Știri

Tulnicul, simbol al Țării Moților: Instrumentul muzical face parte din moştenirea culturală a poporului român

Publicat

acum 11 luni

în

28/05/2023

Patrimoniul cultural este, cu siguranță, cel mai de preț lucru pe care îl avem. Tocmai de aceea, Tulnicul, simbol al Țării Moților, este un instrument muzical străvechi despre care se vorbește tot mai rar, dar pe care ne dorim ca și tânăra generație să-i cunoască originea și utilitatea.

Tulnicul este un instrument muzical străvechi care face parte din zestrea națională. Cu aproximativ o sută de ani în urmă, în casa fiecărui moț se găsea măcar un tulnic, la care ştia să cânte întreaga familie.

Pe vremuri, acesta era folosit ca mijloc de comunicare și instrument pentru interpretarea cântecelor, încă de pe vremea dacilor, dacă este să ne luăm după spusele istoricilor.

Localnicii folosesc şi acum tulnicul atât ca instrument muzical, cât şi ca mijloc de comunicare, în satele risipite prin munţi.

Pentru cel de-al doilea rol practic al tulnicului, utilizatorul trebuie să ştie atât cântările specifice care anunţă plecarea la diferite munci şi etapele de lucru, cât şi pe cele destinate unui eveniment major din viaţa omului: naştere, botez, nuntă sau deces.

În trecut, sunetul tulnicului punea pe fugă animalele de pradă sau anunţa primejdia unui război, iar, pe timp de pace, înlocuia dangătul clopotelor de biserică, anunţând sărbătorile creştineşti.

Conform obiceiului, transmis din generație în generație, cântările și chemările de tulnic sunt interpretate de o singură tulnicăreasă. Dacă sunt mai multe tulnicărese, ele pot cânta toate același cântec sau pot interpreta pe tonuri cu un singur tulnic solist. Fiecare tulnic are un sunet aparte, care depinde de lungimea tulnicului și de calitatea lemnului din care este construit.

Astăzi, glasul tulnicului se aude din ce în ce mai rar în zona Munților Apuseni. El sună a praznic sau a dor, pe care unii singuratici sau îndrăgostiţi şi-l mai împărtăşesc peste munţi şi văi.

Conform Dicţionarului de termeni muzicali (DTM) şi a Tezaurelor terminologice din cadrul Institutului de Memorie Culturală, tulnicul este un instrument aerofon, cu formă tubulară, deschisă la ambele capete, care produce sunete muzicale cu ajutorul curentului de aer dirijat prin interiorul său. Tulnicul reprezintă unul dintre cele cinci tipuri de bucium, întâlnite pe povârnişurile de miazăzi şi de răsărit ale Carpaţilor, în munţii din nordul ţării şi din Munţii Apuseni. În general, instrumentele din familia buciumului se prezintă sub forme tronconice drepte, curbate sau răsucite, realizate din fier, lemn sau scoarţă de tei, lemn de brad sau din scoarţă de cireş.

Unii bătrâni susţin că lemnul cel mai bun se găseşte în „fulgeriş”, adică pe înălţimi, unde tună şi fulgeră mai des. E o taină care spune că ramura din care se va naşte viitorul tulnic nu trebuie să audă glas de izvor. La vremea cuvenită iniţierii meşterul dezvăluie ucenicului un secret: copacul crescut între stânci are fibra mai deasă, este mai moale şi se lucrează mai uşor. Se alege creanga cea mai netedă, fără noduri, iar lemnul său trebuie să răsune, să aibă rezonanţă, când este lovit cu securea.

După legile nescrise ale moţilor, cu aproximativ o sută de ani în urmă, în casa fiecăruia se găseau două-trei tulnice, la care ştia să cânte întreaga familie. Localnicii folosesc şi acum tulnicul atât ca instrument muzical, cât şi ca mijloc de comunicare, substituind cu succes încă telefonul mobil în satele risipite prin munţi. Pentru cel de-al doilea rol practic al tulnicului, utilizatorul trebuie să ştie atât cântările specifice care anunţă plecarea la diferite munci şi etapele de lucru, cât şi pe cele destinate unui eveniment major din viaţa omului şi a comunităţii: naştere, botez, nuntă sau deces. În trecut sunetul său punea pe fugă animalele de pradă sau anunţa primejdia unui război, iar pe timp de pace înlocuia dangătul clopotelor de biserică, anunţând sărbătorile creştineşti.

Sursa:acasalaromani.ro, romania-redescoperita.ro

Publicitate

Știri

Recepție a lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei

Publicat

acum 55 de minute

în

29/04/2024

Lucian DĂRĂMUȘ

Transapuseana, recepție a lucrărilor pe lotul 1

Vineri 26 aprilie a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei, care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri.

Anunțul a fost făcut de Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.

„O investiție pe cât de costisitoare, pe atât de necesară. Ca inginer, pot zice că lucrările sunt de nota 10 și de „jos pălăria!”. Ca vicepreședinte al Consiliului Județean, transmit că am respectat, termenul de finalizare a lucrărilor”, a precizat Marius Hațegan.

Lungimea totală a drumului modernizat este de 78,42 kilometri.

Autoritățile județene afirmă că modernizarea Transapusenei este importantă pentru județul Alba, dar și pentru România, întrucât va îmbunătăți semnificativ infrastructura rutieră și va facilita accesul la arealele turistice din zonă.

Citește mai mult

Știri

Teren multisport în cartierul Recea din Alba Iulia: Autorizație de construire

Publicat

acum 5 ore

în

29/04/2024

Lucian DĂRĂMUȘ

Alba Iulia: Autorizație de construire pentru un teren multisport în cartierul Recea

A fost semnată autorizația de construire, în cartierul Recea din Alba Iulia, a unui complex ce va cuprinde un teren multisport, dar și locuri de joacă, inclusiv cu dotări speciale pentru copiii cu dizabilități.

Atât terenul cât și locul special de joacă sunt rezultatul propunerilor albaiulienilor, în cadrul procesului de bugetare participativă.

Terenul multisport va fi unul sintetic, amenajat și dotat corespunzător pentru practicarea mai multor sporturi, iar în întregul complex vor fi plantate vegetație, arbuști și arbori.

În acest moment se lucrează la caietul de sarcini, urmând ca lucrările să fie scoase în cel mai scurt timp la licitație, valoarea totală estimată a investiției fiind de 3,34 milioane lei.

Citește mai mult

Știri

29 aprilie: Ziua Veteranilor de Război în România

Publicat

acum 6 ore

în

29/04/2024

Lucian DĂRĂMUȘ

Zi dedicată în România veteranilor de război

Ziua veteranilor de război este marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României.

Aceasta a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007, iar data aleasă este cea la care, în anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de „veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război.

În Războiul de Independenţă (1877-1878) au murit 10.000 de ostaşi din cei peste 58.000, care au constituit Armata de Operaţii, potrivit site-ului oficial al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, www.veterani-ww2.ro. Ulterior, în Primul Război Mondial, în care a fost mobilizată 11% din populaţia ţării, respectiv peste 880.000 de militari, a fost necesară jertfa a peste 410.000 de soldaţi (peste 335.000 de morţi şi dispăruţi şi peste 75.000 de invalizi), în vederea atingerii obiectivului, respectiv acela al eliberării şi al reîntregirii naţionale. Luptele duse pe teritoriul ţării au făcut, de asemenea, circa 650.000 de morţi în rândul populaţiei civile. În cel de-al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi, din care circa 92.000 de militari decedaţi, potrivit informaţiilor prezentate în albumul „100 de ani de viaţă, 100 de ani de istorie”, publicat cu prilejul Centenarului Marii Uniri, pe site-ul www.mapn.ro. La data publicării acestui volum, în 2018, mai erau în viaţă aproximativ 8.300 de veterani de război, circa 250 de văduve de război şi în jur de 63.000 de văduve de veterani de război.

Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902 prevedea, la articolul 2, că: „Pentru ca fiecărui ostaş veteran să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, i se vor pune la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare”, notează site-ul amintit anterior. Astfel, participanţilor la Războiul de Independenţă li s-au asigurat, pe lângă acest onorant statut, mijloace pentru un trai decent şi diferite înlesniri, în semn de recunoaştere a sacrificiilor lor pe câmpul de luptă.

De asemenea, după Primul Război Mondial, încheiat în anul 1918, au fost adoptate diferite legi, prin care participanţii la campanii şi urmaşii lor au primit diferite drepturi şi avantaje reparatorii. Astfel, prin Legea din 13 ianuarie 1918, participanţii la Primul Război Mondial care au fost decoraţi cu Medalia „Virtutea Militară” de război clasa I, au primit o pensie viageră, iar prin Legea din 2 septembrie 1920, li s-au creat condiţii speciale de pensionare, potrivit volumului „Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010). În 1927, prin Decretul – lege nr. 1402 din 15 mai, ofiţerilor activi şi de rezervă care participaseră la Primul Război Mondial şi care fuseseră decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul”, li s-au acordat loturi de teren sau loturi de casă, precum şi anumite gratuităţi.

Veteranii de război au primit o serie de drepturi şi avantaje şi în anii următori, printr-o serie de acte normative, precum Decretul nr. 1304 din 8 mai 1933, Decretul nr. 1056 din 6 mai 1936, Legea nr. 794 din 4 septembrie 1941, Legea nr. 310 din 24 aprilie 1945, Decretul-lege nr. 440 din 4 iunie 1945. Începând din 1948, aceste drepturi şi avantaje au fost revăzute, unele fiind chiar anulate.

sursa: agerpres.ro