Rămâi conectat

Știri

Consultațiile medicale prin telefon și eliberarea de rețete online, menținute și după 15 mai

Publicat

în

Posibilitatea ca pacienții să fie consultați prin telefon sau online, acolo unde prezența în cabinetul medicului nu este neapărat necesară, iar rețetele medicale să poată fi trimise pe mail sau prin alte mijloace electronice, reglementată pe perioada stării de urgență, va fi prelungită după 15 mai, anunță Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Măsura este în vigoare din data de 30 martie și a fost instituită prin Hotărâre de Guvern, în urma unui proiect elaborat de CNAS.
Măsura este una vitală în această perioadă pentru bolnavii cronici – cei care suferă de cancer, diabet, boli cardiovasculare, boli rare etc. și care sunt cei mai expuși la a dezvolta forme grave ale bolii în cazul infecției cu coronavirus și la deces.

Medicii de familie și medicii specialiști au explicat, pentru HotNews.ro, că în lipsa acestei modificări, legislația nu le permitea să elibereze rețete online, nici să își consulte pacienții la distanță, online sau prin telefon, din cauză că nu își puteau deconta aceste servicii – nu puteau fi plătiți pentru ele, iar rețetele pacienților nu puteau fi decontate/compensate.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate anunță astăzi că această recomandare va rămâne valabilă și în perioada următoare, iar CNAS promite că va promova toate reglementările referitoare la modalitatea de acordare a serviciilor medicale ce vor intra în vigoare.

„O mare parte din măsurile de protecție instituite în sistemul de sănătate prin Ordonanțe militare, care s-au dovedit benefice pentru pacienți, vor fi menținute și în perioada următoare. Scopul menținerii acestora este limitarea răspândirii infecției cu virus SARS-COV-2 în rândul populației care accesează servicii medicale”, arată reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

În urma consultărilor cu specialiștii din domeniul sănătății vor fi stabilite reglementările necesare privind modul de acordare a serviciilor medicale, care vor face obiectul unui proiect de act normativ ce va fi supus aprobării Executivului, anunță Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

„Limitarea raspândirii noului coronavirus și accesul în siguranță la servicii medicale vor rămâne prioritare în sistemul de sănătate. Pe perioada stării de urgență, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a transmis recomandarea ca, atunci când apare o problemă de sănătate, pacientul să se adreseze mai întâi telefonic medicului de familie, urmând ca acesta să decida, dupa caz, daca îi acordă o consultație la distanță, îl cheamă la cabinet pentru o consultație clasică sau îl direcționează către un medic specialist. Această recomandare va rămâne valabilă și în perioada următoare, când CNAS va promova toate reglementările referitoare la modalitatea de acordare a serviciilor medicale ce vor intra în vigoare”, arată reprezentanții CNAS.

„O parte din restricțiile instituite prin Ordonanțele militare vor fi înlocuite cu noi reglementări, dar este necesar și un grad mai mare de responsabilitate din partea populației. Facem apel către cetățeni să adopte în continuare un comportament prudent, în concordanță cu recomandările specialiștilor, pentru a preveni îmbolnăvirile cu COVID-19”, a declarat președintele CNAS, Adela Cojan.

Sursa:hotnews.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3

Publicat

în

Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3

Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii februarie 2024 în judeţul Alba a fost de 5533 persoane, în scadere cu 202 persoane (-3,5%) comparativ cu luna anterioara și cu 262 persoane (-4,5%) comparativ cu luna februarie 2023; femeile reprezentau la această dată 48,8% din numărul total al şomerilor ( 2698 femei).

Din totalul de 5533 someri, 1838 someri (33,2%) sunt in mediul urban si 3695 (66,8%) sunt in mediul rural, fata de luna anterioara numarul somerilor a scazut cu 1,6% in mediul urban si cu 4,5% in mediul rural.
Cel mai mare număr de şomeri din înregistrat la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Alba a fost în Alba Iulia (452 persoane) urmat de Blaj (360 persoane), Sebeș (200 persoane) si Campeni (183 persoane). In mediul rural , comunele cu cel mai mare număr de şomeri înregistraţi sunt: Jidvei (357 persoane), Cetatea de Balta (340 persoane), Sona (206 persoane), Craciunelu de Jos (198 persoane), Scărişoara (145 persoane), Rosia Montana (136 persoane), Bistra (135 persoane), Albac (118 persoane), Avram Iancu (115 persoane) si Sasciori (105 persoane). Comunele cu cel mai mic numar de someri sunt: Bucerdea Granoasa si Ohaba (1 persoana), Ocolis (3 persoane), Intregalde (4 persoane), Ceru Bacainti si Mogos, (5 persoane), Ponor si Stremt (7 persoane), Dostat (9 persoane), iar in comuna Cut nu se inregistreaza nici un somer.
Ponderea numărului de şomeri înregistraţi în totalul populaţiei cu vârstă de muncă (bărbați 16-65 ani și femei 16-62 ani ), în luna februarie 2024 a fost de 2,5% (2,5% femei). Dintre oraşe, cu cele mai mari ponderi se remarcă: Câmpeni (4,2%), Blaj (3,0%), Baia de Aries (2,7%) si Abrud (2,4%), iar cu cele mai mici ponderi orașele Cugir (0,6%), Alba Iulia si Teius (1%). În mediul rural, cele mai mari ponderi ( peste 10%) ale numărului de şomeri înregistraţi în numărul total al populaţiei cu vârstă de muncă s-au înregistrat în comunele: Scărişoara (18,0%), Cetatea de Balta (17,9%), Craciunelu de Jos (15,0%), Avram Iancu (13,8%), Vadu Motilor (10,8%), Jidvei (10,7%), Hoparta (10,6%), Garda de Sus (10,1%). Valoare sub 1% s-a înregistrat în comunele: Bucerdea Granoasa (0,1%), Ohaba (0,3%), Stremt (0,5%), Santimbru (0,7%), Mihalt (0,8%), Salistea (0,9%).

Structura după nivelul de instruire arată că 71,5% din şomerii înregistraţi sunt absolvenţi ai învăţământului primar, gimnazial şi profesional, 22% sunt persoane cu studii liceale şi postliceale şi 6,5% persoane cu studii superioare.Rata şomajului a fost în luna februarie 2024 de 3,5% (3,6% în ianuarie 2024 și 3,7% în februarie 2023), peste nivelul ratei înregistrate la nivel național (3,1%).În rândul femeilor rata şomajului a fost de 3,8% (3,9% in luna anterioara si 3,8% in luna februarie 2023), iar în rândul bărbaţilor de 3,3% (3,4% în ianuarie 2024 și 3,5% în februarie 2023). În funcţie de rata şomajului, judeţul Alba se situează în luna februarie 2024 pe locul 20 în ierarhia județelor ordonate crescător.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Amenzi de aproape 23.000 de lei în urma unor acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba: Câte permise reținute, infracțiuni și testări la droguri și alcool au fost

Publicat

în

Amenzi de aproape 23 de mii de lei în urma unor acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate, prin intermediul aplicației eDAC, 307 persoane și au fost verificate 208 autovehicule.

Au fost constatate 137 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 22.995 de lei.

Au fost efectuate 60 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute 3 permise de conducere, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare și au fost constatate 10 infracțiuni.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Câmpeni: Centru Local Suplimentar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor

Publicat

în

Centru Local Suplimentar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, la Câmpeni

Marți 14 mai s-a inaugurat oficial, la Câmpeni, un Centru Local Suplimentar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului – Județul Alba care va funcționa în incinta sediului Poliției Orașului Câmpeni, strada Libertății, numărul 3.

Dacă până acum aici de desfășurau doar activități de preluare și eliberare documente pe linie de înmatriculări auto, de marți, cetățenii din Câmpeni dar și din alte localități din Apuseni vor putea beneficia și de alte servicii.
La sediul din Câmpeni se vor desfășura activități de înmatriculări, transcrieri, radieri sau autorizări provizorii în circulație a autovehiculelor cât și preschimbări de permise de conducere a căror valabilitate administrativă a expirat, furate, pierdute sau deteriorate.
De asemenea, tot la Câmpeni, candidații se vor putea planifica la proba practică în vederea obținerii permisului de conducere auto, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la sediul central din municipiul Alba Iulia.
De aceste servicii vor putea beneficia circa 60 de mii de locuitori din zona Munților Apuseni (aproximativ 16 % din populația județului Alba).
De asemenea, încă un lucru bun pentru cetățeni este faptul că investigațiile medicale pentru fișele auto pot fi efectuate la Spitalul Orășenesc Câmpeni, în fiecare zi de miercuri între orele 10.00 și 14.00.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba