Rămâi conectat

Știri

Vremea caldă de decembrie se apropie de sfârșit. De mâine, temperatura coboară simțitor

Publicat

în

Luni, în vestul, nord-vestul şi centrul ţării vremea va fi în general închisă, cu precădere în zonele joase de relief, unde ceaţa va fi persistentă şi asociată cu burniţă, condiţii în care valorile termice se vor apropia de cele climatologic specifice datei.

În restul ţării, cerul va fi variabil, regimul termic se va situa cu mult peste cel normal în această perioadă din an, iar ceaţa va fi prezentă pe arii restrânse, mai ales dimineaţa. Vântul va avea unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 1…3 grade, în zonele cu ceaţă persistentă din vest şi centru şi 18…19 grade în nordul Munteniei şi Olteniei.

MUNTE

La munte în cursul zilei cerul va fi variabil, iar regimul termic se va situa cu mult peste cel normal în aceastã perioadă din an. La amiaza vor fi 10 grade la Paltinis, 8 la Preadeal, 8 grade la Semenic, 9 la Sinaia, 6 grade la Stina de Vale si 3 grade la Vf. Toaca din masivul Ceahlau. Seara şi în cursul nopţii, norii se vor accentua mai întâi în Carpaţii Orientali apoi şi în cei Meridionali unde local va ninge slab. Vântul va avea unele intensificări pe creste. Pe văi şi în depresiuni local va fi ceaţă.

VREMEA PE 2 ZILE

Marți vremea va intra într-un proces de răcire, semnificativă în regiunile extracarpatice. Maximele vor fi între 1-2 grade în depresiunile transilvane şi 9 grade la Drobeta Turnu Severin. Va ninge în zona Carpatilor Orientali şi Meridionali, local în Moldova, iar în regiunile sudice şi centrale, pe arii restrânse vor fi precipitaţii mixte. Izolat se va forma polei. Vântul va avea intensificări temporare în estul şi în sudul teritoriului. În primele ore ale zilei, în zonele joase, pe arii restrânse va mai fi ceaţă.

Miercuri vremea va continua să se răcească, valorile termice urmând a coborî sub mediile climatologice specifice perioadei. Temperaturile maxime, negative în cea mai mare parte a ţării, se vor încadra între -6, -5 grade in depresiunile din estul Transilvaniei şi în nordul Moldovei şi 2-3 grade în Banat. În sud-vestul, sudul şi estul ţării, cerul va avea înnorări temporare şi va ninge slab, local în sudul Banatului şi Oltenia şi doar cu totul izolat în Muntenia, Moldova şi Dobrogea. În Bucureşti, -4…-2 grade dimineata si in jur de -1 grad la amiază. Cerul va avea înnorări temporare peste zi, dar condiţiile de fulguială vor fi reduse.

REGIUNI

În regiunile intracarpatice, vreme în general închisă, cu nori josi şi ceaţă şi burniţă şi cu valori termice apropiate de cele climatologic specifice datei: 4 grade la Timişoara, 3 la Oradea, 2 la Cluj Napoca si 6-7 grade in sudul si estul Transilvaniei.

În sud, ultima zi de vreme primăvăratică în plina iarnă: 15 grade la amiază la Drobeta Turnu Severin si Craiova, 13 la Giurgiu, 14 la Calarasi si peste 15 grade in zona de deal, pina la 19 grade la Pitesti si Tirgoviste.

În Dobrogea, aceeaşi vreme, predominant însorită şi caldă cu 13 grade la amiază la Tulcea si Constanţa.

În Moldova, mult soare, puţină ceaţă dimineaţa şi ceva înnorări in nordul regiunii dar maximele sunt şi aici ridicate: de la 10 grade la Suceava până la 15 grade in Bacău şi 11-12 grade în sudul regiunii unde contăm pe citeva ore de ceata dimineata.

TENDINTA

Luni încă mai sunt deaupra teritoriului ţării nuanţe de roşu adică mase de aer cald. Dar chiar din această noapte vin dinspre nordest, de deasupra Rusiei europene, foarte hotarite, mase de aer rece de origine polară. Spunem foarte hotarite fiindcă îşi vor păstra viteza si direcţia de deplasare mai multe zile aşa că vor ajunge până in Mediterana si centrul Europei. Ca urmare vremea la noi se va răci continuu, anul 2016 va incepe cu maxime negative in toată ţara şi minime sub limita gerului în special în nord şi centru. Ninsorile nu vor fi insemnate dar vintul va fi intens in special in regiunile extracarpatice.

Sursa:realitatea.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba