Rămâi conectat

Știri

25 martie, Ziua Poliției Române

Publicat

în

Primele atestări privind Poliţia Română datează din vremea lui Neagoe Basarab sau a lui Mihai Viteazu (crearea instituţiei agiei), continuă cu domnia lui Mihai Sutzu (organizarea pazei Capitalei, emiterea primelor acte de identitate şi reglementarea portului armelor) iar din 1806, organele de pază şi ordine din Capitală primesc denumirea generică de “POLIŢIE”.

In 1821, Tudor Vladimirescu acorda scutiri de taxe şi impozite celor însărcinaţi să menţină ordinea publică şi să apere proprietatea cetăţenilor, iar în 1831, prin Regulamentele organice, atribuţiile poliţiei sunt extinse. În timpul Revoluţiei de la 1848 are loc reorganizarea poliţiei, prin apariţia instituţiei şefului poliţiei Capitalei căruia i se subordonează Guardia municipală.
La 9 iunie 1850, domnitorul Ghica Vodă emite “Cronica poliţienească” prin care, în cele 158 de articole, erau reglementate sarcinile “înaltei poliţii” şi „obişnuitei poliţii”, ceea ce a constituit momentul creării primei structuri centrale cu atribuţii în organizarea şi coordonarea activităţilor poliţieneşti.

Ziua Poliției Române se sărbătorește, începând cu anul 2002, la data de 25 martie, odată cu sărbătoarea creștină a Bunei Vestiri. Această zi a fost desemnată prin art. 50 din Legea privind organizarea și funcționarea Poliției Române (legea nr. 218/ 23 aprilie 2002, publicată în M.O. nr. 305 din 9 mai 2002).

Potrivit site-ului oficial al Poliției Române, în 1822, domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica (1822-1828), a înmânat marelui agă Mihăiță Filipescu, șef al poliției din acele timpuri, drapelul pe care era cusută sigla Agiei (poliția acelor vremuri). Alături de siglă, se afla o ghirlandă din aur, în interiorul căreia era prezentată Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire). Simbolul creștin al Bunei Vestiri a fost preluat și pe actualul drapel al Poliției Române.

Vechiul drapel, uitat timp de 60 de ani, a fost redescoperit în 1938 de generalul de jandarmi pensionar Ioan P. Suciu, care a găsit în arhive un document ce atestă preluarea steagului la 25 martie 1822.

Competențele organelor de poliție au fost extinse prin Legea de organizare a poliției a lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) și de Legea pentru organizarea poliției generale a statului (8 iulie 1929), prima lege modernă de organizare a Poliției Române. De altfel, începând cu anul 1996, Ziua Poliției s-a aniversat la data de 8 iulie, amintind astfel data 8 iulie 1929.

În anul 1949, s-a înființat Miliția, prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949, apoi, prin Decretul — Lege nr. 2/27 decembrie 1989 s-a reînființat Poliția Română, ale cărei competențe aveau să fie reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 și prin Legea 218 din 23 aprilie 2002.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Recepție a lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei

Publicat

în

Transapuseana, recepție a lucrărilor pe lotul 1

Vineri 26 aprilie a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei, care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri.

Anunțul a fost făcut de Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.

„O investiție pe cât de costisitoare, pe atât de necesară. Ca inginer, pot zice că lucrările sunt de nota 10 și de „jos pălăria!”. Ca vicepreședinte al Consiliului Județean, transmit că am respectat, termenul de finalizare a lucrărilor”, a precizat Marius Hațegan.

Lungimea totală a drumului modernizat este de 78,42 kilometri.

Autoritățile județene afirmă că modernizarea Transapusenei este importantă pentru județul Alba, dar și pentru România, întrucât va îmbunătăți semnificativ infrastructura rutieră și va facilita accesul la arealele turistice din zonă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Teren multisport în cartierul Recea din Alba Iulia: Autorizație de construire

Publicat

în

Alba Iulia: Autorizație de construire pentru un teren multisport în cartierul Recea

A fost semnată autorizația de construire, în cartierul Recea din Alba Iulia, a unui complex ce va cuprinde un teren multisport, dar și locuri de joacă, inclusiv cu dotări speciale pentru copiii cu dizabilități.
Atât terenul cât și locul special de joacă sunt rezultatul propunerilor albaiulienilor, în cadrul procesului de bugetare participativă.
Terenul multisport va fi unul sintetic, amenajat și dotat corespunzător pentru practicarea mai multor sporturi, iar în întregul complex vor fi plantate vegetație, arbuști și arbori.
În acest moment se lucrează la caietul de sarcini, urmând ca lucrările să fie scoase în cel mai scurt timp la licitație, valoarea totală estimată a investiției fiind de 3,34 milioane lei.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

29 aprilie: Ziua Veteranilor de Război în România

Publicat

în

Zi dedicată în România veteranilor de război

Ziua veteranilor de război este marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României.

Aceasta a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007, iar data aleasă este cea la care, în anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de „veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război.

În Războiul de Independenţă (1877-1878) au murit 10.000 de ostaşi din cei peste 58.000, care au constituit Armata de Operaţii, potrivit site-ului oficial al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, www.veterani-ww2.ro. Ulterior, în Primul Război Mondial, în care a fost mobilizată 11% din populaţia ţării, respectiv peste 880.000 de militari, a fost necesară jertfa a peste 410.000 de soldaţi (peste 335.000 de morţi şi dispăruţi şi peste 75.000 de invalizi), în vederea atingerii obiectivului, respectiv acela al eliberării şi al reîntregirii naţionale. Luptele duse pe teritoriul ţării au făcut, de asemenea, circa 650.000 de morţi în rândul populaţiei civile. În cel de-al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi, din care circa 92.000 de militari decedaţi, potrivit informaţiilor prezentate în albumul „100 de ani de viaţă, 100 de ani de istorie”, publicat cu prilejul Centenarului Marii Uniri, pe site-ul www.mapn.ro. La data publicării acestui volum, în 2018, mai erau în viaţă aproximativ 8.300 de veterani de război, circa 250 de văduve de război şi în jur de 63.000 de văduve de veterani de război.

Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902 prevedea, la articolul 2, că: „Pentru ca fiecărui ostaş veteran să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, i se vor pune la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare”, notează site-ul amintit anterior. Astfel, participanţilor la Războiul de Independenţă li s-au asigurat, pe lângă acest onorant statut, mijloace pentru un trai decent şi diferite înlesniri, în semn de recunoaştere a sacrificiilor lor pe câmpul de luptă.

De asemenea, după Primul Război Mondial, încheiat în anul 1918, au fost adoptate diferite legi, prin care participanţii la campanii şi urmaşii lor au primit diferite drepturi şi avantaje reparatorii. Astfel, prin Legea din 13 ianuarie 1918, participanţii la Primul Război Mondial care au fost decoraţi cu Medalia „Virtutea Militară” de război clasa I, au primit o pensie viageră, iar prin Legea din 2 septembrie 1920, li s-au creat condiţii speciale de pensionare, potrivit volumului „Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010). În 1927, prin Decretul – lege nr. 1402 din 15 mai, ofiţerilor activi şi de rezervă care participaseră la Primul Război Mondial şi care fuseseră decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul”, li s-au acordat loturi de teren sau loturi de casă, precum şi anumite gratuităţi.

Veteranii de război au primit o serie de drepturi şi avantaje şi în anii următori, printr-o serie de acte normative, precum Decretul nr. 1304 din 8 mai 1933, Decretul nr. 1056 din 6 mai 1936, Legea nr. 794 din 4 septembrie 1941, Legea nr. 310 din 24 aprilie 1945, Decretul-lege nr. 440 din 4 iunie 1945. Începând din 1948, aceste drepturi şi avantaje au fost revăzute, unele fiind chiar anulate.

sursa: agerpres.ro

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba