Societate
203 ani de la lansarea Proclamației lui Tudor Vladimirescu către bucureșteni
Lansarea Proclamației lui Tudor Vladimirescu către bucureșteni: Se împlinesc 203 ani
Pe 16 martie 1821 Tudor Vladimirescu, ajuns in fruntea pandurilor la Bolintin, lansa „Proclamatia către bucuresteni“, prin care îi chema pe aceștia la lupta antiotomană.
Iată textul proclamației:
„Către toţi locuitorii din oraşiul Bucureştilor, parte bisericească şi mirenească, boierească şi negustorească, şi către tot norodul.
Pricinile care m-au silit a apuca armele, sânt: pierderea privilegiurilor noastre şi jafurile cele nesuferite care le pătimea fraţii noştri. Mai naintea intrării mele în Bucureşti, cu cale am socotit să vă vestesc mai întâi ca din partea norodului uitare de istov celor mai nainte lucrate; şi să vă chiem pe toţi ca să vă uniţi cu norodul şi să lucraţi cu toţii dinpreună obşteasca fericire, făr’ de care norocire în parte nu poate fi.
Fraţilor! Câţi n-aţi lăsat să se stingă în inimile dv. sfânta dragoste cea către patrie, aduceţi-vă aminte că sunteţi părţi ale unui neam; şi că, câte bunătăţi aveţi, sânt resplătiri din partea neamului către strămoşii noştrii pentru slujbele ce au făcut. Ca să fim şi noi vrednici acestei cinstiri ale neamului, datorie netăgăduită avem să uităm patimele cele dobitoceşti şi vrăjbele care ne-au defăimat atât, încât să nu mai fim vrednici a ne numi neam. Să ne unim dar cu toţii, mici şi mari, şi ca nişte fraţi, fii ai unia maici, să lucrăm cu toţii împreună, fieştecare după destoinicia sa, câştigarea şi naşterea a doua a dreptăţilor noastre.
Vericarele va îndrăzni a face cea mai mică împotrivire în lucrarea acestei naşteri de al doilea, unul ca acela, fraţilor, să se pedepsească cumplit ca să cunoască adevăraţii patrioţi şi osârdia celor ce voiesc a sluji patriei cu dreptate şi făr’de vicleşug, cu cale am găsit a se întări legătura cea de obşte pentru binele norodului şi prin jurământ, care să şi trimite ca să-l iscăliţi, adeveraţii fii ai patriei”/
foto: historia.ro
Societate
Elevi aiudeni în vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea
Vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea a unor elevi aiudeni
Societate
Acțiune în școli din Alba pentru creșterea siguranței rutiere
Acțiune în școli din Alba pentru creșterea siguranței rutiere
În perioada 15-19 aprilie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au desfășurat activități informativ-preventive în 12 unități de învățământ din județ.
La acestea au luat parte 620 de elevi și preșcolari precum și 40 de cadre didactice din Liceul Tehnologic „Dorin Pavel” Alba Iulia, Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia, Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș, Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, Școala Gimnazială „Ion Raica” Răchita, Școala Gimnazială Ponor, Școala Gimnazială Râmeț, Școala Gimnazială Săsciori, Școala Gimnazială „David Prodan” Săliștea, Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia și Grădinița cu Program Prelungit nr. 12 din Alba Iulia.
Temele abordate cu elevii din licee și școlile gimnaziale au fost legate de siguranța în mediul școlar, interacțiunea cu persoanele necunoscute, cu grupul de prieteni, bullyingul și consecințele acestuia, precum și de accesarea în siguranță a rețelelor de socializare sau utilizarea internetului.
Totodată, elevilor le-au fost expuse aspecte legate consumul de tutun, alcool și substanțe psihoactive precum și de traficul de persoane, în scopul prevenirii victimizării, adolescenții fiind încurajați să dezvolte comportamente corecte din punct de vedere social.
Preșcolarii Grădiniței cu Program Prelungit nr 12 din Alba Iulia au învățat, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul Rutier și a celor din Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, regulile de circulație pe care trebuie să le respecte pietonii și cum este bine să se comporte în locurile de agrement.
Siguranța în unitățile de învățământ rămâne prioritatea Inspectoratului de Poliție Județean Alba, se precizează într-un comunicat de presă.
Societate
Președintele Senatului, vizită la Băile Sărate Ocna Mureș
Vizită la Băile Sărate Ocna Mureș a președintelui Senatului
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a vizitat Băile Sărate de la Ocna Mureș.
Baza de tratament și agrement, cea mai modernă investiție publică în domeniul balnear din România, pune în valoare potenţialul terapeutic şi turistic deosebit al zonei, Ocna Mureş devenind un punct de reper în peisajul turistic şi balnear naţional.
„Îi mulțumim domnului Nicolae Ciucă pentru ajutorul oferit din funcția de prim-ministru pentru realizarea acestui vis măreț al ocnamureșenilor și pentru parteneriatul său cu fiecare localitate din județul Alba, în beneficiul oamenilor dragi de aici!”, a transmis președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel.
-
Știriacum 5 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 5 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 7 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 24 de ore
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura