Rămâi conectat

Știri

Tradiții şi superstiții: Ce să faci și ce nu trebuie să faci în sfânta zi de duminică

Publicat

în

Tradiţii şi superstiţii: Ce să faci şi ce nu trebuie să faci în sfânta zi de duminică

Din toate zilele, duminica e cea mai mare, căci duminica este ziua Învierii Domnului Hristos. Cine se naşte duminica e vesel.

Duminica, omul să se scoale dimineaţa, să nu doarmă când face preotul liturghia, căci necuratul anume îl îndeamnă, doară ar dormi. Şi după ce se scoală, să nu mănânce îndată, că-i păcat. Duminica nu e bine ca omul să doarmă cât preotul slujeşte în biserică, căci nu se apropie sfinţii 40 de zile de el.

Duminica dimineaţa să deschizi uşa încă pe întuneric, că, de găseşte Maica Domnului deschis, intră şi lasă noroc; dar de e închis, nu intră. Duminica, dacă nu trage omul din lulea până nu sfârşeşte preotul liturghia, dracul  stupeşte şi se udă în ea. De aceea, oamenii nu așteaptă să se mântuie slujba, măcar că femeile îi ocărăsc. „Ce, încă şi lui să-i rabd?”, zic ei.

Dumnezeu, pentru că oamenii nu ţin legea şi duminica, trimite pe vârcolaci (vârcolacii sunt câinii lui Dumnezeu) să mănânce soarele – şi de se întâmplă să bea ei apă când merg, nu-i pot face nimică soarelui, dar de nu, dau de tot să-l mănânce. Atunci, Sf. Duminică – vară primară cu soarele – îl acoperă cu poala şi-l scapă.

Vârcolacii sunt nişte viermi ca ţânţarii de mari. Ei să suie la soare pe aţa ce o sucesc femeile duminica. De aceea e tare păcat a suci duminica aţă. Sânt câţiva ani de când au mâncat soarele vârcolacii şi cât pe ce era să prăpădească Dumnezeu lumea, că nu ţin oamenii cum se cade duminica, potrivit miscareaderezistenta.ro.

Duminica să nu iai măngalăul în mână, că face vântul în cânepă vârticuşuri, o încâlceşte. Duminica să nu faci foc, Doamne fereşte, că din pricina ceea Maica Domnului e toată arsă. Să mănânci ce poţi. Duminica, chiar dacă faci foc, din acea mâncare să nu rămâie pe altă zi, că e păcat. Dar mai tare să te păzeşti să nu tai nimică: lemne, păseri, nici chiar pintrinjel în mâncare, că tai pe Sf. Duminică.

Din pricină că femeile îngreunate taie duminica, li sunt copiii cu buza tăiată. Duminica nici să iai cuţitul în mână. Duminica să nu pui lemne pe foc. E tare păcat, c-o frig şi-o coc pe Sf. Duminică. La Sf. Ioan din Suceava este icoana ei cu copilul în braţe şi zice că e toată neagră, tăiată şi supărată. Numai jidanii pe duminica lor o cinstesc, şi cât e de veselă pe curcubeu!

Duminica să nu înşiri mărgele, căci diavolul te pune să treci prin ele de trei ori pe ceea lume. (Cu toate astea, la ţară, mărgelele numai duminica se înşiră, ba se fac şi ghiorlande, în alte zile neavând timp). Spre duminică, întotdeauna trebuie să te lai, să te piepteni, ca să fii curat pe duminică şi dimineaţa să te primeneşti luând alte haine curate, căci aşa se cuvine, să fim curaţi şi să serbăm cu veselie duminica, scrie miscareaderezistenta.ro .

Duminica dimineaţa să mături casa în patru cornuri cu mătura şi să arunci gunoiul în drum, aruncând şi mătura, căci, de sunt ploşniţe, sau îţi aduc farmece, sau ai huit, supărare în casă, toate se duc.

 În duminica cea dintâi la lună nouă să dă liturghie pentru noroc, trai bun, sănătate. Atunci să te păzeşti să nu te sfădeşti cu nimene, să nu faci vreun păcat, că toată luna în sfadă şi rău îţi merge, dacă rău ai început-o. Duminica se fac jocuri, nunţi. Oamenii merg unii la alţii, sfătuiesc, cântă; în sfârşit, să petrece şi se benchetuieşte după pofta inimii. Duminica şi joia vin flăcăii la fete.

Sursa.miscareaderezistenta.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Duminica Tomii, a doua duminică după Paști: Semnificația sărbătorii

Publicat

în

Duminica Tomii, prima duminică după Paşti este dedicată Apostolului Toma în calendarul ortodox şi sufletul morţilor în Calendarul Popular

Duminica Tomii – poarta numele de Pastile cel Mic si are o semnificatie aparte. Duminica Tomii este închinată sufletelor morților în calendarul popular, iar credincioșii au câteva obiceiuri și tradiții importante. 

Este o sărbătoare populară cu dată mobilă, sinonimă cu Paştele Morţilor sau Lunea Morţilor, dedicată spiritelor moşilor şi strămoşilor. Blajinii, oameni blânzi şi paşnici, incapabili de a face rău, s-ar afla într-o lume îndepărtată, la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pământului. Ei sunt anunţaţi că a sosit Paştele de către oamenii de aici care aruncă în apele curgătoare coji de ouă sparte în timpul înroşitului sau la prepararea alimentelor rituale (cozonaci, pască). Când sosesc cojile de ouă în ţara lor îndepărtată, în general după o săptămână, se serbează separat „aici“ şi „acolo“ Paştele Blajinilor sau Paştele Morţilor.

Credincioşii depun ofrande pe morminte, bocesc morţii, împart pomeni, fac libaţiuni, se întind mese festive (rituale) în cimitir, lângă biserică sau în camp, la iarbă verde.. „Acolo“, după un an de post şi izolare, bărbaţii se întâlnesc cu femeile pentru procreare, se ospătează cu resturile de alimente trimise pe apă, căzute pe Pământ şi în iarbă, sau date de pomană de rudele de „aici“. Astfel, oamenii îşi imaginau că pot petrece Paştele cu moşii şi strămoşii „aici“, prin venirea spiritelor morţilor când se deschid mormintele şi cerurile la Joimari sau separate, oamenii „aici“ şi Blajinii „acolo“, dar cu alimente şi băutură expediate prin diferite tehnici de oamenii de „aici“.

Duminica Tomii. Asezata imediat dupa Saptamana Luminata, duminica Tomii prelungeste taina Sfintei Invieri, fiindca Sfantul Apostol Toma, numit si Geamanul, cunoscut ca „Toma necredinciosul’, vazandu-L pe Mantuitorul, cu toate ca initial se indoise la primirea vestii ca Hristos a inviat, se rusineaza de necredinta sa si marturiseste plenitudinea dumnezeirii, scrie Jurnalul.ro.

În Banat, femeile dau pomeni pe ape curate, curgătoare, pentru slobozirea sufletelor răposaților. Bătrânele caselor înroșesc ouăle în ajunul sărbătorii, iar copiii adună ramuri fragede de alun sau de salcie, din care împletesc mici coșulețe.

Duminică dimineața, după slujba Utreniei, ouăle și colacii vor fi sfințiți de preoți. Apoi se vor căuta irugi, cursuri curate de ape curgătoare. Aici, oul, colacul și o lumânare aprinsă sunt așezate în fiecare coșuleț împletit și se dă drumul pe apă pentru a ajunge la sufletele morților. Oamenii cred că prin aceste ofrande sufletele morților vor fi eliberate de o parte din păcatele grele și vor putea umbla în locurile în care doresc. După Sfânta Liturghie, preoții ortodocși vor merge în cimitire și vor face slujbe pentru cei plecați în ”lumea blajinilor”, sfințind mormintele și pomenile aduse de familiile celor ce-și dorm somnul de veci.

În credința populară, în lunea după Duminica Tomii se sărbătorește Paștele Blajinilor. În folclor, Blajinii mai sunt cunoscuți și sub numele de rohmani. Paștele blajinilor este o sărbătoare populară care nu are o rânduială specifică în tipicul bisericesc. În credința ortodoxă se pune accent și pe cultul morților. Paștele blajinilor sau Paștele morților reprezintă în sine amintirea tuturor celor ce au murit, fie ei pregătiți — spovediți, împărtășiți și cu lumânare — sau nepregătiți. Credincioșii depun ofrande pe morminte, bocesc morții, împart pomeni, întind mese festive în cimitir, lângă biserică sau la iarbă verde. Această sărbătoare este marcată în Banat, Transilvania, Bucovina și Maramureș.

Blajinii, oameni blânzi și pașnici, s-ar afla într-o lume îndepărtată, la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pamântului. Ei sunt anunțați că a sosit Paștele de către oameni, care aruncă în apele curgătoare coji de ouă sparte în timpul înroșitului sau la prepararea alimentelor rituale (cozonaci, pască).

Sursa:realitatea.net și traditieialomita.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Evenimente în luna mai în Alba: Care sunt acestea

Publicat

în

Care sunt evenimentele din luna mai în Alba

În luna mai s-au desfășurat, sunt în derulare sau urmează să se desfășoare o serie de evenimente în județul Alba.

Iată care sunnt evenimentele în derulare sau care urmează să se desfășoare:

*10-12 mai
10.00-20.00 Târgul de Carte Alba Transilvana
(Esplanada Muzeului Național al Unirii Alba Iulia)
*11-12 mai
Zilele Băilor Sărate Ocna Mureș
(Băile Sărate Ocna Mureș)
*13-19 mai Sărbătoarea Libertății
(Câmpia Libertății, Palatul Cultural din Blaj)


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Sâmbăta din Săptămâna Luminată păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri: Istoria legată de acestă zi

Publicat

în

Prima săptămână de după Paşte, cunoscută şi sub denumirea de Săptămâna Luminată, are o semnificaţie aparte

Potrivit credinţei populare, în aceste zile, de la Înviere și până la Duminica Tomei, Raiul este deschis. Pe 08 mai este Sâmbăta Luminată, zi cu mare însemnătate pentru creştinii ortodocşi. În Sâmbăta Luminată credincioşii merg la biserică cu un ou roşu pentru a se împărtăşi.

În această zi nu se îngenunchează, oamenii nu fac mătănii, ci doar se închină. Iisus Hristos nu îi vrea pe oameni în umilinţă, ci să se îndrepte spre căinţă. Este singura sâmbătă în care nu se face parastas, deoarece morţii vor fi pomeniţi luni, după Duminica Tomei.

Săptămâna Luminată deschide perioada liturgică de 50 de zile până la Rusalii, numită Penticostar, în care rânduielile Bisericii se schimbă. Zilele din Săptămâna Luminată au semnificaţii speciale, dar şi denumire precise: Lunea Albă, Marţea Albă, Sfânta Miercuri, Joia Verde, Vinerea Scumpă sau Fântâniţa, Sâmbăta Luminată și Duminica Luminată. În Săptămâna Luminată, credincioşii trebuie să ţină cont de anumite reguli, potrivit tradiţiilor şi obiceiurilor străvechi.
Sâmbăta Luminată păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri. Este singura sâmbătă în care nu se face parastas, pentru că morţii vor fi pomeniţi la slujba specială de Paştele Blajinilor, în lunea de după Duminica Tomii (ce este sărbătorită la o săptămână după Paşte).

În această perioadă, credincioşii nu îngenunchează (nu fac mătanii), ci doar se închină. Hristos nu ne vrea în umilinţă, ci vrea să ne îndreptăm, nu vrea prosternare, ci căinţă şi biruinţa asupra propriilor păcate. După Sâmbăta Luminată, urmează Duminica Tomei, o sărbătoare a morților. În această zi, sunt pomeniți cei care au murit înecați.

Sâmbăta Luminată face parte din Săptămâna Luminată. Denumirea de Săptămâna Luminată, din care face parte și Sâmbăta Luminată, explică teologii, provine de la un obicei practicat în vechime, când Botezul era săvârşit în noaptea de Paşte. Cei botezaţi erau numiţi „luminaţi” şi purtau haine albe în toată săptămâna de după Paşte. Se pare că de la purtarea hainelor albe, această săptămână a primit numele de Săptămâna Luminată.

Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Sâmbăta Luminată și Duminica Tomei.

Sâmbăta Luminată: Tradiții și obiceiuri

Sâmbăta Luminată păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri. Este singura sâmbătă în care nu se face parastas, pentru că morţii vor fi pomeniţi la slujba specială de Paştele Blajinilor, în lunea de după Duminica Tomii (ce este sărbătorită la o săptămână după Paşte).

În această perioadă credincioşii nu îngenunchează (nu fac mătanii), ci doar se închină. Hristos nu ne vrea în umilinţă, ci vrea să ne îndreptăm, nu vrea prosternare, ci căinţă şi biruinţa asupra propriilor păcate. După Sâmbăta Luminată, urmează Duminica Tomei, o sărbătoare a morților. În această zi, sunt pomeniți cei care au murit înecați.
Sâmbăta Luminată: Istoricul acestei sărbători

Istoria legată de Sâmbăta Luminată, care mai este numită și Sâmbăta Sfântului Cuvios loan şi a ucenicului Sfântului Grigorie Decapolitul este următoarea: Sfântul Cuvios Ioan, iubitor de pustie încă din tinereţe, a plecat la Sfântul Grigorie Decapolitul, unde a intrat în monahism. În timpul luptei împotriva sfintelor icoane a împăratului Leon Armeanul (813-820), Sfântul Grigorie împreună cu Sfântul Ioan şi cu Sfântul Iosif Imnograful, un alt ucenic al său, au plecat în Bizanţ. Cei trei mergeau prin cetăţi îndemnând poporul să cinstească sfintele icoane. Sfântul Grigorie a trimis pe Sfântul Iosif să-i înştiinţeze şi pe creştinii din Roma, dar a fost prins în insula Creta. Acesta este adevărul legat de Sâmbăta Luminată. În acest timp, Sfântul Grigorie Decapolitul a trecut la Domnul şi a fost îngropat de Sfântul Ioan. Nu după mult timp a trecut la cele veşnice şi Sfântul Ioan, de care a avut grijă Sfântul Iosif, care fusese eliberat din temniţă. Mai târziu, Sfântul Iosif Imnograful a zidit o biserică aproape de Bizanţ în cinstea Sfântului Nicolae şi a adus aici moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi ale Sfântului Cuvios Ioan.
Sâmbăta Luminată, face parte din Săptămâna Luminată

Denumirea de Săptămâna Luminată, din care face parte și Săptămâna Luminată, explică teologii, provine de la un obicei practicat în vechime când Botezul era săvârşit în noaptea de Paşte. Conform crestinortodox.ro, cei botezaţi erau numiţi „luminaţi” şi purtau haine albe în toată săptămâna de după Paşte. Se pare că de la purtarea hainelor albe, această săptămână a primit numele de Săptămâna Luminată. Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Sâmbăta Luminată și Duminica Tomei, sărbătorită anul acesta pe 19 aprilie, la exact o săptămână după Duminica Paştelui. În Duminica Tomei, Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte, practic, pe Sfântul Apostol Toma.

Sursa:romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba