Rămâi conectat

Știri

Alba, cel mai vechi județ al Transilvaniei: Care este istoria județului atestat documentar în 1177

Publicat

în

Alba este cel mai vechi judeţ al Transilvaniei atestat documentar în 1177,  a devenit din 1951 până în 1968 un mic raion de margine al regiunii Hunedoara.

Reînfiinţarea sa în urma reformei administrative din 1968 a fost o binemeritată reparaţie pentru cel mai mare judeţ a Transilvaniei.

În evul mediu s-a folosit denumirea de „comitat” adoptată de regatul Ungariei din administraţia statelor feudale occidentale începând cu dinastia caroligiană din sec VIII – IX.

Termenul latin medieval de „comitatus” a derivat din cel clasic de „comitia”, ce a însemnat loc de adunare a poporului roman unde se discutau şi se aprobau legile, apoi loc de reşedinţă a „comitiilor” şi, în sfârşit, denumirea de reşedinţă unde se ţinea judecăţile în prezenţa unui sau mai mulţi judecători care judecau pricinile de pe un teritoriu limitat denumit apoi comitat.

Cel ce se afla în fruntea comitatului se numea „comite” funcţie de la care a derivat şi rangul nobiliar de conte.

În schimb, termenul românesc de judeţ este unic şi derivă direct din cel latin de „iudex” ce înseamnă judecător sau arbitru, locul unde se ţin judecăţile sau reşedinţa unui judecător care în evul mediu avea pe lângă funcţia judecătorească şi cea administrativă, militară şi judecătorească.

Până în epoca modernă conducătorul unui judeţ s-a numit jude, apoi prefect, termen adoptat din administraţia modernă a Franţei, care, la rândul lui, a fost luat din cel latin de prefectus, comandantul unei legiuni militare romane ce avea şi atribuţiuni administrative şi judecătoreşti pe un teritoriu administrat de legiune.

Se cunosc până în prezent 30 prefecţi ai Legiunii a XIII a Gemina care a staţionat la Apulum (Alba Iulia). Primul dintre aceştia, care a condus legiunea între 120 – 126, s-a numit Sextus Minicius Faustinus Iulius Severus.

Comitatul medieval al Albei s-a organizat la mijlocul sec. al XII –lea fiind atestat documentar pentru prima dată în 1177, înaintea celorlalte comitate din Transilvania: Târnava 1217, Turda 1256, Bistriţa 1274, Hunedoara 1276.

Acest comitat s-a suprapus peste voievodatul de la Bălgrad şi a înglobat în prima fază, în sec. XI – XIII, toată partea centrală şi de sud a Transilvaniei începând cu părţile Hunedoarei şi până la izvoarele Mureşului şi Oltului, incluzând Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului, şi depresiunea Ciucului.

Rând pe rând s-a desprins din acest mare comitat celelalte, Hunedoara şi Târnava, precum şi scaunele săseşti şi secuieşti după colonizarea acestora în Transilvania în sec. XII – XIV.

Alba Iulia atestată în primele documente medievale cu toponimicul Alba Transilvaniei a fost capitala acestui comitat, succedându-i capitalei voievodatului românesc de la Bălgrad după care s-a perpetuat şi denumirea şi funcţia de origine românească de „voievod” pentru demnitarii Transilvaniei şi nu cea de „principe” cum s-a încercat să fie impusă de către regatul Ungariei pentru primul demnitar al acestei provincii şi anume Mercurius, atestat pentru prima dată în 1111-1113.

Nu este întâmplător faptul că doi dintre voievozii Transilvaniei de la începutul sec. al XIII –lea au fost şi comiţi de Alba.

Probabil şi ceilalţi voievozi anteriori au purtat acest titlu.

În secolele XIII – XV s-au format şi desprins din comitatul Albei cele şapte plus două scaune săseşti: Sibiu, Orăştie, Sebeş, Miercurea, Nocrich, Cincu, Rupea, Mediaş şi Sighişoara, la care s-au adăugat în 1474 districtul Bistriţei şi Rodnei şi la 1422 districtul Braşovului, în total 11 unităţi. Tot din aceleaşi secole s-au desprins şi scaunele secuieşti în număr de nouă, apoi de şapte.

Primul atestat a fost Odorheiul 1301, apoi Mureş 1409, Ciuc şi Giurgeu 1406, Caşin 1462 şi Trei Scaune format din cele trei: Sepsi, Orbo, Kezdi care s-au unit în sec al XVIII lea.

Denumirea de „scaun” derivă de la cuvântul latinesc „sedes” însemnând aşezare, şedere, reşedinţă, locul unde se afla scaunul sau jilţul de judecată şi derivă de la verbul latin „sedeo”( a şedea a se aşeza a conduce). A se vedea expresia „scaunul apostolic” pentru sediul Papei de la Roma.

După desprinderea comitatelor amintite şi a scaunelor săseşti şi secuieşti între acestea au rămas enclave, grupe de sate care în sec. XIII – XVIII ţineau tot de comitatul Albei.

Astfel în 1295 a fost atestat satul Băgaciu lângă Luduş, iar în 1297 un alt sat dispărut tot acolo.

În sec al XIV au fost atestate mai multe sate: Feldioara în 1307, Mălâncrav, Criş, Noul Săsesc şi Rondola, toate în jurul Sighişoarei, atestate în 1322 şi 1349.

Tot în aceeaşi zonă a fost atestata satul Albeşti în 1338 –1339.

Din comitatul Albei a făcut parte şi satul Copşa atestat în 1351, Sângătin în 1362, Buia în 1363, Buzd şi Broşteni în 1364 şi Lăzeşti în 1365 toate în judeţul Sibiu.

Turnul Roşu a făcut parte în sec al XVII lea din comitatul Albei.

Fiind greu de administrat în sec al XVIII lea comitatul a fost împărţit în două unităţi distincte: comitatul Alba Inferioară sau Alba de Jos cu capitala la Aiud şi comitatul Alba Superioară sau Alba de Sus format din enclavele rămase după organizarea şi desprinderea scaunelor săseşti şi secuieşti.

După pustietoarea incursiunii turcească din 1658 Alba Iulia a fost distrusă şi capitala comitatului Alba de Jos s-a mutat la Aiud. Până în sec. al XIX –lea cu intermitenţe a funcţionat un singur comitat după care s-au despărţit definitiv.

În statistica din 1760-1762 comitatele erau unite şi aveau împreună 222 de comune, iar în 1763 comitatul Albei era condus de doi comiţi fiecare pentru câte o unitate administrativă.

Prin 1770 comitatul Albei avea 246 comune grupate în trei cercuri: cel de sus avea 69 comune, cel de mijloc 84, iar cel de jos, Albensis, 96 comune, acesta din urmă cu următoarele centre: Aiud, Blaj, Sâncrai, Teiuş, Tâuţi, Alba Iulia, Zlatna, Vurpăr, Vinţu de Jos, Homorod, Brad, Baia de Criş, Abrud, Baia de Arieş , Sânpaul şi Iernut. Comitatul era foarte mare şi cuprindea toată zona munţilor Apuseni din Zarnd, apoi valea Arieşului, valea Ampoiului, valea Mureşului şi teritorii izolate de la Simeria până în Ţara Bârsei. Comitatul Alba de Sus şi Alba de Jos aveau în 1766, 94497 locuitori români cuprinşi 6437 de familii.

Împărţirea administrativă din 1784 promovată de împăratul Iosif al II lea pentru a distruge comitatele nobiliare din Transilvania, care înparte au fost responsabile de răscoala lui Horia, a redus la 11 comitatele noi ale Transilvaniei printre care se afla şi cel al Albei Inferioare.

Cel al Albei Superioare a fost desfiinţat şi teritoriile au fost alipite comitatelor Sibiului, Făgăraşului şi Trei Scaune. Se revine din nou la cele două comitate în 1790, cel ocupat de Alba de Jos avea atunci două cercuri, cel de sus şi de jos.

Cercul de Sus avea următoarele plase: Alba, Vinţul de Jos, Zlatna, Ighiu, Sângătin, Baia de Arieş. Cercul de Jos avea plasele: Păuca, Blaj, Aiud, Ciumbrud, Sânbenedic şi Ocna Mureş.

Celălalt comitat, Alba de Sus avea numai cinci plase: Buia, Bârghiş, Râtu, Paloş şi Peselcu toate situate între Târnava Mare şi Olt.

Din acest comitat au mai rămas treisprezece enclave izolate una de alta situate unele şi în scaunele secuieşti, în Ţara Bârsei, districtul Făgăraşului şi în scaunele săseşti Agnita, Sighişoara, Cincu, Mediaş, Sibiu şi Nocrich.

În 1837 găsim aceeaşi împărţire în două comitate. Alba de Jos avea un oraş liber, Alba Iulia, 13 târguri, 174 comune şi 5 cătune.

Comitatul Alba de Sus avea doar 69 de comune şi sate.

Limitele comitatului Alba de Jos au fost redate mai amănunţit în 1839 La nord se învecina cu comitatul Cojocna (Cluj) şi cu scaunul Arieşului, la est cu comitatul Turda, (era un singur comitat pe Târnava Mică, celălalt comitat Târnava Mare s-a înfiinţat în 1877), spre sud cu scaunele săseşti ale Miercurei Sibiului şi Orăştiei, iar spre vest cu comitatele Hunedoara şi Zarand.

Comitatul Alba de Jos avea în 1839, faţă de 1837, în componenţă un oraş, Alba Iulia 13, târguri 195 comune şi 8 cătune. Se compunea din 13 plase: Alba Iulia, Vinţu de Jos, Blaj, Sângătin, Ighiul de Sus, Ighiul de Jos, Uioara, Aiud, Păuca, Sânbenedic, Câmpeni, Ciumbrud şi Zlatna. În acelaşi an comitatul Alba de Sus avea 72 de comune şi 5 cătune.

În primul proiect de reorganizare a principatului Transilvaniei din anul 1841 –1842 comitatul Alba de Sus a fost desfiinţat şi anexat scaunelor secuieşti şi comitatelor Făgăraş, Odorhei, Târnava şi Alba Superioară.

În timpul Revoluţiei de la 1848 –1849 comitatul Alba Inferioară a fost desfiinţat împreună cu celelalte comitate din Transilvania de către Comănduirea generală a armatei şi înfiinţate districte.

Districtul Albei a fost împărţit în două, Districtul Superior în stânga Mureşului cu centrul la Blaj, Districtul Inferior în dreapta Mureşului cu capitala la Alba Iulia.

După Revoluţia din 1848 –1849 regimul absolutist Habsburgic a desfiinţat vechile comitate ale Transilvaniei conduse de marile familii nobile retrograde şi ostile introducerii unor reforme moderne, adoptându-se o nouă reformă administrativă prin care principatul a fost împărţit în şase districte militare.

Districtul Albei cuprindea următoarele cercuri: Alba Iulia, Deva, Haţeg, Baia de Criş şi Blaj.

În anul următor 1851 Transilvania a fost din nou împărţită în zece regiuni administrative, cea a Albei cuprindea zece căpitănate: Alba Iulia, Blaj, Uioara, Abrud. Criş, Deva, Haţeg, Orăştie, Orlat şi Făgăraş. Următoarea împărţire administrativă din 1854 a Transilvaniei s-a împărţit în zece prefecturi.

Prefecturei Albei i s-au arondat şase preturi: Teiuş, Aiud, Blaj, Alba Iulia, Geoagiu de Jos şi Abrud. Aceasta avea în administraţie un oraş Alba Iulia, 15 târguri şi 173 de comune şi sate.

Pretura Teiuş avea 4 târguri, şi 22 sate, pretura Aiud un târg şi 36 sate, pretura Blaj un târg şi 29 sate, pretura Alba Iulia un oraş, patru târguri şi 32 sate, pretura Geoagiu de Jos avea 31 sate şi pretura Abrud 4 târguri şi 22 sate.

Prefectura Albei avea în această structură în 1857, 174282 locuitori din care 151625 români şi 22657 alte naţionalităţi.

Introducerea principiului „liberalismului” de către regimul imperial Habsburgic în 1861 în Transilvania a determinat revenirea la vechile comitate existente înainte de 1848.

Comitatul Alba Inferioară avea 13 plăşi: Câmpeni, Roşia Montană, Ighiu, Zlatna, Blaj, Păuca, Aiud, Ciumbrud, Uioara, Sâmbenedic, Alba Iulia, Vinţu de Jos şi Sângătin.

Comitatul Alba Superioară a fost şi el reânfiinţat şi a funcţionat până în 1876,

Următoarea împărţire administrativă a Transilvaniei a avut loc în 1864, menţinându-se vechile comitate, oraşul Alba Iulia fiind atestat între cele 9 municipii ale principatului.

Comitatul avea 232000 locuitori repartizat în şapte cercuri: Câmpeni, Abrud, Aiud, Alba, Ocna Sibiului, Blaj şi Uioara.

După instaurarea Dualismului austro –ungar în 1867 Transilvania şi-a pierdut autonomia. Astfel din 1870 comitatele au fost subordonate direct guvernului de la Budapesta.

Ultima reformă administrativă teritorială din sec al XIX –lea a avut loc în anii 1876 –1877. Comitatul Alba de Jos era format din teritoriul vechiului comitat fără valea Arieşului dar cu oraşele: Alba Iulia, Abrud, Aiud, Ocna Mureş cu capitala la Aiud. Avea o suprafaţă de 3575 Km2 şi cuprindea 177 comune rurale, şi 4 oraşe.

Cu această ocazie Comunele rurale erau grupate în 7 plase. Din aceste comune 8 aveau peste 2000 locuitori. Comitatul Zarand a fost desfiinţat în 1876 de stăpânirea Austro – Ungariei fiind considerat prea românesc. În 1886 a avut loc o ajustare a unor comitate.

Cel al Albei avea o suprafaţă de 3576,5 Km2, 4 oraşe cu consilii, 174 comune, şi cătune, grupate în 8 plase. Comunele au fost grupate în 64 notariate cercuale iar 13 comune aveau peste 2000 locuitori.

După Unirea Transilvaniei cu România în 1918 toate vechile comitate au primit denumirea de judeţe în care s-a instaurat o administraţie românească.

Vechiul comitat Alba condus în sec. al XVIII – lea şi al XIX –lea de comiţi proveniţi din marile familii nobiliare ungureşti Kemeny, Pojoni, Banfi, Teleky, Sasz a primit prefecţi români. Ultimul comite a fost Sasz Iojef din Şard iar primul prefect român a fost Ioan Pop, avocat şi proprietar din Ţelna.

După primele alegeri din România Mare din 1919 prefect al judeţului Alba a fost numit Dr. Camil Velican din Alba Iulia.

Începând din 1921 au fost elaborate mai multe proiecte pentru prima reformă administrativ – teritorială din România Mare.

Reforma a fost aplicată prin Legea din 14 iunie 1925 promulgată de Parlamentul României şi aplicată cu data de 1 ianuarie 1926. Vechiul comitat Alba a devenit judeţul Alba cu capitala la Alba Iulia, care a rămas însă tot la Aiud până în 1929.

Judeţul a pierdut plasa Blaj şi Ocna Sibiului în favoarea judeţelor Târnava Mare şi Sibiu şi a primit plasa Sebeş şi mai multe comune ale judeţului Turda situate în zona comunei Unirea (Vinţul de Sus). A avut 8 plase: Alba Iulia, Sebeş, Vinţul de Jos, Teiuş, Aiud, Ocna Mureş, Abrud şi Ighiu, devenită din decembrie 1930 plasa Zlatna.

Judeţul avea o suprafaţă de 2433 Km2 şi o populaţie de 213752 locuitori, 4 oraşe şi 9 plase rurale. România Mare a avut în urma acestei reforme administrative din 1925, 72 de judeţe.

Instaurarea în 1938 a dictaturii regelui Carol al II –lea prin decretul Lege nr.2919 din 14 august 1938 s-a realizat o nouă reformă administrativă a României prin care teritoriul a fost împărţit în 10 ţinuturi.

Fiecare ţinut avea în componenţă între 4 şi 10 judeţe. Ţinutul Mureş cu capitala la Alba Iulia avea în subordine 9 judeţe: Alba, Ciuc, Făgăraş, Mureş, Odorhei, Sibiu, Târnava Mică, Târnava Mare şi Turda.

Conducerea ţinutului avea atribuţiuni administrative, economice, culturale şi sociale. Era condus de un rezident regal (reprezentantul regelui în teritoriu) numit pe şase ani. Rezidentul trebuia să aibă diplomă universitară sau grad de general şi cu vârsta minimă de 35 ani.

Prin decret regal nr.2920 a fost numit rezident regal ala Ţinutului Mureş generalul în retragere Dănilă Papp, fost comandant al Corpului 6 armată Cluj. Tot prin decretul regal nr.2911, inspector general administrativ a Ţinutului Mureş a fost numit Petre Roşca. Rezidenţa ţinutului s-a stabilit la Alba Iulia în clădirea Liceului de băieţi (Liceul HCC ) care a fost terminată prin licitaţie publică pentru suma de 6 milioane lei.

În şase septembrie 1940 generalul Papp a demisionat şi a fost înlocuit cu Victor Hodor, fost secretar general al Ţinutului Someş, refugiat la Turda, iar în funcţia de secretar general a fost numit Florean Medrea care a preluat şi mandatul de lichidare a ţinutului s-a încheiat la 10 decembrie 1941.

Pierderile teritoriale a României din anul 1940, a Basarabiei, Bucovinei de Nord, Nordul Transilvaniei şi a Cadrilaterului reprezentând 14 judeţe din 72 existente înainte, abdicarea regelui Carol al II –lea la 6 septembrie 1940 şi preluarea conducerii statului român de către generalul Ion Antonescu, prin legea de organizare din 21 septembrie 1940 s-a dispus desfiinţarea ţinuturilor şi revenirea la vechile judeţe.

Instaurarea puterii comuniste după alegerile parlamentare trucate din 1946 a proiectat o nouă reformă administrativ – teritorială a României. Congresul PCR din februarie 1948 a emis programul de reformare şi administrare a teritoriului RPR în conformitate cu interesele noilor organe de stat şi în noile condiţii sociale şi politice.

S-a adoptat Constituţia din 1948 şi a Legii nr.17 din 1948 şi s-au constituit noile consilii populare, organe de stat la toate nivelurile: judeţe, oraşe şi comune.

Prin Legea nr.5 din 1950 s-a aplicat noua reformă administrativ – teritorială România după modelul sovietic fiind organizată în regiuni, raioane, oraşe şi comune.

Legea a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1951.

Toate vechile circumscripţii teritorial – judeţene au fost desfiinţate şi organele lor de conducere, ţara fiind împărţită în 16 regiuni, fiecare regiune având în componenţă un număr de raioane.

Judeţul Alba a fost şi el desfiinţat şi transformat într-un mic raion al regiunii Hunedoara. Zona Aiudului a devenit raion al regiunii Cluj împreună cu zona Abrudului care ţinea de raionul Câmpeni tot în regiunea Cluj. Zona Sebeşului a fost organizată într-un raion separat ce ţinea de regiunea Hunedoara cu capitala la Deva.

Noua organizare teritorială a ţării a durat 17 ani timp în care unele oraşe cu tradiţie românească, altele foste capitale de judeţe, precum şi unele raioane de margine ale acestor regiuni au fost aproape total neglijate din toate punctele de vedere.

Începând din 1964 în cadrul politicii duse de PCR de desprindere de puternica dominaţie sovietică în România a avut loc o perioadă de uşoară destindere şi de revenire la unele tradiţii româneşti între care şi la vechile judeţe printr-o nouă organizare a teritoriului ţării.

Conferinţa naţională a PCR din 6-8 decembrie 1967 a hotărât îmbunătăţirea organizării administrativ – teritorială a ţării şi sistematizarea localităţilor urbane şi rurale cu motivaţia că această organizare ar corespunde schimbărilor intervenite în dezvoltarea economică a ţării şi repartizarea mai eficientă a forţelor de producţie în teritoriu.

În organizarea noilor judeţe şi a municipiilor s-a ţinut seama de condiţiile economice, sociale, politice, geografice şi istorice existente, de componenţa naţională a populaţiei şi de legăturile cultural – tradiţionale, precum şi de perspectivele de dezvoltare a diferitelor zone şi localităţi potrivit prevederilor din planurile cincinale pe perioada 1971 –1980.

Noile judeţe aveau un teritoriu mai mic decât a vechilor regiuni asigurându-se legături mai directe cu oraşele şi comunele ce intrau în componenţa lor.

O comisie formată din specialişti în domeniile: economiei, geografiei, istoriei, geologiei, etnografiei, sociologiei, lingvisticii, etc. au lucrat doi ani la pregătirea şi definitivarea reformei administrativ – teritoriale care s-a aplicat începând din 1 ianuarie 1968.

Judeţul Alba a cuprins vechiul teritoriu dinainte de 1951 căruia i s-au anexat părţi din fostele judeţe limitrofe şi anume: de la judeţul Turda, toată Valea Arieşului, de la Ocoliş până la Arieşeni; de la judeţul Târnava Mare zona Blaj până la Valea Lungă; de la judeţul Târnava Mică zona până la Cetatea de Baltă, iar de la judeţul Hunedoara, zona de la Cugir până la Ceru Băcăinţi.

Fostele judeţe Turda, Târnava Mare şi Târnava Mică nu au mai fost reînfiinţate.

Judeţul are o suprafaţă de 6230 Km2 şi o populaţie de 391686 locuitori în 1971.

Comisia centrală a propus reînfiinţarea a 35 de judeţe şi 31 de oraşe care să primească gradul de municipiu.

Oraşul Alba Iulia nu a figurat în prima variantă între oraşele cu grad de municipiu, dar la propunerea deputatului profesor Victor Mesaroş din Abrud, Marea Adunare Naţională a aprobat includerea oraşului Alba Iulia între municipiile României.

În anii următori au mai fost înfiinţate încă 5 judeţe, numărul lor ridicându-se la 40, şi oraşul Bucureşti cu administraţie separată, în total 41 unităţi.

S-a făcut astfel o dreptate istorică pentru judeţul Alba care a avut un rol deosebit în istoria România, oraşul Alba Iulia fiind pe rând capitala Daciei Romane apoi centrul voievodatului de la Bălgrad, capitala principatului Transilvaniei şi locul unde s-a desăvârşit Statul Naţional Român prin Unirea Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918.

Sperăm ca şi în continuare oraşul şi judeţul Alba să rămână o importantă unitate administrativă, economică, socială şi culturală a României cu mai multe perspective de dezvoltare, în viitorul apropiat şi îndepărtat.

sursa: dacoromania-alba.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Duminica Tomii, a doua duminică după Paști: Semnificația sărbătorii

Publicat

în

Duminica Tomii, prima duminică după Paşti este dedicată Apostolului Toma în calendarul ortodox şi sufletul morţilor în Calendarul Popular

Duminica Tomii – poarta numele de Pastile cel Mic si are o semnificatie aparte. Duminica Tomii este închinată sufletelor morților în calendarul popular, iar credincioșii au câteva obiceiuri și tradiții importante. 

Este o sărbătoare populară cu dată mobilă, sinonimă cu Paştele Morţilor sau Lunea Morţilor, dedicată spiritelor moşilor şi strămoşilor. Blajinii, oameni blânzi şi paşnici, incapabili de a face rău, s-ar afla într-o lume îndepărtată, la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pământului. Ei sunt anunţaţi că a sosit Paştele de către oamenii de aici care aruncă în apele curgătoare coji de ouă sparte în timpul înroşitului sau la prepararea alimentelor rituale (cozonaci, pască). Când sosesc cojile de ouă în ţara lor îndepărtată, în general după o săptămână, se serbează separat „aici“ şi „acolo“ Paştele Blajinilor sau Paştele Morţilor.

Credincioşii depun ofrande pe morminte, bocesc morţii, împart pomeni, fac libaţiuni, se întind mese festive (rituale) în cimitir, lângă biserică sau în camp, la iarbă verde.. „Acolo“, după un an de post şi izolare, bărbaţii se întâlnesc cu femeile pentru procreare, se ospătează cu resturile de alimente trimise pe apă, căzute pe Pământ şi în iarbă, sau date de pomană de rudele de „aici“. Astfel, oamenii îşi imaginau că pot petrece Paştele cu moşii şi strămoşii „aici“, prin venirea spiritelor morţilor când se deschid mormintele şi cerurile la Joimari sau separate, oamenii „aici“ şi Blajinii „acolo“, dar cu alimente şi băutură expediate prin diferite tehnici de oamenii de „aici“.

Duminica Tomii. Asezata imediat dupa Saptamana Luminata, duminica Tomii prelungeste taina Sfintei Invieri, fiindca Sfantul Apostol Toma, numit si Geamanul, cunoscut ca „Toma necredinciosul’, vazandu-L pe Mantuitorul, cu toate ca initial se indoise la primirea vestii ca Hristos a inviat, se rusineaza de necredinta sa si marturiseste plenitudinea dumnezeirii, scrie Jurnalul.ro.

În Banat, femeile dau pomeni pe ape curate, curgătoare, pentru slobozirea sufletelor răposaților. Bătrânele caselor înroșesc ouăle în ajunul sărbătorii, iar copiii adună ramuri fragede de alun sau de salcie, din care împletesc mici coșulețe.

Duminică dimineața, după slujba Utreniei, ouăle și colacii vor fi sfințiți de preoți. Apoi se vor căuta irugi, cursuri curate de ape curgătoare. Aici, oul, colacul și o lumânare aprinsă sunt așezate în fiecare coșuleț împletit și se dă drumul pe apă pentru a ajunge la sufletele morților. Oamenii cred că prin aceste ofrande sufletele morților vor fi eliberate de o parte din păcatele grele și vor putea umbla în locurile în care doresc. După Sfânta Liturghie, preoții ortodocși vor merge în cimitire și vor face slujbe pentru cei plecați în ”lumea blajinilor”, sfințind mormintele și pomenile aduse de familiile celor ce-și dorm somnul de veci.

În credința populară, în lunea după Duminica Tomii se sărbătorește Paștele Blajinilor. În folclor, Blajinii mai sunt cunoscuți și sub numele de rohmani. Paștele blajinilor este o sărbătoare populară care nu are o rânduială specifică în tipicul bisericesc. În credința ortodoxă se pune accent și pe cultul morților. Paștele blajinilor sau Paștele morților reprezintă în sine amintirea tuturor celor ce au murit, fie ei pregătiți — spovediți, împărtășiți și cu lumânare — sau nepregătiți. Credincioșii depun ofrande pe morminte, bocesc morții, împart pomeni, întind mese festive în cimitir, lângă biserică sau la iarbă verde. Această sărbătoare este marcată în Banat, Transilvania, Bucovina și Maramureș.

Blajinii, oameni blânzi și pașnici, s-ar afla într-o lume îndepărtată, la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pamântului. Ei sunt anunțați că a sosit Paștele de către oameni, care aruncă în apele curgătoare coji de ouă sparte în timpul înroșitului sau la prepararea alimentelor rituale (cozonaci, pască).

Sursa:realitatea.net și traditieialomita.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Evenimente în luna mai în Alba: Care sunt acestea

Publicat

în

Care sunt evenimentele din luna mai în Alba

În luna mai s-au desfășurat, sunt în derulare sau urmează să se desfășoare o serie de evenimente în județul Alba.

Iată care sunnt evenimentele în derulare sau care urmează să se desfășoare:

*10-12 mai
10.00-20.00 Târgul de Carte Alba Transilvana
(Esplanada Muzeului Național al Unirii Alba Iulia)
*11-12 mai
Zilele Băilor Sărate Ocna Mureș
(Băile Sărate Ocna Mureș)
*13-19 mai Sărbătoarea Libertății
(Câmpia Libertății, Palatul Cultural din Blaj)


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Sâmbăta din Săptămâna Luminată păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri: Istoria legată de acestă zi

Publicat

în

Prima săptămână de după Paşte, cunoscută şi sub denumirea de Săptămâna Luminată, are o semnificaţie aparte

Potrivit credinţei populare, în aceste zile, de la Înviere și până la Duminica Tomei, Raiul este deschis. Pe 08 mai este Sâmbăta Luminată, zi cu mare însemnătate pentru creştinii ortodocşi. În Sâmbăta Luminată credincioşii merg la biserică cu un ou roşu pentru a se împărtăşi.

În această zi nu se îngenunchează, oamenii nu fac mătănii, ci doar se închină. Iisus Hristos nu îi vrea pe oameni în umilinţă, ci să se îndrepte spre căinţă. Este singura sâmbătă în care nu se face parastas, deoarece morţii vor fi pomeniţi luni, după Duminica Tomei.

Săptămâna Luminată deschide perioada liturgică de 50 de zile până la Rusalii, numită Penticostar, în care rânduielile Bisericii se schimbă. Zilele din Săptămâna Luminată au semnificaţii speciale, dar şi denumire precise: Lunea Albă, Marţea Albă, Sfânta Miercuri, Joia Verde, Vinerea Scumpă sau Fântâniţa, Sâmbăta Luminată și Duminica Luminată. În Săptămâna Luminată, credincioşii trebuie să ţină cont de anumite reguli, potrivit tradiţiilor şi obiceiurilor străvechi.
Sâmbăta Luminată păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri. Este singura sâmbătă în care nu se face parastas, pentru că morţii vor fi pomeniţi la slujba specială de Paştele Blajinilor, în lunea de după Duminica Tomii (ce este sărbătorită la o săptămână după Paşte).

În această perioadă, credincioşii nu îngenunchează (nu fac mătanii), ci doar se închină. Hristos nu ne vrea în umilinţă, ci vrea să ne îndreptăm, nu vrea prosternare, ci căinţă şi biruinţa asupra propriilor păcate. După Sâmbăta Luminată, urmează Duminica Tomei, o sărbătoare a morților. În această zi, sunt pomeniți cei care au murit înecați.

Sâmbăta Luminată face parte din Săptămâna Luminată. Denumirea de Săptămâna Luminată, din care face parte și Sâmbăta Luminată, explică teologii, provine de la un obicei practicat în vechime, când Botezul era săvârşit în noaptea de Paşte. Cei botezaţi erau numiţi „luminaţi” şi purtau haine albe în toată săptămâna de după Paşte. Se pare că de la purtarea hainelor albe, această săptămână a primit numele de Săptămâna Luminată.

Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Sâmbăta Luminată și Duminica Tomei.

Sâmbăta Luminată: Tradiții și obiceiuri

Sâmbăta Luminată păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri. Este singura sâmbătă în care nu se face parastas, pentru că morţii vor fi pomeniţi la slujba specială de Paştele Blajinilor, în lunea de după Duminica Tomii (ce este sărbătorită la o săptămână după Paşte).

În această perioadă credincioşii nu îngenunchează (nu fac mătanii), ci doar se închină. Hristos nu ne vrea în umilinţă, ci vrea să ne îndreptăm, nu vrea prosternare, ci căinţă şi biruinţa asupra propriilor păcate. După Sâmbăta Luminată, urmează Duminica Tomei, o sărbătoare a morților. În această zi, sunt pomeniți cei care au murit înecați.
Sâmbăta Luminată: Istoricul acestei sărbători

Istoria legată de Sâmbăta Luminată, care mai este numită și Sâmbăta Sfântului Cuvios loan şi a ucenicului Sfântului Grigorie Decapolitul este următoarea: Sfântul Cuvios Ioan, iubitor de pustie încă din tinereţe, a plecat la Sfântul Grigorie Decapolitul, unde a intrat în monahism. În timpul luptei împotriva sfintelor icoane a împăratului Leon Armeanul (813-820), Sfântul Grigorie împreună cu Sfântul Ioan şi cu Sfântul Iosif Imnograful, un alt ucenic al său, au plecat în Bizanţ. Cei trei mergeau prin cetăţi îndemnând poporul să cinstească sfintele icoane. Sfântul Grigorie a trimis pe Sfântul Iosif să-i înştiinţeze şi pe creştinii din Roma, dar a fost prins în insula Creta. Acesta este adevărul legat de Sâmbăta Luminată. În acest timp, Sfântul Grigorie Decapolitul a trecut la Domnul şi a fost îngropat de Sfântul Ioan. Nu după mult timp a trecut la cele veşnice şi Sfântul Ioan, de care a avut grijă Sfântul Iosif, care fusese eliberat din temniţă. Mai târziu, Sfântul Iosif Imnograful a zidit o biserică aproape de Bizanţ în cinstea Sfântului Nicolae şi a adus aici moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi ale Sfântului Cuvios Ioan.
Sâmbăta Luminată, face parte din Săptămâna Luminată

Denumirea de Săptămâna Luminată, din care face parte și Săptămâna Luminată, explică teologii, provine de la un obicei practicat în vechime când Botezul era săvârşit în noaptea de Paşte. Conform crestinortodox.ro, cei botezaţi erau numiţi „luminaţi” şi purtau haine albe în toată săptămâna de după Paşte. Se pare că de la purtarea hainelor albe, această săptămână a primit numele de Săptămâna Luminată. Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Sâmbăta Luminată și Duminica Tomei, sărbătorită anul acesta pe 19 aprilie, la exact o săptămână după Duminica Paştelui. În Duminica Tomei, Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte, practic, pe Sfântul Apostol Toma.

Sursa:romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba