Rămâi conectat

Știri

Izvorul Tămăduirii: De unde vine numele și ce nu ai voie să faci în vinerea din Săptămâna Luminată

Publicat

în

În fiecare an, în prima vineri după Paşte, credincioșii sărbătoresc Izvorul Tămăduirii: ce nu ai voie să faci astăzi și de unde poți lua apă făcătoare de minuni.

Izvorul Tămăduirii este o zi închinată Maicii Domnului și menită să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului.

Se spune că Leon cel Mare, cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului, când a întâlnit un bătrân orb care i-a cerut să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Leon a cautat în apropiere un izvor, dar nu a găsit. Însă la un moment dat a auzit-o pe Maica Domnului, care i-a spus să pătrundă mai adânc în pădure, să ia în mâini apă tulbure și să potolească astfel setea orbului, apoi să-i ungă ochii întunecați. A găsit un izvor din care i-a dat să bea bătrânului, iar după ce i-a spălat fața cu ea, orbul a început să vadă. După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. Mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apa din acest izvor. Ca semn de mulţumire a construit o biserică şi mai mare. Aceasta biserică a fost distrusă de turci în anul 1453, scrie crestinortodox.ro.De-a lungul timpului, se spune că apa acestui izvor a vindecat multe boli şi a tămăduit diferite răni şi suferinţe.

Iar legat de originea sărbătorii, credincioșii au construit o serie întreagă de obiceiuri. Astfel, gospodarii aruncă astăzi apă sfinţită peste vitele de povară, pentru că acestea să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la lucrările agricole. Pentru a avea un an bogat și a proteja recoltele de grindină, gospodarii stropesc cu apă sfinţită grădinile şi livezile. Gospodinele respectă ziua de prăznuire şi nu spală, nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcămite. Se spune că treaba făcută astăzi prin gospodărie nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată. Nu se țesea nimic, deoarece cu pânză țesută în această zi nu se îmbrăcau nici măcar cei morți, pentru că nu puteau fi primiți pe cealaltă lume.Pe vremuri, se credea că acela care lucra în această zi era lovit de o boală din care nu își mai revenea până la moarte.

De Izvorul Tămăduirii, în toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe, după oficierea Sfintei Liturghii, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei, după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate. Aghiasma Mică, puteri miraculoase. Cum te ajută apa sfințită. Apa care rămâne de la sfințire, se pune într-un vas la un loc curat și se ia în fiecare dimineață pe nemâncate după anafură, când suntem curați trupește și sufletește și ne-am împlinit rugăciunile dimineții. Copiilor le este recomandată în fiecare dimineață. Bolnavii mai pot fi stropiți și cu Agheasma Mică de la Izvorul Tămăduirii, sărbătoare ce este așezată în calendar după Sfintele Paști, în Vinerea din Săptămâna Luminată.

Pentru cei căsătoriți, condiția principală pe care trebuie să o îndeplinească pentru a consuma apa sfințită este „curățenia trupească”. Elevii și studenții pot să bea dimineața, înainte de masă, să se stropească pe frunte și pe hainele de pe ei, pentru a le lumina Dumnezeu mintea, pentru a le dărui înțelegere și pricepere.

Se poate stropi prin casă atunci când se crede de cuviință (suspect de farmece, descântece, vrăjitorii sau alte lucrări diavolești). Celor bolnavi, apa sfințită le este de mare trebuință: să o bea pe nemâncate, să-și stropească hainele de pe ei și rănile sau locurile dureroase.

Sursa:.dcnews.ro și telegrama.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Recepție a lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei

Publicat

în

Transapuseana, recepție a lucrărilor pe lotul 1

Vineri 26 aprilie a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei, care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri.

Anunțul a fost făcut de Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.

„O investiție pe cât de costisitoare, pe atât de necesară. Ca inginer, pot zice că lucrările sunt de nota 10 și de „jos pălăria!”. Ca vicepreședinte al Consiliului Județean, transmit că am respectat, termenul de finalizare a lucrărilor”, a precizat Marius Hațegan.

Lungimea totală a drumului modernizat este de 78,42 kilometri.

Autoritățile județene afirmă că modernizarea Transapusenei este importantă pentru județul Alba, dar și pentru România, întrucât va îmbunătăți semnificativ infrastructura rutieră și va facilita accesul la arealele turistice din zonă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Teren multisport în cartierul Recea din Alba Iulia: Autorizație de construire

Publicat

în

Alba Iulia: Autorizație de construire pentru un teren multisport în cartierul Recea

A fost semnată autorizația de construire, în cartierul Recea din Alba Iulia, a unui complex ce va cuprinde un teren multisport, dar și locuri de joacă, inclusiv cu dotări speciale pentru copiii cu dizabilități.
Atât terenul cât și locul special de joacă sunt rezultatul propunerilor albaiulienilor, în cadrul procesului de bugetare participativă.
Terenul multisport va fi unul sintetic, amenajat și dotat corespunzător pentru practicarea mai multor sporturi, iar în întregul complex vor fi plantate vegetație, arbuști și arbori.
În acest moment se lucrează la caietul de sarcini, urmând ca lucrările să fie scoase în cel mai scurt timp la licitație, valoarea totală estimată a investiției fiind de 3,34 milioane lei.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

29 aprilie: Ziua Veteranilor de Război în România

Publicat

în

Zi dedicată în România veteranilor de război

Ziua veteranilor de război este marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României.

Aceasta a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007, iar data aleasă este cea la care, în anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de „veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război.

În Războiul de Independenţă (1877-1878) au murit 10.000 de ostaşi din cei peste 58.000, care au constituit Armata de Operaţii, potrivit site-ului oficial al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, www.veterani-ww2.ro. Ulterior, în Primul Război Mondial, în care a fost mobilizată 11% din populaţia ţării, respectiv peste 880.000 de militari, a fost necesară jertfa a peste 410.000 de soldaţi (peste 335.000 de morţi şi dispăruţi şi peste 75.000 de invalizi), în vederea atingerii obiectivului, respectiv acela al eliberării şi al reîntregirii naţionale. Luptele duse pe teritoriul ţării au făcut, de asemenea, circa 650.000 de morţi în rândul populaţiei civile. În cel de-al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi, din care circa 92.000 de militari decedaţi, potrivit informaţiilor prezentate în albumul „100 de ani de viaţă, 100 de ani de istorie”, publicat cu prilejul Centenarului Marii Uniri, pe site-ul www.mapn.ro. La data publicării acestui volum, în 2018, mai erau în viaţă aproximativ 8.300 de veterani de război, circa 250 de văduve de război şi în jur de 63.000 de văduve de veterani de război.

Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902 prevedea, la articolul 2, că: „Pentru ca fiecărui ostaş veteran să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, i se vor pune la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare”, notează site-ul amintit anterior. Astfel, participanţilor la Războiul de Independenţă li s-au asigurat, pe lângă acest onorant statut, mijloace pentru un trai decent şi diferite înlesniri, în semn de recunoaştere a sacrificiilor lor pe câmpul de luptă.

De asemenea, după Primul Război Mondial, încheiat în anul 1918, au fost adoptate diferite legi, prin care participanţii la campanii şi urmaşii lor au primit diferite drepturi şi avantaje reparatorii. Astfel, prin Legea din 13 ianuarie 1918, participanţii la Primul Război Mondial care au fost decoraţi cu Medalia „Virtutea Militară” de război clasa I, au primit o pensie viageră, iar prin Legea din 2 septembrie 1920, li s-au creat condiţii speciale de pensionare, potrivit volumului „Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010). În 1927, prin Decretul – lege nr. 1402 din 15 mai, ofiţerilor activi şi de rezervă care participaseră la Primul Război Mondial şi care fuseseră decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul”, li s-au acordat loturi de teren sau loturi de casă, precum şi anumite gratuităţi.

Veteranii de război au primit o serie de drepturi şi avantaje şi în anii următori, printr-o serie de acte normative, precum Decretul nr. 1304 din 8 mai 1933, Decretul nr. 1056 din 6 mai 1936, Legea nr. 794 din 4 septembrie 1941, Legea nr. 310 din 24 aprilie 1945, Decretul-lege nr. 440 din 4 iunie 1945. Începând din 1948, aceste drepturi şi avantaje au fost revăzute, unele fiind chiar anulate.

sursa: agerpres.ro

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba