Rămâi conectat

Știri

Sfântul Gheorghe: Tradiţii, superstiţii și obiceiuri, în ajunul sărbătorii

Publicat

în

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este un sfânt megalomartir, pomenit de aproape toate Bisericile tradiţionale, de obicei pe data de 23 aprilie

Ziua Sfantului Gheorghe (23 aprilie) marcheaza in calendarul popular inceputul anului pastoral. Denumita popular Sangiorz, Sfantul Gheorghe este o sarbatoare prestigioasa cu semnificatii multiple: agrare, pastorale, divinatorii si augurale.

A trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305) în Capadocia şi apoi în Palestina. El s-a înrolat în armata română şi a ajuns la demnitatea de voievod. În momentul în care Diocleţian a emis edictele de persecuţie a creştinilor, Sfântul Gheorghe, fiind în preajma acestuia şi văzând nedreptăţile la care erau supuşi creştinii, s-a hotărât să îşi mărturisească credinţa în Hristos. Şi-a împărţit averea săracilor, l-a mustrat pe împăratul roman pentru fărădelegile îndreptate împotriva creştinilor şi a început să propovăduiască credinţa în Hristos, Unul Dumnezeu. Întrebat de un reprezentant al împăratului cine l-a îndemnat să vorbească aşa cutezător, răspunsul Sfântului Gheorghe a fost „Adevărul! Adevărul este Însuşi Hristos, Cel prigonit de voi”.

Din ordin imperial, Sfântul Gheorghe a fost arestat şi supus torturilor pentru a-şi renega credinţa. Loviturile cu suliţa, lespezile de piatră aşezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălţămintea cu cuie, bătaia cu vâna de bou şi toate celelalte torturi nu au reuşit însă să îl facă să renunţe la credinţa sa, iar rugăciunile la Hristos i-au vindecat rănile cumplite, spre surprinderea şi teama celor care zile în şir au asistat la chinurile sale. Chiar şi după ce i s-a dat să bea otravă, acesta a rămas teafăr. Puterea rugăciunilor sale a făcut ca unii dintre cei prezenţi să se convertească la creştinism, primind astfel moarte mucenicească. Printre aceştia, însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, s-a convertit. Văzând acestea, împăratul Diocleţian a poruncit să li se taie capetele, atât sfântului, cât şi împărătesei Alexandra. Împărăteasa, fiind foarte slăbită, a murit înainte de execuţie, iar Sfântul Gheorghe şi-a plecat capul sub sabie în ziua de 23 aprilie 303.

În prezent, Sfântul Gheorghe este patron şi sfânt ocrotitor al mai multor ţări, regiuni şi oraşe, iar în ţara noastră este unul dintre cei mai prezenţi sfinţi, numeroase biserici purtând hramul său. Sf. Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. În unele zone ale ţării, în ziua de Sf Gheorghe (Sângeorz), se pun ramuri verzi la porţi, ferestre şi uşi pentru a ţine departe spiritele malefice. Ramurile sunt păstrate apoi ca leacuri împotriva diverselor boli. De asemenea, se spune că dacă fetele privesc într-o găleată cu apă la miezul nopţii, în ajunul zilei de Sângeorz, ele îşi pot vedea ursitul. În unele zone se zice că aceia care dorm în ziua de Sfântul Gheorghe, vor dormi tot anul. O altă tradiţie din ziua de Sf. Gheorghe este urzicatul. Se spune că aceia care sunt urzicați în această zi vor fi mai ageri, mai harnici şi mai sănătoși întreagă vară. Gunoiul adunat în ziua de Sf. Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, pentru a rodi, iar dacă în dimineaţa de Sf. Gheorghe e multă rouă, anul va fi îmbelşugat.

În ajunul sărbătorii și în ziua praznicului, din moși-strămoși, credincioșii respectă unele tradiții , convinși fiind că acestea atrag norocul și sănătatea în viața lor.

Tradiții de bun augur în ajunul praznicului

În data de 22 aprilie, în ajunul praznicului, este sărbătorit ”Sângiorzul vacilor” sau „Alesul”. Acest obicei, moștenit din moși-strămoși, marchează începutul anului pastoral : în această zi se aleg ciobanii, mieii şi locul viitoarei stâne; tot atunci se pregătesc oile pentru muls şi se prepară primul caş.

Spiritele malefice sunt alungate cu ajutorul plantelor magice. Totodată, în ajunul praznicului, gospodarii sunt prudenți și iau măsuri care să alunge spiritele malefice şi strigoii care umblă noaptea prin gospodării pentru a fura mana laptelui de la vaci. Prin tradiţie, spiritele rele pot fi alungate cu ajutorul unor plante, precum : usturoiul, rugul de măceşe, pelinul, rostopasca sau leuşteaul.

Ritualul numit ”colacul oilor” sporește producția de lapte: În multe zone din țară, în ajunul sărbătorii de Sfântul Gheorghe, pe marginea galeții în care se mulge pentru prima data laptele oilor se așează “colacul oilor”, un colac în forma unei cununi, care se prepară din făină de grâu curată, cu apă și sare, apoi se unge cu gălbenuș de ou. Colacul este revendicat de doi păstori care vor să-l rupă în două. Potrivit tradiției, păstorul care rămâne cu partea mai mare a colacului va avea noroc la producția de lapte în vara pastorală. De asemenea, în unele zone, în ajunul zilei de Sfântul Gheorghe, la primul muls, în locul colacului se folosește, o cunună din ramuri verzi, care are puteri magice: va spori laptele și va alunga forțele malefice, destul de active în ajunul praznicului.

În ajunul sărbătorii, oamenii priveghează: În multe zone rurale, în ajunul sărbătorii, oamenii priveghează toată noaptea; priveghiul creștin se împlinește pentru ca oamenii să rămână vioi și sănătoși tot anul.

Ritualul cu grâu, pentru o recoltă bogată: De asemenea, în ajunul sărbătorii Marelui Mucenic, vitele sunt duse de gospodari în holdele de grâu; când acestea se întorc acasă, gospodarii iau o mână de grâu, iar boabele se păstrează și se amestecă în grâul care va fi semănat, pentru ca recolta să fie bogată în anul următor.

O datină pentru a avea spor la lucru: În 22 aprilie, dimineața, gospodinele scot în curtea casei uneltele de țesut, încât razele soarelui să le încălzească. Gospodinele sunt convinse că împlinind această datină vor avea spor la lucru tot anul.

Datini care cheamă ursitul pentru fetele de măritat: În ajunul zilei de Sân-George, fetele de măritat credeau că îşi pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă. Tot în această zi, fetele mai obişnuiau să semene usturoi, pe care îl păstrau până la anul viitor. Mâncând usturoiul semănat cu un an înainte, tinerele cred că vor fi înzestrate cu sănătate şi că se vor căsători în cel mai scurt timp.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Centru de colectare prin aport voluntar, în Ocna Mureș. Primăria solicită acord de mediu

Publicat

în

Centru de colectare prin aport voluntar, în Ocna Mureș. Primăria solicită acord de mediu din partea APM Alba

Un centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar urmează să fie construit în Ocna Mureș. Suprafața acestuia o să fie de 4.450.00 m2, pe care urmează să fie amplasate aporximativ 15 containere.

Conform documentației, prin acest proiect se intenționează construirea unui centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar ce va asigura colectarea separată a deșeurilor. Amplasamentul în suprafața de 4 450.00 m2, aflat în proprietatea domeniului privat al orașului Ocna Mureș identificat cu CF 84021 este situat în extremitatea vestică a localității Ocna Mureș – intravilan, strada Mihai Viteazu, nr. 150, având categoria de folosință: neproductiv, mărginit de terenuri libere de construcții.

Pe amplasament se vor executa următoarele lucrări:

– Platformă carosabilă pentru amplasarea containerelor de tip ab-roll pentru deșeuri și circulația autoturismelor cetățenilor care aduc deșeuri, respectiv a camioanelor (cap tractor), care aduc/ridică containerele de mai sus;
– Platformă betonată pentru amplasarea containerelor de tip baracă;
– Canalizare pentru colectarea apelor pluviale;
– Zonă verde cu gazon și plantație perimetrală de protecție;
– Utilități: Alimentarea cu energie electrică – racord la rețeaua de electricitate existentă în zonă.
– Alimentarea cu apă – apă rece – racord existent la rețeaua de apă a localității – apă caldă – boiler electric – grupuri sanitare.
– Apele uzate fecaloid menajere rezultate de la grupurile sanitare vor fi colectate printr-o rețea internă de canalizare și descărcate într-un bazin betonat impermeabilizat vidanjabil V=8mc, amplasat în incintă.
– Accesul pe proprietate auto și pietonal se face pe zona de Sud-Est din drumul comunal DC3.

La finalizarea lucrărilor de construcție, prin grija beneficiarului se va realiza platforma carosabilă în interiorul proprietății, terenul rămas liber va fi amenajat parțial cu gazon, iar restul va fi plantat cu pomi, flori și arbuști decorativi.deșeurilor din containerele deschise înalte.

– Stâlpi de iluminat și camere de supraveghere (8 bucăți). Copertină pe structură metalică ușoară (conform proiect de rezistență) pentru protecția containerelor deschise;
– Împrejmuire a amplasamentului cu gard din panouri bordurate prinse pe stâlpi rectangulari din oțel, cu poartă de acces culisantă – acționare manuală;
– În zona de acces principal se va monta un cântar carosabil pentru camioane (cap-tractor);
– Platforma va fi prevăzută cu următoarele dotări:
– Container de tip baracă pentru administrație – supraveghere, prevăzut cu un mic depozit de scule și două grupuri sanitare, unul pentru angajatul platformei, altul pentru cetățenii care aduc deșeuri;
– Container de tip baracă, frigorific, pentru cadavre de animale mici de casă (pisici, câini, păsări);
– Un container de tip baracă pentru colectarea de deșeuri periculoase (vopsele, bidoane de vopsele sau diluanți, medicamente expirate, baterii)
– Trei containere prevăzute cu presă pentru colectarea deșeurilor de hârtie/carton, plastic, respectiv textile;
– Trei containere închise și acoperite de tip walk-in, pentru colectarea deșeurilor electrice/electronice, a celor de uz casnic (electrice mari – frigidere, televizoare, etc.) și a celor de mobilier din lemn;
– Două containere de tip SKIP deschise, pentru deșeuri de sticlă – geam, respectiv sticle/borcane/recipiente;
– Trei containere deschise, înalte, de tip ab-roll pentru anvelope, deșeuri metalice, deșeuri de curte/grădină (crengi, frunze, etc.);
– Trei containere deschise, joase, de tip ab-roll pentru deșeuri din construcții, moloz;
– Separator de hidrocarburi pentru toată platforma carosabilă;
– Două scări mobile metalice (oțel zincat) pentru descărcarea.

Utilități: Alimentarea cu energie electrică – racord la rețeaua de electricitate existentă în zonă.

Alimentarea cu apă – apă rece – racord existent la rețeaua de apă a localității – apă caldă – boiler electric – grupuri sanitare.
Apele uzate fecaloid menajere rezultate de la grupurile sanitare vor fi colectate printr-o rețea internă de canalizare și descărcate într-un bazin betonat impermeabilizat vidanjabil V=8mc, amplasat în incintă.

Accesul pe proprietate auto și pietonal se face pe zona de Sud-Est din drumul comunal DC3.

La finalizarea lucrărilor de construcție, prin grija beneficiarului se va realiza platforma carosabilă în interiorul proprietății, terenul rămas liber va fi amenajat parțial cu gazon, iar restul va fi plantat cu pomi, flori și arbuști decorativi.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

„Serbarea Narciselor” 2024 de la Negrileasa, în 18 și 19 mai: Care este programul evenimentului

Publicat

în

„Serbarea Narciselor” 2024 de la Negrileasa, în 18 și 19 mai: Care este programul evenimentului

Poiana Negrileasa din comuna Bucium, declarată monument al naturii, găzduiește și în 2024 „Serbarea Narciselor”, una dintre cele mai vechi sărbători din ţara noastră.

Locuitorii din zona Munţilor Apuseni, dar şi din diverse părţi ale ţării sunt invitați să se bucure de frumuseţea zonei, priveliştea încântătoare şi mireasma oferită de numărul foarte mare de narcise.
În acest an, evenimentul are loc în zilele de 18 și 19 mai, când sunt programate şi spectacole de muzică uşoară şi populară.
Program SERBAREA NARCISELOR DE LA NEGRILEASA MAI 2024

Sâmbătă, 18 mai, de la ora 17:00:

* Calin Buzgariu, Alex Bunea, Alexandra Veres si Daliana Hanes;
* Sandra N. Fata de la munte o sa ne incante cu un recital de 1 ora. O interpreta care se incadreaza perfect cu melodiile ei in cadrul de poveste al Negrilesei.
* Difuzam filmul Avram Iancu impotriva imperiului dupa care urmeaza muzica de toate genurile si tragem cortina;
Duminică, 19 mai, de la ora 9:00:

* Sunet de tulnice
* Formatia Efect Music
* Ansamblul Tarina Cupru Min
* Ansamblul Fii Motilor Buces
* Ansamblul Doina Crisului Brad
* Ansamblul AURARII Bucium
* Monica Blaga
* Denisa Macavei
* Delia Jude si Alin Joldes
* Varul Sandel
* Oana Bozga Pintea
* Lena Miclaus si Septimiu Marisca

În poiană o să avem și comercianți pe toate gusturile și de la an la an mai încadrați în specificul sărbătorii. O să fie și tobogane pentru cei mici și sperăm să putem să ne ridicăm la așteptările dvs și cu drumul de acces.

Încheiem printr-o rugăminte majoră, RESPECTAȚI POIANA, RESPECTAȚI FLORILE, IUBIȚI NATURA ȘI PĂSTRAȚI CURĂȚENIA!”, transmit organizatorii.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Zeci de mii de ambalaje colectate în prima lună a campaniei „Roboțelul Binelui” din Alba

Publicat

în

În Alba, zeci de mii de ambalaje colectate în prima lună a campaniei „Roboțelul Binelui”

În cadrul primei luni a campaniei umanitare și de mediu „Roboțelul Binelui”, derulată de Crucea Roșie Română Filiala Alba, au fost strânse 31.732 de ambalaje la cele trei puncte de colectare din Alba Iulia, Cugir şi Sebeş.

Punctele de colectare sunt amplasate în Alba Iulia – în zona Casa de Cultură a Sindicatelor, la Sebeș – în zona Piaței Agro-Alimentare „Dacia” și la Cugir – în zona Parcare UM Cugir și stația autobuz strada 21 Decembrie 1989. Aici, prin intermediul unor RVM-uri (automate inteligente de colectare selective), furnizate gratuit de către o firmă din Sebeş, „Roboțelul Binelui” transformă deșeurile în fapte bune.

La punctele de colectare pot fi aduse inclusiv ambalaje de băuturi care nu au sigla SGR sau etichetă. Fiecare ambalaj reciclat înseamnă o donație pentru Crucea Roșie Română Filiala Alba din partea a două companii din Sebeş, destinată susținerii unor proiecte umanitare, educaționale, medicale, pentru campanii de promovare a sănătății sau pentru pregătirea intervenției în caz de dezastre.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba