Rămâi conectat

Știri

Începe toamna astronomică: Obiceiuri și tradiții. Când are loc echinocțiul de toamnă în următorii ani

Publicat

în

Echinocțiul de toamnă marchează sfârșitul verii astronomice și ziua în care începe sezonul de toamnă, în emisfera nordică

Este momentul în care ziua și noaptea sunt egale în orice loc de pe Pământ deoarece Soarele, prin mișcarea sa pe cer, se află pe ecuatorul ceresc.

Punctul echinocțiului de toamnă, numit și „punct autumnal”, se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la această dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică. Cuvântul „echinocţiu” derivă din cuvântul francez „équinoxe” care, la rândul lui, provine din latinescul „aequinoctium”, format din „aequus” – egal şi „nox, noctis” – noapte.

De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeaşi dată din cauza faptului că anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De când a fost alcătuit calendarul gregorian (1582), echinocţiul de toamnă s-a produs la 21, 22, 23 sau 24 septembrie, mai des însă la 22 sau 23 septembrie. După producerea acestui fenomen astronomic, orele de lumină vor începe să scadă, până la solstiţiul de iarnă, de la 22 decembrie.

Debutul toamnei marchează şi începerea târgurilor şi iarmaroacelor acestui anotimp, praznicele de pomenire a morţilor şi de pomenile date pentru cei în viaţă. În tradiţiile tuturor popoarelor, echinocţiul de toamnă este legat de încheierea muncilor agricole, de sărbătorirea recoltelor.

Echinocţiul de toamnă este un punct de cotitură pentru natură, când se iau ultimele recolte şi se sădesc seminţe pentru toamnă. Păsările se retrag în ţările călduroase, iar celelalte animale îşi fac provizii şi se pregătesc pentru frig. Tradiţia spune că florile se plâng una către alta pentru a se usca. De începutul anotimpului mai rece sunt legate câteva superstiţii. Acum se face primul must, din struguri călcaţi în coşarcă. Se bat nucii, se adună merele şi gutuile. Tradiţia spune că ultimele fructe din pomi se lasă pentru Mama Natură. Tradiţia spune că e o perioadă de introspecţie, în care ne facem planuri şi ne regenerăm, precum natura. În mitologia greacă, toamna începea când se întorcea zeiţa Persefona împreună cu soţul ei, Hades, în lumea subpământeană. Noul sezon te face să pui în balanţă eșecurile şi reuşitele din lunile din urmă.

Se spune că în calendarul popular se păstrează în perioada echinoțiului de toamnă amintirea celebrării unui străvechi început de an. „Părinții Bisericii creștine au suprapus aici, peste moartea și renașterea Zeiței Muma de origine neolitică, sărbătorile Adormirii (morții) și Nașterii Fecioarei Maria”, explică profesorul Ion Ghinoiu.

Obiceiuri importante sunt concentrate în jurul zilei Crucii. La biserică se duc buchete de flori cu care se împodobesc crucea. Se spune că florile și frunzele sunt bune de leac, vindecă durerile de cap și de dinți, iar cu crenguțele de busuioc aprinse se afumă bolnavii de friguri. De asemenea, la biserică se duc și prune, care după ce sunt sfințite se pot păstra timp îndelungat și vindecă „de bube”. Tradiția spune că florile se plâng una alteia în perioada aceasta pentru a se usca.

Când are loc echinocțiul de toamnă în următorii ani

2023 23 septembrie 09:50

2024 22 septembrie 15:44

2025 22 septembrie 21:19

2026 23 septembrie 03:05

2027 23 septembrie 09:02

2028 22 septembrie 14:45


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba