Rămâi conectat

Știri

25 martie, BUNA VESTIRE: Tradiții și superstiții

Publicat

în

Buna Vestire este cea mai veche sărbătoare a Maicii Domnului. Buna Vestire este prăznuită de Biserica Ortodoxă pe 25 martie, în Postul Mare sau Postul Paștelui

In aceasta zi este dezlegare la peste, indiferent in ce zi cade. Buna Vestire mai este denumita popular Blagovestenia (termenul slav corespunzator celui de Buna Vestire) sau Ziua Cucului si este praznicul in amintirea zilei in care Sfantul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare ca va naste pe Fiul lui Dumnezeu.

In traditia romaneasca, Buna Vestire are in unele zone si o alta semnificatie pe langa cea religioasa, scrie hotweek.ro. Se spune ca in canta pentru prima data cucul, vestitorul unor lucruri importante in viata omului. Ce alte traditii sunt in tara noastra in ziua de Buna Vestire, aflati mai jos.

Buna Vestire este prima sarbatoare confirmata in documente, dintre sarba­torile Maicii Domnului. Data acestei sarbatori a variat la inceput. Astfel, unii o sarbato­reau in ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar in unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia si Milano, Buna Vestire s-a sarbatorit pe 18 decembrie.

Parintele profesor Ene Braniste sustine ca sarbatoarea a fost introdusa la Roma de papa Leon al II lea (681-683). La inceput aceasta era doar locala si cu denumirea de sarbatoare a asteptarii Nasterii Dom­nului. Va­riatia datei de praznuire a existat in Apus pana in sec. XI, cand data de 25 martie s-a generalizat in toata lumea catolica. Numai la armeni Buna Vestire se praznuieste pe 7 aprilie, in raport cu data veche a sarbatorii Nasterii Domnului (6 ianuarie).

In Rasarit insa, data de 25 martie s-a generalizat probabil indata ce Nasterea Domnului a inceput sa fie sarbatorita peste tot pe 25 decembrie, adica inca din prima jumatate a sec. al V lea.

Buna Vestire este sarbatorita in fiecare an in perioada Postului Mare, fiind una dintre sarbatorile pentru care Biserica acorda dezlegare la peste, indiferent in ce zi ar cadea aceasta.

*Traditii de Buna Vestire

Bunavestire (25 martie) avea in unele zone si o alta semnificatie pe langa cea religioasa. Acum canta pentru prima data cucul, vestitorul unor lucruri importante in viata omului. Cand o persoana il auzea pentru prima oara cantand, trebuia sa numere de cate ori canta pentru a sti cati ani mai are de trait.

De Buna Vestire este bine sa se puna pe pragul casei paine si sare pentru hrana ingerilor.
In Apus, sarbatoarea Bunei Vestiri este numita si sarbatoarea Zamislirii Domnului. In calendarul nostru popular, Buna Vestire este cunoscuta sub denumirea de Blagovestenii sau Ziua Cucului.

Traditia mai spune ca, in aceasta zi aducatoare de veste minunata, oamenii nu au voie sa se certe, fiind mare pacat: cine se cearta in ziua de Buna Vestire are necazuri tot anul. In Bucovina nu se pun oua la closca de Buna Vestire, pentru ca se considera ca ar putea iesi pui cu doua capete si patru picioare.

In unele zone, pentru a avea roade bogate in livezi, pomii se amenintau cu toporul si se stropeau cu tuica. Tot acum, gospodarii din Maramures aduna lucrurile de prisos de prin curti si le dau foc. Ritualul, cunoscut sub numele Noaptea focurilor, e practicat la fiecare casa maramureseana, el durand pana dupa miezul noptii sau pana in zori. Fiind dezlegare la peste, se spune ca acela care gusta peste de Buna Vestire se va simti tot anul ca pestele in apa. In popor se mai spune ca pescarii nu au voie azi sa arunce mamaliga in apa, pentru ca mor pestii. De asemenea, este ziua in care este bine sa se puna pe pragul casei paine si sare pentru hrana ingerilor.

*Buna vestire sau ziua cucului

Potrivit crestinilor, pe 25 martie, Arhanghelul Gavril sau Gabriel i-ar fi vestit Fecioarei Maria ca a fost aleasa de Dumnezeu sa dea nastere Mantuitorului Hristos. In calendarul popular sarbatoarea aceasta se mai numeste si Blagovistenie sau Ziua Cucului, cucul ocupand un loc central in cadrul acestei mult asteptate sarbatori. Cucul perceput ca incarnare a stramosului mitic, pasare cu un pronuntat substrat erotic, anunta sosirea efectiva a primaverii. Primul sau cantec care are loc de obicei la Bunavestire, trebuie sa fie asteptat de toti oamenii in haine curate, veseli, cu stomacul plin si cu bani in buzunare. Daca nu ar fi indeplinite aceste conditii rituale, oamenii respectivi nu ar beneficia de toate acele lucruri in anul care va urma. Daca primul cantec al cucului era auzit cumva pe stomacul gol, in partea stanga sau in spatele omului, era semn de rau augur, dupa cum indica si versurile: „Cucu-n spate mi-a cantat/ si moartea m-a sagetat!”; mai mult, daca cineva auzea cucul toata primavara se credea ca va muri in scurt timp. Pe aceleasi coordonate se situeaza si intrebare:”Cucule, puiucule/ Cati ani imi vei darui/ pana ce eu voi muri?”, dupa care se numara cantecul cucului (de cate ori isi striga numele).

Pe de alta parte, flacaii si fetele il intrebau pe cuc lucruri care ii interesau mai mult, precum: „Cucule voinicule/ Cati ani imi vei da/ pan’ m-oi insura (marita)?” Tacerea cucului aducea mare bucurie celor care intrebau, deoarece tacerea echivala cu o casatorie grabnica, in vreme ce cantatul cucului ii aducea la disperare pe tineri, fiecare glas fiind socotit un an de asteptare!

Comportamentul Cucului a facut din el un simbol al nestatorniciei si mai ales, al adulterului, al dragostei tainuite, numita in popor si boala cucului, aici avandu-si originea si cunoscuta expresie: „Mai baiete cucuiete/ Ce ti-e capul tot la fete!”

Dupa cum stim, la Buna Vestire este dezlegare la peste, pestele fiind celalalt „personaj” central al acestei sarbatori. In plan simbolic, pestele se apropie de cuc, avand un pronuntat substrat sexual; in acest sens, aduceti-va aminte numai de basmul in care tanara fata ramane gravida dupa ce a mancat peste. Consumul ritual de peste era justificat prin credinta ca cei ce vor face asa vor fi sanatosi ca pestele tot anul.

sursa: romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii

Publicat

în

Sâmbăta lui Lazăr este sărbătorită de creștini-ortodocși cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim (Duminica Floriilor) și reprezintă puntea de legătură între Postul Paștelui și Săptămâna Patimilor.

Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte.

Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim, scrie romaniatv.net. Sâmbăta din ajunul Floriilor este cunoscută şi ca Moşii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate.

În această sâmbătă, Biserica Ortodoxă cinsteşte una dintre cele mai mari minuni săvârşite de Iisus Hristos în viaţa pământeană, învierea lui Lazăr. Evenimentul religios s-a petrecut în localitatea Betania, unde Lazăr, prietenul lui Iisus, murise de patru zile. Învierea lui Lazăr a fost descrisă în Sfânta Evanghelie după Ioan în Capitolul 11, versetele de la 1-45. Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că Lazăr, originar din Betania (localitatea palestiniană Al-Izzariya de astăzi), ca şi surorile lui, Marta şi Maria, făcea parte din grupul persoanelor preţuite de Iisus.  Mai mult, tradiţia spune că Lazăr era fiul fariseului Simon, în casa căruia s-a pregătit Cina Mântuitorului. Tradiţia spune că, după învierea sa din morţi, timp de 30 de ani, cât a mai trăit, Lazăr a mâncat doar fructe. Se mai spune că Maica Domnului nostru Iisus Hristos i-a lucrat cu mâinile ei un omofor şi i l-a dăruit. De asemenea, se mai spune că, cele patru zile petrecute în mormânt l-au marcat pe Lazăr şi, cât a trăit, el n-a mai zâmbit niciodată.

Sâmbăta lui Lazăr. De ce este bine să facem plăcinte

În multe localităţi, îndeosebi în Sudul ţării, în ajunul Floriilor, se respectă tradiţia „Cântecelor de Paşti”. În fiecare comunitate, în faţa lăcaşurilor de cult ortodoxe, se intonează cântece religioase care amintesc despre moartea şi învierea lui Lazăr, prietenul lui Iisus. Învierea lui Lazăr anticipează Învierea Mântuitorului Hristos.

În sâmbăta Floriilor, la casele gospodarilor colindă fetele din localitatea respectivă , purtând pe cap cunune cu flori de câmp. În colindele lor se povesteşte despre moartea nefericită şi despre înmormântarea unui tânăr pe nume Lazăr. Una dintre fete, care poartă numele de Lăzăriţa, se îmbracă în mireasă. În cântec, Lăzăriţa deplâng drama lui Lazăr şi spune că acesta i-a cerut mamei să-i facă azima şi aceasta nu i-a îndeplinit dorinţa; atunci tânărul s-a dus cu oile la pădure, s-a suit pe o creangă să scuture frunze pentru oi, dar a început să bată vântul. Atunci creanga s-a rupt, iar el a căzut şi a murit. L-au găsit cele trei surori ale lui, l-au adus acasă, l-au scăldat în lapte dulce şi l-au înmormântat.

În Sâmbăta Floriilor copiii colindă la vecini şi la prieteni cu crenguţe de salcie sfinţite la biserică de preotul satului. În colindul lor se regăsesc urări de bine şi de sănătate. Cântecele copiilor povestesc din generaţie în generaţie despre Iisus, Cel care a fost primit cu slavă şi cu ramuri de măslin şi de finic în Ierusalim de mulţimile care, peste o săptămână, l-au răstignit. Colindătorii sunt primiţi de gazde cu multă bucurie. În cinstea lor, gazdele îşi împodobesc casa cu salcie sfinţită, îşi exprimă optimismul, speră şi spun cu credinţă: „Vă aşteptăm şi la anul!”. Bătrânii satului respectă tradiţia şi colindătorii sunt răsplătiţi cu ouă albe, nefierte, pentru a fi vopsite de Sfântul Paşte.

Prin tradiţie, în Sâmbăta lui Lazăr, gospodinele plămădesc plăcinte şi să le dea de pomană vecinilor, rudelor şi tuturor musafirilor. Dacă femeile pregătesc plăcinte, fetele tinere plantează flori, fiind convinse că numai cele sădite acum vor avea multe ramuri înflorite. În numeroase zone din ţară, fetele mai mici, îmbracate în rochii albe, împodobite cu flori de primăvară, merg cu colindul prin sat, spunând povestea sărmanului Lazăr care a murit foarte tânăr. Gospodarii le cinstesc cu ouă, pe care să le încondeieze în Joia Mare.

Sursa.realitatea.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba