Știri
România riscă un infringement dacă nu adoptă legile privind achizițiile publice până în 18 aprilie
Ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu a declarat că România este obligată să transpună Directiva europeană privind achiziţiile publice până în data de 18 aprilie. Aceasta a precizat că, în caz contrar riscăm declanşarea procedurii de infringement de către Comisia Europeană.
„Comisia Europeană a emis o Directivă în 2014 care trebuie aplicată în legislația națională începând din 18 aprilie 2016. De la această dată, pe fonduri europene și, în general, pe toate fondurile publice, achizițiile se fac în conformitate cu legislația națională, armonizată cu Directiva europeană (…) În cazul în care nu se armonizează legislația, există situația începerii unei acțiuni de infringement pentru nerespectarea directivelor europene”, a explicat Aura Răducu.
„În ceea ce privește fondurile europene, situația este mai dificilă pentru că există acele corecții financiare pentru nerespectarea achizițiilor publice. Din start, dacă am continua să nu respectăm această directivă, deci dacă am merge pe OUG 34, înseamnă că proiectele vor avea automat corecții financiare. Aceste corecții financiare merg de la 5% la 100%”, a mai declarat ministrul Fondurilor Europene.
Potrivit Aurei Răducu, orice achiziție lansată în SEAP începând cu 18 aprilie trebuie să urmeze această nouă procedură.
În prezent, pachetul de patru legi care transpun în legislația națională Directiva privind achizițiile publice se află în Comisia de Buget Finanțe din Camera Deputaților. Ministrul a precizat că a solicitat Parlamentului să accelereze aprobarea pachetului legislativ privind achiziţiile publice.
Sursa: euractiv.ro
Știri
Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura
Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge
Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.
Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.
Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.
Știri
Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar
Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba
Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.
Știri
Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii
Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare
-
Știriacum 3 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 5 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 2 săptămâni
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului