Rămâi conectat

Știri

8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului: Ce să faci de Sfânta Maria Mică ca să-ţi meargă bine

Publicat

în

Sărbătoare mare, în 8 septembrie, pentru întreaga creştinătate. Prăznuirea Naşterii Fecioarei Maria este cunoscută în tradiţia populară ca Sântă Mărie Mică şi a fost rânduită în ziua a opta din Anul Nou Bisericesc, cifra opt fiind simbolul veşniciei, al vieţii fără de sfârşit.

Iată cele mai importante tradiţii legate de această zi.

În tradiţia populară intervalul 7-9 septembrie este cunoscut sub denumirea de „zilele sacre” sau „cercurile Sfintei Mării”. De aceea, femeile care vor să nască uşor este bine să se roage Fecioarei Maria şi Drepţilor părinţi Ioachim şi Ana, prăznuiţi în ziua de 9 septembrie, pentru „dezlegare uşoară a pântecului”.

Există o tradiţie care se respectă în mediul urban şi rural, în egală măsură. În dimineaţa sărbătorii, se aprinde o candelă lângă icoana Maicii Domnului şi membrii familiei o roagă pe ocrotitoarea tuturor credincioşilor să le dăruiască sănătate şi să le binecuvânteze căminul cu sănătate şi cu roadele recoltei adunate în acest an.

Ofrande la biserică

În ziua praznicului, creştinii păstrează tradiţia de a aduce la biserică, pentru a fi sfinţite, pâine, fructe şi lumânări. După slujba de sfinţire,  credincioşii împart aceste ofrande binecuvântate copiilor şi săracilor, rugând-o pe Maica Domnului să aducă în familia lor: spor, armonie şi sănătate.

«Cozonacul Maicii Domnului»

Mai ales în sudul ţării, se păstrează o veche tradiţie cunoscută sub numele de „Cozonacul Maicii Domnului”. În ajunul sărbătorii,  persoanele bolnave trebuie să prepare un cozonac cu multe arome şi stafide şi să-l rumenească în cuptor. După aceea, bolnavul trebuie să împlinească un ritual: rupe cozonacul în două bucăţi: o parte o aruncă în curtea casei, iar pe cealaltă o mănâncă el. Totodată, bolnavul  rosteşte un jurământ sever: „Atâta vreme cât voi trăi, nu voi mai gusta carne de capră. Pentru boală un cozonac, pentru mine vindecare şi sănătate!” Tradiţia spune că ritualul se continuă prin degustarea unui pahar cu vin roşu. Dintr-un vas de lut, plin cu vin, bolnavul trebuie să toarne un pahar cu vin pe pământ, iar cantitatea rămasă să o bea treptat, rostind în gând o rugăciune pentru sănătate.

Tradiţia spune că suferinzii se vindecă, dacă bolnavul îşi respectă jurământul.

Nu lăsaţi oale pe foc

Mai ales în mediul rural, din moşi-strămoşi, se transmite o tradiţie care să-i apere pe copii  de tot felul de accidente. În ziua praznicului de Sântă Mărie Mică,  mamele nu lasă pe foc o oală cu mâncare. Se crede că, respectând acest obicei, mamele îşi apără copiii de accidente casnice, de tot felul de necazuri, de arsuri şi de răceli.

Slujbe în biserici de hram

În ziua praznicului, mulţi credincioşi merg în pelerinaje la mănăstiri care găzduiesc icoane făcătoare de minuni.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba