În anul 1821 Țara Românească a fost scena unei mișcări sociale și naționale complexe. O mișcare revoluționară a izbucnit în Oltenia și a cuprins cea mai mare parte a Principatului.

Cauzele sale se găseau parțial în condițiile insuportabile ale abuzurilor domnitorilor fanarioți și parțial în abuzurile fiscale și administrative ale dregătorilor locali. La alt nivel, câțiva boieri se străduiau să pună capăt suzeranității otomane, în timp ce alții se concentrau asupra izgonirii fanarioților.

Acțiunile lor răspundeau direct puternicului sentiment patriotic și reprezentau o manifestare de conștiință națională care-și găsise deja expresia teroretică în proiectele boierilor reformatori. Cerințele economice și sociale ale țăranilor și aspirațiile politice ale boierilor s-au intersectat în mișcarea condusă de Tudor Vladimirescu, una dintre cele mai influente personalități din istoria modernă timpurie a românilor.

Tudor Vladimirescu se trage dintr-o familie care de două generaţii se lupta să facă avere şi să se ridice peste condiţia în care se născuse. El s-a născut în anul 1780 în comuna Vladimir, judeţul Gorj, părinţii lui fiind Constantin şi Ioana. Ajutat fiind de preotul Pîrvu Cihoiu, a învăţat să scrie şi să citească. La vârsta de doisprezece ani a fost trimis la Craiova, intrând în serviciul boierului Ioan Glogoveanu acesta a învăţat carte şi limba greacă. Ajuns la vârsta de optsprezece ani, a părăsit casa boierului şi a intrat între panduri, după obiceiul judeţului în care se născuse.
În timpul primei domnii a lui Constantin Ipsilanti, Tudor a fost ridicat la rangul de mare comis, iar în a doua domnie a fost numit vătaf de plai la Cloşani. A îndeplinit această funcţie din 1806 până în 1811. În 1820, Tudor izbuteşte din nou, cu sprijinul consulului rus, să obţină vătăşia plaiului Cloşani. În viaţa civilă, Tudor se ocupă cu comerţul şi cu arendăşia de moşie. El exportă vite, cereale în Ardeal şi Ţara Ungurească. Acesta avea şi o cârciumă, la 6 km de Balta, făcută pe moşia sătenilor din Balta.
Eteria

Tudor Vladimirescu împreună cu boierii și țăranii au fost animați să pornească o revoltă generală împotriva dominației otomane dinEuropa de Sud-Est, de o organizație secretă înființată de greci, Philike Heteria (Eteria).Aceasta a fost înființată pe teritoriul Rusiei la Odesa cu sprijinul tacit al autorităților rusești în 1814. La început țarul Alexandru a sprijinit această mișcare dar apoi pentru că a înființat o coaliție împreună cu Imperiul Austriac și Prusia a trebuit să se dezică de această organizație.

Primele ramuri ale Eteriei din Țările Române au fost înființate la Galați, București și Iași dar membrii lor erau în majoritate greci, doar câțiva boieri români alăturându-se lor. Eteria a luat ințiativa organizării revoltei în Țările Române în 1821 dar la început i-a conferit doar un rol secundar în timp ce confruntarea principală trebuia să aibă loc între greci și turci la Peloponez.

Cu toate acestea, pe tot parcusul anului 1820, societatea s-a pregătit pentru o eventuală acțiune militară atât în Moldova cât și în Țara Românească iar, în toamna aceluiași an, conducătorii militari angajați în cauza Eteriei, Iordachie Olimpiotul împreună cu asociații săi Ioan Farmache și Sava Fochianos, erau gata să pornească la semnalul potrivit.

Conducătorii Eteriei, care s-au întâlnit la Ismail, pe Dunărea de Jos, în octombrie pentru a plănui o revoltă a popoarelor balcanice în sprijinul cauzei grecești, au hotărât să intre în conflict doar dacă forțele otomane ar fi trecut Dunărea. Acest lucru fiind improbabil deaoarece ar fi încălcat tratatele existente cu Rusia și ar fi oferit un pretext pentru o intervenție rusă.

Conducătorul mișcării eteriste Alexandru Ipsilanti se considera un agent al țarului Alexandu al II-lea. El spera că țarul va inerveni cu trupe în sprijinul Eteriei atunci când va fi nevoie. Mihai Suțu, domnitorul Moldovei, își pusese resursele țării sale însprijinul Eteriei sperând să ajungă domn al Moldovei și al Țării Românești îndată ce trupele rusești ar fi intrat în Moldova.

Ipsilanti și confrații săi au făcut pregătrile finale pentru răscoală în noiembrie 1820 având motive întemeiate să creadă că boierii moldoveni și munteni îi vor sprijini întrucât mulți dintre aceștia erau dornici să pună capăt dominației politice și economice otomane. Așa cum aveau să arate evenimentele, Eteria a suprestimat simpatia de care se bucura cauza sa în rândurile claselor românești.

Cu toate că un mare număr de boieri și de capi ai bisericii din ambele Țări Române salutau insurecția ca mijloc de a pune capăt dominației otomane o dată pentru todeauna aceștia intenționau să abolească regimul fanariot și să elimine concurența grecească în dobândirea unor funcții politice și a unor avantaje economice. Toți boierii conservatori și liberali, erau puternic influențați de noul patriotism care respingea dominația străină ca de nesuportat.
Revolta românilor

Inițiativa unei revolte armate a românilor a venit din partea lui Tudor Vladimirescu. Acesta avea sarcina de a a-i înarma pe olteni şi de a-l ajuta pe Alexandru Ipsilanti să treacă Dunărea pentru a ajunge în Grecia. La 15 ianuarie s-a constituit un comitet de oblăduire, care i-a poruncit lui Tudor să-l ajute pe Ipsilanti.

Astfel, acesta a pornit cu însărcinarea comitetului, scopul acestei acţiuni fiind răsturnarea stăpânirii otomane şi cucerirea independenţei ţării. Dar programul lui nu se limita doar la cucerirea independenţei, ci mergea până la revendicări sociale, cum ar fi egalitatea tuturor în faţa legii şi abolirea privilegiilor boiereşti.

În ciuda cooperării sale strânse cu Eteria, Tudor Vladimirescu nu a devenit membru al acestei societăți. Nici nu a urmărit să-și subordoneze propriile sale obiective țelurilor lor. El a servit doar interesele naționale românești. În momentul în care și-a dat seama că Eteria nu beneficiază de sprijinul țarului așa cum susținea Ipsilanti,Tudor Vladimirescu a căutat să rupă orice legătură cu această mișcare. Din această cauză și pentru că urmărea înfăptuirea țelurilor națonale și sociale românești l-au pus într-un grav, și în cele din urmă tragic conflict cu grecii și marii boieri.

Tudor a intrat în Bucureşti la 21 martie, în fruntea unei armate de trei mii de panduri şi o mie cinci sute de arnăuţi. La stânga lui mergea un preot cu crucea în mână iar la dreapta Dimitrie Macedonski, comandantul arnăuţilor. Tudor a trecut peste voinţa boierilor şi a intrat în Bucureşti, înaintea lui Alexandru Ipsilanti. Dar a doua zi după sosirea lui Ipsilanti, trupele lui Vladimirescu s-au retras la Cotroceni. El însuşi, împreună cu o mână de oameni, a rămas la Bucureşti până la 31 martie/ 12 aprilie, după care s-a mutat la Cotroceni.

Grija lui Tudor de a menaja pe boieri, cu toate sentimentele de ură pe care le nutrea împotriva lor, nu avea decât o singură explicaţie: el îşi dorea să ajungă domn cu aprobarea boierilor, cei care aveau dreptul să aleagă domnul. Dar nădejdile puse în boieri şi în intervenţia Rusiei s-au năruit rând pe rând. Ţarul i-a autorizat pe turci să reprime revolta şi aceştia au intrat în ţară. Atunci Tudor s-a proclamat domn.

În cele două luni de zile cât a domnit la Bucureşti, Tudor a încercat să facă ceva şi pentru ţărănimea căreia îi promisese eliberarea de sub stăpânirea boierilor. Pe de-o parte a încercat să pună capăt abuzurilor administrative şi judecătoreşti, pe de altă parte a intrat în tratative oficiale cu turcii de îndată ce şi-a dat seama că mişcarea eteristă nu mai avea susţinerea Rusiei. Acesta era de altfel singurul mijloc de a scăpa ţara de primejdia unei ocupaţii turceşti.

Tudor Vladimirescu a stat la Cotroceni până la 15/27 mai. De aici a plecat cu toată oştirea în amurgul aceleiaşi zilei. Când a ajuns la Goleşti, şi-a aşezat armata în poziţie de luptă. Iordache, unul dintre căpitanii lui Nicolae Ipsilanti l-a invitat să cadă la pace, dar Tudor a promis să rămână credincios Eteriei şi să-i atace pe turci. Planul a fost dat peste cap când un curier trimis de Tudor, de la Goleşti, i-a dovedit lui Iordache că scena împăcării avea în spate intenţia lui de a face cauză comună cu turcii pentru ai alunga pe Ipsilanti şi pe aderenţii lui din ţară.

Planul concentrat între turci şi Tudor era ca acesta, înaintând spre Câmpulung, să cadă fără de veste peste corpul puţin numeros al lui Nicolae Ipsilanti şi apoi să taie retragerea eteriştilor spre munţi. În acelaşi timp, corpul principal al lui Alexandru Ipsilanti avea să fie atacat din faţă de turci. Refuzul căpitanilor de panduri de a-şi urma şeful în politica în care acesta se angajase a dus la ruptura dintre oştire şi comandantul ei.

În dimineaţa zilei de 21 mai, ieşind în faţa lagărului, Tudor a fost imediat înconjurat de căpitanii săi. Căpitanul Iordache ieşi atunci în faţa taberei şi arătă căpitanilor şi pandurilor scrisorile lui Tudor, spunându-le că vroia să-i dea pe mâinile turcilor ca să-i omoare pe toţi.

Aceştia au fost nemulţumiţi de atitudinea lui Tudor şi nu l-au mai vrut căpitan. Atunci Iordache, i-a cerut armele şi l-a trimis pe acesta la Mitropolia de la Târgovişte unde noaptea a fost omorât pe malul iazului de pe râul ce curge pe lângă oraş, iar trupul a fost aruncat într-un puţ de lângă grădina Geartol.

Cu toate că mișcarea lui Tudor Vladimirescu n-a avut viață lungă, țelurile pe care a încercat să le realizeze s-au înrădăcinat adânc în conștiința românilor. Proclamarea de către el a dreptului la autodeterminare întruchipa voința generală de eliberare de sub dominația turcească și fanariotă.

El a apărat depturile românilor nefăcând nici un compromis, asumându-și întreaga responsabiltate cu riscul asumat se a-și pierde viața. Înfrângerea lui nu a descurajat în nici un caz mișcarea de independență și nu a înăbușit nici curentele de reformă politică și economică.

sursa: robarna.com

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE