Rămâi conectat

Știri

Ziua porților deschise, la ISU Alba, în 28 Februarie, când se sărbătorește Ziua Protecţiei Civile din România :

Publicat

în

Ziua de 28 Februarie este declarată Ziua Protecţiei Civile din România. De-a lungul celor 84 de ani de la înfiinţare, indiferent ce denumire a purtat şi din ce structură a facut parte, protecţia civilă din Romania a desfăşurat o intensă activitate, s-a dovedit utilă şi a slujit numai interesele nationale, protejând vieţi, bunuri materiale şi valori de patrimoniu.

Semnificative sunt cutezanţa, profesionalismul şi devotamentul manifestat de personalul acestei instituţii în timpul celui de-al doilea război mondial, cât şi în timpul numeroaselor dezastre: inundaţiile din anii 1970, 1975, 1999, 2000, 2005, cutremurul devastator din anul 1977, accidentul aviatic de la Baloteşti din 1995, numeroasele accidente tehnologice şi altele.

În prezent, conform legislaţiei adoptate în anul 2004 protecţia civilă împreună cu pompierii militari formează Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă, instituţii formate pentru a îmbunătăţi reacţia în situaţii de urgenţă. La nivel judeţean s-a constituit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, sub directa preşedinţie a Prefectului, iar la nivel local au fost înfiinţate Comitete Locale pentru Situaţii de Urgenţă, conduse de edilii unităţilor administrativ-teritoriale respective. Cu ajutorul acestor structuri, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă gestionează, coordonează şi acţionează efectiv, cu mijloacele şi forţele din dotare, pentru preîntâmpinarea oricăror evenimente sau dezastre şi limitarea efectelor negative ale acestora.

Dintre atribuţiile protecţiei civile se pot enumera: identificarea riscurilor existente în diferite zone, identificarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă şi regulile de comportare, organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă, alarmarea populaţiei despre iminenţa pericolului, înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor şi asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate. Măsurile de protecţie civilă trebuie să se realizeze din timp, la diferite niveluri organizatorice, zone, localităţi, de către toate organismele cu responsabilităţi stabilite de lege.

Citește și ISU Alba: Sfaturi pentru cetățenii județului atunci când găsesc elemente de muniție

Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba va organiza “Ziua Porţilor Deschise” între orele 10.00-16.00, în toate subunităţile, activitate în cadrul căreia, cei interesaţi pot asista la prezentarea tehnicii şi mijloacelor de intervenţie specifice.

Manifestările organizate cu prilejul acestei sărbători se vor desfăşura după următorul program:

– ora 11.30 – 12.00 – Holul Casei de Cultură al Studenților din Alba Iulia – Expoziţie cu tematică în domeniul protecţiei civile (pirotehnic și C.B.R.N);

– ora 12.10 – 14.00 – Sala Mare a Casei de Cultură al Studenților din Alba Iulia – Simpozion dedicat aniversării Zilei Protecției Civile din România – prezentarea ordinelor şi mesajelor primite cu ocazia “Zilei Protecţiei Civile” din România și acordarea de recompense și distincții.

Premergător zilei de 28 februarie – Ziua Protecției Civile din România, în data de 25.02.2017, a fost organizat un Punct de Informare în Alba Mall, unde ofițeri și subofițeri din cadrul Inspecției de Prevenire au distribuit pliante, broşuri, flyere şi afişe cuprinzând măsuri de prevenire specifice diferitelor tipuri de situaţii de urgenţă. Această activitate s-a adresat tuturor celor care au vizitat punctul de informare, pentru a le fi oferite modalităţi de comportare înainte, în timpul şi după producerea situaţiilor de urgenţă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba