În cătunul Valea Mare de pe versanţii sudici ai Munţilor Apuseni, din comuna Ceru Băcăinţi, geniul lui Constantin Perţa, sau moş Costică, aşa cum îi spune toată lumea, transformă lemnul în adevărate opere de artă populară. Vezi mai multe pe radiounirea.ro.

Măiestria bătrânului constă în faptul că toate obiectele făcute de el sunt croite dintr-o singură bucată de lemn (de cireş, măr, păr), fără cuie, pene sau alte legături.

Moş Costică repectă o lege nescrisă a adevăraţilor lemnari: nicio bucată de metal nu trebuie să atingă trupul lemnului, să  nu o „spurce“. „Întâlnirea“ lemnului cu metalul este permisă o singură dată: atunci când meşterul îl taie cu toporul, al cărui fier este „sfinţit cu sudoare“. Nici nu poate intra în discuţie drujba, „ţircula (n.r. – circularul) şi abrihtul (n.r. – utilaj de tăiat cherestea)“. Mentalitatea meşterului a rămas încremenită în vremurile în care omul avea un respect pentru natură.

O cană cu lanţ

Bătrânul nu poate să explice teoretic ceea ce el creează, dar când mâinile lui întâlnesc lemnul se naşte cea mai bună lecţie. Moş Costică aduce o bucată de lemn de măr, pe care se vedea o mică scobitură. Scoate din buzunar o scoabă circulară şi un briceag cu lama de doar câţiva centimetri. Se aşază pe lespedea din faţa casei şi începe ritualul transformării lemnului. Mai întâi are de făcut miezul cănii, găvanul. Ciopleşte repede, cu o precizie milimetrică. Fără să ajusteze, fără să şlefuiască. Lucrează fără să scoată un sunet. Când consideră că adâncitura este suficientă, abandonează scoaba şi ia briceagul. Scobeşte atent, până prinde contur „tortiţa“ cănii. Şi nu se opreşte aici. Transformă bucata de lemn rămasă în nişte cercuri concentrice, care sunt de fapt verigile lanţului cu care este „legată“ cana. Totul din aceeaşi bucată de lemn.

Citeşte şi Portretul românului acum un secol, un tablou înfiorător de actual: „Un an de-a lungul stă degeaba şi în ultimele zile dă pe brânci“

Omul lucrează în afara timpului. Nu poate aproxima cât a muncit la o lingură cu coada dantelată, la un fus, ori la o bâtă de cioban ce „poartă“ cap de căprioară. O particularitate a creaţiei sale este folosirea crestăturii şi a sculpturii în relief pe acelaşi obiect.

Valoarea banilor

Moş Costică este chemat pe la târguri ale meşterilor populari, dar rar se şi prezintă. Merge doar atunci când vrea. Cel mai greu îi este să se despartă de lucrurile care ies din mâinile sale, chiar dacă amatorii i-ar da un preţ onorabil. „Au fost situaţii în care mi s-a oferit şi câte 100 de lei pentru o lingură şi 600 de lei pentru bâta cu cap de gâscă înghiţind un şarpe, dar nu le-am dat“, povesteşte moş Costică. El explică, fără reţineri, că aşa a vrut atunci. Asta nu înseamnă că duce lipsă de generozitate. Sunt situaţii în care îşi dăruieşte lucrurile fără ezitare.  Sculpturile lui au ajuns la „domni mari“ din Bucureşti, dar pot fi văzute şi la Muzeul Orăşenesc din Orăştie.

sursa: romania-redescoperita.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE