Rămâi conectat

Știri

Infotrafic : Recomandări pentru o deplasare sigură în condiții de ploaie

Publicat

în

Pentru a preveni producerea accidentelor rutiere pe drumurile publice, Centrul INFOTRAFIC al Poliţiei Române recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan, să adapteza viteza de deplasare condiţiilor concrete de drum, să mărească distanța în mers și să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.

De asemenea, având în vedere că riscul producerii accidentelor rutiere este mai mare în condiții de ploaie (carosabil ud), este necesar ca fiecare manevră în trafic să fie efectuată numai după o temeinică asigurare, iar luminile de întâlnire să fie folosite și pe timpul zilei, pentru a fi mai vizibili în trafic.

Totodată, trebuiesc evitate oprirea/staționarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor (sau a panourilor publicitare), deoarece vântul puternic îi poate rupe.

Având în vedere că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis și o informare meteorologică referitoare la ninsori în zona montană și intensificări ale vântului , valabilă în intervalul 16 octombrie, ora 14:00 – 17 octombrie, ora 09:00, amintim conducătorilor auto că, potrivit legislației rutiere, pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, anvelopele de iarnă sunt obligatorii! Așadar, le recomandăm să nu pornească la drum dacă nu au autovehiculele echipate corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă.

Citește și  Cum se pregătește maşina pentru iarnă

Potrivit meteorologilor, în Carpaţii Orientali va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, iar în cursul serii şi al nopţii de duminică spre luni (16/17 octombrie), precipitaţii predominant sub formă de ninsoare vor fi şi în Carpaţii Meridionali. Vântul va avea intensificări temporare, îndeosebi în regiunile sudice, cu viteze ce vor depăşi la rafală 40…50 km/h, iar pe crestele montane 60 km/h, viscolind ninsoarea.  În restul teritoriului va ploua, iar trecător în Subcarpaţii Moldovei şi în estul Transilvaniei se vor semnala precipitaţii mixte. Cantităţile de apă vor depăşi local 10…15 l/mp, iar în nord-vest, centru şi est izolat 20…25 l/mp. În funcție de evoluția meteorologică, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba