Tranzacțiile imobiliare continuă să scadă: Județul Alba, la coada clasamentului în ceea ce privește vânzarea de imobile

Adăugat la Știri

Potrivit Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în luna iunie 2019, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 40.207 de imobile, cu 4.249 mai puține față de luna mai 2019.

Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna iunie a acestui an este cu 8.374 mai mic față de perioada similară a anului trecut.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna iunie 2019, în București – 7.438, Ilfov – 3.582 și Timiș – 2.336. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Alba – 227, Covasna – 215 și Olt – 104.

Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna iunie 2019, a fost de 25.795, cu 2.062 mai mare față de luna iunie 2018.

Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 5.885, Ilfov – 2.061 și Timiș – 1.826. La polul opus, se află județele Harghita – 59, Sălaj – 49 și Gorj – 48.

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a șasea lună a anului 2019 sunt Timiș – 547, Dolj – 497 și Galați – 385.

Scăderea a fost, însă, mai abruptă în mai, când numărul de tranzacții cu case, apartamente și terenuri cau scăzut cu 14.338, la 44.456, față de mai 2018, dar numărul de tranzacții a crescut în comparație cu aprilie 2019, cu 3.645.

Sursa:economica.net

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii