Rămâi conectat

Știri

19 martie, Ziua pașaportului românesc: De ce au pașapoartele doar patru culori și care este semnificația lor

Publicat

în

Ziua paşaportului românesc este sărbătorită la 19 martie, din această zi a anului 1912 datând prima lege modernă referitoare la paşapoarte, denumită „Lege asupra paşapoartelor”, promulgată de regele Carol I, prin Înaltul Decret Regal nr. 1758.

Astfel, prin “Legea asupra paşapoartelor” statul român introducea primele principii procedurale generale în privinţa paşapoartelor şi a biletelor pentru trecerea frontierei, obligatorii pentru autorităţi şi cetăţeni.

Fie că s-au numit salvconducte, scrisori adeveritoare, cărţi de pribegie, răvaşe, sineturi, teşcherele, foi de circulaţie, foi de călătorie, pasuri, pasuşuri sau paşapoarte, aceste documente de trecere a frontierei emise de autorităţile statale certificau, în esenţă, identitatea, cetăţenia şi calitatea posesorului lor.

Începând cu anul 1928 au fost introduse paşapoartele de protejat român, iar în legislaţia din anul 1938 s-a modificat statutul călătoriilor acestora, protejaţii românii beneficiind numai de certificate de călătorie, doar în cazuri bine justificate. Cronologic, istoria paşapoartelor continuă cu perioada celui de-al doilea război mondial, când, în scopul îndeplinirii unor misiuni în interesul sau în serviciul statului, în anul 1941, a fost introdusă categoria de paşapoarte de serviciu care se distingeau printr-o tehnică specială de prindere (lipire, broşare) a filelor de coperţi, care crea un efect de evantai.

Dacă în acele vremuri, autorităţile se confruntau cu documente de călătorie ,,plăsmuite, drese ori prefăcute”, transformările economice şi politice care s-au succedat cu rapiditate la nivel european au determinat şi o creştere a infracţionalităţii în acest domeniu. Prevenirea falsificării paşapoartelor a determinat sporirea eforturilor comune fiind astfel adoptate măsuri la nivel european pentru creşterea gradului de siguranţă al documentului de călătorie. Astfel, la nivelul Uniunii Europene a fost adoptat „Regulamentul (CE) 2252/2004 al Consiliului din 13 decembrie 2004 privind standardele de securitate şi datele biometrice în paşapoartele şi documentele de călătorie emise de satele memebre”, act obligatoriu ce asigură implementarea unor măsuri unitare pe întreg teritoriul UE.În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2252/2004 al Consiliului Uniunii Europene din 13 decembrie 2004 privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de statele membre, România, ca stat membru, a introdus paşapoartele electronice.

În evoluţia formei şi conţinutului său, odată cu inserarea unor elemente de identificare biometrică (în prezent cetăţenii români pot intra în posesia unei a doua generaţii a paşaportului electronic pus în circulaţie la data de 31 decembrie 2008), se realizează o corelaţie fiabilă între deţinătorul legal al documentului şi documentul respectiv.Începând cu data de 31.12.2008, Direcţia Generală de Paşapoarte a emis primul paşaport electronic simplu românesc.

În lume există doar patru culori ale paşapoartelor şi fiecare ţară are un motiv întemeiat pentru care a ales una dintre cele patru culori. Află mai multe pe radiounirea.ro.
Cea mai comună culoare a paşapoartelor este roşu. Este culoarea folosită de ţările care au avut sau au o politică comunistă. Cetăţenii din Slovenia, China, Serbia, Russia, Lituania, România, Polonia şi Georgia au paşapoarte roşii. Statele membre ale Uniunii Europene, exceptând Croaţia, folosesc paşapoarte roşii sau burgundy. Ţările interesate să intre în Uniunea Europeană, precum Turcia, Macedonia şi Albania, şi-au schimbat culoarea paşaportului în roşu cu câţiva ani în urmă. Şi Bolivia, Columbia, Ecuador şi Peru au paşapoarte burgundy.

Culoarea albastră a paşapoartelor simbolizează “Lumea Nouă”. Statele din America de Sud folosesc paşapoarte albastre, excepţia fiind Venezuela, unde cetăţenii folosesc paşapoarte roşii. Paşapoartele americanilor au fost albastre un singur an, în anul 1976.

Ţările musulmane folosesc paşapoarte verzi, deoarece verdele este considerat a fi culoarea preferată a profetului Mohamed. Culoarea neagră a paşapoartelor este cea mai rară din lume şi este folosită, de regulă, de ţările africane.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii

Publicat

în

Sâmbăta lui Lazăr este sărbătorită de creștini-ortodocși cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim (Duminica Floriilor) și reprezintă puntea de legătură între Postul Paștelui și Săptămâna Patimilor.

Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte.

Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim, scrie romaniatv.net. Sâmbăta din ajunul Floriilor este cunoscută şi ca Moşii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate.

În această sâmbătă, Biserica Ortodoxă cinsteşte una dintre cele mai mari minuni săvârşite de Iisus Hristos în viaţa pământeană, învierea lui Lazăr. Evenimentul religios s-a petrecut în localitatea Betania, unde Lazăr, prietenul lui Iisus, murise de patru zile. Învierea lui Lazăr a fost descrisă în Sfânta Evanghelie după Ioan în Capitolul 11, versetele de la 1-45. Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că Lazăr, originar din Betania (localitatea palestiniană Al-Izzariya de astăzi), ca şi surorile lui, Marta şi Maria, făcea parte din grupul persoanelor preţuite de Iisus.  Mai mult, tradiţia spune că Lazăr era fiul fariseului Simon, în casa căruia s-a pregătit Cina Mântuitorului. Tradiţia spune că, după învierea sa din morţi, timp de 30 de ani, cât a mai trăit, Lazăr a mâncat doar fructe. Se mai spune că Maica Domnului nostru Iisus Hristos i-a lucrat cu mâinile ei un omofor şi i l-a dăruit. De asemenea, se mai spune că, cele patru zile petrecute în mormânt l-au marcat pe Lazăr şi, cât a trăit, el n-a mai zâmbit niciodată.

Sâmbăta lui Lazăr. De ce este bine să facem plăcinte

În multe localităţi, îndeosebi în Sudul ţării, în ajunul Floriilor, se respectă tradiţia „Cântecelor de Paşti”. În fiecare comunitate, în faţa lăcaşurilor de cult ortodoxe, se intonează cântece religioase care amintesc despre moartea şi învierea lui Lazăr, prietenul lui Iisus. Învierea lui Lazăr anticipează Învierea Mântuitorului Hristos.

În sâmbăta Floriilor, la casele gospodarilor colindă fetele din localitatea respectivă , purtând pe cap cunune cu flori de câmp. În colindele lor se povesteşte despre moartea nefericită şi despre înmormântarea unui tânăr pe nume Lazăr. Una dintre fete, care poartă numele de Lăzăriţa, se îmbracă în mireasă. În cântec, Lăzăriţa deplâng drama lui Lazăr şi spune că acesta i-a cerut mamei să-i facă azima şi aceasta nu i-a îndeplinit dorinţa; atunci tânărul s-a dus cu oile la pădure, s-a suit pe o creangă să scuture frunze pentru oi, dar a început să bată vântul. Atunci creanga s-a rupt, iar el a căzut şi a murit. L-au găsit cele trei surori ale lui, l-au adus acasă, l-au scăldat în lapte dulce şi l-au înmormântat.

În Sâmbăta Floriilor copiii colindă la vecini şi la prieteni cu crenguţe de salcie sfinţite la biserică de preotul satului. În colindul lor se regăsesc urări de bine şi de sănătate. Cântecele copiilor povestesc din generaţie în generaţie despre Iisus, Cel care a fost primit cu slavă şi cu ramuri de măslin şi de finic în Ierusalim de mulţimile care, peste o săptămână, l-au răstignit. Colindătorii sunt primiţi de gazde cu multă bucurie. În cinstea lor, gazdele îşi împodobesc casa cu salcie sfinţită, îşi exprimă optimismul, speră şi spun cu credinţă: „Vă aşteptăm şi la anul!”. Bătrânii satului respectă tradiţia şi colindătorii sunt răsplătiţi cu ouă albe, nefierte, pentru a fi vopsite de Sfântul Paşte.

Prin tradiţie, în Sâmbăta lui Lazăr, gospodinele plămădesc plăcinte şi să le dea de pomană vecinilor, rudelor şi tuturor musafirilor. Dacă femeile pregătesc plăcinte, fetele tinere plantează flori, fiind convinse că numai cele sădite acum vor avea multe ramuri înflorite. În numeroase zone din ţară, fetele mai mici, îmbracate în rochii albe, împodobite cu flori de primăvară, merg cu colindul prin sat, spunând povestea sărmanului Lazăr care a murit foarte tânăr. Gospodarii le cinstesc cu ouă, pe care să le încondeieze în Joia Mare.

Sursa.realitatea.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba