Știri
Ploi, lapovită și în week-end temperaturi de până spre 15 grade, vreme rece de săptămâna viitoare: Cum arată prognoza meteo până de Moș Nicolae
După zilele trecute cu temperaturi ridicate pentru perioada în care ne aflăm, sunt zile cu ploi și temperaturi scăzute.
Este vorba despre un val de aer polar care a coborât din nord-estul continentului, a ajuns în zona României și temperaturile vor fi destul de scăzute.
Se intensifica și vântul, iar joi la munte s-ar putea chiar depune un strat destul de consistent de zăpadă. Mai întâi prin nord-vestul țării, iar după aceea pe parcursul nopții s-au extins către zonele centrale și sud-estice.
Ulterior, vine o veste bună de la meteorologi, se încălzește din nou, iar temperaturile vor urca la amiază până spre 15 grade C.
Având în vedere că suntem la final de noiembrie, temperaturile sunt destul de ridicate pentru acestă perioadă, dar va fi o vreme destul de instabilă în majoritatea zonelor, revin ploile, ar putea lăsa cantități mai mari de apă prin Vestul teritoriului. Va mai ploua la finalul acestei săptămâni. Florinela Georgescu, director executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), anunță o schimbare radicală de vreme în mai multe regiuni, din cauza unui val rece care traversează țara. Totodată, de la sfârşitul săptămânii, meteorologii anunţă precipitaţii care se pot transforma în lapoviţă şi ninsori.
Prognoza meteo: săptămâna 29 noiembrie – 5 decembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile intracarpatice, mai ales în zona Munților Apuseni și în nordul extrem al țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Temperaturi: maxime între 4 și 13 grade Celsius; mai frig în nord Precipitații: ploi în jurul datei de 29 noiembrie în vest și nord, în 30 noiembrie în sud și nord-est; ploi în 2, 3 și 5 decembrie în sud (în 5 decembrie și în centru și nord-est), lapoviță în nord; ninsori în 30 noiembrie în centru și nord și la munte
Prognoza meteo: săptămâna 6-12 decembrie
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, da cu posibilitatea unui ușor excedent, local, în zonele montane. Temperaturi: maxime între 0 și 10 grade Celsius; mai cald în vest Precipitații: lapoviță în perioada 8-10 decembrie și 12 decembrie, în majoritatea regiunilor; ninsori în nord și la munte
Știri
Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura
Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge
Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.
Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.
Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.
Știri
Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar
Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba
Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.
Știri
Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii
Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare
-
Știriacum 3 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 5 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 2 săptămâni
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului