Rămâi conectat

Știri

VINERI 13: Care sunt cele mai populare superstiții legate de această dată

Publicat

în

VINERI 13 este ziua în care se aglomerează cele mai multe şi mai înspăimântătoare superstiţii

Este ceva de temut in celebra zi de Vineri 13? De ani si ani, oamenii si-au spus unii altora ca atunci cand ziua de Vineri pica pe data de 13 a unei luni, acea zi este nenorocoasa.

Filme de groaza au fost numite dupa aceasta zi si statisticile ne arata ca exista un numar crescut de accidente pe data de Vineri 13 ale lunii. Dar de unde au tot aparut aceste informatii? Sunt ele sustinute de realitate sau oamenii se autosugestioneaza pentru ca “asa au auzit” fara sa puna la indoiala si sa se documenteze despre adevar?

Majoritatea motivelor care duc cu gândul că numărul 13 ar fi ghinionist, își au originea în Biblie. Iuda a fost cel de-al treisprezecelea oaspete la Cina cea de Taină și tot el l-a trădat pe Iisus.

Chiar și în ziua de azi se consideră că aduce ghinion să inviți 13 oameni la masă, iar dacă printr-o întâmplare se întâmplă ca cineva să lipsească și să rămână acest număr de oameni, gazda optează să pună chiar un ursuleț de pluș, pe scaunul numărul paisprezece, doar pentru a evita orice formă de ghinion.

Această superstiție este dusă la alt nivel, deoarece unele hoteluri nici măcar nu au camera numărul 13 sau etajul 13, deci se sare de la numărul 12 la 14.

Sute de ani, ziua de vineri a fost considerată a fi cea mai ghinionistă din întreaga săptămână. În Marea Britanie, ziua de vineri mai era intitulată și „ziua spânzuraților” deoarece atunci erau executați toți condamnații la moarte.

Din punct de vedere biblic, ziua de vineri este și cea în care Iisus a fost crucificat. Totuși, se spune că dacă ești născut în această zi a săptămânii ești norocos.

Unii sunt practic paralizaţi de frică şi nu au curaj să se dea jos din pat într-o astfel de zi. Scandinavii credeau că numărul 13 este unul cu ghinion, deoarece celor 12 semizei din mitologie li s-a alăturat un al 13-lea, unul demonic, care le-a adus oamenilor numai nenorociri.

În statele vestice, vineri 13 este considerată “ziua neagră”. Şi tot de la reperele religioase s-a născut superstiţia: potopul a început într-o zi de vineri, Dumnezeu a amestecat limbile în turnul lui Babel într-o zi de vineri, iar Adam – spun alţii – a muşcat din fructul interzis într-o zi de vineri, iar sfârşitul lumii – potrivit credinţei mayaşe – se pare că va veni tot într-o zi de vineri.

Înainte de existenţa bisericii, ziua de vineri era dedicată lui Venus, zeiţa dragostei. Odată cu trecerea de la păgânism la creştinism, biserica a fost condusă de către bărbaţi care n-au mai acceptat, se pare, să fie guvernată de către o zeitate feminină. Drept pentru care au lansat tot felul de zvonuri potrivit cărora vinerea este o zi plină de ghinion.
VINERI 13: cele mai populare superstiţii legate de această dată

1. Inca din seara dinaintea zilei de VINERI 13 trebuie sa ne pregatim psihic. O scurta conversatie cu tine insuti face minuni, mai ales daca este axata pe tot ceea ce este pozitiv, valoros si frumos in viata ta. De ce? Pentru ca astfel te incarci cu energie pozitiva care te va ajuta sa combati energia negativa din ziua de vineri 13. Energia negativa nu vine neaparat din data din calendar, ci de la oamenii extrem de superstitiosi din jurul tau care raspandesc un fel de panica in jurul lor cand considera ca o zi, un eveniment sau o actiune poate fi de rau augur.

2. Totodata, daca crezi in traditiile populare, atunci te va ajuta sa te linistesti daca freci usturoi pe la praguri in seara de dinainte de VINERI 13, pentru a tine departe spiritele rele.

3. In ziua cu pricina, incearca sa nu te aventurezi in fapte marete, ci continuati ziua normal, dar cu precautie.

4. Poarta ceva rosu pe tine pentru a tine deochiul deoparte.

5. Pune-ti un accesoriu din aur, caci acest metal pretios echilibreaza aura celui care il poarta, ferindu-l totodata de energiile nocive din jur
VINERI 13, CALENDARUL SUPERSTIŢIOŞILOR

6. Arunca putina sare peste umar inainte sa iesi din casa pentru a-ti scadea riscul de a te certa cu cineva in ziua de vineri 13.

7. Poarta o tinuta colorata (care sa contina rosu contra deochiului) pentru a-ti ridica moralul si a-ti imbunatati starea de spirit.

8. Intalneste-te in oras, intr-un local linistit, cu cineva foarte drag tie sau cauta compania acelor persoane nesuperstitioase care reusesc mai mereu sa-ti insenineze ziua.

9. Sparge un pahar ca sa spargi necazul din casa.

10. Se spune ca ai noroc daca gasesti o moneda pe jos. Dar nu poti umbra toata ziua de vineri 13 uitandu-te pe jos dupa monede. In schimb, poti face o fapta buna pe altcineva care crede ca o moneda de o suma infima gasita pe jos i-ar aduce noroc! Arunca o moneda peste umar, in spate si spune-ti in gand „Norocul sa-l gaseasca pe cel ce gaseste moneda”. Adesea, lucrurile bune care ni se intampla sunt strict corelate cu cele pe care le facem noi. Din acest motiv, „raspandind noroc” putem sa fi avem noi insine noroc.

Sursa:romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii

Publicat

în

Sâmbăta lui Lazăr este sărbătorită de creștini-ortodocși cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim (Duminica Floriilor) și reprezintă puntea de legătură între Postul Paștelui și Săptămâna Patimilor.

Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte.

Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim, scrie romaniatv.net. Sâmbăta din ajunul Floriilor este cunoscută şi ca Moşii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate.

În această sâmbătă, Biserica Ortodoxă cinsteşte una dintre cele mai mari minuni săvârşite de Iisus Hristos în viaţa pământeană, învierea lui Lazăr. Evenimentul religios s-a petrecut în localitatea Betania, unde Lazăr, prietenul lui Iisus, murise de patru zile. Învierea lui Lazăr a fost descrisă în Sfânta Evanghelie după Ioan în Capitolul 11, versetele de la 1-45. Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că Lazăr, originar din Betania (localitatea palestiniană Al-Izzariya de astăzi), ca şi surorile lui, Marta şi Maria, făcea parte din grupul persoanelor preţuite de Iisus.  Mai mult, tradiţia spune că Lazăr era fiul fariseului Simon, în casa căruia s-a pregătit Cina Mântuitorului. Tradiţia spune că, după învierea sa din morţi, timp de 30 de ani, cât a mai trăit, Lazăr a mâncat doar fructe. Se mai spune că Maica Domnului nostru Iisus Hristos i-a lucrat cu mâinile ei un omofor şi i l-a dăruit. De asemenea, se mai spune că, cele patru zile petrecute în mormânt l-au marcat pe Lazăr şi, cât a trăit, el n-a mai zâmbit niciodată.

Sâmbăta lui Lazăr. De ce este bine să facem plăcinte

În multe localităţi, îndeosebi în Sudul ţării, în ajunul Floriilor, se respectă tradiţia „Cântecelor de Paşti”. În fiecare comunitate, în faţa lăcaşurilor de cult ortodoxe, se intonează cântece religioase care amintesc despre moartea şi învierea lui Lazăr, prietenul lui Iisus. Învierea lui Lazăr anticipează Învierea Mântuitorului Hristos.

În sâmbăta Floriilor, la casele gospodarilor colindă fetele din localitatea respectivă , purtând pe cap cunune cu flori de câmp. În colindele lor se povesteşte despre moartea nefericită şi despre înmormântarea unui tânăr pe nume Lazăr. Una dintre fete, care poartă numele de Lăzăriţa, se îmbracă în mireasă. În cântec, Lăzăriţa deplâng drama lui Lazăr şi spune că acesta i-a cerut mamei să-i facă azima şi aceasta nu i-a îndeplinit dorinţa; atunci tânărul s-a dus cu oile la pădure, s-a suit pe o creangă să scuture frunze pentru oi, dar a început să bată vântul. Atunci creanga s-a rupt, iar el a căzut şi a murit. L-au găsit cele trei surori ale lui, l-au adus acasă, l-au scăldat în lapte dulce şi l-au înmormântat.

În Sâmbăta Floriilor copiii colindă la vecini şi la prieteni cu crenguţe de salcie sfinţite la biserică de preotul satului. În colindul lor se regăsesc urări de bine şi de sănătate. Cântecele copiilor povestesc din generaţie în generaţie despre Iisus, Cel care a fost primit cu slavă şi cu ramuri de măslin şi de finic în Ierusalim de mulţimile care, peste o săptămână, l-au răstignit. Colindătorii sunt primiţi de gazde cu multă bucurie. În cinstea lor, gazdele îşi împodobesc casa cu salcie sfinţită, îşi exprimă optimismul, speră şi spun cu credinţă: „Vă aşteptăm şi la anul!”. Bătrânii satului respectă tradiţia şi colindătorii sunt răsplătiţi cu ouă albe, nefierte, pentru a fi vopsite de Sfântul Paşte.

Prin tradiţie, în Sâmbăta lui Lazăr, gospodinele plămădesc plăcinte şi să le dea de pomană vecinilor, rudelor şi tuturor musafirilor. Dacă femeile pregătesc plăcinte, fetele tinere plantează flori, fiind convinse că numai cele sădite acum vor avea multe ramuri înflorite. În numeroase zone din ţară, fetele mai mici, îmbracate în rochii albe, împodobite cu flori de primăvară, merg cu colindul prin sat, spunând povestea sărmanului Lazăr care a murit foarte tânăr. Gospodarii le cinstesc cu ouă, pe care să le încondeieze în Joia Mare.

Sursa.realitatea.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba