Rămâi conectat

Social-Economic

Putem avea în Europa transporturi mai puţin poluante?

Publicat

în

Putem avea în Europa transporturi mai puţin poluante? Este tema reuniunii neoficiale, de la Amsterdam, a miniştrilor transporturilor şi mediului din ţările Uniunii. Citește mai mult pe radiounirea.ro

Transporturile reprezintă una din sursele principale de poluare a mediului, cu impact asupra sănătăţii oamenilor, chiar dacă, în acest moment, nu există o evaluare precisă a efectelor pe termen lung ale noxelor. Multe dintre problemele de mediu care decurg de aici pot fi rezolvate prin atingerea obiectivelor Uniunii Europene de promovare a inovării şi tehnologiilor inteligente.

Este pentru prima dată când titularii de la mediu şi transporturi dezbat împreună viitorul mijlocelor de transport în Europa – potrivit unui comunicat al preşedinţiei olandeze, în exerciţiu, în primul semestru al acestui an. Cât priveşte transportul rutier, miniştrii vor studia posibilitatea de a fi folosite, în viitor, cât mai multe maşini autonome, adică fără şofer. În transportul de marfă, vor fi privilegiate convoaiele de camioane automatizate sau semi-automatizate, şi acestea tot fără şoferi, dar care, în plus, au capacitatea de a comunica atât între ele, cât şi cu un centru de comandă. Astfel de convoaie permit o mai bună folosire a şoselelor, reducerea consumului de combustibil şi a timpului petrecut pe drum.

Miniştrii europeni au discutat pentru prima dată aceste probleme, cu reprezentanţii constructorilor europeni de autovehicule. A fost analizată, de asemenea, şi acelerarea trecerii la vehicule care să funcţioneze cu carburanţi cât mai puţin poluanţi, cum ar curentul electric. Mâine, miniştrii vor evalua perspectivele de reducere a emisiilor produse de avioane şi vapoare. Aceste sectoare răspândesc fiecare peste 2% din emisiile totale cu efect de seră, însă, dată fiind dezvoltarea lor, în viitor, şi poluarea produsă de ele va creşte.

Obiectivele pentru acest sector, de diminuare a emisiilor de noxe, formulate la Conferinţa pentru mediu din decembrie anul trecut, de la Paris, nu pot fi atinse, însă, decât prin înţelegeri la nivel mondial, pe care Uniunea încearcă să le obţină. Cu ocazia acestei reuniuni, la Muzeul Marinei din Amsterdam a fost deschisă o expoziţie de inovaţie, unde pot fi văzute peste 200 de proiecte inteligente în mai multe domenii: urbanism, transporturi, valorificarea deşeurilor, gestionarea resurselor de apă, expoziţie pe care o au vizitat-o, astăzi, şi miniştrii transporturilor şi mediului din cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene.

Sursa: romania-actualitati.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Societate

Elevi aiudeni în vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea

Publicat

în

Vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea a unor elevi aiudeni

Marți 23 aprilie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, după Sfânta Liturghie, elevii învățătoarei Luminița Manole din clasa a III-a A de la Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” din Aiud și membri ai Centrului cultural-catehetic „Adormirea Maicii Domnului” al Parohiei Ortodoxe Aiud III au fost prezenți în mijlocul beneficiarilor Centrului rezidențial „Acoperământul Maicii Domnului” de la Unirea, în cadrul unei acțiuni social-filantropice.
„Astfel, pe lângă darurile simbolice și frumoasele felicitări pascale realizate de mânuțele lor, cei mici au sădit în sufletele vârstnicilor împovărați de ani și de suferință bucuria și optimismul atât de necesare în vremurile pe care le trăim.
Această activitate, desfășurată spre finalul Postului Mare, în Săptămâna Floriilor, dincolo de scopul filantropic, i-a conștientizat pe elevi că faptele milei creștine sunt mângâiere nu doar pentru sufletul semenului de lângă noi, cât și pentru sufletul nostru. Întrucât Mântuitorul Hristos vorbește adesea de milostenie și de ajutorarea celor aflați în nevoi sau în singurătate, prin astfel de acțiuni practice, cunoscutele sintagme „Dăruind vei dobândi” sau „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” își găsesc înțeles mult mai ușor în conștiința copiilor.
De-a lungul vremii, în cadrul proiectelor inițiate de parohia noastră în parteneriat cu Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” din Aiud și cu diferite centre sociale din cadrul rețelei „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia”, elevii au participat la numeroase evenimente sau acțiuni social-filantropice. În același duh al iubirii milostive, și activitatea de astăzi se încadrează în tematica Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și a Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”, a precizat preotul Nicolae Aloman.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

ADI Salubris Alba, acțiuni educative în școli

Publicat

în

Acțiuni educative în școli, desfășurate de ADI Salubris Alba

În cadrul programului „Săptămâna verde”, echipa tehnică a ADI Salubris Alba a desfășurat o serie de acțiuni educative în școli din județul Alba, cu scopul de a promova importanța respectării regulilor de colectare a deșeurilor pentru păstrarea unui mediu curat și sănătos.
Acțiunea desfășurată la Școala Generală „Avram Iancu” din Zlatna alături de colegii noștri de la APM Alba a constat în discuții și activități interactive prin care copiii au învățat cum să colecteze corect deșeurile și cum pot contribui la protejarea mediului înconjurător.
Campania noastră de informare și conștientizare a continuat cu aceleași obiective și la Școala Gimnazială Ciugud.
„Această inițiativă reprezintă un pas important în efortul nostru continuu de a construi o comunitate mai informată și mai responsabilă. Învățarea și aplicarea corectă a selecției deșeurilor nu sunt doar gesturi ecologice, ci și o responsabilitate socială. Fiecare sticlă de plastic, fiecare hârtie sau carton, și fiecare obiect metalic pe care îl reciclăm contribuie la un viitor mai curat și mai sigur pentru noi toți”, au transmis reprezentanții ADI Salubris Alba.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

Campanie de ecologizare si responsabilizare față de mediul înconjurător la Cugir

Publicat

în

Cugir: Campanie de ecologizare si responsabilizare față de mediul înconjurător

Sâmbătă 20 aprilie a avut loc prima parte a campaniei de curățenie la Cugir.
Zeci de voluntari și reprezentanți ai administrației locale au ecologizat zona centurii Vinerea și intrarea în Cugir. Participanții s-au organizat în două tabere șu au pornit din sensuri opuse să adune mizeriile aruncate de-o parte și de alta a drumului. La acțiune au participat și primarul Adrian Teban, viceprimarul Calin Furdui, administratorul public Marius Jibotean și managerul Spitalului Orășenesc Cugir, Florin Arion.
În urma acțiunii de ecologizare au fost strânși aproximativ 100 de saci de gunoi, care au fost colectați și depozitați de către Serviciul Public de Gospodărire Locală.
Curățenia de primăvară este organizată în fiecare an de către administrația locală sub forma unei campanii de interes public care implică efortul colectiv al localității.
Practic, acțiunea conține o componentă educațională ce vizează schimbarea comportamentului oamenilor față de mediul înconjurător. Administrația nu intenționează să se sustragă de la obligațiile ce îi revin, ci dimpotrivă, dorește să contribuie la creșterea responsabilității prin educarea cetățenilor pentru a proteja mediul înconjurător, se precizează într-un comunicat de presă.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba