Rămâi conectat

Știri

50 de ani de existență a județului Alba, sărbătoriți în anul Centenarului Marii Uniri

Publicat

în

Alba este un județ al României situat în Transilvania. A fost înființat în anul 1968 prin reorganizarea teritorială a regiunilor Cluj, Hunedoara, Brașov și Mureș-Autonomă Maghiară (din raioanele Alba Iulia, Sebeș, Câmpeni, Aiud și anumite părți a raioanelor Târnăveni și Mediaș). Cea mai mare parte a teritoriului județului de azi a făcut parte mai devreme din județele (interbelice) Alba și Sibiu, din comitatele (antebelice) Alba de Jos și Sibiu, respectiv din Scaunul Secuiesc al Arieșului și Scaunul Săsesc al Sebeșului.

Din punct de vedere al culturii tradiționale, actualul județ este alcătuit din părți a mai multor zone etno-folcorice distincte: Țara Moților, Țara Mocanilor, Secuimea și Pământul crăiesc. Reședința județului este municipiul Alba Iulia. Judeţul Alba este aşezat în partea de vest a zonei centrale a României, pe cursul mijlociu al râului Mureş, în zona de confluenţă a acestuia cu Târnavele, Ampoiul şi Sebeşul. Având, în ansamblu, o formă triunghiulară, judeţul Alba se întinde pe o suprafaţă de 6230 km2, reprezentând 2,6Î din totalul suprafeţei ţării. Între cele 41 de judeţe ale ţării, Alba ocupă locul al 16-lea ca suprafaţă, depăşind cu 156 km2 media pe ţară (6074 km2).

Ţinuturile Albei, veche vatră de formare şi de continuitate a poporului român, au fost martore la aproape toate evenimentele de importanţă fundamentală din istoria noastră naţională.

Numele provine de la Alba Iulia, aşezare străveche, situată în centrul acestor ţinuturi, care a impus mai apoi numele său şi formaţiunilor politice şi administrative în care s-a integrat de-a lungul vremurilor. De altfel, Alba Iulia reprezintă o adevărată sinteză a istoriei noastre naţionale. Simpla înşirare a denumirilor sale, în succesiunea lor cronologică pe parcursul a două milenii: Apoulon – Apulum – Bălgrad – Alba Iulia, reflectă nu numai această strălucită sinteză, ci şi un concludent exemplu de continuitate a populaţiei autohtone. Continuitatea în aceste locuri se explică atât prin marile virtuţi ale poporului nostru, cât şi prin condiţiile naturale deosebit de favorabile vieţii umane, căile de comunicaţie numeroase şi lesnicioase şi poziţia strategică excepţională.

Citește și Pe urmele istoriei: Personalități istorice din Alba Iulia

Până în prezent, cele mai vechi urme arheologice de locuire descoperite pe teritoriul judeţului Alba datează din epoca neolitică – a pietrei şlefuite şi găurite – (cca. 5000 de ani î.e.n.). Vestigiile arheologice se încadrează în culturile de tip „Turdaş”, „Lumea Nouă” şi „Petreşti”. De remarcat că ultimele două s-au descoperit pentru prima dată pe aceste meleaguri, impunându-se ca tipuri în literatura de specialitate, iar prima se află foarte aproape de limitele judeţului, în direcţia VVS

Cele mai importante sunt însă descoperirile din epoca fierului, epocă în care s-a afirmat cultura materială şi spirituală a geto-dacilor. Sunt cunoscute astăzi aşezarea fortificată de la Teleac (lângă Alba Iulia), reşedinţa unei uniuni tribale geto-dacice ce domina cursul mijlociu al Mureşului, şi cetatea dacică Apoulon de la Piatra Craivii (20 km. N de Alba Iulia), amintită de izvoarele antice scrise împreună cu regele dac local Rubobostes.

După cucerirea Daciei de către romani, cetatea Apoulon a fost dărâmată, iar cuceritorii construiesc în locul ei, pe actuala vatră a oraşului Alba Iulia, un puternic castru, căruia îi dau numele de Apulum, menţinând toponimicul dacic latinizat şi asigurând astfel continuitatea localităţii.

Din glorioasa epocă romană (106—271 e.n.) au rămas numeroase vestigii arheologice pe întregul teritoriu al judeţului Alba. Între acestea, mai importante din punct de vedere documentar-istoric sunt monumentele epigrafice, tablele cerate, construcţiile, operele de artă, ceramica şi monedele. Centrele arheologice cele mai importante din această epocă sunt la Alba Iulia, Zlatna, Roşia Montană şi Abrud. În epoca romană reşedinţa provinciei Dacia Superior era Apulum, sediul Legiunii a XIII-a Gemina, ridicat în anul 180 la rangul de colonie şi devenind, astfel, cel mai important centru urban şi economic al Daciei Romane.

După retragerea armatei şi administraţiei romane la sud de Dunăre (anul 271 e.n.), populaţia geto-dacă şi daco-romană rămâne pe loc, organizată în obştii conduse de bătrânii cei mai înţelepţi şi de şefii locali. Năvălirile popoarelor migratoare nu au putut distruge această organizare şi nici dezrădăcina pe băştinaşi de pe meleagurile lor.

În această epocă frământată s-au format poporul român şi limba română. Când, în veacul al VII-lea, s-au răspândit pe teritoriul etnic românesc triburile slave, procesul de formare a poporului român şi a limbii române a intrat în ultima sa fază. Totodată, au început să apară primele formaţiuni statale ale poporului român, sub forma cnezatelor şi a voievodatelor, printre care şi voievodatul Bălgradului. Centrul său, Bălgradul (Alba Iulia), este pomenit în cronicile bizantine la anul 950 ca „urbs magnum” (oraş mare), cu precizarea că a fost construit de către romani. Aceleaşi cronici informează că Gyla, conducătorul local, a fost primit cu mare cinste la Constantinopol de către împăratul bizantin, iar la întoarcere a adus cu sine un episcop, cu scopul, desigur, de a promova ritul bizantin între românii din teritoriul aflat sub jurisdicţia sa.

Când, prin secolul X, atrase de bogăţiile naturale ale Transilvaniei, primele triburi maghiare pătrund pe teritoriul acesteia, ele găsesc populaţia românească bine organizată din punct de vedere politico-militar şi administrativ-teritorial. Numai datorită acestei organizări a fost posibilă dârza rezistenţă armată opusă invadatorilor, astfel încât cucerirea provinciei s-a putut realiza numai treptat, prin înaintări succesive de la Vest la Est, care au durat până prin secolul al XIII-lea. La anul 1002, regele Ştefan I al Ungariei, atras de bogăţiile voievodului Bălgradului, pentru a pedepsi nesupunerea acestuia şi pentru a rezolva conflictul de natură religioasă ivit între ei, îl atacă la Alba Iulia şi îl face captiv, împreună cu familia şi cu bogatul său tezaur.

Stăpânirea maghiară în aceste locuri va fi însă mai mult nominală, până spre ultimul sfert al veacului al XII-lea, când peste teritoriul voievodatului Bălgradului a fost suprapus comitatul regal Alba, iar Alba Iulia devine cetate regală. Comitatul Alba, pomenit în documente din anul 1177, a fost cel mai întins ca suprafaţă dintre cele 7 comitate ale Transilvaniei. El cuprindea întregul teritoriu dintre valea Mureşului şi Carpaţii Meridionali, din Munţii Apuseni până la pasul Oituz din Carpaţii Orientali. Prin deducţie, rezultă că tot atât de întins a fost şi voievodatul Bălgradului.

Cu ocazia marii invazii tătare de la 1241-1242 oraşul Alba Iulia şi împrejurimile sale au fost devastate. Oraşul este donat apoi de către regele Bela al IV-lea episcopiei romano-catolice, pierzându-şi, astfel, privilegiile de oraş liber şi, totodată, posibilităţile de dezvoltare. Din cauza exploatării nemiloase a populaţiei şi a acaparării abuzive de noi proprietăţi, promovate de către marele domeniu feudal care devine episcopia catolică, Alba Iulia va mai fi atacată şi incendiată şi cu alte prilejuri (atacul saşilor de la 1277, luptele de rivalitate cu voievodul Toma din 1340-1341 şi altele). Totuşi, importanţa politică a oraşului se va menţine prin tradiţie, astfel că, la 1291, regele Andrei al III-lea a ţinut aici prima adunare nobiliară a Transilvaniei pentru îndreptarea stărilor din voievodat, la care au participat, deopotrivă, nobilii români, maghiari, saşi şi secui.

Se ştie că marea răscoală ţărănească de la Bobâlna din anii 1437-1438 a fost provocată, printre altele, şi de măsurile severe de constrângere economică luate de către episcopul catolic din Alba Iulia, Gheorghe Lepeş. Ea s-a întins şi pe Valea Mureşului, la Aiud şi în satele din jur. Acelaşi episcop va fi unul dintre iniţiatorii odiosului pact al marii nobilimi cu clerul şi cu fruntaşii saşi şi secui, cunoscut în istoriografie sub denumirea de „Unio Trium Nationum”, instrument de asuprire a ţărănimii iobage, în special a celei româneşti, timp de mai multe secole.

De meleagurile Albei este legat şi numele marelui conducător de oşti împotriva turcilor, nobilul român Iancu de Hunedoara, care avea domenii la Teiuş şi la Stremţ şi care a fost de mai multe ori în cetatea Alba Iulia. El şi-a ales ca necropolă familială catedrala catolică din Alba Iulia, unde este înmormântat împreună cu fratele său mai mic şi cu cel mai mare dintre fiii săi.

După informaţiile furnizate de documentele timpului, războiul ţărănesc împotriva nobilimii condus de către Gheorghe Doja (1514) a cuprins şi ţinuturile Albei, îndeosebi pe Valea Mureşului şi în părţile Trascăului. Numai aşa se explică de ce, după cumplitul masacru a lui Doja, o parte a corpului său a fost ţintuită de poarta cetăţii Alba Iulia, pentru a îngrozi pe iobagi.

Din anul 1541, după căderea Budei şi transformarea Ungariei centrale în paşalâc turcesc. Transilvania devine principat autonom, cu reşedinţa la Alba Iulia şi sub vasalitatea Imperiului otoman. Scăpat de sub jurisdicţia nefastă a episcopiei catolice şi devenit oraş liber princiar, oraşul Alba Iulia cunoaşte o epocă de mare înflorire sub aspect economic, edilitar şi cultural, care a ţinut peste un secol. În capitala principatului, la Alba Iulia, se afla reşedinţa principilor; aici se ţineau de obicei dietele şi se luau hotărâri în politica internă şi externă a statului şi tot aici se primeau marii suverani ai timpului, soliile şi trimişii diplomatici.

Această epocă a rămas nemuritoare în tradiţia istorică a poporului român prin măreaţa înfăptuire a lui Mihai Viteazul din anii 1599-1600. Vajnic luptător pentru libertatea şi neatârnarea ţărilor române, conştient că numai prin unirea tuturor forţelor româneşti vor putea fi menţinute şi apărate această libertate şi neatârnare, Mihai Viteazul trece la acţiuni hotărâte. Aşa cum se ştie, el trece cu armata în Transilvania şi, învingând în lupta de la Şelimbăr (28 octombrie 1599), la l noiembrie 1599 intră triumfător în Alba Iulia. El se va numi aici domn al Ţării Româneşti şi al Transilvaniei, va pune bazele cancelariei sale, care emitea actele oficiale în limba română, alături de cele în limbile latină şi slavă, şi va lua măsuri de organizare a ţării în funcţie de noile condiţii. În luna mai 1600 el lichidează şi pericolul provocat de înţelegerile dintre Ieremia Movilă, domnul Moldovei, cu polonii de a-i uzurpa domnia, alungându-l pe acesta şi alăturând Moldova statului unificat. Într-un document din 27 mai 1600, el se va intitula „Domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi Moldovei”.

S-a înfăptuit astfel, pentru prima dată în istoria noastră, unirea politică a celor trei ţări româneşti, dezideratul permanent al poporului nostru din cele mai vechi timpuri. Pentru un timp scurt, mai puţin de 4 luni, Alba Iulia, vechea capitală a Daciei Superioare, devine capitala noului stat unificat, rămânând în conştiinţa generaţiilor care au urmat ca simbol al unităţii naţionale.

După invazia turco-tătară din anul 1658, Alba Iulia fiind complet distrusă şi prădată, sediul comitatului Alba şi ceea ce a mai rămas din Colegiul Academic întemeiat de Gabriel Bethlen s-au mutat la Aiud, iar ultimul principe, Mihail Apafi, a locuit mai mult la Făgăraş.

După tratatul de la Blaj (1687), cetatea Alba Iulia a fost predată trupelor imperiale austriece care au ocupat palatele, şcolile şi celelalte construcţii monumentale aflate în incinta sa. Mai târziu, după construirea marii fortăreţe între anii 1715-1738, Alba Iulia a devenit unul dintre cele mai importante centre militare din Transilvania şi din Imperiul habsburgic.

Înstăpânirea Imperiului habsburgic asupra Transilvaniei a accentuat asuprirea socială şi naţională a poporului român. Pe acest fond va începe epoca marilor lupte pentru libertate şi afirmare naţională. Deschizătorul de drumuri în aceste lupte avea să fie Inochentie Micu Clain. Cu abilitate, acesta mută reşedinţa episcopiei greco-catolice la Blaj, aproape de Alba Iulia, cu intenţia de a continua rosturile fostei mitropolii ortodoxe române, rectitorite de Mihai Viteazul şi desfiinţate mai apoi de către autorităţi, pentru a se şterge orice urmă a marilor înfăptuiri de aici, după care începe necruţătoarea sa campanie de memorii către curtea imperială şi dietă privind situaţia de înrobire şi drepturile naţiunii române. Din acel moment, Blajul devine centrul politic al românilor din Transilvania.

Puternica dezvoltare a forţelor de producţie din Transilvania, în cea de a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, va adânci criza relaţiilor de producţie feudale. Pe acest fond apare curentul ideologic iluminist românesc, manifestat pe plan cultural, cunoscut sub denumirea de „Şcoala ardeleană”. Acesta a avut apogeul între deceniile 8 al secolului al XVIII-lea şi 3 al secolului următor, iar centrul la Blaj. Corifeii săi, Gheorghe Şincai, Samuil Micu, Petru Maior şi alţii, şi-au pus întreaga operă în slujba luptei de obţinere a drepturilor sociale şi politice pentru naţiunea română, drepturi pe care le-au fundamentat ştiinţific. Pe de altă parte, ei au abordat probleme ale filologiei şi filozofiei româneşti, propagând ideea ridicării poporului român prin cultură.

Înăsprirea exploatării feudale va duce, în anul 1784, la declanşarea marii răscoale a iobagilor conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan, răscoală cu caracter antifeudal şi de eliberare naţională. Ea s-a desfăşurat cu violenţă şi pe meleagurile Albei. Aici au avut loc 3 dintre cele 4 armistiţii încheiate între răsculaţi şi armata imperială (Tibru, Sălciua, Alba Iulia), care au dus în cele din urmă la înfrângerea răscoalei. După ce au fost prinşi, conducătorii răscoalei au fost închişi şi anchetaţi la Alba Iulia. Crişan se sinucide în celulă pentru a scăpa de chinuri sau a fost asasinat pentru că a relatat ceea ce nu trebuia spus. Apoi, în ziua de 28 februarie 1785, Horea şi Cloşca sunt ucişi în public prin cea mai cumplită tortură a timpului, frângerea cu roata.

Sub presiunea marilor frământări ale maselor, tânăra burghezie română intră în acţiune cu scopul de a obţine drepturi sociale şi naţionale pentru întreaga naţiune. Dezvoltând ideile lui Inochentie Micu Clain, la 1791, reprezentanţii „Şcolii ardelene” formulează celebrul „Supplex libellus Valachorum”, memoriu revendicativ adresat împăratului Leopold al II-lea în numele întregii naţiuni române şi, în acelaşi timp, primul program politic al burgheziei române în formare. Supplexul va fi respins de către dieta Transilvaniei. Aceeaşi soartă o va avea şi cel de al doilea, mai bine fundamentat ştiinţific, din anul 1792.

In prima jumătate a secolului al XIX-lea, condiţiile de exploatare şi de asuprire naţională determină mari agitaţii şi mişcări de protest, mai ales în rândurile moţilor din Munţii Apuseni, care vor culmina cu declanşarea revoluţiei de la l848-1849. În Transilvania, cele mai importante evenimente ale acestei revoluţii s-au petrecut pe meleagurile Albei. Cele trei Adunării Naţionale (aprilie-mai-septembrie) s-au ţinut la Blaj. Cu ocazia celei din 3/15 mai 1848, cei 40.000 de delegaţi, reprezentând pe românii din toate colţurile Transilvaniei, au proclamat naţiunea română ca naţiune de sine stătătoare, au adoptat programul politic al acesteia şi au instituţionalizat Adunarea Naţională ca for suprem de reprezentare. De atunci locul adunării poartă numele de „Câmpul Libertăţii”,

Pe teritoriul comitatului Alba Inferioară şi, parţial, pe al celor din jur, se vor organiza prefecturile lui Iancu, Axente şi Balint, fiecare dintre ele alcătuite din mai multe legiuni de lăncieri şi puşcaşi, ca formaţiuni de gardă naţională. Aceste legiuni, sub conducerea prefectului general Avram Iancu, vor duce greul în luptele cu armatele maghiare de încercuire a Munţilor Apuseni, umplându-se de glorie.

Realizarea statului naţional român în anul 1859, prin unirea Moldovei cu Ţara Românească, avea să redeschidă speranţele românilor transilvăneni după cruntele deziluzii şi umilinţe la care au fost supuşi după revoluţia paşoptistă. Avram Iancu, aflat pe meleagurile natale, şi Timotei Cipariu din Blaj se pronunţă pentru refacerea statului dac, iar doi elevi din Blaj vor trece în anul 1860 Carpaţii pentru a se înrola în armata română.

Impresionante manifestări de entuziasm şi fraternitate au cuprins masele de români din Alba în timpul războiului de independenţă a României de la 1877—1878, cauza întregului nostru popor. La Alba Iulia. Abrud, Blaj şi în alte zeci de localităţi din comitatul Alba au luat fiinţă comitete de femei care au colectat bani, alimente, medicamente şi alte materiale necesare soldaţilor români răniţi pe front. Aceste colecte au continuat pe cale particulară după ce autorităţile au desfiinţat aceste comitete. Dar ajutorul nu s-a manifestat numai sub formă de bunuri materiale. Documentele amintesc numele a numeroşi tineri din Blaj, din Munţii Apuseni şi din alte părţi ale Transilvaniei care au trecut clandestin frontiera în România, unde, înrolându-se ca voluntari în armata română, au luptat pentru înfăptuirea idealului naţional.

Manifestări ample şi pline de energie au fost organizate de către românii din comitatul Albei cu prilejul Memorandumului de la 1892-1895, cea mai importantă acţiune politică românească de după revoluţia paşoptistă. Ei au sprijinit ideea elaborării şi înaintării Memorandumului împăratului prin numeroase telegrame trimise Comitetului Central al Partidului Naţional Român şi prin Rubin Patiţia, avocat din Alba Iulia, membru al acestui comitet. În delegaţia formată din cele 300 de persoane care s-au deplasat la Viena pentru a preda Memorandumul, multe erau de pe meleagurile Albei.

Din perioada reluării activismului politic, au rămas memorabile amplele manifestări naţionale de la Blaj, când, în 1911, s-a sărbătorit de către românimea de pe ambele versante ale Carpaţilor 50 de ani de la înfiinţarea ASTREI şi de la Alba Iulia, când, în 1912 (29 mai), peste 20.000 de români din întreaga Transilvanie, în frunte cu protipendada lor politică, au protestat solemn împotriva intenţiei oficialităţilor de la Budapesta de a anexa un mare număr de localităţi româneşti din NV provinciei la episcopia greco-catolică de HAJDUDÖRÖG, mijloc de maghiarizare prin biserică a credincioşilor români din zonă.

Înainte de izbucnirea primului război mondial, la 31 mai 1914, în Alba Iulia are loc o mare adunare cu caracter politic, care urma să stabilească drumul ce trebuia urmat de către români în urma eşuării noilor tratative din anii 1913-1914 cu guvernul maghiar. La scurt timp după deschidere, adunarea a fost oprită însă prin forţa armată.

Dar procesul istoric era ireversibil. In condiţiile pierderii războiului şi a dezagregării armatelor sale, uriaşul imperiu poliglot şi multinaţional austro-ungar s-a prăbuşit. Pe baza principiului autodeterminării, naţiunile eliberate s-au constituit în state naţionale. Românii aflaţi în afara graniţelor României au optat pentru unirea cu patria mamă, realizând statul naţional unitar român. Actul final al îndelungatului proces istoric de realizare a unităţii naţionale şi de stat a românilor a avut loc la Alba Iulia, la l decembrie 1918, prin unirea Transilvaniei cu România, în urma hotărârii Marii Adunări Naţionale întrunite aici. Masele populare din teritoriul Albei au avut un rol însemnat în pregătirea condiţiilor de desfăşurare a Marii Adunări Naţionale.

După constituirea României Mari, zona Albei, ca de altfel întreaga provincie a Transilvaniei, s-a integrat în ampla dezvoltare, pe toate planurile, a statului român unificat, rezultat al sporirii resurselor materiale şi umane. Documentele timpului ne arată însă că nu a fost uşor. Ţara răvăşită de războiul îndelungat purtat pe teritoriul său, cu tezaurul pierdut, cu economia dezorganizată şi secătuită, dar, mai ales, cu imensele sacrificii şi suferinţe umane moştenite, avea să păşească greu spre starea de stabilitate necesară progresului. Cu atât mai mult cu cât, vechii duşmani, dar şi alţii noi apăruţi, o ameninţau încă, întârziind binemeritata pace. Starea de asediu instituită în Transilvania, până târziu (prin 1924), mai ales la vest de aliniamentul Sighet-Apahida-Aiud-Alba Iulia-Petroşani, nu avea darul să liniştească pe românii de aici. Liniştea va veni abia după ce trupele române, la care s-au alăturat şi cele ale moţilor din Munţii Apuseni, au alungat trupele republicii sovietice maghiare până la Budapesta (aprilie-august 1919) şi după ce s-a semnat la Trianon (Paris) tratatul de pace între puterile aliate, incluzând şi România, şi Ungaria (4 iunie 1920). Din păcate, momentul Trianonului va însemna, în continuare, o amplă dezvoltare a iredentismului maghiar din România (cu deosebire în zonele sale de vest), precum şi declanşarea acţiunilor revizioniste ale statului ungar faţă de prevederile tratatului de pace, ceea ce va menţine o stare de permanentă nelinişte în sufletele românilor.

Viaţa trebuia însă să meargă înainte. După adoptarea, încă în luna decembrie 1918, a Decretelor-Legi privind votul universal şi reforma agrară, au urmat măsurile de redresare economică şi de ajutorare a celor ce au suferit din cauza războiului (arestaţi, exilaţi, invalizi, văduve şi orfani de război, etc.) şi a populaţiei lipsite de mijloace de trai.

Adoptarea reformei agrare în Transilvania (provizoriu la 12 septembrie 1919 prin Consiliul Dirigent şi definitiv la 30 iulie 1921 prin Parlamentul României), a Constituţiei României din anul 1923, precum şi a legilor de unificare a ţării, vor stimula şi dezvoltarea zonei Albei. S-a revenit la vechile denumiri româneşti ale oraşelor şi satelor, s-au întocmit stemele acestora, s-au schimbat denumirile străzilor şi s-au creat instituţiile româneşti necesare progresului în toate sectoarele de activitate.

Scurta perioadă interbelică, deşi frământată de zvârcolirile iredentiste, revizioniste şi revanşarde aflate în ascensiune, precum şi de puternica criză economică dintre anii 1929-1933, a însemnat totuşi, un progres real pentru ţara noastră. Aplicarea principiilor „prin noi înşine” (liberal) şi „al porţilor deschise” (naţional-ţărănist) avea să deschisă o competiţie interesantă în dezvoltarea economico-socială a ţării, aflată pe calea căutării unei soluţii optime.

Au urmat însă cele 4 dictaturi (regală: 10 febr. 1938 – 6 sept. 1940; militaro-fascistă: 6 sept. 1940 – 24 ian. 1941; militară: 24 ian. 1941 – 23 aug. 1944 şi comunistă: 23 aug. 1944 – dec. 1989) în timpul cărora România a pierdut teritorii, a fost atrasă în cel de al doilea război mondial şi apoi abandonată în sfera de influenţă a comunismului răsăritean.

Deşi, în perioada interbelică, localităţile cu rezonanţă istorică în conştiinţa românilor, aflate pe meleagurile Albei (Alba Iulia, Blajul, Abrudul, etc.), nu au avut o dezvoltare economică şi edilitară pe măsura importanţei lor, ele au rămas, cu tot „arhaismul lor”, eterne puncte de atracţie pentru toată suflarea românească. Au rămas celebre marile adunări naţionale, cu sute de mii de participanţi, de la Alba Iulia (15 oct. 1922 – încoronarea suveranilor ca rege şi regină a tuturor românilor; 6 mai 1928 – adunarea naţional-ţărănistă; 20 mai 1929 – aniversarea a 10 ani de la Marea Unire; 1933 – marea adunare de protest împotriva revizionismului; 1937 – dezvelirea obeliscului „Horea, Cloşca şi Crişan”), precum şi cea din 1924 de la Avram Iancu (Vidra), prilejuită de aniversarea a 100 de ani de la naşterea marelui revoluţionar şi patriot.

În perioada comunistă s-au organizat multe adunări grandioase la care cei vizaţi erau obligaţi să participe. La cele care urmăreau preamărirea partidului comunist, a conducătorilor lui şi a realizărilor lor, oamenii au participat din obligaţie, dar la cele de aniversare a unor evenimente şi personalităţi istorice ei au participat cu tot sufletul. În ce privesc adunările organizate pe meleagurile Albei în această perioadă, le reamintim pe cele de la Blaj (mai 1948 – 100 de ani de la revoluţia românească paşoptistă; mai 1973 – 125 de ani de la aceiaşi revoluţie) de la Alba Iulia (octombrie 1948 – reunificarea bisericii româneşti, ziua de 1 decembrie, începând cu anul 1968 – la 50 de ani de la Marea Unire – şi apoi periodic, din 5 în 5 ani) şi din alte localităţi.

După revoluţia din decembrie 1989, ziua de 1 Decembrie a fost proclamată Ziua Naţională a României, fiind aniversată anual la Alba Iulia.

Sursa:dacoromania-alba.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Zeci de mii de ambalaje colectate în prima lună a campaniei „Roboțelul Binelui” din Alba

Publicat

în

În Alba, zeci de mii de ambalaje colectate în prima lună a campaniei „Roboțelul Binelui”

În cadrul primei luni a campaniei umanitare și de mediu „Roboțelul Binelui”, derulată de Crucea Roșie Română Filiala Alba, au fost strânse 31.732 de ambalaje la cele trei puncte de colectare din Alba Iulia, Cugir şi Sebeş.

Punctele de colectare sunt amplasate în Alba Iulia – în zona Casa de Cultură a Sindicatelor, la Sebeș – în zona Piaței Agro-Alimentare „Dacia” și la Cugir – în zona Parcare UM Cugir și stația autobuz strada 21 Decembrie 1989. Aici, prin intermediul unor RVM-uri (automate inteligente de colectare selective), furnizate gratuit de către o firmă din Sebeş, „Roboțelul Binelui” transformă deșeurile în fapte bune.

La punctele de colectare pot fi aduse inclusiv ambalaje de băuturi care nu au sigla SGR sau etichetă. Fiecare ambalaj reciclat înseamnă o donație pentru Crucea Roșie Română Filiala Alba din partea a două companii din Sebeş, destinată susținerii unor proiecte umanitare, educaționale, medicale, pentru campanii de promovare a sănătății sau pentru pregătirea intervenției în caz de dezastre.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Locuințele din Lupșa și Hădărău, branșate la sistemul cu apă potabilă centraliza: Proiectul care așteaptă undă verde de la APM Alba

Publicat

în

Locuințele din Lupșa și Hădărău, branșate la sistemul cu apă potabilă centralizat

Peste 400 de branșamente urmrează să fie făcute, prin proiectul care așteaptă undă verde de la APM Alba.

Amplasamentul studiat se găsește în comuna Lupșa, localitatea Lupșa și Hădărău. Terenurile pe care se vor executa lucrările proiectate sunt cuprinse pe domeniul public-administrativ al acesteia.

În prezent, zona studiată din localitățile Lupșa și Hădărău, nu dispun de un sistem centralizat de alimentare cu apă potabilă. Există un sistem de alimentare cu apă și stație de tratare – aflat la nivel de execuție, cu implementare în perioada imediat următoare, motiv pentru care se va face referire la această rețea ca și cum ar fi existentă.

Problema la sistemul de alimentare cu apă potabilă este faptul că proiectul nu a fost finanțat și pentru branșamentul proprietăților la acest sistem. Investiția inițială a fost de execuție a captării de apă, stației de tratare și conductele de distribuție.

Prin urmare, proprietățile nu sunt branșate la sistemul de alimentare cu apă, motiv pentru care acest sistem nu este integral. Totodată, fără a avea consumatori, Stația de Tratare nu poate funcționa în parametrii proiectați.

Prin investiția propusă se dorește branșarea proprietăților la sistemul de alimentare cu apă.

Ținând cont de cele arătate mai sus și de prevederile și conținutul documentelor strategice de țară care sunt:

– planul național de dezvoltare;
– codul național strategic de referință;
– programul național de dezvoltare urbană;
– planul de dezvoltare al regiunii;
– strategia de dezvoltare a Comunei.

Majoritatea gospodăriilor se alimentează cu apă din fântâni, sau diferite tipuri de captări (curs de apă, foraj) dar nu beneficiază de apă potabilă. Situația actuală este incompatibilă cu normele sanitare din U.E., dar și cu normele societății moderne, iar populația este expusă riscului epidemiologic de apariție a îmbolnăvirilor hidrice.

Consiliul Local LUPȘA urmărește branșarea tuturor proprietăților la sistemul de alimentare cu apă potabilă centralizat.

Entitatea responsabilă cu implementarea proiectului este Consiliul Local al Comunei Lupșa.

Conform documentației, pentru dimensionarea sistemului de alimentare cu apă, s-a considerat că, în perspectivă, toți locuitorii vor avea instalații interioare de apă rece, apă caldă și canalizare, cu preparare individuală a apei calde.

În urma calculelor efectuate conform SR 1343-1/95, au rezultat următoarele debite caracteristice (pentru nevoi gospodărești, nevoi publice):

Qzi med = 224,56 m³/zi = 2,59 l/s;
Q zi max = 291,94 m³/zi = 3,37 l/s;
Q max orar = 817,43 m³/zi = 34,05 m³/h = 9,46 l/s.

Branșamentul locuințelor se va face prin cămine de branșament din material plastic, prevăzute cu capac de acces. Căminele vor fi pre-echipate cu contor Dn 25 mm, 2 robinete de secționare, cât și mufe de legătură la conducta de branșament.

Amplasarea căminelor de branșament se va face la limita de proprietate, pe cât posibil în spațiul verde evitându-se astfel amplasarea acestora în trotuar.

Astfel, s-a prevăzut un număr de 446 buc cămine de branșament, în vederea contorizării întregii zone extinse a localităților.

Conductele de branșament sunt realizate din țeavă de PEHD PE100 Pn6 RC având diametrul Dn 25 și se vor realiza din conducta de serviciu prin intermediul colierelor de branșare pentru țevi de polietilenă, adaptate la diametrul conductelor (conform SR 8591-91 și SR 4163/1-95).

Lungimea totală a conductelor de branșament PEID PE100 RC DN25 mm Pn 6 va fi de cca. 1460 ml.

Calculul sarcinii hidrodinamice necesare pentru alimentarea cu apă a unei gospodării s-a efectuat în ipoteza asigurării prin branșament a necesarului de apă rece și necesarul de apă rece pentru prepararea apei calde, pentru punctul de consum cel mai dezavantajat din punct de vedere hidraulic.

Pentru o gospodărie obișnuită, tip parter sau P+1, se vor prevedea branșamente Dn 25, executate din țeava PEID 25, prevăzute cu contor de apă Dn 25 (Qn=1,50-6,00 m³).
Montajul conductelor de branșament se va face subteran sub adâncimea minimă de îngheț conform STAS 6054-77 (-0,90 m).

Săpătura se execută atât mecanic cât și manual, funcție de prezența pe traseu a altor utilități, cu pereți verticali, lățimea săpăturii aferente conductei de legătură fiind de 0,6 m; pozarea conductei se va realiza pe un pat de nisip de 10 cm sub generatoarea inferioară, iar umplutura până la 15 cm deasupra generatoarei superioare se va realiza cu nisip bine compactat, restul umpluturii fiind reprezentat de materialul rezultat din săpătură, sortat și măruntit pentru eliminarea bolovanilor și a bulgărilor mari. Materialul excedentar, rezultat în urma săpăturii, va fi îndepărtat.

Căminul de apometru va fi de tip monobloc, complet echipat, compus din: corp cămin din polietilenă (PE) executat prin turnare în dublu strat – strat compact de polietilenă la exterior și strat de polietilenă expandată la interior, cu rol de izolație termică, având Dn500 mm și H= 1100 mm, prevăzut cu capac din polietilenă; capacul este prevăzut cu cameră de formare a pernei de aer împotriva înghețului, etanșarea se face cu garnitură din cauciuc EPDM; căminul este echipat cu contor, robinete de separare și fitingurile de montaj aferente. Căminul se montează pe un pat de nisip de 10 cm, bine compactat, materialul de umplutură se va aplica în straturi uniforme succesive de 20 – 40 cm, cu compactare la minim 90%.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Vizită la Sebeș a unor oficiali din Landul Brandenburg

Publicat

în

Oficiali din Landul Brandenburg în vizită la Sebeș

Marți 14 mai, conducerea Primăriei Sebeș a primit, în Aula Primăriei, o delegație a membrilor Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului Landului Brandenburg, condusă de Barbara Richstein, vicepreședintele Parlamentului Landului Brandenburg și Matthias Stefke, vicepreședintele Comisiei Afaceri Europene și Politică de Dezvoltare a Landului Brandenburg.
Delegația germană a vizitat Liceul Tehnologic Sebeș, unitate de învățământ profesional, inclusiv în sistem dual, construcție nouă finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și Liceul German.
În cadrul întâlnirii au fost abordate teme de interes comun precum dezvoltarea comunității locale și impactul pozitiv al investițiilor germane în zonă. De asemenea, un subiect important pe agenda de lucru a fost și formarea profesională în sistem dual, după modelul german și oportunitățile de finanțare europeană pentru educație prin Programul Regiunea Centru 2021-2027.
Evenimentul se datorează parteneriatului solid dintre Regiunea Centru și Landul Brandenburg, având ca obiectiv principal prezentarea exemplelor de succes din Regiunea Centru în implementarea proiectelor de dezvoltare regională, finanțate prin Programul Operațional Regional și cooperării bilaterale dintre Germania și România, în special între Landul Brandenburg și Regiunea Centru.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba