Rămâi conectat

Știri

Șoferii care consumă alcool sau stupefiante, între momentul provocării unui accident auto şi momentul în care sunt recoltate probele biologice, nu vor fi sancţionaţi cu închisorii

Publicat

în

Șoferii care consumă alcool sau stupefiante, între momentul provocării unui accident auto cu victime şi momentul în care sunt recoltate probele biologice, nu vor fi sancţionaţi cu pedeapsa închisorii, întrucât actul normativ care introducea această nouă infracţiune nu va mai intra în vigoare.

Șoferii care, după ce provocau un accident rutier cu victime, ar fi consumat alcool ori substanţe stupefiante, până la recoltarea probelor biologice, ar fi putut ajunge la închisoare. Totuşi, prevederea care conţinea această nouă infracţiune nu va mai intra în vigoare, aşa cum era stabilit, la 11 februarie, întrucât OUG nr. 13/2017 – actul care o conţinea – a fost abrogată recent, prin OUG nr. 14/2017. Aceasta din urmă a fost adoptată şi publicată duminică, în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 101 din 5 ianuarie 2017. Printre alte modificări importante la Codul penal, ordonanţa abrogată prevedea şi introducerea unei noi infracţiuni la categoria celor contra siguranţei pe drumurile publice, prin care şoferii să fie pedepsiţi chiar şi pentru consumul de alcool şi stupefiante între momentul producerii accidentului şi momentul în care le sunt recoltate probele biologice. Actul stabilea, pentru această faptă, o pedeapsă identică cu cea pentru conducerea sub influenţa alcoolului/altor substanţe, respectiv închisoarea de la unu la cinci ani.

Citește și Ai băut? Mai bine nu te urci la volan ! Șoferi, știți în cât timp iese complet alcoolul din sânge?

„Fapta conducătorului unui vehicul sau a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, ori a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a consuma alcool, produse ori substanţe stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora, după producerea unui accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, până la recoltarea probelor biologice, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani”, se prevedea în OUG nr. 13/2017.

În acest fel, şoferii găsiţi cu un nivel al alcoolemiei peste limita legală (adică o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge) sau cei ale căror probe de sânge ar fi relevat consumul unor substanţe stupefiante nu ar mai fi putut să motiveze aceste constatări prin consumul de băuturi sau substanţe după producerea accidentului, iar nu înaintea acestuia.

Sursa:avocatnet.ro si capital.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba