Rămâi conectat

Știri

De mâine, fără mască în aer liber: Se elimină restricțiile de circulație noaptea, magazinele revin la programul normal

Publicat

în

Astăzi, va avea loc atât o întrunire a Comitetului interministerial pentru revenirea la normalitate de la 1 iunie, cât şi o întrunire a CNSU, urmată de o şedinţăde Guvern.

Pe 15 mai se elimină obligativitatea purtării măștii de protecție în aer liber. De asemenea, se elimină restricțiile de circulație pe timpul nopții, iar magazinele revin la programul normal.

Relaxarea măsurilor şi calendarul relaxării pentru fiecare etapă ar urma să fie discutate, vineri, atât în cadrul Comitetului interministerial pentru revenirea la normalitate, cât şi în cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Pentru orice măsură adoptată, Guvernul va trebui să actualizeze Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă.

Cele două organisme ar urma să stabilească, şi în urma discuţiei cu preşedintele Klaus Iohannis, relaxarea măsurilor, dar şi calendarul concret pentru fiecare etapă.

Chiar dacă şeful statului a anunţat că se renunţă la masca de protecţie în spaţii deschise, din 15 mai, dar şi la restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii şi a mai dat câteva exemple de măsuri care vor fi luate din 1 iunie, cele două organisme trebuie să discute pe fiecare domeniu în parte când se va putea reveni la normalitatea de dinaintea pandemiei.

Așadar, din 15 mai se elimină portul măștii în exterior, cu câteva excepții, desigur. Rămân excepțiile din exterior unde trebuie să purtăm în continuare masca, cum ar fi piețele, târgurile sau stațiile de transport public, fiindcă în mijloacele de transport public masca va rămâne obligatorie, cum va rămâne masca obligatorie în spațiile din interior. Deci, prima măsură, în aer liber se renunță la această mască.

-A doua măsuri care intră imediat în vigoare este eliminarea restricțiilor de circulație noaptea și simultan se elimină orice restricții asupra programului agenților comerciali. Deci, magazinele vor reveni la programul normal pe care l-au avut.

-Tot din acest weekend pot să vă dau câteva exemple. Activitățile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25% din locuri ocupate, deci cu spectatori. În interior vom avea, de asemenea, câteva relaxări care încep majoritatea din 1 iunie, când va crește capacitatea de cazare, va crește capacitatea de servire în restaurante și așa mai departe. Sunt foarte multe măsuri, ele vor fi prelucrate de Comitetul Național și vor fi toate aduse la cunoștința publicului.

-Câteva detalii – avem, bunăoară: nunți, botezuri, mese festive unde pot participa în exterior, deci în aer liber, începând cu 1 iunie maximum 70 de persoane; nunți, botezuri, mese festive în interior maximum 50 de persoane de la 1 iunie. De la 1 iulie numărul crește, de la 1 august numărul crește. Dar, și aici este foarte important, dacă organizatorul garantează că toate persoanele care participă sunt vaccinate se renunță la restricționarea numărului de participanți.

-Deci, mai concret, dacă, pe 15 iulie, cineva dorește să organizeze o nuntă într-un spațiu închis, în interior, și garantează că toți participanții sunt vaccinați nu se mai aplică restricționarea la un număr de – ar fi atunci – 70 de persoane.

-Similar, la exemplul sălile de sport, numărul de participanți este restricționat, însă dacă organizatorul, managerul sălii de sport, garantează că toate persoanele care intră sunt vaccinate, numărul de participanți poate să crească. Aceste măsuri sunt gândite, pe de o parte, să ne protejeze, pe de altă parte, să ne reluăm cât de mult viața normală și, evident, încurajează vaccinarea.

-În final, o remarcă legată de școli. Noi păstrăm în continuare normele care țin de rata de incidență. Deci, avem în continuare scenariul verde, galben, roșu. Aceste lucruri se aplică ca și până acum,  declarat președntele României.

-Este previzibil ca în următoarele săptămâni majoritatea localităților să intre în scenariul verde și, în acest fel, majoritatea elevilor se vor întoarce fizic în școli. Deci, în privinţa școlilor, se aplică normele de până acum, însă relaxările care sunt valabile sunt, evident, valabile pentru toată lumea. Este foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toți elevii în școală și este foarte de dorit să se încheie cu majoritatea românilor vaccinați.

De asemenea, specialiştii din sistemul medical trebuie să se pună de acord şi să precizeze care sunt condiţiile în care calandarul de relaxare a măsurilor poate fi pus în aplicare – cu referire la rata de incidenţă şi rata de vaccinare.

Premierul Florin Cîţu a anunţat, joi seară, la Digi 24, că în cele două şedinţe se vor lua decizii concrete pentru perioada următoare, respectiv etapa de relaxare din 15 mai şi cea din 1 iunie. Întrucât starea de alertă tocmai a fost prelungită pentru 30 de zile, iar premierul a anunţat că nu de va renunţa deocamdată la ea, orice măsură de relaxare va trebui să fie prevăzută într-o nouă Hotărâre de Guvern. Premierul Florin Cîțu a explicat la Digi24 de ce a fost luată decizia renunțării la obligativitatea măștii în spațiile deschise, cu excepția zonelor aglomerate, și cea a ridicării restricțiilor de noapte începând cu 15 mai, deși în urmă cu câteva zile autoritățile spuneau că nu vor fi măsuri de relaxare înainte de 1 iunie. Premierul a făcut însă apel la oameni să se vaccineze, spunând că de acest lucru depind următoarele etape de relaxare. El a precizat, însă, că deși au fost luate aceste măsuri de relaxare, oamenii trebuie să înțeleagă că suntem încă în pandemie și că trebuie continuată campania de vaccinare. Florin Cîțu, noi precizări despre marea relaxare de pe 1 iunie: „Acces în baruri și cluburi doar pentru persoanele vaccinate!”, scrie romaniatv.net.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Duminica Tomii, a doua duminică după Paști: Semnificația sărbătorii

Publicat

în

Duminica Tomii, prima duminică după Paşti este dedicată Apostolului Toma în calendarul ortodox şi sufletul morţilor în Calendarul Popular

Duminica Tomii – poarta numele de Pastile cel Mic si are o semnificatie aparte. Duminica Tomii este închinată sufletelor morților în calendarul popular, iar credincioșii au câteva obiceiuri și tradiții importante. 

Este o sărbătoare populară cu dată mobilă, sinonimă cu Paştele Morţilor sau Lunea Morţilor, dedicată spiritelor moşilor şi strămoşilor. Blajinii, oameni blânzi şi paşnici, incapabili de a face rău, s-ar afla într-o lume îndepărtată, la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pământului. Ei sunt anunţaţi că a sosit Paştele de către oamenii de aici care aruncă în apele curgătoare coji de ouă sparte în timpul înroşitului sau la prepararea alimentelor rituale (cozonaci, pască). Când sosesc cojile de ouă în ţara lor îndepărtată, în general după o săptămână, se serbează separat „aici“ şi „acolo“ Paştele Blajinilor sau Paştele Morţilor.

Credincioşii depun ofrande pe morminte, bocesc morţii, împart pomeni, fac libaţiuni, se întind mese festive (rituale) în cimitir, lângă biserică sau în camp, la iarbă verde.. „Acolo“, după un an de post şi izolare, bărbaţii se întâlnesc cu femeile pentru procreare, se ospătează cu resturile de alimente trimise pe apă, căzute pe Pământ şi în iarbă, sau date de pomană de rudele de „aici“. Astfel, oamenii îşi imaginau că pot petrece Paştele cu moşii şi strămoşii „aici“, prin venirea spiritelor morţilor când se deschid mormintele şi cerurile la Joimari sau separate, oamenii „aici“ şi Blajinii „acolo“, dar cu alimente şi băutură expediate prin diferite tehnici de oamenii de „aici“.

Duminica Tomii. Asezata imediat dupa Saptamana Luminata, duminica Tomii prelungeste taina Sfintei Invieri, fiindca Sfantul Apostol Toma, numit si Geamanul, cunoscut ca „Toma necredinciosul’, vazandu-L pe Mantuitorul, cu toate ca initial se indoise la primirea vestii ca Hristos a inviat, se rusineaza de necredinta sa si marturiseste plenitudinea dumnezeirii, scrie Jurnalul.ro.

În Banat, femeile dau pomeni pe ape curate, curgătoare, pentru slobozirea sufletelor răposaților. Bătrânele caselor înroșesc ouăle în ajunul sărbătorii, iar copiii adună ramuri fragede de alun sau de salcie, din care împletesc mici coșulețe.

Duminică dimineața, după slujba Utreniei, ouăle și colacii vor fi sfințiți de preoți. Apoi se vor căuta irugi, cursuri curate de ape curgătoare. Aici, oul, colacul și o lumânare aprinsă sunt așezate în fiecare coșuleț împletit și se dă drumul pe apă pentru a ajunge la sufletele morților. Oamenii cred că prin aceste ofrande sufletele morților vor fi eliberate de o parte din păcatele grele și vor putea umbla în locurile în care doresc. După Sfânta Liturghie, preoții ortodocși vor merge în cimitire și vor face slujbe pentru cei plecați în ”lumea blajinilor”, sfințind mormintele și pomenile aduse de familiile celor ce-și dorm somnul de veci.

În credința populară, în lunea după Duminica Tomii se sărbătorește Paștele Blajinilor. În folclor, Blajinii mai sunt cunoscuți și sub numele de rohmani. Paștele blajinilor este o sărbătoare populară care nu are o rânduială specifică în tipicul bisericesc. În credința ortodoxă se pune accent și pe cultul morților. Paștele blajinilor sau Paștele morților reprezintă în sine amintirea tuturor celor ce au murit, fie ei pregătiți — spovediți, împărtășiți și cu lumânare — sau nepregătiți. Credincioșii depun ofrande pe morminte, bocesc morții, împart pomeni, întind mese festive în cimitir, lângă biserică sau la iarbă verde. Această sărbătoare este marcată în Banat, Transilvania, Bucovina și Maramureș.

Blajinii, oameni blânzi și pașnici, s-ar afla într-o lume îndepărtată, la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pamântului. Ei sunt anunțați că a sosit Paștele de către oameni, care aruncă în apele curgătoare coji de ouă sparte în timpul înroșitului sau la prepararea alimentelor rituale (cozonaci, pască).

Sursa:realitatea.net și traditieialomita.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Evenimente în luna mai în Alba: Care sunt acestea

Publicat

în

Care sunt evenimentele din luna mai în Alba

În luna mai s-au desfășurat, sunt în derulare sau urmează să se desfășoare o serie de evenimente în județul Alba.

Iată care sunnt evenimentele în derulare sau care urmează să se desfășoare:

*10-12 mai
10.00-20.00 Târgul de Carte Alba Transilvana
(Esplanada Muzeului Național al Unirii Alba Iulia)
*11-12 mai
Zilele Băilor Sărate Ocna Mureș
(Băile Sărate Ocna Mureș)
*13-19 mai Sărbătoarea Libertății
(Câmpia Libertății, Palatul Cultural din Blaj)


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Sâmbăta din Săptămâna Luminată păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri: Istoria legată de acestă zi

Publicat

în

Prima săptămână de după Paşte, cunoscută şi sub denumirea de Săptămâna Luminată, are o semnificaţie aparte

Potrivit credinţei populare, în aceste zile, de la Înviere și până la Duminica Tomei, Raiul este deschis. Pe 08 mai este Sâmbăta Luminată, zi cu mare însemnătate pentru creştinii ortodocşi. În Sâmbăta Luminată credincioşii merg la biserică cu un ou roşu pentru a se împărtăşi.

În această zi nu se îngenunchează, oamenii nu fac mătănii, ci doar se închină. Iisus Hristos nu îi vrea pe oameni în umilinţă, ci să se îndrepte spre căinţă. Este singura sâmbătă în care nu se face parastas, deoarece morţii vor fi pomeniţi luni, după Duminica Tomei.

Săptămâna Luminată deschide perioada liturgică de 50 de zile până la Rusalii, numită Penticostar, în care rânduielile Bisericii se schimbă. Zilele din Săptămâna Luminată au semnificaţii speciale, dar şi denumire precise: Lunea Albă, Marţea Albă, Sfânta Miercuri, Joia Verde, Vinerea Scumpă sau Fântâniţa, Sâmbăta Luminată și Duminica Luminată. În Săptămâna Luminată, credincioşii trebuie să ţină cont de anumite reguli, potrivit tradiţiilor şi obiceiurilor străvechi.
Sâmbăta Luminată păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri. Este singura sâmbătă în care nu se face parastas, pentru că morţii vor fi pomeniţi la slujba specială de Paştele Blajinilor, în lunea de după Duminica Tomii (ce este sărbătorită la o săptămână după Paşte).

În această perioadă, credincioşii nu îngenunchează (nu fac mătanii), ci doar se închină. Hristos nu ne vrea în umilinţă, ci vrea să ne îndreptăm, nu vrea prosternare, ci căinţă şi biruinţa asupra propriilor păcate. După Sâmbăta Luminată, urmează Duminica Tomei, o sărbătoare a morților. În această zi, sunt pomeniți cei care au murit înecați.

Sâmbăta Luminată face parte din Săptămâna Luminată. Denumirea de Săptămâna Luminată, din care face parte și Sâmbăta Luminată, explică teologii, provine de la un obicei practicat în vechime, când Botezul era săvârşit în noaptea de Paşte. Cei botezaţi erau numiţi „luminaţi” şi purtau haine albe în toată săptămâna de după Paşte. Se pare că de la purtarea hainelor albe, această săptămână a primit numele de Săptămâna Luminată.

Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Sâmbăta Luminată și Duminica Tomei.

Sâmbăta Luminată: Tradiții și obiceiuri

Sâmbăta Luminată păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri. Este singura sâmbătă în care nu se face parastas, pentru că morţii vor fi pomeniţi la slujba specială de Paştele Blajinilor, în lunea de după Duminica Tomii (ce este sărbătorită la o săptămână după Paşte).

În această perioadă credincioşii nu îngenunchează (nu fac mătanii), ci doar se închină. Hristos nu ne vrea în umilinţă, ci vrea să ne îndreptăm, nu vrea prosternare, ci căinţă şi biruinţa asupra propriilor păcate. După Sâmbăta Luminată, urmează Duminica Tomei, o sărbătoare a morților. În această zi, sunt pomeniți cei care au murit înecați.
Sâmbăta Luminată: Istoricul acestei sărbători

Istoria legată de Sâmbăta Luminată, care mai este numită și Sâmbăta Sfântului Cuvios loan şi a ucenicului Sfântului Grigorie Decapolitul este următoarea: Sfântul Cuvios Ioan, iubitor de pustie încă din tinereţe, a plecat la Sfântul Grigorie Decapolitul, unde a intrat în monahism. În timpul luptei împotriva sfintelor icoane a împăratului Leon Armeanul (813-820), Sfântul Grigorie împreună cu Sfântul Ioan şi cu Sfântul Iosif Imnograful, un alt ucenic al său, au plecat în Bizanţ. Cei trei mergeau prin cetăţi îndemnând poporul să cinstească sfintele icoane. Sfântul Grigorie a trimis pe Sfântul Iosif să-i înştiinţeze şi pe creştinii din Roma, dar a fost prins în insula Creta. Acesta este adevărul legat de Sâmbăta Luminată. În acest timp, Sfântul Grigorie Decapolitul a trecut la Domnul şi a fost îngropat de Sfântul Ioan. Nu după mult timp a trecut la cele veşnice şi Sfântul Ioan, de care a avut grijă Sfântul Iosif, care fusese eliberat din temniţă. Mai târziu, Sfântul Iosif Imnograful a zidit o biserică aproape de Bizanţ în cinstea Sfântului Nicolae şi a adus aici moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi ale Sfântului Cuvios Ioan.
Sâmbăta Luminată, face parte din Săptămâna Luminată

Denumirea de Săptămâna Luminată, din care face parte și Săptămâna Luminată, explică teologii, provine de la un obicei practicat în vechime când Botezul era săvârşit în noaptea de Paşte. Conform crestinortodox.ro, cei botezaţi erau numiţi „luminaţi” şi purtau haine albe în toată săptămâna de după Paşte. Se pare că de la purtarea hainelor albe, această săptămână a primit numele de Săptămâna Luminată. Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Sâmbăta Luminată și Duminica Tomei, sărbătorită anul acesta pe 19 aprilie, la exact o săptămână după Duminica Paştelui. În Duminica Tomei, Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte, practic, pe Sfântul Apostol Toma.

Sursa:romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba