şi apoi jude domenial, iar bunicul său a fost preot. Iancu a fost nepot al celebrului Horea, unul dintre conducătorii răscoalei ţărăneşti din 1784, din Transilvania. De el şi-au legat speranţele marea parte a moţilor implicaţi în acţiunile politice şi în luptele de apărare a comunităţilor de români din Transilvania acelor vremuri. Iancu a rămas în istorie ca un simbol al patriotismului, dar şi ca un personaj controversat, pentru că unele dintre acţiunile sale au fost mai puţin înţelese. Istoricii români l-au numit erou naţional, iar în prezent Avram Iancu unul dintre cele mai omagiate personaje din istoria Transilvaniei.

7. Horea, omul care a pornit răscoala moţilor

Horea, pe numele său adevărat Ursu Nicula, unul dintre liderii participanţilor la Răscoala ţărănească din anii 1784 – 1785, s-a născut în Ţara Moţilor, în satul Albac, pe Dealul Fericet. Numele i se trăgea de la faptul că ştia să cânte frumos, să „horească”, iar cel de Ursu provenea dintr-un obicei arhaic al moţilor, care în trecut dădeau nume de animale sau de copaci viguroşi copiilor din credinţa că pruncul va căpăta puterea animalului sălbatic sau a copacului după care a fost botezat. Horea, meşter lemnar, a fost unul dintre cei care au pornit revoltele care au tulburat Transilvania la sfârşitul secolului XVIII. Răscoala ţărănimii iobage împotriva feudalilor a izbucnit în satul hunedorean Curechiu şi s-a extins cu repeziciune în Ţara Zarandului şi apoi în cea mai mare parte a Transilvaniei. Potrivit unor mărturii prezentate de David Prodan, Horea şi Cloşca au fost cei care i-au îndemnat pe iobagi, sub pretextul poruncii împăratului, să pustiască moşiile şi curţile grofilor. Revoltele au fost cumplite, iar reprimarea lor, pe măsură: sute de participanţi la revolte au fost ucişi de soldaţi, iar preoţii acuzaţi că i-au sprijinit pe aceştia au fost traşi în ţeapă, trimişi la spânzurătoare sau ucişi prin tortură. Cea mai cruntă soartă au avut-o capii răscoalei, Horea şi Cloşca, care au sfârşit traşi pe roată. Sute de moţi au fost strămutaţi în Banat şi Bucovina, mai scrie istoricul. Treptat, însă, în urma răscoalei din 1784, situaţia moţilor s-a îmbunătăţit relativ: li s-a acordat libertatea păşunatului, scutirea de cărăuşie, desfiinţarea servituţii personale şi a legării de glie şi au primit dreptul de a se căsători fără consimţământul nobilului şi drepturi la învăţătură.

8. Povestea fascinantă a târgului de fete

Cea mai faimoasă sărbătoare a moţilor este Târgul de fete de pe Muntele Găina, eveniment care are loc în preajma sărbătorii de Sânziene. Potrivit localnicilor, muntele Găina a fost numit astfel datorită unei găini de aur care s-ar fi aşezat pe vârful muntelui. Originea târgului, organizat de secole, a fost explicată de scriitorul ungar Jokai Mor, fascinat de această sărbătoare. „Locuitorii munţilor, fiind toţi păstori, stau atât de departe cu locuinţele lor unul de altul, încât cel mai apropiat vecin are nevoie de jumătate de ceas până când ajunge la celălalt. Din această cauză fetele tinere nu au unde să se ducă şi tineretul de aici nu se întâlneşte decât o dată în an la târgul de fete ce se ţine pe Muntele Găina. Femeile măritate se duc pe la înmormântări, însă fetelor nu le este permis nici aceasta”, scria Jokai Mor, în „Sărmanii Bogaţi”. Atracţia principală a târgului erau fetele de măritat, aduse o dată cu zestrea oferită de părinţii lor. „Mamele din regiunea munţilor îşi aduc şi zestrea fetei, pe care o prezintă deodată cu fata. La gâtul fetelor atârnă taleri de aur şi de argint înseilaţi. Celelalte podoabe, cum sunt de exemplu: năfrămile colorate, ştergăriile cu alesături de bumbac, de diferite culori, pernele, lăzile împestriţate, sunt încărcate pe spatele cailor mocăneşti şi transportate la faţa locului. Odată ajunşi aici le descarcă pe fiecare şi le aşează sub cortul pe care şi-l ridică fiecare, ca într-un adevărat târg”, arăta scriitorul Jokai Mor, în „Sărmanii Bogaţi”. Fetele şi zestrea erau disputate de flăcăii care se opreau în faţa corturilor. Cei care voiau să se însoare trebuiau să ajungă la tocmeală cu părinţii fetelor, altfel erau nevoiţi să plece mai departe. Tradiţia târguielii pentru fata de măritat s-a stins încet, dar sărbătoarea continuă, în fiecare vară, pe Muntele Găina.

9. Târgul sărutatului de la Hălmagiu

O altă sărbătoare cu origini străvechi a locuitorilor Ţării Moţilor este târgului sărutatului din Hălmagiu, (judeţul Arad), comună aflată la poalele muntelui Găina. „Acest târg, care se ţine în fiecare an în ziua de Sân-Toader, se mai numeşte şi târgul nevestelor prin faptul că în acea zi de bâlciu toate nevestele tinere din comunele învecinate vin la Hălmagiu, unde sărută pe rudenii, cunoscuţi şi chiar pe străini, dacă li se spune că sunt oameni de frunte şi de omenie şi când nevasta e sigură că nu va fi refuzată. A fi sărutat de o nevastă la Hălmagiu însemnează a fi un om fruntaş şi cinstit. Ticăloşii, oamenii cu reputaţe proastă şi rău îmbrăcaţi sunt ocoliţi dela această onoare”, informa Ion Abrudeanu. Autorul volumului „Moţii, calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit”, relata despre buna dispoziţie care înconjoară acest târg şi despre faptul că nu aveau loc certuri. „Tradiţia spune că târgul de sărutat din Hălmagiu datează de pe vremea năvălirei turcilor, cari, străbătând până pe valea Crişului alb, ar fi răpit o mulţime de femei crişene, dintre cari unele, scăpând din robie şi întorcându-se acasă, au sărutat pe toţi cunoscuţii pe cari i-au întâlnit, iar aceştia le-au cinstit pentru vrednicia şi dragostea lor faţă de limba şi vatra strămoşească”, informa publicistul.

10. Vestitul ţinut al aurului

Despre moţi, scriitorul Ioan Slavici a relatat în lucrarea „Ardelenii”. „Aceştia sunt oamenii şi trupeşte şi sufleteşte mai colţuroşi şi mai vârtoşi. Fie scurt, fie înalt, Moţul e voinic şi îndesat, calcă rar şi apăsat şi are ceva din firea ursului. Om cu deosebire de potolit, Moţul vorbeşte puţin, e foarte răbdător, se avântă cu anevoie, dar e neînduplecat după ce a luat o hotărâre… Moţii sunt cea mai nobilă parte a poporului român”, afirma Ioan Slavici. Istoricul Nicolae Iorga a vizitat Ţara Moţilor, la începutul secolului XX şi a scris despre aceste ţinuturi, în volumul „Neamul Românesc şi Ţara Ungurească”, apărut în 1906. „Acesta este încă un vestit ţinut de aur. Agatârşii au lucrat aici la scoaterea lui din pământ şi astfel au devenit cei mai bogaţi, dar cei mai trândavi şi afemeiaţi dintre barbarii acestor locuri. Apoi au venit romanii, scotocind pretutindeni după aur. Acum, o companie germană lucrează în gropi, cu lucrători români, care cercetează prin adâncuri sau pisează bolovanii curprinzători de bogăţie şi astfel se ofilesc zi de zi până pier de greul unei munci straşnice, plătită cu mizeria unei coroane pe zi. La şleampurile aurarilor nemţi se prăpădesc în aşa chip nevrednic, trudind şi bând, urmaşii acelora care au făcut din Horea un rege al ţeranilor şi din Avram Iancu arhanghelul răsplătitor pentru cruzimile, vechi şi nouă, ale ungurilor stăpâni”, descria Nicolae Iorga, în 1906, ţinutul Apusenilor.

sursa: adevarul.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE