Rămâi conectat

Știri

Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia a creionat Calendarul competițional 2018

Publicat

în

Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia, subordonat Ministerului Tineretului și Sportului, a creionat calendarul competițional 2018, astfel încât susținătorii celor peste 120 de sportivi legitimați să știe când sunt programate concursurile.

De asemenea, CS Unirea Alba Iulia, care are în prezent șapte secții active, face precizarea că la anumite competiții datele sunt nesigure și pot suferi modificări pe parcursul anului, pe care le vom anunța din timp.

”Cele peste 50 de medalii și numeroasele locuri onorante obținute la competiții naționale și internaționale în 2017 ne obligă, ca și în acest an, să ținem sus stindardul și să nu facem doar acte de prezență cum am arătat că nu ne stă în caracter. Pregătirea sportivă de la începutul anului a fost intensă, iar sportivii noștri așteaptă cu entuziasm și determinare primele competiții și, deopotrivă, primele clasări pe podium. Napoleon Bonaparte spunea în urmă cu 200 de ani că << Modestia este calitatea celor care nu au calități >>. Ne place să ne purtăm cu modestie, dar cu siguranță nu o vom face în competiții pentru că avem calități”, a spus directorul CS Unirea Alba Iulia, Corneliu Mureșan.

Calendar competițional 2018/ Secții

Atletism

Ianuarie – Participare CN Juniori II București 27-28 ian
Februarie – Participare Finala CN Juniori I București 24-25 ian
– Participare CN de sala Juniori I București 24-24 feb
Martie – Participare CN etapa finală Juniori II București 3-4 mar
– Participare CN Marș Iarna S, T, J1, J2, J3 și C1 Alba Iulia 25 mar
– Participare CN Copii 1, 2 și 3 etapa finală București 30-31 mar
Aprilie – Participare CN Cros J2, J3, C1, C2 și C3 Botoșani 14 apr
– Participare Camp. Balcanice de Marș Pirot-Serbia 14 apr
Mai – Participare CN Juniori II etapa 1 București 12-13 mai
– Participare CN Copii 1,2 si 3 etapa zona B,CJ ,CT 19-20 mai
– Participare CN Școlar București 26-27 mai
– Cupa Mondiala de Mars Taicang-China 5-6 mai
Iunie – Participare CN Copii 1,2 si 3 etapa finală București 9-10 iun
– Participare CN Mars 20km, S, T și J1 Pitești 10 iun
– Participare CN Juniori II etapa finală Pitești 16-17 iun
Iulie – Participare CM Juniori I Tampere – Finlanda 10-15 iul
August – Participare CE seniori Berlin – Germania 7-12 aug
Septembrie – Pregătire sportiva
Octombrie – Participare CN Mars 10 km Fete S si T 27 oct
– Participare CN Maraton S si T București
Noiembrie – Pregătire sportivă
Decembrie – Pregătire Sportivă

Citește și Care sunt cele mai iubite sporturi

Haltere
Ianuarie – Pregătire sportivă
Februarie – Pregătire sportivă
Martie – Selecție program MTS J21*20 si J3 Bascov 13-17 mar
Aprilie – Calificare Seniori Bascov 17-21 apr
Mai – Participare CN Jun II 13-15 ani finala Botoșani 15-19 mai
– Participare CN Jun II 9-12 ani finala Botoșani 15-19 mai
Iunie – Participare CN Juniori II 16-17 ani Finala Alba Iulia 19-23 iun
Iulie – Participare CN Tineret Calificări Onești 10-14 iul
August – Participare CN Tineret Finala Constanta 07-11 aug
Septembrie – Participare CN Seniori Finala și Speranțe Olimpice J3 Arad 04-08 sept
Octombrie – Pregătire Sportivă
Noiembrie – Participare CN Juniori I Finala Bascov 06-10 noi
Decembrie – Pregătire sportiva

Tenis de Masa
Ianuarie – Pregătire sportivă
Februarie – Participare CN Echipe seniori DIV. B retur Buzău 22-24 feb
Martie – Participare CN Echipe seniori Semifinale Superliga Div. A+B Tur, 26 mar -01 apr
Aprile – Participare CN Echipe seniori Semifinale superliga Div. A+B Ret 01-08 apr
Mai – Pregătire sportiva
Iunie – Participare CN Echipe seniori Finala Superliga Dv. A +B Tur + Retur 01-03 iun
– Concurs național calificare in DIV B Seniori Mediaș 15-17 iun
Iulie – Pregătire sportivă
August – Pregătire sportivă
Septembrie – Participare CN Echipe Seniori Div B Bistrița 30 aug-01 sep
Octombrie – Pregătire sportiva
Noiembrie – Pregătire sportiva
Decembrie – Pregătire sportiva

Box
Ianuarie – Pregătire sportiva
Februarie – Participare CN U22, Tg. Jiu 27 feb-03 mar
Martie – Participare Cupa României finala C, J, T, S Feminin 05-10 mar
– Participare Cupa României finala T, Masculin 19-24 mar
Aprilie – Participare Cupa României Finala Cadeți, Masculin 10-15 apr
– Participare Cupa României Finala Juniori, Masculin 23-28 apr
Mai – Participare Cupa României Finala Seniori, Masculin 01-06 mai
Iunie – Participare Centura de Aur a României Seniori (M+F)
Iulie – Pregătire sportiva
August – Participare CN Tineret, Masculin Finala 13-18 aug
– Participare CN C, J, T, S Feminin Finala 27 aug- 02 sep
Septembrie – Participare CN Juniori, Masculin Finala 03-08 sep
Octombrie – Participare CN Cadeți, Masculin Finala 22-27 0ct
Noiembrie – Participare CN Seniori, Masculin Finala Alba Iulia 22-27 noi
Decembrie – Pregătire sportiva

Judo
Ianuarie – Pregatire sportiva
Februarie – Participare Cupa Transilvania, U13, U15, U18 Cluj – Napoca
– Participare CN Jun II cadeti,U18 indiv. Arad

Martie – Participare CN Finala Jun III U15 ind+echip Rm. Vâlcea 09-11 mar
– Participare CN Finala Jun I U21 indiv Focsani 30 mar-01 apr
Aprilie – Participare Cupa Euroregiuni copii U10,11,12,13
Mai – Pregătire sportiva
Iunie – Participare CN Finala Copii U11(indiv+echip) Mangalia 08-10 iun – Participare CN Finala,JunIV U13(indiv+echip) Sibiu 01-03 iun
– Participare Finala CN jun 4 U13 echipe Satu Mare 22-24 iun
Iulie – Pregătire sportivă
August – Participare Cupa Drobeta U13, 15, 18
– Participare CN Ne Waza U15, 13,11 Ploiești

Septembrie – Pregătire sportivă
Octombrie – Participare CN Finala Ne Waza Indiv U15, 13, 11 Ploiești 12-14 oct
– Participare Cupa Muresul CIS Gas U11,13,15 TG.Mures 20-22 oct
– Participare CN Finala Indiv Ne Waza U23 Tn. Severin
Noiembrie – Pregătire sportiva
Decembrie – Participare Festivalul Romanesc de Judo U10-U21
– Participare Cupa CSM ARAD U11,13,15 Arad 07-09 dec

Powerlifting
Ianuarie – Pregătire sportivă
Februarie – Pregătire sportiva
Martie – Participare CN Powerlifting Jun I, Jun II, Seniori ,Masters (M+F) Alba Iulia 31 mar-01 apr
Aprilie – Pregătire sportiva
Mai – Participare CE Powerlifting Jun I, Jun II, Seniori (M+F )Pilsen, Cehia 05-12 mai
Iunie – Pregătire sportivă
Iulie – Participarte CE Powerlifting ,Masters (M+F)Pilsen Cehia 03- 07 iul
– Participare CM Universitare(M+F) Potchefstroom Africa Sud 08-14 iul
August – Pregătire sportiva
Septembrie – Participare CM Powerlifting Jun I,Jun II (M+F)Potchefsroom 02-08 sep
– Participare CM Poerlifting ,Masters(M+F) UlanBator Mongolia 30 sept – 06 oct
Octombrie – Participare CM de Impins din Culcat,Jun I,Seniori,Masters, (M+F) Hamm-Luxemburg 09-13 oct
Noiembrie – Participare CM Powerlifting,Seniori (M+F) Halmstad-Suedia 04-10 noi
– Participare la CN de Impins din Culcat, Jun I, Jun II, Seniori, Masters (M+F) Alba Iulia 17-18 noi
Decembrie – Pregatire sportivă

Orientare
Ianuarie – Pregătire sportivă
Februarie – Pregătire sportivă
Martie – Participare Boroka Cup Ungaria 23-25 mar
Aprilie – Participare Velikden Cup 2WRE Bulgaria 06-09 apr
– Participare CN Parc-Oras FCN Semimaraton Tg. Jiu 14-15 apr
– Participare FCN pe EchipeSelectie seniori Poiana Brașov 28 apr-01 mai
Mai – Alergare montana ECOMARATHON Moeciul de Sus 05 mai
– Camp. European Seniori Elveția 05-13 mai
– Participare Cupa Romaniei WRE-Md Comarnic 26-28 mai
Iunie – Participare CN O-MTB Hunedoara 08-10 iun
– Participare Retezat Skyrace Cheile Butii 16 iun
– Participare Lavaredo Ultra Trail Italia 23-24 iun
Iulie – Participare JWOC TOUR Ungaria 08-14 iul
– Participare Eiger Ultra Trail Elvetia 21-22 iul
– Participare Transilvania Open Cluj Napoca 19-22 iul
– Participare PO+Ld+Rogaining Victoria 27-29 iul
August – Participare Campionat Mondial Letonia 04-11 aug
– Participare Cupa Electrosistem Po+Ld Baia Mare 18-19 aug
– Participare SEEOC-SEEMOC Slovenia 22-26 aug
– Participare CN PO+Sp+Md,Ld,St Alba Iulia 30 aug-02 sept
Septembrie – Participare CN O_MTB_ULD si Sp Baia Mare 08-09 sept
– Participare CN Noapte Stafeta mixta Craiova 28 aug-30 oct
Octombrie – Participare Cappadocia Ultra Trail Turcia 22-23 oct
Noiembrie – Pregătire sportivă
Decembrie – Pregătire sportivă

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii

Publicat

în

Sâmbăta lui Lazăr este sărbătorită de creștini-ortodocși cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim (Duminica Floriilor) și reprezintă puntea de legătură între Postul Paștelui și Săptămâna Patimilor.

Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte.

Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim, scrie romaniatv.net. Sâmbăta din ajunul Floriilor este cunoscută şi ca Moşii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate.

În această sâmbătă, Biserica Ortodoxă cinsteşte una dintre cele mai mari minuni săvârşite de Iisus Hristos în viaţa pământeană, învierea lui Lazăr. Evenimentul religios s-a petrecut în localitatea Betania, unde Lazăr, prietenul lui Iisus, murise de patru zile. Învierea lui Lazăr a fost descrisă în Sfânta Evanghelie după Ioan în Capitolul 11, versetele de la 1-45. Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că Lazăr, originar din Betania (localitatea palestiniană Al-Izzariya de astăzi), ca şi surorile lui, Marta şi Maria, făcea parte din grupul persoanelor preţuite de Iisus.  Mai mult, tradiţia spune că Lazăr era fiul fariseului Simon, în casa căruia s-a pregătit Cina Mântuitorului. Tradiţia spune că, după învierea sa din morţi, timp de 30 de ani, cât a mai trăit, Lazăr a mâncat doar fructe. Se mai spune că Maica Domnului nostru Iisus Hristos i-a lucrat cu mâinile ei un omofor şi i l-a dăruit. De asemenea, se mai spune că, cele patru zile petrecute în mormânt l-au marcat pe Lazăr şi, cât a trăit, el n-a mai zâmbit niciodată.

Sâmbăta lui Lazăr. De ce este bine să facem plăcinte

În multe localităţi, îndeosebi în Sudul ţării, în ajunul Floriilor, se respectă tradiţia „Cântecelor de Paşti”. În fiecare comunitate, în faţa lăcaşurilor de cult ortodoxe, se intonează cântece religioase care amintesc despre moartea şi învierea lui Lazăr, prietenul lui Iisus. Învierea lui Lazăr anticipează Învierea Mântuitorului Hristos.

În sâmbăta Floriilor, la casele gospodarilor colindă fetele din localitatea respectivă , purtând pe cap cunune cu flori de câmp. În colindele lor se povesteşte despre moartea nefericită şi despre înmormântarea unui tânăr pe nume Lazăr. Una dintre fete, care poartă numele de Lăzăriţa, se îmbracă în mireasă. În cântec, Lăzăriţa deplâng drama lui Lazăr şi spune că acesta i-a cerut mamei să-i facă azima şi aceasta nu i-a îndeplinit dorinţa; atunci tânărul s-a dus cu oile la pădure, s-a suit pe o creangă să scuture frunze pentru oi, dar a început să bată vântul. Atunci creanga s-a rupt, iar el a căzut şi a murit. L-au găsit cele trei surori ale lui, l-au adus acasă, l-au scăldat în lapte dulce şi l-au înmormântat.

În Sâmbăta Floriilor copiii colindă la vecini şi la prieteni cu crenguţe de salcie sfinţite la biserică de preotul satului. În colindul lor se regăsesc urări de bine şi de sănătate. Cântecele copiilor povestesc din generaţie în generaţie despre Iisus, Cel care a fost primit cu slavă şi cu ramuri de măslin şi de finic în Ierusalim de mulţimile care, peste o săptămână, l-au răstignit. Colindătorii sunt primiţi de gazde cu multă bucurie. În cinstea lor, gazdele îşi împodobesc casa cu salcie sfinţită, îşi exprimă optimismul, speră şi spun cu credinţă: „Vă aşteptăm şi la anul!”. Bătrânii satului respectă tradiţia şi colindătorii sunt răsplătiţi cu ouă albe, nefierte, pentru a fi vopsite de Sfântul Paşte.

Prin tradiţie, în Sâmbăta lui Lazăr, gospodinele plămădesc plăcinte şi să le dea de pomană vecinilor, rudelor şi tuturor musafirilor. Dacă femeile pregătesc plăcinte, fetele tinere plantează flori, fiind convinse că numai cele sădite acum vor avea multe ramuri înflorite. În numeroase zone din ţară, fetele mai mici, îmbracate în rochii albe, împodobite cu flori de primăvară, merg cu colindul prin sat, spunând povestea sărmanului Lazăr care a murit foarte tânăr. Gospodarii le cinstesc cu ouă, pe care să le încondeieze în Joia Mare.

Sursa.realitatea.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba