Rămâi conectat

Social-Economic

Au fost lansate programele Rabla Clasic 2021 și Rabla Plus 2021

Publicat

în

Start pentru edițiile din 2021 ale programelor Rabla

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a organizat, miercuri, evenimentul de lansare a programelor Rabla Clasic 2021 şi Rabla Plus 2021.

Ediţia din acest an a programului „Rabla Clasic” va avea un buget total de 440 de milioane de lei, cu 35 de milioane de lei mai mare decât în 2020, ceea ce va permite achiziţionarea a peste 55.000 de autovehicule noi, mai puţin poluante. Pentru 2021, în cadrul acestui program, vor fi majorate atât prima de casare – de la 6.500 de lei la 7.500 de lei, cât şi ecobonusul pentru tehnologia hibrid – de la 2.500 de lei la 3.000 de lei, precum şi ecobonusul GNC/GPL/emisii sub 96 de grame CO2/km – de la 1.000 de lei la 1.500 de lei.

Suma maximă ce va putea fi decontată din costurile unei maşini noi prin „Rabla Clasic” poate ajunge la aproximativ 2.250 de euro, în condiţiile în care ecobonusurile pot fi combinate între ele şi adăugate la prima de casare.

Tot anul acesta va exista o nouă ediţie a programului „Rabla Plus”, cu cel mai mare buget de la lansare, respectiv 400 de milioane de lei, dublu faţă de anul anterior. În acest context, în 2021 se păstrează neschimbată cea mai mare primă din Europa pentru maşinile electrice, respectiv 10.000 de euro pentru „full electric” şi circa 4.500 de euro pentru maşini hibride plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autovehiculului nou.

Pe baza bugetului alocat în acest an, prin „Rabla Plus” vor putea fi achiziţionate până la 6.600 de maşini electrice 100% şi aproximativ 5.000 de maşini hibride plug-in, conform datelor ministerului de resort

foto: autoexpert.ro

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Societate

Elevi militari albaiulieni alături de veteranii de război

Publicat

în

Elevi militari albaiulieni alături de veteranii de război

Elevi și reprezentanți ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” și ai Centrului Militar Județean Alba i-au vizitat pe veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial din județul Alba.
Vizitele s-au înscris în cadrul campaniei `Onor veteranilor de război”, desfășurată de Ministerul Apărării Naționale în colaborare cu Asociația ONOR. Campania își propune să le ofere respectul și prețuirea care li se cuvin, celor care au apărat independenţa, suveranitatea și integritatea teritorială a României.
Elevii sergent Brian Andrea, Damaris Metercz și Bianca Pavel și elevul caporal Ștefan Botezan i-au vizitat pe veteranii de război Ioan Cergedean din localitatea Galda de Jos, născut la data de 16 iunie 1922 și Neculai Vrabie din municipiul Alba Iulia, născut la data de 24 noiembrie 1925, pentru a le înmâna distincțiile semnate de ministrul Apărării Naţionale și pachete cadou, oferite cu ocazia Zilei Veteranilor de Război. Elevii au fost însoțiți de maiorul Cosmin Stan, căpitanul Magda Popa și plutonierul adjutant principal Ioan Benchea-Mincu.
Ei le-au mulțumit venerabililor veterani pentru sacrificiul depus și pentru devotamentul cu care și-au apărat și servit țara și l-au transmis urări de sănătate.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

Concurs pentru încadrare directă la ISU Alba: Câte posturi sunt disponibile

Publicat

în

Încadrare directă prin concurs la ISU Alba

La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba s-a demarat procedura de ocupare  prin încadrare directă pentru 5 posturi de execuție.

Acestea sunt:

1 post de ofițer specialist I în cadrul Inspecției de Prevenire – Control și activități preventive;

1 post de ofițer specialist II în cadrul Inspecției de Prevenire – Avizare-autorizare;

1 post de ofițer I în cadrul Inspecției de Prevenire – Control și activități preventive;

1 post de ofițer I în cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților;

1 post de subofițer, asistent medical principal,  în cadrul Centrului Operțional – Asistență medicală de urgență și prim ajutor calificat

Pentru detalii suplimentare, cei interesați pot apela numărul de telefon 0258.810.411, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-16.00.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

Sesiune de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba

Publicat

în

Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Alba recrutează candidați pentru admiterea organizată în sesiunea aprilie-iulie la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești.

Pot participa tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 27 de ani, fete și băieți, cu diplomă de bacalaureat, apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic, cu capacitate deplină de exerciţiu.

Candidații trebuie să fie cetățeni români cu domiciliul în țară și să cunoască limba română scris şi vorbit. Ei trebuie să fi obţinut cel puțin media 9.00 la purtare pe parcursul anilor de liceu, să nu fi fost examatriculați din școală pentru abateri disciplinare și să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate. Nu vor fi admiși candidați cu antecedente penale nereabilitați, aflați în curs de urmărire penală ori de judecată, cei destituiţi dintr-o funcţie publică sau concediați disciplinar în ultimii 7 ani, precum și cei care au desfăşurat activităţi de poliţie politică.  Cererea-tip de înscriere completate și semnate, declaraţia privind luarea la cunoştinţă despre condiţiile legale, criteriile specifice, celelalte condiţii de organizare a concursului şi măsurile care vor fi luate în cazul neîndeplinirii acestora, copia cărții de identitate și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către ISU Alba, se transmit exclusiv în format electronic, inclusiv sâmbăta și duminica, la adresa de e-mail [email protected], până pe 14 mai, la ora 16.00.

În total, vor fi scoase la concurs 300 de locuri pentru IGSU, dintre care 275 de locuri pentru subofițeri de pompieri și protecție civilă (din care două locuri pentru romi) și 25 de locuri pentru maiștri militari auto. În 21 mai este termenul de depunere a tutoror documentelor în vederea constituirii dosarului de recrutare și termenul până la care se va desfășura activitatea de evaluare psihologică.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba