Rămâi conectat

Social-Economic

Se pregătește o grevă generală în administrația publică!

Publicat

în

Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Locală – Sed Lex, Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Publică – Publisind şi Federaţiei Sindicatelor Pro Administraţie din România (FSPAR), care reprezintă aproximativ 70 la sută din angajaţii din domeniu, au anunţat, într-o conferinţă de presă, că membrii de sindicat pe care îi reprezintă sunt indignaţi şi nemulţumiţi de tratamentul sfidător şi discriminatoriu al guvernanţilor faţă de angajaţii din administraţie şi instituţiile publice locale. Află mai multe de pe radiounirea.ro.

Sindicaliştii au spus că, prin adoptarea OUG 27/30 iunie 2015, Executivul a demonstrat din nou „batjocura” faţă de această categorie de personal căreia, potrivit prevederilor actului normativ, autoritatea publică îi poate stabili o creştere salarială de până la 1%, însă condiţionat de încadrarea cheltuielilor de personal în limita bugetului aprobat, cumulativ cu încadrarea în limita plafonului de cheltuieli de personal repartizat conform prevederilor legale, adică la nivelul anului 2014. „Prin urmare, această creştere salarială poate fi acordată în situaţia în care se vacantează posturi prin plecarea personalului sau se reduce numărul de personal din administraţia publică locală, care şi aşa este mult sub cel prevăzut de normele legale”, au arătat liderii sindicali citați de Mediafax. Aceştia au explicat că adoptarea OUG 27/2015 a creat un haos şi mai mare în administraţia publică locală, pentru că documentul poate fi pus în aplicare de către instituţiile administraţiei publice locale doar dacă Ministerul Finanţelor majorează plafonul de cheltuieli cu 12%.
Pe de altă parte, sindicaliştii au amintit că au notificat şi au solicitat Guvernului convocarea procedurii de conciliere încă din 19 iunie, când au înaintat o listă de revendicări.
Solicitările angajaţilor din administraţia publică vizează corelarea prevederilor Legii 284/2010 privind salarizarea unitară cu legislaţia specifică funcţiei publice şi legislaţia muncii şi punerea în aplicare a acesteia în regim de urgenţă în anul 2015, reacordarea drepturilor suspendate (plata orelor suplimentare, premii, salarii de merit) şi a drepturilor abrogate (al -13-lea salariu şi prima de vacanţă), deblocarea nivelului de salarizare în plată pentru funcţii similare de la nivelul treptei trei de salarizare din 2010, acordarea tichetelor de masă şi a tichetelor de vacanţă (tichetele de vacanţă pentru administraţia publică locală pot fi acordate doar dacă va fi modificată OUG 83/2014) şi dreptul la negociere colectivă, prin eliminarea articolului 138 din Legea dialogului social nr. 62/2010.
„Practic, acest articol 138 din Legea dialogului social interzice orice negociere salarială şi de aici pleacă totul”, a spus preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Locală – Sed Lex, Răzvan Bordeanu.
El a mai spus că, de fapt, Guvernul refuză să aplice propria Strategie pentru consolidarea administraţiei publice 2014 – 2020, dovadă fiind şi faptul că emite acte normative care se anulează reciproc.
„Voucherele de vacanţă, creşterile salariale, rezolvarea discrepanţelor salariale nu sunt decât mituri, declanşarea grevei generale în administraţia publică fiind singura soluţie de responsabilizare a Guvernului”, a mai spus Bordeanu.
Sindicaliştii au adăugat că, în contextul în care Guvernul nu a respectat prevederile legale în ceea ce priveşte organizarea în termen de 10 zile a concilierii, conflictul de muncă este declanşat la nivelul administraţiei publice.

Citeşte şi Cresc salariile pentru mai mulţi demnitari de rang înalt, de la preşedinte la şefi de servicii

„În aceste condiţii, federaţiile semnatare vor demara procedura pentru strângerea semnăturilor în vederea declanşării grevei generale în administraţia publică din România, la o dată ce va fi stabilită în momentul în care va exista numărul legal de semnături pentru organizarea acestei acţiuni”, a spus liderul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), Valer Suciu.
Angajaţi din administraţia publică locală au participat, în 27 mai, la un miting de protest în Piaţa Victoriei, ameninţând atunci cu declanşarea grevei generale pe termen nelimitat.
FNSA a declanşat, în luna ianuarie, conflictul colectiv de muncă, a înştiinţat Guvernul despre acest lucru, iar în luna februarie a organizat o grevă de avertisment, care a presupus întreruperea programului de lucru timp de o jumătate de oră în primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora.
De asemenea, peste 32.000 de funcţionari din administraţia publică locală, din 36 de judeţe, au făcut, în 30 aprilie, grevă generală de o zi, ei solicitând creşteri salariale de 10% şi acordarea tichetelor de masă.
Sursa: telegrama.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Social-Economic

Sesiune de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba

Publicat

în

Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Alba recrutează candidați pentru admiterea organizată în sesiunea aprilie-iulie la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești.

Pot participa tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 27 de ani, fete și băieți, cu diplomă de bacalaureat, apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic, cu capacitate deplină de exerciţiu.

Candidații trebuie să fie cetățeni români cu domiciliul în țară și să cunoască limba română scris şi vorbit. Ei trebuie să fi obţinut cel puțin media 9.00 la purtare pe parcursul anilor de liceu, să nu fi fost examatriculați din școală pentru abateri disciplinare și să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate. Nu vor fi admiși candidați cu antecedente penale nereabilitați, aflați în curs de urmărire penală ori de judecată, cei destituiţi dintr-o funcţie publică sau concediați disciplinar în ultimii 7 ani, precum și cei care au desfăşurat activităţi de poliţie politică.  Cererea-tip de înscriere completate și semnate, declaraţia privind luarea la cunoştinţă despre condiţiile legale, criteriile specifice, celelalte condiţii de organizare a concursului şi măsurile care vor fi luate în cazul neîndeplinirii acestora, copia cărții de identitate și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către ISU Alba, se transmit exclusiv în format electronic, inclusiv sâmbăta și duminica, la adresa de e-mail [email protected], până pe 14 mai, la ora 16.00.

În total, vor fi scoase la concurs 300 de locuri pentru IGSU, dintre care 275 de locuri pentru subofițeri de pompieri și protecție civilă (din care două locuri pentru romi) și 25 de locuri pentru maiștri militari auto. În 21 mai este termenul de depunere a tutoror documentelor în vederea constituirii dosarului de recrutare și termenul până la care se va desfășura activitatea de evaluare psihologică.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

Cadouri de Paști pentru veteranii de război din Alba

Publicat

în

Pentru veteranii de război din Alba, cadouri de Paști

Ca în fiecare an de la înființare, Sucursala Alba a Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, condusă de locotenent-colonelul în rezervă Daniel Albu, a făcut un gest creștinesc, vizitându-i pe doi dintre foștii luptători pe front din cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a le oferi cadouri cu prilejul apropiatelor sărbători pascale.

Astfel, prin grija secretarului sucursalei, plutonierul adjutant în rezervă Cristian Zbutea, au fost achiziționate alimente de bază (ulei, zahăr, făină), dulciuri, vin, brânzeturi, fructe și alte produse alimentare. Zilele trecute locotenenet-colonelul în rezervă Cătălin Fara și subofițerii Ioan Hațegan, Lucian Pavelescu, Ioan Mihu și Sorin Andreș s-au deplasat la locuințele veteranilor de război Gheorghe Tamaș, de 101 ani, din Daia Română, și Neculai Vrabie, de 99 de ani, din Alba Iulia, pentru a le înmâna pungile cu cadouri de Paști.

Alături de cadourile consistente dăruite, veteranii din teatrele de operații le-au transmis celor doi eroi de război multă sănătate și viață lungă, precum și tradiționala urare „Paște fericit!”, alături de cei dragi!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Societate

Elevi aiudeni în vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea

Publicat

în

Vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea a unor elevi aiudeni

Marți 23 aprilie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, după Sfânta Liturghie, elevii învățătoarei Luminița Manole din clasa a III-a A de la Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” din Aiud și membri ai Centrului cultural-catehetic „Adormirea Maicii Domnului” al Parohiei Ortodoxe Aiud III au fost prezenți în mijlocul beneficiarilor Centrului rezidențial „Acoperământul Maicii Domnului” de la Unirea, în cadrul unei acțiuni social-filantropice.
„Astfel, pe lângă darurile simbolice și frumoasele felicitări pascale realizate de mânuțele lor, cei mici au sădit în sufletele vârstnicilor împovărați de ani și de suferință bucuria și optimismul atât de necesare în vremurile pe care le trăim.
Această activitate, desfășurată spre finalul Postului Mare, în Săptămâna Floriilor, dincolo de scopul filantropic, i-a conștientizat pe elevi că faptele milei creștine sunt mângâiere nu doar pentru sufletul semenului de lângă noi, cât și pentru sufletul nostru. Întrucât Mântuitorul Hristos vorbește adesea de milostenie și de ajutorarea celor aflați în nevoi sau în singurătate, prin astfel de acțiuni practice, cunoscutele sintagme „Dăruind vei dobândi” sau „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” își găsesc înțeles mult mai ușor în conștiința copiilor.
De-a lungul vremii, în cadrul proiectelor inițiate de parohia noastră în parteneriat cu Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” din Aiud și cu diferite centre sociale din cadrul rețelei „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia”, elevii au participat la numeroase evenimente sau acțiuni social-filantropice. În același duh al iubirii milostive, și activitatea de astăzi se încadrează în tematica Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și a Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”, a precizat preotul Nicolae Aloman.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba