Știri

Tradiții și obiceiuri de Paște, în satele din județul Alba

Publicat

acum 1 an

în

16/04/2023

În satele din judeţul Alba se păstrează obiceiuri unice şi inedite legate de Sărbătorile de Paşte, unele implicând vârstnicii satului, precum „Păştenii” de la Vinerea, iar altele copii sau tineri precum „pomeana copiilor”, „fugăritul mirelui” şi „jucatul lopţii în bâtă”.

Într-un sat din judeţul Alba copiii primesc, de Paşte, o pomană dată în numele celor morţi şi a celor care nu au fost pomeniţi niciodată în biserică, iar după slujbă are loc „fugăritul mirelui” – tânărul din sat care s-a căsătorit ultimul în anul anterior este fugărit de doi feciori necăsătoriţi.

În satul Presaca Ampoiului din comuna Meteş, în a doua zi de Paşte comunitatea participă la „pomeana copiilor”, „fugăritul mirelui” şi „jucatul lopţii în bâtă”. Bătrânii satului povestesc că „pomeana copiilor” este un obicei unic în România, care începe în Duminica Floriilor, când gospodinele din sat duc făină la „prescurariţă” – femeia din localitate care coace prescurile pentru biserică. Aceasta face câteva sute de colaci, dar şi unii de dimensiuni mici care vor fi folosiţi la „pomeana copiilor”. În a doua zi de Paşte, după slujba religioasă, colăceii sunt aşezaţi pe iarbă, în curtea bisericii, pe două rânduri, iar în interiorul lor femeile satului aşează ouă roşii. Toţi copii din sat se aşează ulterior, câte unul, în spatele colacilor, primind „pomeana”, sfinţită de preoţi. Sărbătoarea este interpretată din punct de vedere religios ca o celebrare a cultului morţilor, pomana dată copiilor simbolizând o pomană dată în numele celor morţi şi a celor care nu au fost pomeniţi niciodată în biserică. După terminarea slujbei religioase, urmează „fugăritul mirelui” – o cursă în care tânărul din sat care s-a căsătorit ultimul în anul anterior este fugărit de doi feciori necăsătoriţi. Dacă este prins, mirele va trebui să-i cinstească pe ceilalţi tineri, în timp ce sătenii vor spune glume şi vor râde pe seama lui, iar dacă nu va fi prins, el va trebui cinstit cu vin şi bucate de urmăritori. Bătrânii satului povestesc că în trecut obiceiul se practica chiar în ziua nunţii, când mirele era fugărit de feciorii satului. La fel de inedit este şi obiceiul „jucatul lopţii în bâtă”, un fel de sport local asemănător oinei tradiţionale româneşti. Băieţii satului formează echipe de câte 5 sau 8 jucători, trasează terenul şi înfig doi ţăruşi în pământ, unul de la care se porneşte şi unul la care trebuie să se ajungă. Jucătorii trebuie să parcurgă distanţa dus-întors dintre cei doi ţăruşi fără să fie loviţi de „loptă”, o minge realizată din cârpe legate la un loc. Jucătorii echipei adverse vor lovi lopta cu bâte, având dreptul la câte trei lovituri fiecare, iar fiecare jucător care îşi epuizează loviturile schimbă rolul cu cel pe care trebuia să-l lovească cu lopta. Echipa care îşi va epuiza prima lovituri va fi declarată învinsă.

La rândul lor, localnicii din Vinerea participă în perioada Sărbătorilor de Paşte la un obicei despre care spun că este unic în România. Denumit „Păştenii”, obiceiul a fost iniţiat în urmă cu zeci de ani de unul dintre foştii preoţi ai satului şi presupune ca toată cheltuiala pentru pregătirea sărbătorilor pascale să fie suportată de localnicii care au împlinit sau împlinesc în anul respectiv vârsta de 60 de ani. Ei se vor ocupa de pregătirea şi împărţirea „paştilor” pentru întreaga comunitate şi la casele lor are loc o procesiune specială. În acest an, gazdă este Ilie Herlea, singurul dintre gospodarii satului care împlineşte 60 de ani. Obiceiul începe încă din Duminica Floriilor, când are loc „împodobirea cu verdeaţă a ciuberelor şi lumânărilor la casa gazdei”. Ulterior, în Joia Mare este organizată o procesiune religioasă la care participă sătenii îmbrăcaţi în costume populare şi preotul, care merg la casa păşteanului unde se oficiază o slujbă şi se ia pâinea, vinul şi lumânările. În Vinerea Paştilor urmează „împodobirea Sfântului Mormânt”, o ceremonie prin care la biserica din sat sunt aduse flori şi rămurele de copaci ca ofrande pentru jertfa Mântuitorului, apoi are loc Slujba de Prohod a Domnului Iisus Hristos şi ocolirea Bisericii la care participă toţi credincioşii în frunte cu preotul satului. În Duminica Paştilor are loc Slujba de Înviere şi sunt împărţite paştile. Obiceiul se încheie doar în Duminica Tomii, prima duminică de după Paşte, când toţi păştenii şi localnicii din Vinerea participă la „petrecerea păştenilor”. De spune că obiceiul „Păştenilor” se păstrează de zeci de ani în localitate şi în forma actuală ar fi unic în România.

sursa: mediafax, descopera.ro

Alte articole etichetate cu:Alba obiceiuri Paste Satele tradiții

Publicitate

Știri

Începe SĂPTĂMÂNA MARE: Ce trebuie să faci în fiecare zi în această perioadă

Publicat

acum 2 minute

în

28/04/2024

Simona Lodroman

Postul Paştelui se încheie cu Săptămâna Mare, a patimilor lui Hristos.

În Săptămâna Mare se face curăţenie generală în gospodării. Curţile sunt măturate, surile sunt curăţate de gunoaie, gardurile sunt reparate, şanţurile sunt curăţate de nămol şi adâncite.

Casele trebuie să strălucească de curăţenie pentru că ele „te blestemă dacă Pastile le prind necurăţate”.

Săptămâna Mare. Lunea Mare

În lunea Săptămânii Mari se scoate totul la aerisit, se lipesc şi se văruiesc casele iar mobilierul este spălat şi reparat. De asemenea, în Lunea Mare se poate spăla.

Până miercuri, inclusiv, sunt permise muncile în câmp. După această zi bărbaţii trebăluiesc pe lângă casă, ajutându-şi nevestele la treburile gospodăreşti.

Săptămâna Mare. În Joia Mare fiecare familie duce la Biserică colaci

În Joia Mare, dată limita slujbelor speciale dedicate morţilor, fiecare familie duce la biserica colaci, prescuri, vin, miere de albine şi fructe pentru a fi sfinţite şi împărţite, apoi, de sufletul morţilor, parte preotului, parte sătenilor aflaţi la biserica, în cimitir sau pe la casele lor.

Până la Joia Mare, femeile se străduiau să termine torsul de frică Joimăriţei care, în imaginarul popular era o femeie cu o înfăţişare fioroasă ce pedepsea aspru lenea nevestelor sau a fetelor de măritat. Uneltele de tortură ale Joimăriţei erau căldură, oală cu jăratec, vătraiul sau cârligul pentru foc.

Această fiinţă mitologică folosea mijloace cumplite de tortură: ardea degetele şi mâinile fetelor şi femeilor leneşe, le pârlea părul şi unghiile şi incendia fuioarele de cânepă găsite netoarse. De multe ori nici flăcăii leneşi, cei care nu terminau de reparat gardurile sau nu îngrijeau bine animalele pe timpul iernii, nu erau iertaţi de aceste pedepse. De fapt, Joimăriţă era, la origini, o zeitate a morţii care supraveghea focurile din Joia Mare şi care, treptat, a devenit un personaj justiţiar ce pedepsea lenea şi nemuncă.

Săptămâna Patimilor. Focurile de Joi-Mari

Conform tradiţiei, în noaptea ce premerge Joia Mare sau în dimineaţă acestei zile se deschid mormintele şi sufletele morţilor se întorc la casele lor. Pentru întâmpinarea lor se aprindeau focuri prin curţi, în faţă casei sau în cimitire, crezându-se că, astfel, ei aveau posibilitatea să se încălzească. Focurile de Joi-Mari erau ruguri funerare aprinse pentru fiecare mort în parte sau pentru toţi morţii din familie şi reprezentau o replică precreştină la înhumarea creştină din Vinerea Mare, conform crestinortodox.ro.

Aceste focuri se deosebesc de focurile ritualice de peste an – focurile de Mucenici, de Lăsatul Secului, de San – George sau de Sânziene. Ele se făceau din plante considerate a avea virtuţi magice ( alun, boz, tei) ce erau adunate de către copii sau de către tinerele necăsătorite.

Focurile se înconjurau cu tămâie şi agheasmă, în jurul lor se aşezau scaune „pentru morţii ce urmau să sosească” şi se dădea de pomană copiilor, vecinilor şi rudelor. Obiceiul se mai păstrează în unele sate din zona montană a Bucovinei (Moldoviţa, Paltin, Argel, Vama, Brodina de Sus etc), purtând denumirea de „încălzitul moşului” dar, de cele mai multe ori, semnificaţiile sale nu mai sunt cunoscute, el având mai ales caracter de divertisment.

Săptămâna Patimilor. Când se face pasca si când se vopsesc ouăle

Joia Mare este ziua în care, de regulă, se prepară cele mai importante copturi pascale: pască,cozonacii cu mac şi nuca şi babele coapte în forme speciale de ceramică. Pască cea mai importantă coptură rituală a Paştelui, se face din făină de grâu de cea mai bună calitate, cernută prin sită deasă, şi are, cel mai adesea, formă rotundă. Aluatul dospit se pune în tavi speciale pentru pască, după care, de jur împrejur, se aşează aluatul împletit din două sau trei sucituri şi se lasă totul la crescut.

În mijlocul tăvii se aşează, apoi, brânză de vacă, pregătită cu zahăr, ouă, mirodenii şi stafide. Peste brânză se face o cruce, din acelaşi aluat împletit, împodobită cu ornamente în formă de floare. Se unge totul cu ou şi se coace în cuptorul încălzit. Altă dată, cojile ouălor folosite la pască nu se aruncau şi nici nu se ardeau.

Ele se strângeau cu multă grijă într-un vas special şi se aruncau în Sâmbătă Paştelui pe o apă curgătoare crezându-se că, astfel, găinile şi puii aveau să fie păziţi de uliu peste vara. Se mai credea că, în felul acesta, se dădea de ştire Blajinilor – popor mitic care trăia sub pământ – că se apropie cea mai mare sărbătoare a creştinilor.

În Vinerea Neagră se ţine post negru

Ultima vineri din Postul Mare este numită în Bucovina Vinerea Paştilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare. Conform tradiţiei creştine, este, ziua în care Iisus a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul pactului strămoşesc. Din această cauza Vinerea Mare este zi de post negru.

În Vinerea Mare nu se fac copturi

În Vinerea Mare este interzis a se face copturi. Există credinţă că dacă cineva se încumetă a coace în această zi face mare păcat iar coptură nu este mâncată nici măcar de peşti.

În Vinerea Mare, dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se scăldau tainic în ape curgătoare crezând că, în felul acesta, vor fi sănătoşi pe tot parcursul anului. Seară, însă, întreagă suflare a satului bucovinean mergea la biserica pentru a participa la slujba de scoatere a aerului şi pentru a trece pe sub acesta. în scopuri terapeutice.

Săptămâna Patimilor. Sâmbătă Mare

Sâmbătă Mare este ultima zi de pregătire a Paştilor, când femeile trebuie să pregătească marea majoritate a mâncărilor, să deretice prin încăperi şi să facă ultimele retuşuri la hainele noi pe care urmau să le îmbrace în zilele de Paşti. De obicei, în Sâmbătă Mare are loc şi sacrificiul mielului, din carnea căruia se pregătesc mâncări tradiţionale: drobul, numit în Bucovina cighir, friptură şi borşul de miel.

Spre deosebire de Crăciun, pentru Paşti nu se pregătesc prea multe feluri de mâncare, de unde şi zicerea: „Crăciunul este satul iar Paştele este fudul”. Principala grijă a oamenilor, înaintea Paştilor, este aceea de a-şi primeni hainele, fiecare gospodină trebuind să aibă o cămaşă nouă, cusută în mod special, iar bărbaţii măcar o pălărie nouă.

Sâmbătă seară fiecare gospodină îşi pregăteşte cu grijă coşul ce urmează a fi dus la biserica, pentru sfinţire.

În el aşterne un ştergar curat şi aşează o lumânare albă, apoi ouă roşii, pască, cozonac,ouă încondeiate, o bucată de slănină, muşchi de porc, şuncă special preparată, zahăr, făină, salată de hrean cu sfeclă roşie fiartă, sare, câţiva căţei de usturoi, o ramură de busuioc, un fir-două de breabăn (numit brebanoc sau bărbănoc), cârnaţi, un miel din aluat copt într-o formă specială etc.

Totul se acoperă cu cel mai frumos ştergar pe care îl are gospodină, semn de preţuire a sărbătorii pascale dar şi de mândrie personală.

Sursa:realitatea.net

Citește mai mult

Știri

Cozonacul, nelipsit de pe meselor românilor de Paște: Când și unde a apărut

Publicat

acum 2 ore

în

28/04/2024

Simona Lodroman

Desertul preferat al românilor, cozonacul, are o istorie îndelungată. Tradiția românească spune că dacă ai cozonac pe masă înseamnă că sărbătorești.

Deși este o prăjitură tradițională românească, acesta este în egală măsură și un desert bulgăresc (kozunak) și un produs de patiserie italiană numită „panettone”.

La originea cozonacului se află pâinea, iar tehnicile de dospire și coacere au evoluat în timp. Drojdia a fost folosită din timpuri străvechi ca ferment pentru dospirea aluatului.

Potrivit descoperirilor arheologice, în Egiptul antic existau cuptoare pentru copt. De asemenea, există desene care datează de aproape 4.000 de ani ce atestă că egiptenii știau să facă mai multe feluri de pâine dospită, unele fiind îndulcite cu miere, scrie unica.ro.

Tot în Antichitate, grecii făceau un tip de cozonac îndulcit cu miere și presărat cu nuci, care se numea „plakous”. Chrysippus din Tyana a menţionat, conform surselor, o reţetă de cozonac cu nuci şi miere pe care, tot el menţionează, l-a gustat în Creta.

Romanii, care au preluat folosirea drojdiei de la egipteni și greci, au diversificat și îmbogățit rețeta pentru cozonaci, adăugând, spre exemplu, ouă, unt, fructe uscate. La început existau două feluri de cozonac ce erau oferite ca ofrandă zeilor: „libum”, un cozonac de dimensiuni mai mici și „placenta”, un cozonac cu brânză, stafide și alune. În Evul Mediu, brutarii europeni făceau deseori cozonaci cu fructe uscate deoarece acestea țineau mai mult timp.

În Marea Britanie, prima reţetă de cozonac apare într-o carte de bucate în 1718, cu recomandarea de a fi copt în forme lungi şi înguste, recomandare care a rămas valabilă şi în zilele noastre. În Anglia secolului al XIV-lea, Geoffrey Chaucer menţionează, în Povestiri din Canterbury, de cozonaci imenşi făcuţi pentru ocazii speciale. Unul dintre cozonaci, de forma unui tort, fusese făcut din 13 kilograme de făină şi conţinea unt, smântână, ouă, mirodenii, stafide şi miere, potrivit unica.ro.

Francezii, cei care în secolul al XIX- lea au adăugat al treilea fel la masă, „desertul”, sunt cei care au pus în valoare cozonacul, mai mult decât alţii. Marie Antoinette a rămas în memoria oamenilor prin fraza pe care a rostit-o atunci când i s-a spus că oamenii nu au nici măcar pâine pe masă, din cauza sărăciei. Viitoarea regină a Franţei ar fi rostit: „Să mănânce cozonac, dacă nu au pâine”.

Mrs. Mary Eales, o cunoscută autoare de cărţi de bucate din Marea Britanie, a scris în 1718, ca recomandare, ca acest preparat să fie copt în forme lungi şi mai subţiri. De atunci datează forma clasică de cozonac. Specialiştii în gastronomie sunt aproape cu toţii de acord că reţeta de cozonac, asa cum o cunoaştem noi astăzi, a fost consacrată în secolul al XIX-lea de europeni, scrie unica.ro.

Citește mai mult

Știri

Să ne cunoaștem frumusețile județului: Spectaculoasa Cascadă Pătrăhăițești-Arieșeni, înaltă de 14 metri, loc de atracție pentru turiști

Publicat

acum 4 ore

în

28/04/2024

Simona Lodroman

Spectaculoasa Cascadă Pătrăhăițești, de lângă Arieșeni, reprezintă o atracție pentru turiști, indiferent de perioada anului

Cascada Pătrăhăițești este o splendidă cădere de apă în 2 trepte, de 14 metri înălțime. Traseul până la cascadă este ușor accesibil, o bună parte din el se poate face și auto.

Cascada Patrahaitesti – dupa numele satului langa care se afla sau Cascada Bucinis – dupa numele raului pe care s-a format.

Cei mai multi turisti viziteaza aceasta cascada in perioada de vara din iulie pana prin septembrie, se poate ajunge la cascada chiar si iarna cand zapada este mica. Cascada merita vizitata si in perioada de primavara si toamna cand datorita topirii zapezilor sau ploilor debitul ei este mult mai mare, deasemenea iarna are un farmec deosebit fiind impodobita de gheata.

Cum ajung la Cascada Patrahaitesti?

Pentru a ajunge la cascada plecand din centrul statiunii turistice Arieseni urmati drumul national spre Vartop circa 1 kilometru pana vedeti un pod de beton pe partea stanga iar langa acesta un mic indicator „Cascada Patrahaitesti 5 kilometri”. De aici urmati drumul forestier lejer si marcajul punct rosu pana in satul Patrahaitesti de unde mai aveti 1,5 kilometri pana la cascada.
Ce pot vizita in apropierea cascadei?

In apropierea cascadei puteti sa vizitati doua muzee – doua ateliere de mestesugarit in care se creaza obiecte de artizanat specifice ciubararitului: tulnice, ciubere, donite, pahare de lemn, sararite, fluiere. Aici puteti sa vedeti cum sunt create aceste obiecte si deasemenea puteti invata sa cantati la tulnic. Deasemnea la localnici gasiti produse traditionale specifice tarii motilor: palinca, afinata, dulceata de fructe de padure etc.

Cascada Patrahaitesti se gaseste la poalele Varfului Curcubata Mica, varf pe care il puteti vizita plecand de la cascada. De sus aveti cel mai bun punct de belvedere asupra Tarii motilor cu casele rasfirate prin toate poienile muntilor pana sus pe creste. Acest traseu nu are marcaj turistic.