Nasterea Maicii Domnului este prima mare sarbatoare din cursul anului bisericesc care a inceput la 1 septembrie. Sfanta Scriptura nu ne relateaza acest eveniment. Insa, scrierile apocrife ofera foarte multe amanunte despre originea si copilaria Fecioarei Maria.

Cea mai importanta sursa in acest sens, o reprezinta Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-crestina din sec. al II-lea. Fragmentul referitor la Fecioara Maria a fost scris in jurul anului 140. Desi nu este considerata o scriere canonica, informatiile oferite pot fi considerate veridice, cu rezervele de rigoare.

Parintii Fecioarei Maria – Ioachim si Ana

Tatal Fecioarei Maria se numea Ioachim si era din semintia lui Iuda. Sotia lui Ioachim se numea Ana si era fiica preotului Matthan. Astfel, tatal Fecioarei Maria era un urmas al regelui David, iar mama, o descendenta din familia preoteasca a lui Aaron, implinindu-se prin aceasta proorocia ca Mesia va avea o dubla descendenta: imparateasca si preoteasca.

Arhanghelul Gavriil aduce vestea cea buna

Pentru ca nu aveau copii, Ioachim si Ana au inceput sa fie ironizati si batjocoriti de oameni. Lipsa copiilor era considerata un blestem din partea lui Dumnezeu. Si totusi, Ioachim si Ana nu s-au razvratit impotriva lui Dumnezeu, nici nu au renuntat la viata lor virtuoasa, rugandu-se in continuare cu lacrimi si nadajduind in bunatatea lui Dumnezeu. Traditia spune ca in al cincizecilea an al casatoriei lor, Marele Preot de la Templu a refuzat in public jertfa lor, numindu-i blestemati.

Intristati, cei doi parinti s-au indreptat spre casa lor din Seforis si au hotarat sa se retraga fiecare pentru post si rugaciune. Ioachim a zis catre sotia sa Ana: „Pe mine nu ma indeamna inima sa mai intru in casa mea, caci noi suntem urgisiti de Dumnezeu. Iata eu ma duc la munte si acolo voi posti si ma voi ruga lui Dumnezeu, doar se va milostivi si ne va da noua un copil”. Iar Ana a inceput sa se roage lui Dumnezeu cu durere si cu multe lacrimi, zicand: „Doamne, Atottiitorule, Cela ce numai cu cuvantul ai facut cerul si pamantul si toate cate se vad; Cela ce ai zis fapturilor Tale sa traiasca si sa se inmulteasca; Cela ce ai binecuvantat pe Sarra, femeia lui Avraam si a nascut pe Isaac la batranete si ai daruit Anei fiu, de a nascut pe Samuel proorocul, da-mi si mie roada pantecelui meu si nu lasa sa fiu de ocara intre oameni, ca de voi naste fiu, sau fiica, il voi inchina Tie cu toata inima si-l voi da sa slujeasca in biserica slavei Tale” (I Regi 1, 11).

Ingerul Gavriil se va arata fiecaruia, spunandu-le ca rugaciunea lor nu a fost trecuta cu vederea si ca Dumnezeu le va trimite binecuvantarea Sa. Tot el le-a vestit ca acest prunc se va umple de Duh Sfant din pantecele mamei sale si ca va fi un vas ales lui Dumnezeu. (Luca 1, 4-23).

Praznicul liturgic al Nasterii Maicii Domnului

Sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului exista si la coptii egipteni si la iacobitii sirieni separati de Biserica ortodoxa dupa Sinodul al patrulea ecumenic. Avand in vedere ca acestia n-au imprumutat mai nimic de la ortodocsi dupa despartirea lor de Biserica Ecumenica, in­seamna ca sarbatoarea respectiva era deja in uz si la ei inainte de aceasta despartire; inceputul ei trebuie pus deci intre Sinodul III ecumenic (431) si Sinodul IV ecumenic (451).

In Apus, sarbatoarea este adoptata in timpul papei Serghie I (687-701). In sec. al VI-lea, Sf. Roman Melodul a compus Condacul si Icosul acestui praznic, iar in sec al VIII-lea, Sf. Ioan Damaschin a alcatuit Canonul ce se canta la slujba Utreniei. Data de 8 septembrie aleasa pentru praznuire reprezinta ziua sfintirii unei biserici dedicate Fecioarei Maria, construita la Ierusalim de catre imparateasa Eudoxia la inceputul sec. al V-lea.

Maica Domnului in Calendarul popular

Srabatoarea Nasterii Maicii Domnului , în 8 septembrie, marcheaza hotarul astronomic dintre vara si toamna. Batranii spun ca in aceasta zi randunelele pleaca spre zonele calde, insectele incep sa se ascunda in pamant, iar frigul isi face simtita prezenta. De aici si spusa: „O trecut Santamarie, leapada si palarie!” Este vremea in care se desfasoara diferite targuri si iarmaroace. Din aceasta zi se incep unele activitati practice specifice: culegerea unor fructe si plante medicinale, batutul nucilor, recoltarea ogoarelor, culesul viilor, semanatul cerealelor de toamna.

Fecioara Mare este cea mai indragita divinitate feminina a Panteonului romanesc, invocata si astazi de fete pentru grabirea casatoriei, de femei pentru usurarea nasterii, de pagubiti pentru prinderea hotilor, de descanta­toare pentru vindecarea bolilor etc. Ea are trasaturile Nas­catoarei, a Marii Zeite neolitice, invocata in momentele de grea cumpana ale omului. In basme ajuta eroinele sa iasa din impas, dar le pedepseste cu asprime cand ii incalca ordinele, vindeca boli grele, reda vederea fiicei orbite de mama vitrega, inzestreaza fecioara vrednica si ascultatoare si o casatoreste cu fiul de imparat etc. In unele traditii Maica Domnului, adesea identificata cu astrul noptii, Luna, sau cu Pamantul, se roaga de Dumnezeu sa nu prapa­deasca lumea, sa nu izgoneasca vanturile cu avantajele care le aduc acestea oamenilor.

Fecioara Maria in invatatura ortodoxa este:

– Pururea Fecioara. Termenul pururea-fecioara – apare pentru prima oara la Sfantul Ignatie (Epistola catre Efeseni XIX, 1), de unde va fi preluat de intreaga traditie patristica pentru a desemna zamislirea fara prihana a lui Hristos din sanul Fecioarei, fara interventia omului. Fiul lui Dumnezeu, prin puterea Duhului Sfant, este Cel care isi asuma trup omenesc adevarat din trupul Fecioarei: „intelepciunea si-a zidit casa” (Pilde 9, 1). Maica Domnului a zamislit fara samanta si a nascut in chip negrait pe Dumnezeu Cuvantul, astfel incat mai inainte de nastere a fost fecioara, in nastere fecioara si dupa nastere a ramas fecioara.

– Nascatoare de Dumnezeu. Titlul de Nascatoare de Dumnezeu – a fost adoptat de catre al III-lea Sinod ecumenic (Efes, 431), impotriva ereziei lui Nestorie, ca o dezvoltare a invataturii ortodoxe despre unirea celor doua firi in Hristos. Apelativul Nascatoare de Dumnezeu – pune in evidenta legatura unica dintre Maica Domnului si Hristos. Asa este invocata in Sfanta Liturghie, in marea majoritate a ecteniilor, sau la Utrenie, dupa peasna a 8-a a canonului: „Pe Nascatoarea de Dumnezeu si Maica Luminii intru cantari cinstindu-o, sa o marim”.

Fecioara Maria nu a nascut un simplu om, ci pe Fiul lui Dumnezeu insusi, care Si-a luat din ea firea omeneasca desavarsita.

– Cea plina de har (Lc. 1, 28). Vechiul Testament vorbeste de preaslavirea Maicii Domnului (Ps. 44). Ea este identificata cu scara dintre cer si pamant, din visul lui Iacov (Fac. 28, 12), prin care Dumnezeu a luat firea noastra umana, pe care ingerii lui Dumnezeu se suie si se pogoara. In traditia patristica, Maria este comparata cu Eva, fiind chipul unei noi umanitati.

Preacinstirea Maicii Domnului

Biserica Ortodoxa acorda Sfintei Fecioare Maria, in cadrul cul­tului, o cinstire deosebita care izvoraste din prerogativele ei, de Nasca­toare de Dumnezeu si Pururea-fecioara, aceasta cinstire fiind sporita de curatia trupeasca si sufleteasca a Sfintei Fecioare. Toate acestea indreptatesc pe deplin Biserica Ortodoxa de a denumi pe Sfanta Fecioara drept „Prea Sfanta” si „Preacurata”.

Prin cuvintele „fie mie dupa cuvantul tau” (Luca, 1, 38) – are loc zamislirea de la Sfantul Duh, ince­putul intruparii si al mantuirii, ca la „plinirea vremii” sa nasca dupa trup pe Cel care avea sa restabileasca comuniunea harica dintre om si Dumnezeu, intrerupta prin pacat. Ea este cea mai apropiata de Iisus Hristos, prin aceasta unitate stransa dintre Maica si Fiu, ceea ce indreptateste cinstirea ei mai presus decat sfintii ingeri si decat toti sfin­tii, exprimata si in cuvintele imnului liturgic : „Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii”.

Citește și SFÂNTA MARIA: MESAJE, SMS, URĂRI

Maica Domnului – Rugatoare si mijlocitoare

Atributul de rugatoare vine din solidaritatea Maicii Domnu­lui cu Biserica si cu toti cei infiati ei prin Hristos. Trebuie sa consemnam ca acest atribut vine in sprijinul ideii ca, in fata lui Dumnezeu, nu ne prezentam ca insi izolati ci in comuniune, in solidaritate, prin rugaciunile unora pentru altii si a sfintilor pentru noi. Mijlocirea Maicii Domnului este bine inteles dife­rita de cea a lui Hristos. Ea mijloceste pe langa Hristos. Mesajul ei teolo­gic, cu prilejul nuntii din Cana Galileei  : „Faceti tot ce va va spune El” (Ioan II, 3-5), ne descopera ca ea nu are o invatatura a sa,  caci ea este om ca toti ceilalti oameni. Ea trimite la Hristos, nu se opreste la sine, nu face din sine un centru, ci indruma spre unicul centru, Hristos.

Maica Domnului in iconografie

Traditia atribuie Sfantului evanghelist Luca primele reprezentari ico­nografice ale Sfintei Fecioare. Originalele acestora nu s-au pastrat dar se crede ca ele au servit ca prototipuri pentru iconografia de mai tarziu. Textele liturgice confirma traditia ca Sfantul Evanghelist Luca este primul care a pictat icoanele Maicii Domnului. Astfel, in slujba utreniei, din ziua de 26 August, cand se praznuieste icoana Maicii Domnului din orasul Vladimir, in canon se consemneaza numele Evanghelistului Luca: „Zugravind prea cinstitul tau chip, dumnezeiescul Luca, scriitorul cel insuflat de Dumnezeu al Evangheliei lui Hristos, a infatisat pe Ziditorul a toate pe bratele tale”.

Cele mai vechi si cele mai numeroase fresce reprezentand pe Sfanta Fecioara s-au descoperit in cimitirul (catacomba) Priscilla care pentru aceasta a si fost numit cimitirul sau Catacomba Ma­riei.

Desi icoana Maicii Domnului a cunoscut in istoria Bisericii o multime de ipostaze, imensa majoritate o infatiseaza impreuna cu dumnezeiescul Prunc.

In Rasarit s-a crezut, s-a trait si s-a marturisit evlavia fata de Prea Sfanta Fecioara Maria numai in legatura cu Hristos. Iar atunci cand, in putine cazuri este pictata singura pe icoana, Maica Domnului este in pozitie de „rugatoare” (oranta), deci indreptata cu fata spre Fiul ei, asa cum o descoperim si in icoana numita „Deisis”.

Cu alte cuvinte niciodata nu sta de sine, antropocentric in termeni teologici, nu trimite pe credinciosi doar la sine, ci prin sine si cu sine spre Hristos Domnul, pentru care ea a rostit cuvintele evanghelice: „Faceti orice va va spune”.

Tipurile de icoane atribuite Sfantului Evanghelist Luca si pe care le-ar fi pictat dupa Cincizecime, se crede ca sunt :

1. a)”Calauzitoarea” (Odighitria) in care Maica Domnului este reprezentata cu pruncul in brate, amandoi stand cu fata spre cel care priveste.
2. b) Glykofilusa (dulce-iubitoare). Pruncul e strans lipit cu fata langa obrazul Maicii Domnului, pe care o imbratiseaza. Chipul mamei e indurerat, prevestind suferintele viitoare ale Fiului.
3. c) In unele icoane Maica Domnului e infatisata fara prunc, singura, in chip de Oranta.

Pe langa cele mentionate, mai intalnim un alt tip de icoana a Maicii Domnului, cunoscut sub denumirea „Platytera” (Mai inalta decat cerurile). In aceasta icoana, Mantuitorul este infatisat in medalion, pe pieptul Maicii Sale, asa incat si El si Ea privesc spre cel ce se roaga inaintea icoanei.

Maica Domnului este pentru crestini un model de sfintenie, de ascultare, de smerenie si un izvor de putere dumnezeiasca.

Sursa:crestinortodox.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE