Trei tineri, hoți de lemne, prinși de jandarmii blăjeni

Adăugat la Știri

Luni 03 iulie a.c. echipaje de jandarmerie din cadrul Secției de jandarmi Blaj au depistat trei bărbați ce transportau lemn, fără a avea asupra lor documente justificative.

Bărbații cu vârste cuprinse între 24 și 27 de ani, au fost surprinși în jurul orei 12:00, în zona Pădurea Cărbunari în timp ce transporta cu ajutorul unui atelaj tras de cai, aproximativ 4 metri cubi lemn din specia Carpen, fără însă a putea prezenta documentele legale de proveniență.

Jandarmii au procedat la legitimarea acestora și la sancționarea contravențională a fiecăruia dintre cei trei bărbați, cu câte 2.500 de lei, în conformitate cu Legea nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Totodată lemnul a fost confiscat precum și atelajul hipo și predat în custodie la Ocolul Silvic Valea Pianului R. A.

Citește și Două păduri din România ar putea intra în Patrimoniul Unesco

Ca de fiecare dată, recomandăm celor care au cunoștință de astfel de fapte să le semnaleze în continuare cu aceeași promptitudine și îi asigurăm de întreaga noastră disponibilitate de intervenție pentru depistarea și sancționarea vinovaților.

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii