Rămâi conectat

Educație și Cultură

10 absolvenți ai colegiului militar albaiulian, șefi de promoție la specializările urmate în academiile militare

Publicat

în

Absolvenți ai colegiului militar din Alba Iulia, șefi de promoție la academiile militare

10 absolvenți ai promoțiilor 2018, 2017 și 2016 de la Colegiul Național Militar “Mihai Viteazul” din Alba Iulia au absolvit în acest an ca șefi de promoție specializările pe care le-au urmat la academiile militare.

Vorbim de Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu și Academia Tehnică Militară „Ferdindand Întâi” București.

Potrivit reprezentanților colegiului militar albaiulian, absolvenții instituției de învățământ demonstrează în fiecare an, prin rezultatele obținute la absolvirea studiilor instituțiilor militare de învățământ superior, că și-au însușit în Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” cunoștințele și competențele de bază necesare pentru a face pași importanți în pregătirea lor ca viitori ofițeri ai Armatei României.

Iată care sunt cei 10 absolvenți care au devenit șefi de promoție la academiile militare:

*Sublocotenent Maria Teodora Cardoș (promoția 2018), șef promoție la specializarea Meteorolog aeronautic – Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov;

*Sublocotenent Marian Crețu (promoția 2017), șef promoție arma Aviație piloți elicopter – Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, Brașov, pentru Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne;

*Sublocotenent Andreea Moisa (promoția 2018), șef promoție la specializarea Radiolocație – Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, Brașov;

*Sublocotenent Mircea Costea (promoția 2018), șef de promoție la specializarea Intendență – Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu;

*Sublocotenent Gabriel Noja (promoția 2017), șef promoție la programul de studii Muniții, rachete, explozivi și pulberi – Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”, București;

*Sublocotenent Paul Țunea (promoția 2017), șef promoție la programul de studii Blindate, automobile și tractoare – Academia Tehnică Militară „Ferdindand I” București;

*Sublocotenent Manuela Moga (promoția 2017), șef promoție la programul de studii Topogeodezie și automatizarea asigurării topogeodezice – Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”, București;

*Sublocotenent Ruben Horvat (promoția 2018), șef promoție la specilizarea Aviație neneviganți – Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, Brașov;

*Sublocotenent Bianca Balea (promoția 2018), șef promoție la specializarea Finanțe – Contabilitate – Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu;

*Sublocotenent Raul Roxin (promoția 2016), șef promoție la specializarea Armament, rachete, muniții de aviație și sisteme de salvare, Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”, București


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Educație și Cultură

Simpozion internațional de știință, teologie și artă la Alba Iulia

Publicat

în

La Alba Iulia, simpozion internațional de știință, teologie și artă

În perioada 13-15 mai, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, va avea loc cea de-a XXIII-a ediție a Simpozionului Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA).

Evenimentul, desfășurat sub genericul „Teologie și medicină: dimensiunea bioetică și terapeutică a credinței și a științei”, se înscrie în tematica anului 2024, declarat de Patriarhia Română ca „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”. Lucrările vor fi prezentate în cadrul celor patru paneluri tematice: (1) Teologia suferinței și știința medicinei duhovnicești; (2) Biserica și Spitalul – pastorația clinică și îngrijirea medicală a bolnavilor; (3) Paradigmele bioeticii creștine într-o societate somatocratică; (4) Art-terapia – terapia prin artă într-o societate tehnicizată, în care invitații vor fi distribuiți potrivit preocupărilor și ariilor de cercetare științifică.

La fel ca în edițiile precedente, Simpozionul este organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în parteneriat cu Arhiepiscopia Alba Iuliei, Secretariatul de Stat pentru Culte și Consiliul Județean Alba. Această manifestare academică internațională va reuni nume importante din țară și din străinătate, atât din domeniul cercetării teologice, cât și din domeniul altor discipline socio-umane. Printre acestea se află ÎPS Irineu Pop, Arhiepiscop al Alba Iuliei; PS Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului; PS Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului; Jean Claude-Larchet (Universitatea din Strasbourg); Porzia Quagliarella (Facultatea de Teologie Apuliană, Bari, Italia); Mark J. Cherry (Universitatea „St. Edward’s”, Austin, Texas, SUA); Ioan Chirilă (Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, România); Pascal Capodistrias Hämmerli (Universitatea din Fribourg, Elveția); Ryan Samson Nash (Universitatea de Stat din Ohio, SUA); Adrian Opre (Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, România); Ciprian Olinici (Secretarul de Stat pentru Culte, România); Mihai Himcinschi (Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, România).

Invitatul special al celei de-a XXIII-a ediții a Simpozionului Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA 2024) este profesorul francez Jean-Claude Larchet, unul dintre cei mai mari teologi ortodocși contemporani. Domnia sa este doctor în Filosofie (1987) al Universității din Nancy și doctor în Teologie (1994) al Universității din Strasbourg, reușint, prin lucrările sale sale să îmbine cercetarea științifică riguroasă cu o profundă înțelegere și trăire a vieții duhovnicești și liturgice. Opera sa însumează o vastă cercetare teologică ce cuprinde peste 30 de lucrări originale pe teme de teologie patristică, dogmatică, morală, bioetică, ecologică și eclesiologică. S-a impus în conștiința publică prin realizarea celor două teze de doctorat: prima, în filosofie, intitulată „Terapeutica bolilor spirituale. O introducere în tradiția ascetică a Bisericii Ortodoxe”, şi a doua, în teologie, intitulată „Îndumnezeirea omului la Sfântul Maxim Mărturisitorul”. Jean-Claude Larchet, autor a numeroase studii de spiritualitate ortodoxă, este considerat unul dintre cei mai buni cunoscători ai teologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul, căruia i-a consacrat nu mai puțin de zece ani de studiu. În cadrul ISSTA 2024, Domnia sa va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, la propunerea Facultății de Teologie Ortodoxă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

Medalie de argint la Olimpiada Națională de Fizică pentru un elev al Școlii Eminescu din Alba Iulia

Publicat

în

Elev al Școlii Eminescu din Alba Iulia, medalie de argint la Olimpiada Națională de Fizică

Vlad Petru Popa, elevi în clasa a VIII-a C la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia, a reușit să obțină medalia de argint în cadrul Olimpiadei Naționale de Fizică.

Faza națională a olimpiadei amintite s-a desfășurat în perioada 21-26 aprilie la Brașov.

La faza națională a Olimpiadei de Fizică au participat cei mai buni 460 de elevi din țară.

„Felicitări elevului Popa Vlad Petru din clasa a VIII-a C de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia și doamnei profesor Consgtantin Adriana, pentru obținerea medaliei de argint în cadrul Olimpiadei Naționale de Fizică – Brașov 2024! Suntem mândri de performanța voastră! Mult succes în continuare”, au transmis reprezentanții instituției de învățământ.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

Ziua Europei pe ritmuri muzicale, la Cugir

Publicat

în

La Cugir, Ziua Europei pe ritmuri muzicale

La Cugir va avea loc, joi 9 mai, evenimentul „Ziua Europei pe ritmuri muzicale”.
Cei interesați sunt așteptați la un spectacol pregătit de tineri artiști locali și la un concert susținut de Natalia Pancec la vioară și Emilian Florentin Gheorghe la chitară – de la muzică clasică la rock, cu piese ale compozitorilor români dar și piese din repertoriul internațional.
Evenimentul de joi 9 mai se va desfășura începând cu ora 17.00, pe bulevardul pietonal Alexandru Sahia.
În caz de vreme nefavorabilă festivitățile vor avea loc pe scena Centrului Cultural „Valentin Uritescu” Cugir.
„Vă invităm la o după-amiază împreună pentru a marca pacea și unitatea europeană prin muzică!”, au transmis organizatorii.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba