Rămâi conectat

Știri

Câte doi elevi în bancă și cu mască de protecție: Cum se vor desfășura orele în cel de-al doilea semestru, la școală

Publicat

în

Autoritățile române au decis ca şșolile să fie redeschise pe 8 februarie. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu,  a declarat că o școală poate fi închisă la scurt timp dacă situația epidemiologică impune acest lucru.

Ministrul Educației a precizat că elevii vor sta doi în bancă, cu mască de protecție obligatorie!

Elevii care vor merge fizic la școală vor primi măşti de protecţie. Potrivit ministrului, exist un stoc de peste 37 de milioane de măşti doar în învăţământul preuniversitar.

„Au fost puse laolaltă realităţile din Educaţie şi din sistemul sanitar. Ştim faptul că riscul nu poate fi eliminat complet, dar acesta poate fi gestionat. Nu am avut creşteri semnificative. S-a prezentat situaţia din Europa, unde grădiniţele şi clasele primare sunt închise. M-am ocupat personal despre situaţia la zi a fiecărui stat european. Sunt state cu o situaţie epidemiologică mai rea ca a României şi au şcolile deschise.

În scenariul roşu e o rată mai ridicată, I-IV şi V-VIII, de obicei, au clasele în aceeaşi clădire. Trebuie să se asigure o distanţare mai mare în clădirile şcolilor. A fost luat în considerare şi scenariul în care şcolile vor fi închise la scurt timp după ce s-au redeschis. Nu va exista o ezitare în ceea ce priveşte starea de sănătate dacă situaţia epidemiologică ne va obliga. Experţii din sănătate ne-au spus că nu există îngrijorări imediate în această privinţă.

Ieri, în România mai avem o singură localitate carantinată. Comuna Havârna din judeţul Botoşani. avem 17 judeţe în scenariul verde, 24 în zona galbenă şi unul singur în zona roşie (Timiş), decizia nu se ia la nivel de judeţ, ci la nivel de localitate.

Avem şi sistemul hibrid în sistemul universitar. Aici avem orele împărţite în orele de curs şi cele practice. La orele de curs se pot ţine online. Vom avea şi criterii specifice educaţiei. Epidemiologii spun că cei mici ar transmite cel mai greu acest virus, au prioritate elevii care vor susţine examene. Noi ne dorim să fie deschise şcolile în integralitatea lor. În universităţi mai avem şi cazările din căminele studenţeşti. Sunt centre de aglomerare foarte mare. Decizia o va lua fiecare universitate în parte.”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

De altfel, elevii cu contraindicaţii medicale pentru prezenţă fizică, cei care au vulnerabilităţi şi prezintă certificat medical, dar şi elevii care au aparţinători în familie cu vulnerabilităţi medicale, certificate ca atare, vor învăţa online, potrivit ministrului Educaţiei.

„După ce voi încerca să comunic aceste informaţii, mă voi întoarce în minister pentru a lucra la acel ordin comun, care am spus că trebuie să fie public până pe 3 februarie, până seara, probabil va fi public, vor fi trecute toate regulile care trebuie să fie respectate. Nu se va face rabat de la portul măştii. Sunt bănci de doi elevi, care stau unul lângă celalat, sunt 30 de elevi în calasă grupaţi pe trei rânduri, 10-10-10, grupaţi câte doi. Într-o lume întreagă, toată lumea punea panouri de plexiglas, s-a aflat acum că asta nu există o soluţie.”, a adăugat el.

„Personalul medical din şcoli e foarte important în mai multe situaţii, nu cred că acel triaj (măsurarea temperaturii) e foarte important. La Bacalaureat au fost găsiţi doar 4 elevi cu temepratură mai mare decât cea admisă. Prezenţa personalului e foarte importană în şcoli pentru că dacă ajungem să implementăm testele antigen, e nevoie pentru administrare de personal medical. Testarea trebuie făcută de medici sau asistente.

Valul trei nu vine de pe o zi pe alta, așa cum mi-au spus epidemiologii, valul trei, dacă e să vină, vine într-o lună, o lună și jumătate. Dacă, totuși, va fi, acest trend ascendent se va vedea. Nu va fi o decizie de pe o zi pe alta.

Lucrurile ar putea fi separate pe două planuri. Dacă vorbim de profesor din învăţământul liceal sau gimnazial, în aceste situaţii, profesorul care s-ar putea îmbolnăvi poate fi mai uşor de înlocuit, e mai greu pentru cei din ciclul primar. Şcoala în acea clasă va trece în online. La două cazuri într-o clasă se suspendă activitatea, dar nu şi în şcoală, dacă sunt mai multe clase nde vor fi mai mult de două cazuri, se suspendă orele în toată şcoala. Dacă sunt doi profesori care au o mişcare mai accentuată în interiorul şcolii atunci se suspendă cursurile în întreafa şcoală. Asta la nivel preuniversitar”, a spus el.

Sursa:romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Evenimente în luna mai în Alba: Care sunt acestea

Publicat

în

Care sunt evenimentele din luna mai în Alba

În luna mai s-au desfășurat, sunt în derulare sau urmează să se desfășoare o serie de evenimente în județul Alba.

Iată care sunnt evenimentele în derulare sau care urmează să se desfășoare:

*10-12 mai
10.00-20.00 Târgul de Carte Alba Transilvana
(Esplanada Muzeului Național al Unirii Alba Iulia)
*11-12 mai
Zilele Băilor Sărate Ocna Mureș
(Băile Sărate Ocna Mureș)
*13-19 mai Sărbătoarea Libertății
(Câmpia Libertății, Palatul Cultural din Blaj)


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Sâmbăta din Săptămâna Luminată păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri: Istoria legată de acestă zi

Publicat

în

Prima săptămână de după Paşte, cunoscută şi sub denumirea de Săptămâna Luminată, are o semnificaţie aparte

Potrivit credinţei populare, în aceste zile, de la Înviere și până la Duminica Tomei, Raiul este deschis. Pe 08 mai este Sâmbăta Luminată, zi cu mare însemnătate pentru creştinii ortodocşi. În Sâmbăta Luminată credincioşii merg la biserică cu un ou roşu pentru a se împărtăşi.

În această zi nu se îngenunchează, oamenii nu fac mătănii, ci doar se închină. Iisus Hristos nu îi vrea pe oameni în umilinţă, ci să se îndrepte spre căinţă. Este singura sâmbătă în care nu se face parastas, deoarece morţii vor fi pomeniţi luni, după Duminica Tomei.

Săptămâna Luminată deschide perioada liturgică de 50 de zile până la Rusalii, numită Penticostar, în care rânduielile Bisericii se schimbă. Zilele din Săptămâna Luminată au semnificaţii speciale, dar şi denumire precise: Lunea Albă, Marţea Albă, Sfânta Miercuri, Joia Verde, Vinerea Scumpă sau Fântâniţa, Sâmbăta Luminată și Duminica Luminată. În Săptămâna Luminată, credincioşii trebuie să ţină cont de anumite reguli, potrivit tradiţiilor şi obiceiurilor străvechi.
Sâmbăta Luminată păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri. Este singura sâmbătă în care nu se face parastas, pentru că morţii vor fi pomeniţi la slujba specială de Paştele Blajinilor, în lunea de după Duminica Tomii (ce este sărbătorită la o săptămână după Paşte).

În această perioadă, credincioşii nu îngenunchează (nu fac mătanii), ci doar se închină. Hristos nu ne vrea în umilinţă, ci vrea să ne îndreptăm, nu vrea prosternare, ci căinţă şi biruinţa asupra propriilor păcate. După Sâmbăta Luminată, urmează Duminica Tomei, o sărbătoare a morților. În această zi, sunt pomeniți cei care au murit înecați.

Sâmbăta Luminată face parte din Săptămâna Luminată. Denumirea de Săptămâna Luminată, din care face parte și Sâmbăta Luminată, explică teologii, provine de la un obicei practicat în vechime, când Botezul era săvârşit în noaptea de Paşte. Cei botezaţi erau numiţi „luminaţi” şi purtau haine albe în toată săptămâna de după Paşte. Se pare că de la purtarea hainelor albe, această săptămână a primit numele de Săptămâna Luminată.

Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Sâmbăta Luminată și Duminica Tomei.

Sâmbăta Luminată: Tradiții și obiceiuri

Sâmbăta Luminată păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri. Este singura sâmbătă în care nu se face parastas, pentru că morţii vor fi pomeniţi la slujba specială de Paştele Blajinilor, în lunea de după Duminica Tomii (ce este sărbătorită la o săptămână după Paşte).

În această perioadă credincioşii nu îngenunchează (nu fac mătanii), ci doar se închină. Hristos nu ne vrea în umilinţă, ci vrea să ne îndreptăm, nu vrea prosternare, ci căinţă şi biruinţa asupra propriilor păcate. După Sâmbăta Luminată, urmează Duminica Tomei, o sărbătoare a morților. În această zi, sunt pomeniți cei care au murit înecați.
Sâmbăta Luminată: Istoricul acestei sărbători

Istoria legată de Sâmbăta Luminată, care mai este numită și Sâmbăta Sfântului Cuvios loan şi a ucenicului Sfântului Grigorie Decapolitul este următoarea: Sfântul Cuvios Ioan, iubitor de pustie încă din tinereţe, a plecat la Sfântul Grigorie Decapolitul, unde a intrat în monahism. În timpul luptei împotriva sfintelor icoane a împăratului Leon Armeanul (813-820), Sfântul Grigorie împreună cu Sfântul Ioan şi cu Sfântul Iosif Imnograful, un alt ucenic al său, au plecat în Bizanţ. Cei trei mergeau prin cetăţi îndemnând poporul să cinstească sfintele icoane. Sfântul Grigorie a trimis pe Sfântul Iosif să-i înştiinţeze şi pe creştinii din Roma, dar a fost prins în insula Creta. Acesta este adevărul legat de Sâmbăta Luminată. În acest timp, Sfântul Grigorie Decapolitul a trecut la Domnul şi a fost îngropat de Sfântul Ioan. Nu după mult timp a trecut la cele veşnice şi Sfântul Ioan, de care a avut grijă Sfântul Iosif, care fusese eliberat din temniţă. Mai târziu, Sfântul Iosif Imnograful a zidit o biserică aproape de Bizanţ în cinstea Sfântului Nicolae şi a adus aici moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi ale Sfântului Cuvios Ioan.
Sâmbăta Luminată, face parte din Săptămâna Luminată

Denumirea de Săptămâna Luminată, din care face parte și Săptămâna Luminată, explică teologii, provine de la un obicei practicat în vechime când Botezul era săvârşit în noaptea de Paşte. Conform crestinortodox.ro, cei botezaţi erau numiţi „luminaţi” şi purtau haine albe în toată săptămâna de după Paşte. Se pare că de la purtarea hainelor albe, această săptămână a primit numele de Săptămâna Luminată. Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Sâmbăta Luminată și Duminica Tomei, sărbătorită anul acesta pe 19 aprilie, la exact o săptămână după Duminica Paştelui. În Duminica Tomei, Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte, practic, pe Sfântul Apostol Toma.

Sursa:romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Controale DSVSA Alba, pentru prevenirea toxiinfecțiilor: Amenzi de peste 160.000 de lei și mai multe avertismente

Publicat

în

Rezultatele controalelor efectuate în perioada premergătoare sărbătorilor Pascale și în minivacanța de 1 mai

În perioada 27 martie – 7 mai, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Alba a dispus acțiuni specifice pentru prevenirea toxiinfecțiilor alimentare, fiind intensificate controalele oficiale și măsurile care trebuie aplicate pentru protejarea drepturilor și intereselor consumatorilor.

Astfel, în perioada menționată, au fost efectuate 351 de acțiuni de control, în urma cărora au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 160.800 de lei, dar și 13 avertismente, pentru nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.
Au fost efectuate verificări la toate categoriile de unități alimentare, din toate zonele județului, fiind aplicate sancțiuni la restaurante, fast-food-uri, cantine, pensiuni în care se servesc mâncăruri gătite, puncte gastronomice locale, carmangerii, abatoare, laboratoare de cofetărie și patiserie, brutării, piețe agroalimentare și standuri mobile în care se servesc produse alimentare.
Principalele neconformități depistate:

– Nerespectarea normelor stabilite de Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor privind întreţinerea spaţiilor de prelucrare, depozitare şi de valorificare a produselor alimentare, precum şi a instalaţiilor, utilajelor şi a ustensilelor de lucru folosite;
– Manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;
– Încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind demonstrarea trasabilităţii produselor la producerea, prelucrarea, distribuţia, punerea pe piaţă sau comercializarea alimentelor;
– Deficiențe structurale;
– Nerespectarea normelor de igienă pe fluxul tehnologic, în unităţile de prelucrare a produselor şi subproduselor de origine animală şi nonanimală;
– Ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare;

– Nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare a produselor alimentare;

– Nerespectarea de către agenţii economici care produc, prelucrează şi depozitează produse alimentare a frecvenţei controalelor privind testările prin analize de laborator pentru atestarea calităţii şi salubrităţii produselor de origine animală, conform normelor legale în vigoare, în laboratoarele autorizate.

De asemenea, în această perioadă, a fost emisă și o ordonanță de suspendare a activității pentru o brutărie pentru nerespectarea normelor de igienă, fabricarea produselor alimentare în spații insalubre, neefectuarea acțiunilor specifice de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, respectiv pentru lipsa programelor de autocontrol.
Verificările s-au concentrat și pe zonele turistice, având în vedere minivacanța de 1 mai și Paști. Controalele au fost efectuate deoarece ne dorim ca unitățile de alimentație publică și operatorii din industria alimentară să respecte condițiile sanitare veterinare, condițiile de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate și valorificate produsele alimentare. În această perioadă nu au fost înregistrate toxiinfecții alimentare consecutiv consumului de alimente.
Verificările sanitar-veterinare vor continua și în următoarea perioadă. Acestea se concentrează inclusiv pe prevenție și îndrumarea operatorilor din industria alimentară. Sancțiunile contravenționale sunt acordate în momentul în care deficiențele constatate inițial nu au fost remediate în intervalul de timp stabilit sau pun în pericol sănătatea consumatorilor. Consumatorii pot face orice sesizări ce țin de domeniul siguranței alimentelor la nr. de telefon: 0258 835 915 ori pe adresa pe e-mail [email protected].


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba