Fiecare foaie a noilor paşapoarte conţine un element stilizat a unui monument istoric sau a unui element turistic cunoscut din România, cum ar fi Delta Dunării, Lacul Roşu, Peştera Scărişoara sau oraşul medieval Sighişoara, Lacul Roşu, Sfinxul, Arcul de Triumf, Cetatea Sucevei, Mănăstirea Bârsana. Printre cele 14 imagini cu locuri de vizitat, prezente pe filele de interior ale pașaportului românesc, două sunt din județul Alba și apar consecutiv. Este vorba de Peștera Scărișoara (din comuna Gârda de Sus) și Detunatele (din comuna Bucium).

”Elementele de siguranţă implementate au la bază noile tehnologii în materie: desene stilizate, microtext, diferite tehnici de imprimare, elemente optic-variabile precum şi elemente realizate prin nanotehnologie”, a explicat chestorul de poliţie Mirel Toancă, directorul Diecţiei Generale de Paşapoarte.

Potivit lui Toancă, unele elemente menţionate pot fi vizibile cu ochiul liber, dar altele – în diferite spectre de lumină, în infraroşu. ”Sunt şi elemente care pot fi sesizate doar cu ajutorul unor dispozitive speciale. De asemenea, sunt şi elemente realizate cu cerneluri speciale, hârtie de securitate cu filigran şi fir metalic, fir de coasere în trei culori – roşu, galben şi albastru – una dintre culori fiind fluorescentă. În masa hârtiei, este inserat un fir metalic fluorescent care în lumină UV reacţionează în trei culori: roşu, galben-verzui şi albastru”, a declarat chestorul de poliţie. Astfel, pe lângă elementele de siguranţă pe care le oferă aceste imagini se realizează şi o promovare a obiectivelor turistice şi istorice ale ţării. Noile documente de călătorie româneşti vor fi printre cele mai sigure paşapoarte din lume.

Noile modificări nu vor influenţa costul paşaportului pentru cetăţeni, iar documentele de călătorie din generaţiile anterioare rămân valabile până la data menţionată în acestea. „Aşa cum ştiţi, anul trecut au avut loc mai multe schimbări legislative cu impact pozitiv pentru cetăţeni: dublarea termenului de valabilitate, respectiv la 10 ani a paşaportului simplu electronic pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani. În plus, au fost modificate condiţiile în care poare fi eliberat paşaportul simplu electronic temporar, care este valabil 12 luni. Acest paşaport se eliberează într-un termen ce nu poate depăşi trei zile lucrătoare, doar în situaţii obiective, din motive de sănătate, familiale sau profesionale este necesară şi urgentă prezenţa persoanei pe teritoriul altui stat şi nu există timpul necesar pentru emiterea unui paşaport simplu electronic”, a adăugat chestorul Mirel Toancă.

Sursa:gandul.info