Rămâi conectat

Știri

Se cere oprirea traficului pe autostrada Sibiu-Orăștie: „S-ar putea pierde acolo vieți omenești”

Publicat

în

Se cere oprirea traficului pe autostrada Sibiu-Orăștie: „S-ar putea pierde acolo vieți omenești”. Află ce fost ministru al transporturilor cere acest lucru și ce se întamplă pe autostrada Sibiu-Orăștie de pe radiounirea.ro.

Vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL), fostul ministrul al Transporturilor, Alexandru Nazare, atrage atenția că autostrada Sibiu – Orăștie se află în pericol atât de mare, încât e nevoie să se oprească traficul pentru a nu se ajunge la pierderea de vieți omenești.

Fostul ministru al Transporturilor cere Guvernului ca marți, în ședință, să găsească o soluție pentru a interveni în cele patru locuri în care autostrada s-a deplasat, notează Agerpres.

Mă ocup practic de aceste tronsoane de autostradă de la începutul lucrărilor. Vin împreună cu Mihai Crăciun, reprezentant al organizației non-guvernamentale „Construim România” să tragem un semnal de alarmă despre felul în care au fost executate lucrările pe autostrada Sibiu — Orăștie. Această autostradă nu prezintă garanțiile necesare pentru siguranța circulației. Ne aflăm în fața unui risc iminent, inclusiv de pierderi de vieți omenești, și acest lucru trebuie să fie tratat corespunzător de Guvernul Ponta. Situația autostrăzii trebuie să intre pe ordinea de zi a ședinței de guvern de mâine pentru a se găsi o soluție, trebuie luate măsurile reparatorii absolute necesare”, a declarat Alexandru Nazare, luni, într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, corpul autostrăzii s-a deplasat în patru locuri. Mai mult, Nazare susține că sunt peste 300 de rapoarte ale Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), care „indică nereguli sesizate pe acest tronson”.

„Discutăm despre patru locuri în care corpul autostrăzii s-a deplasat. Au apărut pe acest tronson fisuri de zece centimetri care au fost doar estetic remediate și care prezintă niște riscuri importante. Există acte prin care constructorul informa CNADNR la acea dată că nu se poate inaugura autostrada în 2014, dar din păcate lipsa de răbdare a primului-ministru a dus la această situație în care toată autostrada se mișcă”, susține Nazare.

sursa: agerpres.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba