Rămâi conectat

Știri

Istoria Târgului de Fete de pe Muntele Găina: Originile târgului, între nevoia de comunicare și comerț

Publicat

în

„Târgul de Fete de pe Muntele Găina este o sărbătoare populară cu o vechime considerabilă fiind o dovadă vie a tradiţiilor noastre româneşti.

Vara, în ziua de Sfântul Ilie (tradițional la 20 iulie) sau în cea mai apropiată duminică de ziua Sfântului Ilie (de fapt, pe vremuri, se ținea în prima duminică de după sărbătoarea sfinților Petru și Pavel, dar după „stil vechi”, iar prin introducerea calendarului gregorian, „stil nou”, s-a ajuns în preajma sfântului Ilie), are loc Târgul de fete la care participă fetele de măritat sau fetele mari care vor sa fie pețite de feciori.

Pregătirea pentru această sărbătoare poate să dureze ani de zile pentru fetele care aduc și zestrea primită de la părinți și rude împachetată în frumoase lăzi de zestre sculptate cu diferite motive florale. Organizatorii sunt delegați din satul Vidra (numiți vidrești) și din satul Bulzești (numiti crișeni).

Două legende distincte se povestesc la focurile de pe munte despre vârful Găina. Una din ele spune că locuitorii comunei Vidra de Sus, aflată la poalele muntelui, lucrau pe vremuri la băile de aur din munții Bihariei. Aici, ei tot vedeau o găină de aur ieșind din băi și mergând să își clocească ouăle într-un cuib din vârful muntelui. Au încercat de multe ori să o prindă, dar găina, speriată, a fugit cu tot cu aur în adâncuri. Se spune că de atunci oamenii nu au mai găsit aur în acea zonă și au încetat să mai sape după el. Muntele a luat numele Găina și a despărțit, ca și graniță naturală, ținuturile moților de cele ale crișenilor.

Cealaltă legendă vorbește despre o zână frumoasă și foarte bogată, care avea o găină ce făcea ouă de aur. Odată pe an, zâna dăruia câte un astfel de ou unei fete sărace și cuminți, ca să aibă și ea zestre pentru măritiș. Multă vreme, oamenii au trăit în armonie cu zâna, pentru că îi cereau sfatul și ajutorul când aveau nevoie. Dar, într-o zi, cinci feciori din comuna Vidra, travestiți în fete, s-au furișat până la adăpostul zânei, au aflat unde ține găina cu ouăle de aur și au furat-o, cu tot cu coșul plin de ouă. Însă, în fuga lor cea iute, cel care ducea coșul l-a scăpat, iar ouăle au ajuns în apele învolburate ale Arieșului, care și acum mai are, ici – colo, sclipiri de aur în adânc. Speriați, feciorii au ascuns găina în munții Abrudului (renumiți și acum pentru bogăția lor). Zâna s-a supărat pe lăcomia și îndrăzneala oamenilor și a părăsit meleagurile, plecând în zări îndepărtate. Se spune că de atunci tot urcă tinerii pe acel platou de munte, în a treia duminică a lunii iulie, doar – doar zâna se răzgândește și o vor afla din nou acolo.

Originile târgului, în nevoia de comunicare și comerț

Istoricii, însă, au altă explicație pentru apariția acestui târg. Cum satele din zonă erau izolate, răspândite pe văi, dealuri, coame de munte, oamenii nu prea aveau ocazia unei ”interacțiuni”, iar asta dăuna și din punct de vedere al comerțului, și din punct de vedere social. Tinerii aveau nevoie de un spațiu unde să se întâlnească și în care părinții să poată pune la cale căsătorii. Iar părinții aveau nevoie de un loc bun pentru schimbul de produse, în era trocului și, mai târziu, pentru vânzarea acestora. Astfel că nevoia de comunicare și de comerț i-a împins pe oameni să își creeze un spațiu de întâlnire. Rezultatele au fost pe placul tuturor, astfel că, generații după generații, târgul s-a păstrat. Dincolo de schimbul de produse, el a permis căsătorii între tineri din zone diferite, fapt care a dus la evitarea încrucișărilor între rude și apropiați.

Numele de ”târg de fete” i-a rămas tocmai de la această tradiție a aducerii fetelor de măritat cu tot cu zestre pe platou și a oficierii unor căsătorii direct acolo. Preoții veneau anume cu acest scop pe munte, mai ales că localnicii credeau că o cununie încheiată pe Găina este însoțită de noroc și prosperitate, iar cei doi soți vor fi fericiți. Tinerele soseau cu zestrea împachetată în lăzi tradiționale, cu motive florale, care de care mai frumoase, aduse pe cai sau în căruțe. Cele mai bogate aduceau cu ele și vite sau stupi, iar familia ridica un cort în care etala averea. Plus fata de măritat. Însă adevărul știut chiar din bătrâni este că niciodată vreo fată nu a fost ”vândută”, ca un simplu obiect de târg. Feciorii veneau în pețit (fie că știau fata dinainte, fie că își încercau norocul pe loc), iar dacă tatăl fetei și părinții feciorului cădeau la înțelegere, iar tinerii se mai și plăceau, începeau negocierile de nuntă.

În cazurile în care totul se rezolva rapid, cununia se făcea pe loc. Obiceiul se derula cam așa: părinții fetei, înarmați cu plăcintă, găini fripte, pălincă, așteptau pețitorii. Feciorii veneau și ei cu chimirul plin de aur și argint, ca să se vadă cât sunt de înstăriți. Tații erau ”negociatori-șefi”. Abia dacă ei erau de acord asupra zestrei, feciorul chema fata la joc (un pas obligatoriu, pentru a se vedea dacă nu este cumva șchioapă, fapt care reprezenta un handicap și cerea mai multă zestre, dacă nu chiar ducea la desfacerea înțelegerii). Un alt aspect în ritual era cântărirea fetei pe o scândură în balans, la capătul căreia era pusă zestrea. Tradiții similare legate de măritișul fetelor existau și în Rusia, din câte spun documentele.

Tradițiile vechi, ajustate după modernitate

Pe vremea când bunicii mei erau tineri, încă se mai păstrau obiceiul măritișului pe Găina. Tinerii din Apuseni nu concepeau să rateze evenimentul, iar mulți făceau drumul pe jos. Încet – încet, el a prins un puternic contur turistic, datorat spectacolului folcloric prezentat an de an și obiceiurilor înfățișate, dar și produselor care se puteau achiziționa aici. După prima parte a anilor ’90, marketingul și politica au pus stăpânire pe eveniment, chiar dacă mai timid, la început. Spectacolul s-a îmbogățit de la un an la altul, cu noi formații de muzică populară, de dansuri, de cântece sau teatru chiar, cu evenimente din ce în ce mai multe ca parte în festival. La fel s-au îmbogățit și corturile autorităților organizatoare cu nume diverse de sponsori, de politicieni sau de invitați din țară și din afară. Punctul culminant, la capitolul participanți, a fost atins la jumătatea anilor ’90, când statisticile spun că pe platou au fost 100.000 de oameni. În rest, numărul lor a oscilat între 10.000 – 20.000 sau chiar 50.000, în funcție și de vreme.

Tradițiile vechi au fost completate cu mofturile (sau avantajele, uneori) modernității: pe lângă joc popular, pe platou se face și discotecă, noaptea. Pe lângă tradiționalele concerte de tulnice, există și DJi care pun muzică de club. Pe lângă focurile care aprindeau cerul, au apărut show-urile cu lasere, vizibile de departe. Pe lângă produse precum oale, brânză, fluiere, cojoace de lână, cergi, unelte sau diverse alte obiecte de gospodărie, au apărut casetele cu muzică, mai apoi CD-urile, tricourile imprimate cu sclipici, șlapii colorați țipător, dulciuri precum vata pe băț sau ursuleții gumați; berea la doză concurează cu țuica, pălinca, vinul de casă, iar hot-dog-ii se bat cu turta dulce și cârnații. Poveștile în jurul focului au fost completate de proiecții de filme. Tarabele cu plăcinte s-au transformat în expoziții culinare, cu felurite mâncăruri, din toate zonele participante la eveniment. Portul costumelor tradiționale s-a mutat în expoziții de artă populară, parade sau în demonstrații de jocuri bătrânești.

Tulnicele păstrează legătura cu originile târgului

Pentru ca numele târgului (înregistrat de Consiliul Judetean Alba ca marcă la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci) să își merite ”renumele”, organizatorii au pus la cale, de câțiva ani, o paradă a fetelor de măritat (un fel de concurs de Miss, fără titulatura ca atare): fetele care ocupă primele trei locuri în acest concurs primesc, simbolic, ”zestre” (diverse cadouri) de la organizatori și sponsori. Autorități și organizații din județul Alba vor să impună evenimentul ca brand turistic național și internațional, printr-o strategie pe mai mulți ani, care a debutat cu crearea unei identități sonore a proiectului și lansarea conceptului de ”Muntele Dragostei” ca echivalent pentru muntele Găina. În funcție de caracterul electoral al unui an, pe la târg s-au perindat și diverși politicieni, candidați locali sau naționali pentru vreo funcție. Fiecare a pretins, mereu, că se află la sărbătoare pentru … sărbătoarea în sine, dar bătrânii locurilor, care mai urcă pe Găina cu straița plină de merinde în spate și dorm sub cerul liber, că ”așa făceau strămoșii”, s-au învățat să nu-i mai creadă. Își văd de oalele lor de lut și se minunează de ”muzicile cele noi” care rup aerul liniștit al muntelui. Se mai închină câteodată, depășiți de timpuri, dar mult mai înțelepți în simplitatea lor.

Nelipsite de la târg sunt tulnicăresele și tulnicele lor, instrument considerat cel mai vechi în zona munților Apuseni. Era cunoscut de dinainte de vremea dacilor; aceștia îl foloseau și pentru cântat, și pentru atenționare în caz de pericole. Locuitorii satelor răzlețe din munți tot astfel îl utilizau, ca să se anunțe unii pe alții de diverse întâmplări, de furtuni sau alte capricii ale vremii ori de o bucurie. Fiecare eveniment avea codul său în cântarea tulnicului, așa că îl putem numi un arhaic telefon mobil sau un cod ”Morse” specific. Frații tulnicului se regăsesc în istoria altor popoare, sub numele de alphorn (corn alpin) – în Elveția, Austria sau țări scandinave. Secretele fabricării acestui instrument sunt știute și păstrate de din ce în ce mai puțini meșteri, la fel și taina cântatului la tulnic. Dacă în Elveția există școli unde acest instrument se deprinde (fie de amatori, fie de muzicieni profesioniști), în Apusenii României tradiția se duce numai în familie, dacă mai există interes pentru ea din partea tinerelor generații. La târgul de pe Găina, tulnicele au fost mereu prezente. Ele deschid evenimentul și ele anunță momentele sale principale, exact așa ca în vechime. Și tot ca în vechime, sunt mânuite de femei, unele atât de plăpânde, de te întrebi de unde au forța necesară să ridice instrumentul și să sufle în el cu așa putere. Dar secretul, spun tulnicăresele, stă în tehnică și în exercițiu.

Sursa:totb.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Mai, luna florilor: De la lalea, crin și bujor, la maci, margarete și lăcrămioare, transformǎ câmpul și grădinile în adevărate oaze de frumusețe și culoare

Publicat

în

În tradiția noastră populară, luna Mai este timpul florilor (Florar, Florariu) și exuberanța vegetației (Frunzar).

Din bătrâni, se spune că în luna lui “Florar”, Raiul coboară pe pământ și înverzește totul, este o lună plină de prospețime și culoare.

Tuturor ne plac florile. Le iubim pentru că înseamnă viață, bucurie și speranță, pentru că transmit emoții și trezesc pasiuni pentru cǎ florile sunt cuvinte nerostite. Ele poartǎ semnificații complexe și subtile, astfel simplu gest de a oferi o floare este echivalentul a o mie de cuvinte. Fie că sunt mici, plăpânde, gingașe, de câmp, ori de grădină, silfide sau impresionante, cu ori fără parfum, florile ne aduc zâmbetul pe buze, bucuria ȋn suflet. Sunt prezente ȋn cele mai importante momente ale vietii noastre. Ele simbolizează dragostea, prietenia, compasiunea, ne fac să fim mai buni, mai aproape de natură. Florile sunt simboluri frumoase ale naturii, prin care ne arată cât de mult ne iubeşte. ( Goethe ) Cunoscută drept luna florilor, luna mai transformǎ câmpul și grădinile în adevărate oaze de frumusețe și culoare, rupte parcă din basme.

Ce flori înfloresc în luna mai:

Panseluţele – sunt flori viu colorate care iubesc căldura şi lumina. Acestea sunt probabil cele mai populare flori ale lunii mai. Gingașe, timide dar pline de culoare, panseluţele ne ȋncântă privirile ȋn fiecare primăvară. Ele redau culoarea grădinii și dau culoare vieţii după o iarnă lungă. Numele panseluţelor vine din cuvântul francez pensée, care ȋnseamnă gândire, gând. Acest nume a fost preluat de către britanici ca un al doilea nume pentru violete ȋnca din epoca victorianǎ, când aceastǎ floare era văzută ca un simbol al aducerii aminte, al romantismului, al gândurilor de iubire. O legendă britanică povestește că panseluţele au fost folosite de către cavalerii regelui Arthur, Cavalerii Mesei Rotunde, pentru a prevesti viitorul. Aceștia smulgeau câte o petală și ȋi căutau semnele secrete. Dacă petala avea patru dungi, ȋnsemna speranţă. Dacă dungile erau groase și ȋnclinate spre stânga, ȋnsemna o viaţă plină de necazuri. Dungile ȋnclinate spre dreapta semnificau belșug și prosperitate până la sfârșitul vieţii. În trecut, petalele ȋn formă de inimă au făcut ca panseluţa să fie un ingredient al unei poţiuni de dragoste. Panseluţele sunt viu colorate, ȋn sute de variante.

Petuniile – renumite pentru diversitatea lor coloristică, sunt flori iubitoare de soare. Cu un parfum deosebit, petunia se prezintǎ ȋn culori puternice și foarte variate, iar vara o ȋntậlnim, adesea, alǎturi de mușcate și regina nopții. Petunia este una dintre cele mai populare plante. Originare din America de Sud (Argentina, Brazilia), petuniile au cucerit Europa spre începutul secolului al XIX -lea. Numite și flori de tutun (sunt rude cu planta de tutun), sau florile verii ori florile cu o mie de culori, petuniile sunt pline de flori de la începutul verii până la mijlocul toameni. Una din marile calități ale petuniilor sunt culorile florilor, extrem de variate și plăcute – de la alb, roz, galben, roşu, violet, albastru, sau numeroase combinații dintre acestea. Trebuie spus pentru cei care nu cunosc aceste flori că petuniile sunt printre cele mai spornice și mai frumoase plante cu flori, extrem de rezistente și foarte puțin pretențioase.

Florea de piatra – această plantă cu flori mici şi viu colorate stă înflorită până toamna, în lunile septembrie sau octombrie. Se înmulţeşte rapid prin seminţe şi necesită îngrijire special. Este una dintre cele mai adaptabile plante, de o frumusețe aparte. Despre această floare se spune că atrage bunăstarea și norocul în casa ta. Însă, este aproape imposibil să nu-i îndrăgești și florile viu colorate.

Laleaua – acum 1000 de ani, lalelele sălbatice creșteau ȋn Persia. Floare originară din Asia, laleaua a fost cultivată și ȋncrucișată pentru ȋntâia oară de către turci. Cântată de către poeţii persani, reprezentată adesea ȋn pictură și grafică de catre artiștii turci, laleaua a devenit la un moment dat un simbol al imperiului otoman. Conform unei legende persane, un tânăr pe nume Farhad se ȋndragostise de frumoasa Shirin. Ajungând la el vestea că iubita sa a fost ucisă, Farhad și-a ȋncălecat calul favorit și a pornit ȋn goană către Shirin, dar s-a prabușit de pe o stâncă și și-a găsit moartea. Din fiecare picătura a sângelui său scursă ȋn pământ a răsărit apoi câte o lalea purpurie, simbol al dragostei perfecte sau pasionale. O floare eleganta, un simbol al iubirii, cu o varietate de culori, rosii, roz, galbene, albe, albastre, purpurii, mov, laleaua este o floare iubita in intreaga lume.

Margareta – florile albe sub formă de stele sunt originare din regiunile aride și însorite ale Africii. Se spune despre margarete că sunt stelele pământului. Nu știm exact daca stelele s-au născut din margarete sau margaretele sunt stele, dar comparația este perfectă și frumoasă. Se spune că, cu multe milioane de ani în urma, stelele trăiau pe pământ. Într-o noapte însă, din motive neştiute, stelele au dispărut pentru a apărea mai apoi pe bolta cerească. În locul lor au apărut margarete, considerate de atunci ca fiind stele ale pământului. Oficial margaretele sunt flori de câmp, care pot fi întâlnite frecvent pe pășuni și pajiști Legenda Margaretei – Legenda spune cǎ Margareta era o prințesǎ deosebit de frumoasǎ, care fusese promisǎ la naștere Ȋmpǎratului Florilor. Margareta se ȋndragostește de un prinț nespus de frumos și viteaz. Cei doi plǎnuiesc sǎ fugǎ ȋmpreunǎ pentru a se putea cǎsǎtori. Ȋmpǎratul Florilor aflǎ și ȋl provoacǎ pe prinț la duel. Cei doi se bat ȋn sǎbii și paloșe trei zile și trei nopți și ȋn final prințul este ucis. Speriatǎ și ȋndureratǎ, Margareta fuge ȋn munți, iar Ȋmpǎratul Florilor fuge pe urmele ei. Dậndu-și seama cǎ nu are scǎpare, Margareta se roagǎ, plậngand, sǎ moarǎ mai bine decật sǎ fie a Ȋmpǎratului Florilor. Ruga ȋi este ascultatǎ și Margareta moare, iar lacrimile ei sunt transformate ȋntr-un șirag de perle. Ȋndurerat și dậndu-și seama de greseala fǎcutǎ, Ȋmpǎratul Florilor o transformǎ pe Margareta ȋntr-o floare albǎ, pentru ca aceasta sǎ poatǎ trǎi veșnic fǎrǎ ca cineva sǎ o poatǎ atinge. Simbol al simplităţii, prospeţimii şi purităţii, margaretele sunt un adevărat compliment adus frumuseţii. Ȋn cercurile magice, margaretele sunt asociate cu planeta Venus. Primăvara, margaretele sunt folosite pentru a semnifica zona sudică a unui cerc magic și pentru decorarea altarelor neopăgâne. În creştinism, margareta este consideratǎ a fi floarea Sfintei Maria Magdalena, fiind numită şi „magdalena” sau „floarea inocenței. Numele românesc margaretă corespunde cu cel francez (marguerite) și german (Margareten) și, cel mai probabil, aceasta este și originea sa etimologică. Popular îi se mai spune mărgărită, iar regional este numită aurată, roman, romaniță-mare. Ȋn cercurile magice, margaretele sunt asociate cu planeta Venus. Primăvara, margaretele sunt folosite pentru a semnifica zona sudică a unui cerc magic și pentru decorarea altarelor neopăgâne.

Crinul – o frumuseţe regală Poate nu știați cǎ există peste 100 de specii de crini care cresc în Europa, Asia, India, Canada Sudică, Statele Unite ale Americii, Filipinele şi nordul Mediteranei. Istoria spune că aceste minunate flori sunt în ciclul de cultivare de peste 3.000 de ani şi că au început a fi folosite în arta florală încă de pe vremea celei de-a 18-a dinastii a Egiptului. Crinii, din familia Lilium, cunoscuţi pentru parfumul lor, înfloresc în lunile mai, iunie şi iulie. Cunoscut şi foarte preţuit încă din antichitate, când era consacrat zeiţei frumuseţii, crinul e o plantă de grădină apreciată şi în zilele noastre, pentru deosebitele calităţi decorative ale florilor parfumate. Crinul era un simbol al antichităţii greceşti şi al celei romane, fiind atribuit zeiţelor căsătoriei şi ale fecundităţii: Hera, soţia lui Zeus, Jupiter. Există şi o legendă potrivit căreia Hera, alaptandu-l pe fiul ei, Hercule, scapă câteva picături pe Pământ. Picăturile au format Calea Lactee, iar cele ce au căzut direct pe sol, au înflorit, devenind crini albi! Crinul e şi un simbol heraldic, aflându-se printre simbolurile stemei nobile şi ale conducătorilor: leul, acvilă şi crucea. Obiceiul îşi are originile în Evul Mediu, iar prima folosire s-a petrecut în 1211. De obicei, crinul regal e de culoare galbenă şi este în aşa fel aşezat încât seamănă cu o coroana!

Iasomia – sau lămâiţa. Iasomia este un arbust cu flori albe, roze, galbene sau purpurii, cu un parfum puternic diafan, originar din Caucaz, zona munţilor Himalaya, din Persia si Kashmir, venerată şi considerată o plantă sacră, floare sfântă a zeului hindus al dragostei, Kama. Numele de iasomie vine de la cuvantul persan „yasmin” care înseamnă „dar al Domnului”. În China, floarea de iasomie simbolizează delicateţea femininǎ, în Siria floarea de iasomie este simbol al Damascului, numit şi „Oraşul iasomiilor”, iar în India floarea este împletita în cununi şi prezentă în ceremoniile de nuntă prevestind viitorului cuplu dragoste eternă. În fiecare primavară ne ȋmbată cu mirosul ei,mireasma sa adie plăcut inducând o stare de relaxare, de bine.

Gălbenelele – sunt cultivate prin grǎdini pentru florile lor galben-portocalii. Poporul le mai numeste ochi-galbeni, roșioarǎ sau rujulițǎ. Aceste plante înfloresc în luna mai şi rezistă până în luna septembrie. Sunt cunoscute pentru proprietăţile lor farmaceutice. În antichitate, gălbenelelor li s-au atribuit proprietăţi magice. Egiptenii foloseau gălbenelele la rejuvenarea pielii. Grecii şi romanii o foloseau în diferite garnituri culinare. În India, din antichitate şi până în prezent, gălbenelele au fost şi sunt folosite în ghirlande pentru nunţi şi alte ritualuri religioase, atribuindu-i putere de protecţie şi profeţie. Gălbenelele au un spectru extrem de variat de folosire: în tratamente naturiste şi homeopatice

Bujorul – apreciat pentru florile bogate şi parfumul puternic, bujorul înfloreşte în mai şi ţine până în iunie. Ȋntotdeauna asociat cu frumusetea, tinerețea, sǎnǎtatea și vigoarea, bujorul este prezent ȋn folclorul romậnesc ȋn toate zonele țǎrii. Bujorul românesc este o specie de floare unică în Europa, care creşte doar în anumite zone din România. Floarea rară a supravieţuit erei glaciare. În ţară există cinci rezervaţii naturale de bujori româneşti, zone protejate prin lege de câţiva ani. Una dintre rezervaţii se găseşte în Pădurea de la Troianul. De numele bujorului românesc se leagă vechi legende şi superstiţii.
La începutul secolului al XIX-lea, Bujor era numele unui haiduc, numit astfel după culoarea aprinsă a părului. În cultura populară, bujorul este adesea asociat cu dorul, cu frumuseţea fizică sau cu dragostea. Îl întâlnim în versurile lui Eminescu, ale lui Coşbuc sau Alecsandri, dar şi în unele dintre poeziile publicate de Caragiale în Moftul Românesc (nr. 17, 1893). Plecând de la semnificaţiile bujorului în folclorul românesc, de la prezenţa sa în literatură, pictură şi mai ales în motivele tradiţionale ale portului popular, Florin Toma, conferenţiar doctor în cadrul Facultăţii de Horticultură din Bucureşti a pus bazele unui proiect inedit. padurea-troianu „Bujorul românesc, floarea naţională a României” este proiectul pe care profesorul Toma l-a iniţiat în urmă cu doi ani. Cu gândul ca şi noi, românii, să avem un simbol floral care să ne reprezinte. I s-a alăturat Andreea Tănăsescu, antreprenor şi fondatoarea comunităţii „La blouse roumaine”. Un lucru mai puţin ştiut, spun iniţiatorii proiectului, este faptul că în România, motivele florale cusute pe ia românească reprezintă, de fapt, bujori. “Este un element de identitate naţională aşa cum este steagul, aşa cum sunt toate celelalte elemente ale identităţii noastre, ia, costumul popular“ (Florin Toma)

Macul – floarea cậmpiilor. Macii înfloresc tot în luna mai şi cresc chiar şi la marginea drumurilor. Originar din zona marii Mediterane, macul este o floare cunoscutǎ de peste 3000 de ani și asociatǎ cu diverse legende. Ȋn Grecia anticǎ, macul era un simbol al bogǎției și fertilitǎții, ȋn Egiptul antic era folosit ca analgezic, pentru a calma durerile și liniști copiii care plậngeau (datoritǎ opiumului pe care ȋl conține), iar ȋn Evul Mediu se credea ca fumul produs de arderea macului poate alunga spiritele rele. Macul este o floare fermecǎtoare, pe care ne bucurǎm sǎ o vedem in fiecare varǎ pe cậmpii, ȋn lanurile de grậu, pe marginea drumului și ȋn grǎdini. Macii roșii sunt cei mai cunoscuți, dar existǎ și maci albi, roz, mov, galbeni și portocalii.

Lǎcrǎmioarele – planta are mai multe denumiri populare precum: cerceluș, clopoțele, clopoței, coada-cocoșului, curpina de pǎdure, dumbrǎvioara, floarea turcului, flori domnești, geogițe, iarba lui Sfintu Gheorghe, iarba margǎritarului, lǎcrǎmița, margǎrit, margǎritare, mǎrgea, pǎhǎruțe. Denumirea științificǎ majalis sau maialis ȋnseamnǎ „aparținậnd lunii Mai”. Vechile cǎrti astrologice au pus planta sub dominația lui Mercur, de cậnd Maia, fiica lui Atlas, a fost mama lui Mercur (cunoscut și ca Hermes). Legenda spune că trăiau odinioară, în mijlocul unui castel din basme doi copii de rege: un băiat și o fată. La naștere, cei doi copii primiseră de la zâna lor cea bună cele mai minunate daruri: frumusețe, înțelepciune, cumințenie. Cei doi copii crescuseră împreună și își petreceau majoritatea timpului împreună, jucându-se în grădinile castelului, grădini pline cu flori. Din păcate, atunci când copiii au împlinit 10 ani, o boală nemiloasă a cuprins ținutul în care locuiau. Fata regelui, devine din ce în ce mai slabă și până la urmă moare. Băiatul regelui care ținea foarte mult la sora lui de care era nedespărțit, a început atunci să plângă și nu s-a mai putut opri. Atunci lacrimile sale s-au transformat în niște flori albe, micuțe, care s-au așternut peste toate văile și grădinile unde se jucau până atunci cei doi prinți. Florile născute din lacrimile sale au căpătat numele de lăcrămioare. Lăcrămioarele sunt flori pline de gingăşie şi prospeţime simbolizează inocenţă şi dragoste pură, taincă..

Iubim luna MAI pentru toate frumusețile pe care le aduce cu ea: abundenţă de flori, parfum de liliac şi de lăcrămioare, mult soare, cậmpuri pline de verde proaspăt, dimineţi cu poftǎ de plimbări, de visuri noi și de viaţă!

Sursa:orientromanesc.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Garda Apulum și Garda Cetății își reiau spectacolele, din 1 mai, în Cetatea Alba Carolina

Publicat

în

Deschiderea oficială a sezonului turistic, în Cetatea Alba Carolina

Mii de oameni vin, în fiecare an, în Cetatea Alba Carolina, special pentru spectacolele de reenactment istoric. Alte zeci de mii vin și pentru aceste show-uri susținute de Garda Apulum și Garda Cetății, unice în România.

Alba Iulia este gata să-i primească și în acest an, cu o ofertă turistică remarcabilă: concerte, festivaluri, evenimente memorabile.

Începând din 1 mai, odată cu deschiderea oficială a sezonului turistic în Cetate, se reiau și spectacolele de reconstituire istorică antică și schimbul de gardă, atât de așteptate de public.

Din 1 mai, din nou pe cai!

Tobele vor răsuna din nou în Cetate și copitele cailor vor lovi iar piatra. Garda Cetății este pregătită să ofere și în acest an publicului, turiști și albaiulieni, unul dintre momentele magnetice ale fiecărui sfârșit de săptămână. Sâmbăta și duminica, la 12 fix, Garda Cetății își va face, din nou, rondul obișnuit, de la Poarta a III-a la Poarta a IV-a, într-un ritual devenit deja simbol pentru Alba Iulia. Prima „ieșire” din acest an a Gărzii Cetății, cu arsenalul complet, cai, uniforme, tobe, puști și drapele, va avea loc chiar pe 1 mai.

„Alba Iulia și-a construit, de-a lungul ultimilor ani, o imagine unică în zona turismului cultural și istoric. Spectacolele de reenactment sau defilarea Gărzii Cetății sunt doar partea foarte vizibilă a acestei imagini mari. E absolut normal, e obligația noastră și angajamentul nostru față de oraș și turiști, să le menținem în calendarul de evenimente și să le promovăm ca atare. Vă invit să vă bucurați de ele și în acest nou sezon turistic, ce stă să înceapă”, spune Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.

Ave, Apulum!

Strigătele de luptă ale „Gărzii Romane”- Legiunea a XIII-a Gemina de la Apulum, ale gladiatorilor din Ludus Apulensis, ale războinicilor daci din trupa Lupii Apoulonului, dar și dansurile Magna Nemesis se vor auzi și vedea, la rândul lor, în Cetatea Alba Carolina în această vară.

Spectacolele săptămânale vor avea loc în zona Porții a IV-a a Cetății, iar primul show este programat pentru 1 mai, la ora 18.00. Totul va culmina cu ediția a XI-a a Festivalului Roman Apulum, marcă înregistrată a Municipiului Alba Iulia și unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din Europa. Festivalul este programat în acest an în perioada 15-18 august.

Liviu Zgârciu, reprezentantul Asociației Culturale pentru Istorie Vie și, în același timp, coordonatorul reenactorilor din trupele antice declară: „De la 1 mai, Garda Apulum reîncepe sezonul reprezentațiilor de reenactment antic. Astfel, legionarii romani, războinicii daci, gladiatorii și frumoasele dansatoare vor putea fi văzuți de publicul larg, în fiecare vineri, în fața Porții a IV-a a Cetății Alba Carolina. De precizat că sezonul care stă să înceapă este al XI-lea de când voluntarii albaiulieni realizează acest spectacol, adevărate lecții de istorie vie, în care este promovat patrimoniul antic al orașului Alba Iulia.”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Povestea micilor, o mâncare cu tradiție de 1 mai

Publicat

în

A venit asadar Ziua Muncii, cea care prin excelenta se sarbatoreste la iarba verde, cu gratarul incins alaturi. Si ca in fiecare an, mititelul o sa fie regele petrecerii.

Acest produs cu traditie in cultura romaneasca a aparut la inceputul secolului trecut, iar reteta originala a fost revendicata de mai multi bucatari. Indiferent cine este inventatorul, nu uitati sa luati paine proaspata si mustar, inainte sa plecati de acasa.

Mititeii reprezintă un fel de mâncare românească, un fel de chiftele la grătar, de obicei de formă cilindrică, a căror compoziție constă din carne de vacă (uneori amestecată cu carne de oaie sau de porc), la care se adaugă usturoi, piper negru și uneori ardei iute. De obicei sunt mâncați cu muștar. Legenda spune că mititeii au fost inventați într-o seară la hanul “La Iordachi” din București, binecunoscut pentru cârnații săi, când bucătăria a rămas fără învelișuri.

O alta sursa scrie despre micii de la Carul cu Bere vestit in acea vreme. Bucatarul de la acea vreme, vorbea despre originea sarbeasca a acestui preparat. Intr-o scrisoare datata 16 iunie 1920, proprietarul descrie reteta acestui preparat: „Mititeii sunt un produs culinar din carne de vita, in stare finita de sapte pana la opt centimetri si la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ori ca o gustare intre mese la o halba de bere, ori ca entrée, ori ca fel de mancare de sine statatoare”, scrie stirileprotv.ro.

La fel de populari in perioada interbelica erau si mititeii lui Pastorel. In reteta sa, carnea de vita trebuia sa provina de la ceafa, coada sau pulpa. Iar pe langa amestecul de condimente, trebuia sa contina si miez de franzela inmuiat in usturoi.

Astazi s-a dezvoltat o intreaga industrie in jurul mititeilor. In zilele noastre, micii se fac pe banda rulanta. Numai in aceasta fabrica se pregatesc pentru 1 mai 150 de mii de bucati. De obicei reteta contine un amestec de carne de vita si carne de porc, insa proportiile difera in functie de zona.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba