Rămâi conectat

Știri

Distribuitorii de electricitate sunt obligaţi să extindă reţelele electrice, dacă cere un primar: Costul îl suportă toată populaţia, prin factură

Publicat

în

Un nou ordin ANRE impune distribuitorilor de energie o nouă obligaţie care, deşi se justifică prin interesul social sau strategic, poate lăsa loc la abuzuri, aşa cum a fost formulată. Iar nota de plată o plăteşte populaţia.

„La solicitarea unor autorităţi publice naţionale sau locale, OD (operatorul de distribuţie-n.red.) este obligat să includă în cadrul investiţiilor prevăzute la alin (2) lucrări de extindere a RED (reţeaua electrică de distribuţie-n.red.) necesare pentru alimentarea cu energie electrică a unor obiective de importanţă strategică, care contribuie la securitatea şi siguranţa naţională, precum şi obiective sociale de interes public, cum ar fi spitale, şcoli, gradiniţe, etc., care contribuie la bunăstarea comunităţii locale, cu informarea prealabilă a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei” scrie în Ordinul ANRE 34/2018.

Această prevedere nu apărea în vechiul ordin 8 din 2016. Tradus, asta înseamnă că dacă orice autoritate, locală sau centrală, solicită distribuitorului de energie electrică să extindă reţeaua de distribuţie pentru a „duce curentul” la un obiectiv care se construieşte sau despre care se spune că se construieşte, operatorul de distribuţieeste obligat să facă lucrarea respectivă.

Investiţia în extinderea reţelei şi/sau alimentarea noului consumator va fi ulterior recunoscută de către ANRE în costurile operatorului de distribuţie, şi va fi plătită de toţi consumatorii deserviţi de acesta, prin factură.
Specialiştii din piaţa de energie contactaţi de noi spun că, deşi prevederea este perfect justificată pentru a asigura accesul la reţeaua electrică a unor construcţii cu caracter social, de exemplu, cum ar fi şcoli, spitale sau grădiniţe noi, modul în care este stipulată în lege poate lăsa loc la eventuale abuzuri.

Citește și Instalațiile electrice pot ascunde pericole de incendiu: Recomandări ISU Alba

Cheia este în prevederea „cu informarea prealabilă a ANRE”.

Autoritatea de Reglementare este deci doar informată de, să presupunem, solicitarea unui primar adresată distribuitorului de energie electrică de a racorda o viitoare clădire de acest fel. ANRE nu trebuie aşadar să-şi dea acordul asupra acestei solicitări, ci este doar informată, dacă ne luăm după ce scrie în ordin, iar distribuitorul este obligat să extindă reţeaua conform solicitării primarului. O va face pe banii lui, recunoscuţi apoi drept cost şi trecuţi în facturile tuturor consumatorilor. Însă, nu există nicio garanţie că acel obiectiv pentru care se cere extinderea reţelei este într-adevăr 100% social şi, pe de altă parte, dacă obiectivul este departe de reţeaua actuală, de extindere vor beneficia şi proprietarii de terenuri/clădiri pe unde va trece noua reţea electrică.

În România sunt patru firme de distribuţie a energiei electrice, E.On, Enel, CEZ şi Electrica.

Sursa:e-nergia.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba