Rămâi conectat

Știri

Grădinița cu program normal nr. 1 Cugir, printre unitățile de învățământ care și-au câștigat „dreptul la toalete”

Publicat

în

Zeci de mii de elevi din România au beneficiat în ultimii ani de condiții de igienă mai bune în unitățile în care învață, datorită programului „Domestos susține igiena în școli”, inițiat de Domestos și Crucea Roșie Română

La nivelul judetului Alba a fost declarata castigatoare Gradinita cu program normal nr. 1 Cugir.

Campania a ajuns la cea de-a șasea etapă, în cadrul căreia 25 de unități de învățământ din 19 județe vor primi produse de igienă indispensabile pentru menținerea curățeniei și igienizării toaletelor.

Cele 25 de unități de învățământ selectate în această etapă sunt din județele Alba, Arad, Brașov, Bistrița-Năsăud, Brăila, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Mureș, Olt, Prahova, Timiș, Vâlcea, Vaslui. Lista completă poate fi găsită pe www.domestos.ro și pe site-ul www.crucearosie.ro, pagina dedicată campaniei.

La nivelul judetului Alba a fost declarata castigatoare Gradinita cu program normal nr. 1 Cugir. În același timp, a fost selectată o nouă unitate școlară pentru a i se construi un grup sanitar, astfel încât copiii să aibă acces la condiții igienice demne de secolul în care trăim, în toalete dotate corespunzător normelor sanitare. Grădinița cu program normal Nr. 1, din sat Slobozia Blăneasa, Comuna Negrilești, județul Galați, va beneficia de reconstrucția totală a toaletei, aflată în prezent în curte, într-o stare avansată de degradare. Colectivul actual numără 20 de preșcolari, însă dezvoltarea localității face ca acesta să fie în continuă creștere.
„Susținem în continuare cu ardoare igiena în școli, pe care o considerăm esențială în orice situație și absolut vitală în contextul pandemiei pe care o trăim. Orice copil merită să aibă acces la toalete decente la școală sau grădiniță, pe care să le folosească fără teamă și fără riscul de a se îmbolnăvi. Faptul că România este deficitară la capitolul igienă și departe de normalitatea la care tânjim, ne motivează să fim perseverenți și să luptăm alături de partenerii noștri pentru siguranța celor mici. Fiecare toaletă modernă și curată este o realizare de care ne bucurăm și un pas către un viitor sigur pentru elevii din țara noastră”, a declarat Camelia Pop, Brand Manager Domestos & Savo Unilever South Central Europe.
„Nicio unitate de învățământ nu ar trebui să se afle în imposibilitatea de a asigura copiilor condițiile minime necesare unei dezvoltări sănătoase, iar lipsa toaletelor igienice în școli și grădinițe este un semnal de alarmă care ar trebui să ne unească pe toți într-un demers comun, pentru ca lucrurile să intre pe făgașul normalității”, a declarat Ioan Silviu Lefter, Directorul General al Crucii Roșii Române, partener principal în campanie.
Igiena nu este un lux, ci un drept elementar
Atunci când vine vorba de banalul mers la toaletă, în România mii de copii sunt nevoiți să facă față zi de zi condițiilor precare de igienă pe care le oferă grupurile sanitare din unitățile lor de învățământ, care uneori nu au nici măcar autorizație sanitară sau surse de apă adecvate, lucru mai mult decât îngrijorător. Toaletele sunt deteriorate, neigienizate, iar în unele situații nici măcar nu se află în interiorul unității școlare, ci în curte, unde accesul celor mici este dificil și nesigur, ba chiar periculos, în caz de condiții meteo nefavorabile.
Nevoia imperioasă de acces la condiții de igienă optime a dus la lansarea în 2015 a campaniei „Domestos susține igiena în școli”. În cadrul ei, peste 70,000 de elevi au beneficiat deja de condiții mai bune de igienă în școli, Domestos donând peste 180,000 de euro pentru construirea de grupuri sanitare, acolo unde erau improvizate în curte, pentru renovarea lor, dacă erau degradate, uzate și nemodernizate, dar și pentru produse de igienizare, curățenie și dezinfectare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba