Rămâi conectat

Știri

Noaptea dintre ani, plină de superstiţii şi de obiceiuri

Publicat

în

“Câte bordeie atâtea obiceie” spune o veche zicală românească. Se potriveste, daca vobim de finalul de an.

Zicală foarte potrivită de Revelion, căci dacă iei la puricat superstiţiile şi tradiţiile respectate de popoarele lumii la trecerea în noul an, te minunezi şi te amuzi în egală măsură. Citește pe radiounirea.ro despre câteva obiceiuri legate de noaptea dintre ani.

ROMÂNIA. Suntem foarte bogaţi în superstiţii de Revelion. Se spune, în primul rând, că trebuie să ai bani în buzunar, ca să ai parte de ei tot anul următor, să ai paharul plin cu şampanie la miezul nopţii, ca să-ţi meargă “din plin” în tot ce-ţi propui, şi să porţi lenjerie roşie, pentru noroc. Să nu intri cu datorii în noul an şi să nu arunci nimic, oricât de mic ar fi, din casă, pe 1 ianuarie. La miezul nopţii trebuie deschise uşile şi geamurile, ca să intre norocul, iar alesul ori aleasa trebuie sărutat( ă) sub vâsc. Nu se atârnă noul calendar în casă înainte de 12 noaptea şi nici nu se rupe ultima filă din cel vechi.

SPANIA. La miezul nopţii, spaniolii trebuie să mănânce 12 boabe de strugure şi să-şi pună 12 dorinţe, câte una pentru fiecare lună a anului ce vine. O boabă dulce înseamnă o lună bună, iar o boabă acră, o lună cu mai multe greutăţi (un obicei similar există în Portugalia, cu diferenţa că acolo sunt preferate smochinele). Tot în Spania, cea mai vârstnică persoană din casă coace o plăcintă în formă de inel, în care strecoară mici talismane. Prăjitura se taie la mijlocul nopţii, iar cine găseşte micile obiecte aducătoare de noroc se spune că va avea noroc tot anul următor. La petrecerea de Revelion, toată lumea trebuie să poarte haine viu colorate, ca să atragă norocul, iar la miezul nopţii, să cânte şi să facă mult zgomot, pentru a alunga spiritele rele.

ITALIA. La Napoli, Anul Nou este întâmpinat printr-un obicei special, care constă în a arunca pe fereastră obiecte vechi, simboluri ale anului care a trecut. Se întâmplă să ajungă în stradă – spre nemulţumirea gunoierilor, care pe 1 ianuarie au astfel mult de lucru – obiecte de mobilier, vase ori haine. Tradiţia însă tinde să dispară, deoarece prezintă riscuri pentru trecători. Italienii cred că dacă mănâncă de Revelion carne de porc vor avea un an nou prosper. De pe masa lor nu lipseşte nici cotechino con lenticchie, un fel de tocăniţă de linte şi cârnaţi, despre care spun că le aduce noroc.

GRECIA. Copiii îşi lasă încălţările lângă şemineu în noaptea de Anul Nou, pentru a primi daruri de la sfântul cel bun celebrat pe 1 ianuarie, Sf. Vasile. Imediat după miezul nopţii, se mănâncă Vassilopita, o plăcintă făcută în cinstea aceluiaşi sfânt. În ea este ascunsă o monedă din argint sau din aur, iar cel care o va găsi va avea noroc tot anul. Tot pentru noroc, de clanţa uşii este atârnată o ceapă.

GERMANIA. Un obicei pe cale de dispariţie, practicat mai mult în zonele rurale, e ca mesenii să ia şira peştelui mâncat la masa de Revelion şi s-o strecoare în geantă, ca să aibă noroc de bani în noul an. Porcul, simbol al bunăstării şi abundenţei, se regăseşte şi el pe mesele nemţilor în noaptea dintre ani, chiar şi sub formă de desert: porcuşori de marţipan. În regiunea Westfalia, fierarii alungă anul vechi lovind cu putere ciocanul de nicovală. Tot în acea zonă, există obiceiul ca la miezul nopţii toată familia să bea, pe rând, din acelaşi pahar de şampanie, iar ultimul să arunce paharul peste umăr, pentru a sparge ghinionul.

IRLANDA. Aici se spune că bătând cu un colţ de pâine în pereţi şi uşi, alungi ghinionul şi chemi în casă norocul şi spiritele bune. Irlandezii aşază la masă scaune în plus, pentru membrii familiei care au decedat, şi descuie uşa, pentru ca aceştia să poată intra. Dacă stau la casă, ies în curte să urmărească focurile de artificii de la 12 noaptea, după care intră pe uşa din faţă şi ies pe cea din spate – un circuit care ar fi aducător de noroc. Fetele nemăritate şi bărbaţii singuri trebuie să-şi pună sub pernă vâsc şi iederă, pentru că astfel, în prima noapte din noul an îşi vor visa jumătatea.

Scoţia. De “Hogmanay”, cum este numit Anul Nou, în unele sate sunt făcute mingi uriaşe de paie, montate pe schelete metalice; acestea sunt aprinse şi rostogolite pe străzi, pentru a arde astfel anul vechi şi a face loc celui nou. Scoţienii cred că dacă prima persoană care le intră în casă pe 1 ianuarie e un bărbat brunet, ce aduce gazdei daruri simbolice – pâine, cărbune, sare, whisky -, atunci anul nou va fi unul norocos. În schimb, o femeie roşcată e aducătoare de ghinion!

DANEMARCA. Locuitorii ţinutului nordic obişnuiesc să mănânce o prăjitură cu marţipan, Kransekage, iar la miezul nopţii, să spargă farfurii de uşile vecinilor şi ale prietenilor. Tradiţia spune că dacă găseşti cioburi în prag, ai norocul asigurat pentru următorul an.

SUEDIA şi NORVEGIA. Aici, există obiceiul ascunderii de răvaşe sau de mici surprize în desertul servit în noaptea de Revelion – de exemplu, o budincă de orez poate avea în ea o alună, iar cel care o găseşte va avea noroc tot anul următor.

India. Nu toţi hinduşii sărbătoresc noul an în acelaşi timp sau în acelaşi fel. În Bengalul de Vest, de exemplu, bărbaţii se împodobesc cu flori roşii, roz şi violet, iar femeile poartă haine galbene. În sudul Indiei, mamele pun mâncare, flori şi daruri într-o cutie specială, pentru copii. În dimineaţa Anului Nou, copiii sunt conduşi de mână, cu ochii închişi, la cutia cu daruri. În India Centrală, steagurile portocalii împodobesc toate clădirile în ziua de Anul Nou. În provincia vestică Gujarat, Revelionul este celebrat la sfârşitul lunii octombrie, în acelaşi timp cu festivalul Diwali, când pe acoperişuri se pun mici lămpi cu ulei aprinse.

Vietnam. Oamenii cred că în fiecare casă stă un zeu, care de Anul Nou urcă la cer, unde spune cât de bun sau de rău a fost fiecare membru al familiei ce l-a găzduit. Zeul călătoreşte pe spatele unui crap, de aceea vietnamezii obişnuiesc ca de Anul Nou să cumpere un crap viu, căruia îi dau drumul în râu.

JAPONIA. Simbol al reînnoirii, Revelionul este una dintre cele mai importante sărbători şi în toată ţara sunt organizate Bonenkai, adică “petreceri de uitat anul”: prietenii sau colegii se adună şi beau… până uită de griji şi probleme. În zonele rurale, familiile iau drumul templelor, iar la miezul nopţii, după ce 108 lovituri de gong anunţă trecerea în noul an, împart sake. Japonezii au câte o semnificaţie pentru fiecare preparat pus pe masa de Revelion. Printre altele, mănâncă rulouri de hering, dacă vor să aibă copii anul următor, soia neagră, care, cred ei, îi ajută să se menţină sănătoşi, un tip de alge marine care simbolizează bucuria şi Toshikoshi Soba, nişte tăiţei foarte lungi, meniţi să asigure o viaţă lungă.

CHINA. Cu aproape 20 de zile mai târziu decât la noi, undeva între 17 şi 19 ianuarie, este celebrat Anul Nou Chinezesc. Asiaticii cred că spiritele malefice sunt peste tot în acea perioadă, aşa că aprind artificii pentru a le îndepărta, iar unii dintre ei chiar îşi sigilează uşile şi ferestrele cu hârtie, ca să nu le intre duhurile rele în casă. La miezul nopţii, oamenii ies în stradă şi aprind lampioane roşii.

ECUADOR şi PERU. În ultimele zile din decembrie, oamenii fac păpuşi de cârpă sau din hârtie, Monigotes, care reprezintă anul ce se termină, le pun în faţa caselor, iar de Revelion, la miezul nopţii, le dau foc. Mai există obiceiul purtării de veşminte viu colorate: roşii, pentru a avea noroc în dragoste, ori galbene, pentru a avea noroc la bani. Cel care visează să călătorească mult în anul ce va veni trebuie să alerge la miezul nopţii prin cartierul în care locuieşte, cu o valiză în mână. Un alt obicei, poate cel mai bizar din Ecuador, este ca bărbaţii să se îmbrace… în femei.

ARGENTINA. Şi aici se aleargă cu o valiză în mână, dar numai în jurul casei. Un alt obicei vechi e să înoţi în Ajun sau în prima zi a noului an, indiferent dacă o faci în ocean, într-un pârâu sau într-o piscină. Pentru noroc în carieră, argentienii mănâncă fasole de Revelion.

BRAZILIA. Nimeni nu ştie să petreacă mai bine decât brazilienii! Sărbătoarea Anului Nou este al doilea cel mai important eveniment din ţară, după Carnavalul de la Rio. Toată lumea se îmbracă în alb, iar pe dedesubt poartă lenjerie colorată: roşie, dacă-şi doreşte dragoste în noul an, verde, pentru sănătate, galbenă, pentru bani mulţi, sau mov, dacă e-n căutare de… inspiraţie. Pentru noroc, la miezul nopţii, brazilienii sar de trei ori întrun singur picior (cel drept) sau intră în apă, dacă sunt pe plajă, şi sar peste şapte valuri. Tot pentru noroc, dar în dragoste, după trecerea în noul an, prima persoană cu care se salută sau cu care ciocnesc paharul de şampanie trebuie să fie de sex opus. Din meniul tradiţional de Revelion nu lipsesc lintea, porcul şi peştele, iar la miezul nopţii, fiecare mănâncă 7 stafide. Tot de Anul Nou, brazilienii îi aduc ofrade zeiţei apelor, Iemanja: pun pe apă mici plute făcute din flori, iar în mijloc aşază o lumânare aprinsă.

MEXIC. Pe 31 decembrie, se mătură casa dinspre interior spre uşă, pentru a da răul afară, apoi se agaţă de clanţă o figurină în formă de oaie, pentru prosperitate. Din acelaşi motiv, unele gospodine împrăştie boabe de linte în apropierea uşilor şi ferestrelor. În zonele rurale, se aprind focuri pentru a arde anul vechi şi se aduc ofrande zeităţilor: pâine, fructe, flori sau chiar sângele animalelor sacrificate pentru masa de Revelion.

FILIPINE. Aici, se spune că dacă arunci monede la miezul nopţii, îţi vor creşte semnificativ veniturile anul următor. Filipinezii mai cred că formele rotunde aduc noroc şi prosperitate, aşa că pe mesele de sărbătoare se află întotdeauna portocale sau pepeni.

actualmm.ro

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Începe SĂPTĂMÂNA MARE: Ce trebuie să faci în fiecare zi în această perioadă

Publicat

în

Postul Paştelui se încheie cu Săptămâna Mare, a patimilor lui Hristos.

În Săptămâna Mare se face curăţenie generală în gospodării. Curţile sunt măturate, surile sunt curăţate de gunoaie, gardurile sunt reparate, şanţurile sunt curăţate de nămol şi adâncite.

Casele trebuie să strălucească de curăţenie pentru că ele „te blestemă dacă Pastile le prind necurăţate”.

Săptămâna Mare. Lunea Mare

În lunea Săptămânii Mari se scoate totul la aerisit, se lipesc şi se văruiesc casele iar mobilierul este spălat şi reparat. De asemenea, în Lunea Mare se poate spăla.

Până miercuri, inclusiv, sunt permise muncile în câmp. După această zi bărbaţii trebăluiesc pe lângă casă, ajutându-şi nevestele la treburile gospodăreşti.

Săptămâna Mare. În Joia Mare fiecare familie duce la Biserică colaci

În Joia Mare, dată limita slujbelor speciale dedicate morţilor, fiecare familie duce la biserica colaci, prescuri, vin, miere de albine şi fructe pentru a fi sfinţite şi împărţite, apoi, de sufletul morţilor, parte preotului, parte sătenilor aflaţi la biserica, în cimitir sau pe la casele lor.

Până la Joia Mare, femeile se străduiau să termine torsul de frică Joimăriţei care, în imaginarul popular era o femeie cu o înfăţişare fioroasă ce pedepsea aspru lenea nevestelor sau a fetelor de măritat. Uneltele de tortură ale Joimăriţei erau căldură, oală cu jăratec, vătraiul sau cârligul pentru foc.

Această fiinţă mitologică folosea mijloace cumplite de tortură: ardea degetele şi mâinile fetelor şi femeilor leneşe, le pârlea părul şi unghiile şi incendia fuioarele de cânepă găsite netoarse. De multe ori nici flăcăii leneşi, cei care nu terminau de reparat gardurile sau nu îngrijeau bine animalele pe timpul iernii, nu erau iertaţi de aceste pedepse. De fapt, Joimăriţă era, la origini, o zeitate a morţii care supraveghea focurile din Joia Mare şi care, treptat, a devenit un personaj justiţiar ce pedepsea lenea şi nemuncă.

Săptămâna Patimilor. Focurile de Joi-Mari

Conform tradiţiei, în noaptea ce premerge Joia Mare sau în dimineaţă acestei zile se deschid mormintele şi sufletele morţilor se întorc la casele lor. Pentru întâmpinarea lor se aprindeau focuri prin curţi, în faţă casei sau în cimitire, crezându-se că, astfel, ei aveau posibilitatea să se încălzească. Focurile de Joi-Mari erau ruguri funerare aprinse pentru fiecare mort în parte sau pentru toţi morţii din familie şi reprezentau o replică precreştină la înhumarea creştină din Vinerea Mare, conform crestinortodox.ro.

Aceste focuri se deosebesc de focurile ritualice de peste an – focurile de Mucenici, de Lăsatul Secului, de San – George sau de Sânziene. Ele se făceau din plante considerate a avea virtuţi magice ( alun, boz, tei) ce erau adunate de către copii sau de către tinerele necăsătorite.

Focurile se înconjurau cu tămâie şi agheasmă, în jurul lor se aşezau scaune „pentru morţii ce urmau să sosească” şi se dădea de pomană copiilor, vecinilor şi rudelor. Obiceiul se mai păstrează în unele sate din zona montană a Bucovinei (Moldoviţa, Paltin, Argel, Vama, Brodina de Sus etc), purtând denumirea de „încălzitul moşului” dar, de cele mai multe ori, semnificaţiile sale nu mai sunt cunoscute, el având mai ales caracter de divertisment.

Săptămâna Patimilor. Când se face pasca si când se vopsesc ouăle

Joia Mare este ziua în care, de regulă, se prepară cele mai importante copturi pascale: pască,cozonacii cu mac şi nuca şi babele coapte în forme speciale de ceramică. Pască cea mai importantă coptură rituală a Paştelui, se face din făină de grâu de cea mai bună calitate, cernută prin sită deasă, şi are, cel mai adesea, formă rotundă. Aluatul dospit se pune în tavi speciale pentru pască, după care, de jur împrejur, se aşează aluatul împletit din două sau trei sucituri şi se lasă totul la crescut.

În mijlocul tăvii se aşează, apoi, brânză de vacă, pregătită cu zahăr, ouă, mirodenii şi stafide. Peste brânză se face o cruce, din acelaşi aluat împletit, împodobită cu ornamente în formă de floare. Se unge totul cu ou şi se coace în cuptorul încălzit. Altă dată, cojile ouălor folosite la pască nu se aruncau şi nici nu se ardeau.

Ele se strângeau cu multă grijă într-un vas special şi se aruncau în Sâmbătă Paştelui pe o apă curgătoare crezându-se că, astfel, găinile şi puii aveau să fie păziţi de uliu peste vara. Se mai credea că, în felul acesta, se dădea de ştire Blajinilor – popor mitic care trăia sub pământ – că se apropie cea mai mare sărbătoare a creştinilor.

În Vinerea Neagră se ţine post negru

Ultima vineri din Postul Mare este numită în Bucovina Vinerea Paştilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare. Conform tradiţiei creştine, este, ziua în care Iisus a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul pactului strămoşesc. Din această cauza Vinerea Mare este zi de post negru.

În Vinerea Mare nu se fac copturi

În Vinerea Mare este interzis a se face copturi. Există credinţă că dacă cineva se încumetă a coace în această zi face mare păcat iar coptură nu este mâncată nici măcar de peşti.

În Vinerea Mare, dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se scăldau tainic în ape curgătoare crezând că, în felul acesta, vor fi sănătoşi pe tot parcursul anului. Seară, însă, întreagă suflare a satului bucovinean mergea la biserica pentru a participa la slujba de scoatere a aerului şi pentru a trece pe sub acesta. în scopuri terapeutice.

Săptămâna Patimilor. Sâmbătă Mare

Sâmbătă Mare este ultima zi de pregătire a Paştilor, când femeile trebuie să pregătească marea majoritate a mâncărilor, să deretice prin încăperi şi să facă ultimele retuşuri la hainele noi pe care urmau să le îmbrace în zilele de Paşti. De obicei, în Sâmbătă Mare are loc şi sacrificiul mielului, din carnea căruia se pregătesc mâncări tradiţionale: drobul, numit în Bucovina cighir, friptură şi borşul de miel.

Spre deosebire de Crăciun, pentru Paşti nu se pregătesc prea multe feluri de mâncare, de unde şi zicerea: „Crăciunul este satul iar Paştele este fudul”. Principala grijă a oamenilor, înaintea Paştilor, este aceea de a-şi primeni hainele, fiecare gospodină trebuind să aibă o cămaşă nouă, cusută în mod special, iar bărbaţii măcar o pălărie nouă.

Sâmbătă seară fiecare gospodină îşi pregăteşte cu grijă coşul ce urmează a fi dus la biserica, pentru sfinţire.

În el aşterne un ştergar curat şi aşează o lumânare albă, apoi ouă roşii, pască, cozonac,ouă încondeiate, o bucată de slănină, muşchi de porc, şuncă special preparată, zahăr, făină, salată de hrean cu sfeclă roşie fiartă, sare, câţiva căţei de usturoi, o ramură de busuioc, un fir-două de breabăn (numit brebanoc sau bărbănoc), cârnaţi, un miel din aluat copt într-o formă specială etc.

Totul se acoperă cu cel mai frumos ştergar pe care îl are gospodină, semn de preţuire a sărbătorii pascale dar şi de mândrie personală.

Sursa:realitatea.net

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Cozonacul, nelipsit de pe meselor românilor de Paște: Când și unde a apărut

Publicat

în

Desertul preferat al românilor, cozonacul, are o istorie îndelungată. Tradiția românească spune că dacă ai cozonac pe masă înseamnă că sărbătorești.

Deși este o prăjitură tradițională românească, acesta este în egală măsură și un desert bulgăresc (kozunak) și un produs de patiserie italiană numită „panettone”.

La originea cozonacului se află pâinea, iar tehnicile de dospire și coacere au evoluat în timp. Drojdia a fost folosită din timpuri străvechi ca ferment pentru dospirea aluatului.

Potrivit descoperirilor arheologice, în Egiptul antic existau cuptoare pentru copt. De asemenea, există desene care datează de aproape 4.000 de ani ce atestă că egiptenii știau să facă mai multe feluri de pâine dospită, unele fiind îndulcite cu miere, scrie unica.ro.

Tot în Antichitate, grecii făceau un tip de cozonac îndulcit cu miere și presărat cu nuci, care se numea „plakous”. Chrysippus din Tyana a menţionat, conform surselor, o reţetă de cozonac cu nuci şi miere pe care, tot el menţionează, l-a gustat în Creta.

Romanii, care au preluat folosirea drojdiei de la egipteni și greci, au diversificat și îmbogățit rețeta pentru cozonaci, adăugând, spre exemplu, ouă, unt, fructe uscate. La început existau două feluri de cozonac ce erau oferite ca ofrandă zeilor: „libum”, un cozonac de dimensiuni mai mici și „placenta”, un cozonac cu brânză, stafide și alune. În Evul Mediu, brutarii europeni făceau deseori cozonaci cu fructe uscate deoarece acestea țineau mai mult timp.

În Marea Britanie, prima reţetă de cozonac apare într-o carte de bucate în 1718, cu recoman­darea de a fi copt în forme lungi şi înguste, recomandare care a rămas valabilă şi în zile­le noastre. În Anglia secolului al XIV-lea, Geoffrey Chaucer menţionează, în Povestiri din Canterbury, de cozonaci imenşi făcuţi pentru ocazii speciale. Unul dintre cozonaci, de forma unui tort, fusese făcut din 13 kilograme de făină şi conţinea unt, smântână, ouă, mirodenii, stafide şi miere, potrivit unica.ro.

Francezii, cei care în secolul al XIX- lea au adău­gat al treilea fel la masă, „desertul”, sunt cei care au pus în valoare cozonacul, mai mult decât alţii. Marie Antoinette a rămas în memoria oamenilor prin fraza pe care a rostit-o atunci când i s-a spus că oamenii nu au nici măcar pâine pe masă, din cauza sărăciei. Viitoarea regină a Franţei ar fi rostit: „Să mănânce cozonac, dacă nu au pâine”.

Mrs. Mary Eales, o cunoscută autoare de cărţi de bucate din Marea Britanie, a scris în 1718, ca recomandare, ca acest preparat să fie copt în forme lungi şi mai subţiri. De atunci datează forma clasică de cozonac. Specialiştii în gastronomie sunt aproape cu toţii de acord că reţeta de cozonac, asa cum o cunoaştem noi astăzi, a fost consacrată în secolul al XIX-lea de europeni, scrie unica.ro.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Să ne cunoaștem frumusețile județului: Spectaculoasa Cascadă Pătrăhăițești-Arieșeni, înaltă de 14 metri, loc de atracție pentru turiști

Publicat

în

Spectaculoasa Cascadă Pătrăhăițești, de lângă Arieșeni, reprezintă o atracție pentru turiști, indiferent de perioada anului

Cascada Pătrăhăițești este o splendidă cădere de apă în 2 trepte, de 14 metri înălțime. Traseul până la cascadă este ușor accesibil, o bună parte din el se poate face și auto.

Cascada Patrahaitesti – dupa numele satului langa care se afla sau Cascada Bucinis – dupa numele raului pe care s-a format.

Cei mai multi turisti viziteaza aceasta cascada in perioada de vara din iulie pana prin septembrie, se poate ajunge la cascada chiar si iarna cand zapada este mica. Cascada merita vizitata si in perioada de primavara si toamna cand datorita topirii zapezilor sau ploilor debitul ei este mult mai mare, deasemenea iarna are un farmec deosebit fiind impodobita de gheata.

Cum ajung la Cascada Patrahaitesti?

Pentru a ajunge la cascada plecand din centrul statiunii turistice Arieseni urmati drumul national spre Vartop circa 1 kilometru pana vedeti un pod de beton pe partea stanga iar langa acesta un mic indicator „Cascada Patrahaitesti 5 kilometri”. De aici urmati drumul forestier lejer si marcajul punct rosu pana in satul Patrahaitesti de unde mai aveti 1,5 kilometri pana la cascada.
Ce pot vizita in apropierea cascadei?

In apropierea cascadei puteti sa vizitati doua muzee – doua ateliere de mestesugarit in care se creaza obiecte de artizanat specifice ciubararitului: tulnice, ciubere, donite, pahare de lemn, sararite, fluiere. Aici puteti sa vedeti cum sunt create aceste obiecte si deasemenea puteti invata sa cantati la tulnic. Deasemnea la localnici gasiti produse traditionale specifice tarii motilor: palinca, afinata, dulceata de fructe de padure etc.

Cascada Patrahaitesti se gaseste la poalele Varfului Curcubata Mica, varf pe care il puteti vizita plecand de la cascada. De sus aveti cel mai bun punct de belvedere asupra Tarii motilor cu casele rasfirate prin toate poienile muntilor pana sus pe creste. Acest traseu nu are marcaj turistic.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba